Discursul Papei la întâlnirea cu autorităţile, societatea civilă şi corpul diplomatic din Chile

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea cu autoritățile,
societatea civilă și corpul diplomatic
Palacio de la Moneda, Santiago, Chile,
marți, 16 ianuarie 2018

Doamnă președinte,
Membri ai guvernului Republicii și ai Corpului Diplomatic,
Reprezentanți ai societății civile,
Stimate autorități,
Doamnelor și domnilor,

Este o bucurie pentru mine să mă pot afla din nou pe solul latinoamerican și să încep vizita în această iubită țară chiliană, care m-a găzduit și m-a format în timpul tinereții mele; aș vrea ca acest timp cu voi să fie și un timp de recunoștință pentru atât de mult bine primit. Îmi revine în minte acea strofă pe care am ascultat-o puțin mai înainte, din imnul vostru național: „Curat, o, Chile, este cerul tău albastru / și curate sunt brizele care te străbat / și câmpia ta cusută din flori / este copia fericită a Edenului”: o adevărată cântare de laudă pentru pământul pe care-l locuiți, plin de promisiuni și de provocări, dar în special încărcat de viitor. Într-un anumit sens ceea ce a spus doamna președinte.

Mulțumesc, doamnă președinte, pentru cuvintele de bun-venit pe care mi le-ați adresat. În persoana dumneavoastră doresc să salut și să îmbrățișez poporul chilian, de la nordul extrem al regiunii Arica și Parinacota până la arhipelagul de sud „și până la dizolvarea sa în peninsule și canale”[1]. Diversitatea voastră și bogăția geografică ne permite să percepem bogăția polifoniei culturale care vă caracterizează.

Mulțumesc pentru prezența lor membrilor guvernului, președinților senatului, al camerei deputaților și al curții supreme, precum și celorlalte autorități ale statului și colaboratorilor lor. Salut pe președinte ales, domnul Sebastián Piñera Echenique, care a primit recent mandatul poporului chilian să conducă destinele țării în următorii patru ani.

Chile s-a remarcat în ultimele decenii prin dezvoltarea unei democrații care i-a permis un progres însemnat. Recentele alegeri politice au fost o manifestare a solidității și maturității civice obținute și asta dobândește o importanță deosebită anul acesta când se comemorează cei 200 de ani de la declarația de independență. Moment deosebit de important, pentru că a marcat destinul vostru ca popor, întemeiat pe libertate și pe drept, chemat să înfrunte și diferite perioade turbulente reușind totuși – nu fără durere – să le depășească. În acest mod voi ați știut să consolidați și să întăriți visul părinților voștri fondatori.

În acest sens, amintesc de cuvintele emblematice ale cardinalului Silva Henríquez când într-un Te Deum a afirmat: „Noi – toți – suntem constructori ai celei mai frumoase opere: patria. Patria pământească ce prefigurează și pregătește patria fără granițe. Această patrie nu începe astăzi, cu noi; și totuși nu poate să crească și să rodească fără noi. De aceea o primim cu respect, cu recunoștință, ca o misiune începută de mulți ani, ca o moștenire care ne face mândri și în același timp ne angajează”[2].

Fiecare generație trebuie să-și însușească luptele și cuceririle generațiilor precedente și să le conducă la ținte și mai înalte. Este drumul. Binele, ca și iubirea, dreptatea și solidaritatea nu se obțin o dată pentru totdeauna; trebuie cucerite în fiecare zi. Nu este posibil să ne mulțumim cu ceea ce s-a obținut deja în trecut și să ne oprim să ne bucurăm de el în așa fel încât această situație să ne facă să nu recunoaștem că mulți frați ai noștri încă suferă situații de nedreptate care ne interpelează pe toți.

De aceea, voi aveți în fața voastră o provocare mare și pasionantă: să continuați să lucrați pentru ca democrația, visul părinților voștri, cu mult dincolo de aspectele formale, să fie cu adevărat un loc de întâlnire pentru toți. Să fie un loc în care toți, fără excepții, să se simtă chemați să construiască o casă, o familie și o națiune. Un loc, o casă, o familie, numită Chile: generos, primitor, care își iubește istoria, care muncește pentru prezentul conviețuirii sale și privește cu speranță la viitor. Ne face bine să amintim aici cuvintele sfântului Alberto Hurtado: „O națiune, mai mult decât prin granițele sale, mai mult decât pământul său, lanțurile sale muntoase, mările sale, mai mult decât limba sa sau tradițiile sale, este o misiune de îndeplinit”[3]. Este viitor. Și acel viitor se joacă, în mare parte, în capacitatea de ascultare pe care o au poporul său și autoritățile sale.

Această capacitate de ascultare dobândește o mare valoare în această națiune, unde pluralitatea etnică, culturală și istorică cere să fie păzită de orice tentativă de parțialitate sau supremație și care pune în joc capacitatea de a lăsa să cadă dogmatisme exclusiviste într-o deschidere sănătoasă spre binele comun (care dacă nu prezintă un caracter comunitar nu va fi niciodată un bine). Este indispensabil să se ascultă: să fie ascultați șomerii, care nu pot susține prezentul și cu atât mai puțin viitorul familiilor lor; să fie ascultate popoarele autohtone, adesea uitate, ale căror drepturi trebuie să primească atenție și a căror cultură trebuie protejată, pentru ca să nu se piardă o parte a identității și a bogăției acestei națiuni. Să fie ascultați migranții, care bat la porțile acestei țări în căutarea unei vieți mai bune și, la rândul lor, cu forța și speranța de a voi să construiască un viitor mai bun pentru toți. Să fie ascultați tinerii, în neliniștea lor de a avea oportunități mai mari, în special pe planul educativ și, astfel, să se simtă protagoniști ai lui Chile pe care-l visează, protejându-i activ de flagelul drogurilor care ia ceea ce este mai bun din viețile lor. Să fie ascultați bătrânii, cu înțelepciunea lor atât de necesară și încărcătura fragilității lor. Nu-i putem abandona. Să fie ascultați copiii, care se arată lumii cu ochii lor plini de uimire și nevinovăție și așteaptă de la noi răspunsuri reale pentru un viitor de demnitate. Și aici nu pot să nu exprim durerea și rușinea, rușine pe care o simt în fața daunei ireparabile cauzate copiilor din partea slujitorilor Bisericii. Doresc să mă unesc cu frații mei întru episcopat, pentru că este corect să cerem iertare și să sprijinim cu toate forțele victimele, în timp ce trebuie să ne angajăm pentru ca asta să nu se repete.

Cu această capacitate de ascultare suntem invitați – astăzi în mod special – să acordăm o atenție preferențială casei noastre comune. Să ascultăm casa noastră comună: să facem să crească o cultură care să știe să se îngrijească de pământ și în acest scop să nu ne mulțumim numai să oferim răspunsuri specifice la gravele probleme ecologice și ambientale care se prezintă; în asta se cere îndrăzneala de a oferi „o privire diferită, o gândire, o politică, un program educativ, un stil de viață și o spiritualitate care să dea formă unei rezistențe în fața înaintării paradigmei tehnocratice”[4]care privilegiază intrarea năvalnică a puterii economice față de ecosistemele naturale și, prin urmare, a binelui comun al popoarelor noastre. Înțelepciunea popoarelor autohtone poate să ofere o mare contribuție. De la ele putem învăța că nu există adevărată dezvoltare într-un popor care își întoarce spatele pământului și la tot ceea ce și la toți cei care o înconjoară. Chile are în propriile rădăcini o înțelepciune capabilă să-l ajute să meargă dincolo de concepția pur consumistă a existenței pentru a dobândi o atitudine sapiențială în fața viitorului.

Sufletul caracterului chilian – președintele a spus că era un pic descurajat – sufletul caracterului chilian este vocație de a fi acea voință îndărătnică de a exista[5]. Vocație la care toți sunt chemați și față de care nimeni nu se poate simți exclus sau dispensabil. Vocație care cere o opțiune radicală pentru viață, în special în toate formele în care ea se vede amenințată.

Mulțumesc din nou pentru invitația de a putea veni să mă întâlnesc cu voi, cu sufletul acestui popor; și mă rog pentru ca Fecioara de pe muntele Carmel, Mamă și Regină a Chilei, să continue să însoțească și să facă să crească visele acestei națiuni binecuvântate. Mulțumesc!

Note:
[1] Gabriela Mistral, Elogios de la tierra de Chile.
[2] Omilia la Te Deum-ul Ecumenic (4 noiembrie 1970).
[3] Te Deum (septembrie 1948).
[4] Scrisoarea enciclică Laudato si’, 111.
[5] Cf. Gabriela Mistral, Breve descripción de Chile, în: Anales de la Universidad de Chile (14), 1934.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 16.01.2018
Publicarea pe acest sit: 16.01.2018
Etichete: , ,

Lasă un răspuns