Discursul Papei la întâlnirea cu autoritățile, societatea civilă și corpul diplomatic din Bangladesh

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea cu autoritățile, societatea civilă
și corpul diplomatic din Bangladesh
Dhaka, 30 noiembrie 2017

Domnule președinte,
Stimate autorități,
Eminență, iubiți frați întru episcopat,
Distinși membri ai corpului diplomatic,
Doamnelor și domnilor,

La începutul rămânerii mele în Bangladesh aș vrea să vă mulțumesc, domnule președinte, pentru invitația gentilă de a vizita această țară și pentru cuvintele dumneavoastră respectuoase de bun-venit. Mă aflu aici pe urmele a doi predecesori ai mei, papa Paul al VI-lea și papa Ioan Paul al II-lea, ca să mă rog cu frații mei și surorile mele catolici și să le ofer un mesaj de afect și de încurajare. Bangladeshul este un stat tânăr, și totuși a avut mereu un loc special în inima papilor, care încă de la început au exprimat solidaritate față de poporul său, menită să-l însoțească în depășirea dificultăților inițiale, și l-au susținut în misiunea exigentă de a construi națiunea și dezvoltarea sa. Sunt recunoscător de oportunitatea de a mă adresa acestei adunări, care reunește bărbați și femei cu responsabilități deosebite în schițarea viitorului societății din Bangladesh.

În timpul zborului meu pentru a ajunge aici, mi s-a amintit că Bangladeshul – „Golden Bengal” – este o țară total învăluită de o vastă rețea fluvială și de căi navigabile, mari și mici. Această frumusețe naturală este, cred, emblematică a identității voastre deosebite ca popor. Bangladeshul este o națiune care se străduiește să ajungă la o unitate de limbaj și de cultură respectând diferitele tradiții și comunități, care curg ca atâtea râuri și se întorc să îmbogățească marele curs al vieții politice și sociale a țării.

În lumea de astăzi, nicio comunitate, națiune sau stat, nu poate supraviețui sau progresa în izolare. Ca membri ai unicei familii umane, avem nevoie unul de celălalt și suntem dependenți unul de altul. Președintele Sheikh Mujibur Rahman a înțeles și a încercat să încorporeze acest principiu în constituția națională. El a imaginat o societate modernă, pluralistă și inclusivă, în care fiecare persoană și fiecare comunitate să poată trăi în libertate, pace și siguranță, respectând demnitatea înnăscută și egalitatea de drepturi a tuturor. Viitorul acestei tinere democrații și sănătatea vieții sale politice sunt în mod esențial legate cu fidelitatea față de această viziune fondatoare. De fapt, numai printr-un dialog sincer și prin respectarea diversității legitime un popor poate reconcilia diviziunile, poate depăși perspective unilaterale și poate recunoaște validitatea punctelor de vedere diferite. Pentru că adevăratul dialog privește la viitor, construiește unitate în slujba binelui comun și este atent la nevoile tuturor cetățenilor, în special ale celor săraci, dezavantajați și ale celor care nu au glas.

În lunile trecute, spiritul de generozitate și de solidaritate care caracterizează societatea din Bangladesh s-a manifestat foarte clar în elanul său umanitar în favoarea refugiaților care au venit în masă din statul Rakhine, îngrijindu-se de un adăpost temporar și de necesitățile primare pentru viață. Acesta a fost făcut cu mult sacrificiu. Și a fost făcut sub ochii întregii lumi. Nimeni dintre noi nu poate să nu fie conștient de gravitatea situației, de costul imens cerut de suferințele umane și de condițiile precare de viață ale atâtor frați și surori ai noștri, dintre care majoritatea sunt femei și copii, îngrămădiți în lagărele de refugiați. Este necesar ca toată comunitatea internațională să pună în practică măsuri eficace față de această criză, nu numai muncind pentru a rezolva problemele politice care au condus la mutarea masivă de persoane, ci oferind și asistență materială imediată Bangladeshului în efortul său de a răspunde concret la nevoile umane urgente.

Cu toate că vizita mea este îndreptată în primul rând spre comunitatea catolică din Bangladesh, un moment privilegiat va fi întâlnirea mea de mâine la Ramna cu responsabilii ecumenici și interreligioși. Împreună ne vom ruga pentru pace și vom reafirma angajarea noastră de a lucra pentru pace. Bangladeshul este cunoscut pentru armonia care în mod tradițional a existat între adepții diferitelor religii. Această atmosferă de respect reciproc și de climat crescând de dialog interreligios permit credincioșilor să exprime liber cele mai profunde convingeri ale lor cu privire la semnificația și scopul vieții. Astfel ei pot contribui la promovarea valorilor spirituale care sunt baza sigură pentru o societate dreaptă și pașnică. Într-o lume în care religia este adesea – în mod scandalos – rău utilizată cu scopul de a mări diviziunea, această mărturie a forței sale de reconciliere și de unire este deosebit de necesară. Asta s-a manifestat în mod deosebit de elocvent în reacția comună de indignare care a urmat după atacul terorist brutal de anul trecut aici la Dhaka, și în mesajul clar trimis de autoritățile religioase ale națiunii pentru care preasfântul nume al lui Dumnezeu nu poate fi invocat niciodată pentru a justifica ura și violența împotriva altor ființe umane semeni ai noștri.

Catolicii din Bangladesh, chiar dacă sunt relativ puțini ca număr, totuși încearcă să desfășoare un rol constructiv în dezvoltarea țării, în special prin școlile, clinicile și dispensarele lor. Biserica apreciază libertatea, de care beneficiază întreaga națiune, de a practica propria credință și de a realiza propriile opere caritative, între care aceea de a oferi tinerilor, care reprezintă viitorul societății, o educație de calitate și o exercitare a valorilor etice și umane sănătoase. În școlile sale Biserica încearcă să promoveze o cultură a întâlnirii care să-i facă pe studenți capabili să-și asume propriile responsabilități în viața societății. De fapt, marea majoritate a studenților și mulți dintre profesorii din aceste școli nu sunt creștini, ci provin din alte tradiții religioase. Sunt sigur că, în acord cu litera și spiritul constituției naționale, comunitatea catolică va continua să se bucure de libertatea de a duce înainte aceste opere bune ca expresie a angajării sale pentru binele comun.

Domnule președinte și dragi prieteni,

Vă mulțumesc pentru atenția voastră și vă asigur de rugăciunile mele, pentru ca în responsabilitățile voastre nobile să fiți mereu inspirați de înaltele idealuri de dreptate și de slujire față de concetățenii voștri. Invoc cu plăcere asupra voastră și asupra întregului popor din Bangladesh binecuvântările divine de armonie și de pace. Mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 30.11.2017
Publicarea pe acest sit: 30.11.2017
Etichete: , ,

Lasă un răspuns