Discursul Papei la întâlnirea cu clerul, călugării, călugăriţele şi seminariştii din Ecuador

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea cu clerul, călugării,
călugărițele și seminariștii din Ecuador
Sanctuarul național marian El Quinche
miercuri, 8 iulie 2015

(Discurs pregătit și înmânat)

Iubiți frați și surori,

Port la picioarele Stăpânei Noastre din Quinche ceea ce am trăit în aceste zile ale vizitei mele; doresc să încredințez inimii sale pe bătrâni și pe bolnavi, cu care am împărtășit un moment la casa Surorilor Carității, și toate celelalte întâlniri pe care le-am avut anterior. Le las în inima Mariei, dar le depozitez și în inimile voastre ale preoților, călugărilor și călugărițelor, seminariștilor, așa încât, chemați să lucrați în via Domnului, să fiți păzitori a tot ceea ce acest popor din Ecuador trăiește, suferă și se bucură.

Îi mulțumesc monseniorului Lazzari, părintelui Mina și sorei Sandoval pentru cuvintele lor, care îmi dau rezumatul pentru a împărtăși cu voi toți câteva lucruri în grija comună față de poporul lui Dumnezeu.

În Evanghelie, Domnul ne invită să primim misiunea fără a pune condiții. Este un mesaj important care nu este bine să-l uităm și care, în acest sanctuar dedicat Fecioarei de la Prezentare, răsună cu un accent deosebit. Maria este un exemplu de ucenică pentru noi care, asemenea ei, am primit o vocație. Răspunsul său încrezător: „Fie mie după cuvântul tău” (Lc 1,38) ne amintește cuvintele sale la nunta din Cana: „Faceți ceea ce vă va spune” (In 2,5). Exemplul său este o invitație de a sluji ca ea.

În Prezentarea Fecioarei putem găsi câteva sugestii pentru chemarea fiecăruia dintre noi. Fecioara copilă a fost un dar al lui Dumnezeu pentru părinții săi și pentru tot poporul care aștepta eliberarea. Este un fapt care se repetă frecvent în Scriptură: Dumnezeu răspunde la strigătul poporului său, trimițând un copil, salb, destinat să aducă mântuirea și care, în același timp, reînnoiește speranța părinților bătrâni. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că în istoria lui Israel judecătorii, profeții, regii sunt un dar al lui Dumnezeu pentru a face să ajungă duioșia sa și milostivirea sa la poporul său. Sunt semn al gratuității lui Dumnezeu: El e cel care ne-a ales și ne-a trimis. Acest lucru ne eliberează de autoreferențialitate, ne face să înțelegem că nu ne mai aparținem, că vocația noastră ne cere să renunțăm la orice egoism, la orice căutare de câștig material sau de compensare afectivă, așa cum ne-a spus Evanghelia. Nu suntem mercenari, ci slujitori; nu am venit pentru a fi slujiți, ci pentru a sluji și facem asta cu dezlipire deplină, fără toiag și fără desagă.

Unele tradiții referitoare la titlul de Stăpâna Noastră din Quinche ne spun că Diego de Robles a realizat imaginea la porunca indigenilor Lumbicí. Diego nu făcea asta din devoțiune, o făcea pentru un beneficiu economic. Dat fiind faptul că n-au putut să-l plătească, a dus-o la Oyacachi și a cedat-o pentru niște mese de cedru. În afară de asta, Diego n-a primit cererea acelor oameni de a face și un altar pentru imagine, până când, căzând de pe cal, s-a aflat în pericol și a simțit ocrotirea Fecioarei. S-a întors în sat și a făcut piedestalul imaginii. Și fiecare dintre noi a avut experiența unui Dumnezeu care ne vine în întâmpinare la răscruce, care în condiția noastră de persoane căzute, doborâte, ne cheamă. Lauda deșartă și mondenitatea să nu ne facă să uităm de unde ne-a răscumpărat Dumnezeu! Maria din Quinche să ne facă să coborâm din ambițiile noastre, din interesele noastre egoiste, din atențiile excesive față de noi înșine!

„Autoritatea” pe care apostolii o primesc de la Isus nu este pentru avantajul lor: darurile noastre sunt destinate să reînnoiască și să edifice Biserica. Nu refuzați să împărtășiți, nu opuneți rezistență să dați, nu vă închideți în comoditate, fiți izvoare care se revarsă și răcoresc, în special cei asupriți de păcat, de dezamăgire, de supărare (cf. Exortația apostolică Evangelii gaudium, 272).

Al doilea punct pe care mi-l amintește Prezentarea Fecioarei este perseverența. În sugestiva iconografie mariană din această sărbătoare, Fecioara Copilă se îndepărtează de părinții săi urcând treptele templului. Maria nu privește înapoi și, cu referință clară la avertismentul evanghelic, merge hotărâtă înainte. Și noi, ca discipolii din Evanghelie, pornim la drum pentru a duce la fiecare popor și loc Vestea Bună a lui Isus. Perseverență în misiune înseamnă a nu merge plimbându-ne din casă în casă, căutând unde ne tratează mai bine, unde există mai multe mijloace și comodități. Cere să unim soarta noastră cu aceea a lui Isus până la sfârșit. Câteva relatări ale aparițiilor Fecioarei din Quinche ne spun că o „doamnă cu un copil în brațe” a vizitat câteva după-amiezi la rând pe indigenii din Oyacachi când aceștia căutau refugiu din fața asalturilor urșilor. De mai multe ori Maria a mers în întâmpinarea fiilor săi; ei nu o credeau, se îndoiau de această doamnă, însă au fost plini de admirație de perseverența sa de a se întoarce în fiecare după-amiază la apusul soarelui. A persevera, chiar dacă ne resping, chiar dacă vine noaptea și cresc rătăcirea și pericolele. A persevera în acest efort, știind că nu suntem singuri, că este poporul lui Dumnezeu cel care merge.

Într-un fel, în imaginea Fecioarei copile care urcă la templu putem vedea Biserica ce însoțește pe discipolul misionar. Împreună cu ea sunt părinții săi, care i-au transmis amintirea credinței și acum cu generozitate o oferă Domnului pentru ca să poată continua drumul său; este comunitatea sa reprezentată în „suita fecioarelor”, în „colegele sale” cu candelele aprinse (cf. Ps 44,15) și în care Părinții Bisericii văd o profeție a tuturor celor care, imitând-o pe Maria, caută cu sinceritate să fie prieteni ai lui Dumnezeu, și sunt preoții care o așteaptă pentru a o primi și care ne amintesc că în Biserică păstorii au responsabilitatea de a primi cu duioșie și de a ajuta să se discearnă orice spirit și orice chemare.

Să mergem uniți, susținându-ne unii pe alții, și să cerem cu umilință darul perseverenței în slujirea sa.

Stăpâna Noastră din Quinche a fost ocazie de întâlnire, de comuniune, pentru acest loc care din timpurile imperiului incas s-a constituit ca o tabără multietnică. Cât de frumos este când Biserica perseverează în efortul său pentru a fi casă și școală de comuniune, când generăm ceea ce îmi place să definesc cultura întâlnirii!

Imaginea Prezentării ne spune că, odată binecuvântată de preoți, Fecioara copilă s-a așezat pe treptele altarului și după aceea, ridicându-se în picioare, a dansat. Mă gândesc la bucuria care se exprimă în imaginile ospățului de nuntă, ale prietenilor mirelui, ale miresei împodobită cu giuvaierele sale. Este bucuria celui care a descoperit o comoară și a lăsat totul pentru a o avea. A-l întâlni pe Domnul, a trăi în casa sa, a participa la intimitatea sa, angajează la vestirea Împărăției și la ducerea mântuirii la toți. A trece pragul templului cere să ne transformăm ca Maria în temple ale Domnului și să pornim la drum pentru a-l duce la frați. Fecioara, ca primă ucenică misionară, după vestirea îngerului, a plecat fără întârziere spre un sat din Iudeea, pentru a împărtăși această bucurie imensă, aceeași care l-a făcut pe Ioan Botezătorul să tresalte în sânul mamei sale. Cine ascultă glasul său „tresaltă de bucurie” și devine la rândul său predicator al bucuriei sale. Bucuria de a evangheliza mișcă Biserica, o face să iasă, ca Maria.

Chiar dacă sunt multe motivele care se iau în considerare pentru transferarea sanctuarului de la Oyacachi la acest loc, mă opresc asupra unuia în mod deosebit: „Aici este și a fost mai accesibil, este mai comod și aproape pentru toți”. Așa a înțeles arhiepiscopul de Quito, fratele Luis López de Solís, când a ordonat să se edifice un sanctuar capabil să convoace și să primească pe toți. O Biserică în ieșire este o Biserică ce se apropie, ce se adaptează pentru a nu fi distantă, care iese din comoditatea sa și are curajul să ajungă la toate periferiile care au nevoie de lumina Evangheliei (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 20).

Acum ne vom întoarce la responsabilitățile noastre, interpelați de sfântul popor care ne-a fost încredințat. Între acestea, să nu uităm să avem grijă, să însuflețim și să educăm devoțiunea populară care se atinge cu mâna în acest sanctuar șie ste atât de răspândită în multe țări latinoamericane. Poporul credincios a știut să exprime credința cu propriul limbaj, să manifeste sentimentele sale cele mai profunde de durere, îndoială, bucurie, eșec, recunoștință cu diferite forme de pietate: procesiuni, vegheri, flori, cântece care se transformă într-o magnifică expresie de încredere în Domnul și de iubire față de Mama sa, care este și a noastră.

La Quinche, istoria oamenilor și istoria lui Dumnezeu ajung în istoria unei femei, Maria. Și într-o casă, casa noastră, sora mamă pământ. Tradițiile acestui titlu evocă cedrii, urșii, despicătura în piatră care aici a fost prima casă a Mamei lui Dumnezeu. Ne vorbesc despre trecutul de păsări care au înconjurat locul și despre prezentul florilor care împodobesc împrejurimile. Originile acestei devoțiuni ne duc în timpuri când era mai simplă „armonia senină cu creația […] pentru a-l contempla pe Creator, care trăiește printre noi și în ceea ce ne înconjoară, și a cărui prezență nu trebuie să fie construită” (Enciclica Laudato si’, 225), dar care ni se revelează în lumea creată, în Fiul său iubit, în Euharistia care permite creștinilor să se simtă mădulare vii ale Bisericii și să participe activ la misiunea sa (cf. Documentul de la Aparecida, 264), în Stăpâna Noastră din Quinche, care a însoțit de aici începuturile primei vestiri a credinței la popoarele indigene. Ei să-i încredințăm vocația noastră; să facă din fiecare dintre noi dar pentru poporul nostru, să ne dea perseverența în angajarea și în entuziasmul de a ieși să ducem Evanghelia fiului său Isus – uniți cu păstorii noștri – până la marginile, până la periferiile iubitului nostru Ecuador.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 08.07.2015
Publicarea pe acest sit: 09.07.2015
Etichete: , ,

Lasă un răspuns