Discursul Papei la întâlnirea cu autorităţile civile boliviene

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea cu autoritățile civile
Catedrala din La Paz
miercuri, 8 iulie 2015

Frate președinte,
Frați și surori,

Sunt bucuros de această întâlnire cu voi, autorități politice și civile din Bolivia, membri ai Corpului diplomatic și personalități din lumea culturii și a voluntariatului. Îi mulțumesc fratelui meu Edmundo Abstoflor, arhiepiscop al acestei Biserici din La Paz, pentru bun-venitul său cordial. Vă cer să-mi permiteți să corespund încurajând cu câteva cuvinte misiunea fiecăruia dintre voi, pe care deja o realizați.

Fiecare dintre noi prezenți aici, în modul propriu, împărtășește vocația de a lucra pentru binele comun. În urmă cu 50 de ani, Conciliul al II-lea din Vatican a definit binele comun ca „ansamblul condițiilor de viață socială care permit grupurilor și indivizilor să-și atingă mai deplin și mai ușor perfecțiunea” (Constituția pastorală Gaudium et spes, 26); vă mulțumesc vouă pentru că tânjiți – după rolul și misiunea fiecăruia – ca persoanele și societatea să se dezvolte, să ajungă la perfecțiunea. Sunt sigur că voi căutați binele, adevărul, binele în această angajare pentru binele comun. Fie ca acest efort să ajute mereu să creșteți într-un respect mai mare față de persoana umană ca atare, cu drepturi fundamentale și inalienabile orânduite pentru dezvoltarea sa integrală, pentru pacea socială, adică pentru stabilitatea și pentru siguranța unei anumite situații certe, care nu se realizează fără o atenție deosebită față de dreptatea distributivă (cf. Enciclica Laudato si’, 157). Ca bogăția să fie distribuită, spus simplu.

Pe drumul spre catedrală, de la aeroport, am putut să admir vârfurile Hayna Potosí și Illimani, al acelui „munte tânăr” și al acelui care indică „locul unde răsare soarele”. Am văzut și cum în manieră simplă multe case și cartiere se confundau cu povârnișurile și am admirat câteva opere de arhitectură. Mediul natural și mediul social, politic și economic sunt strâns corelate. Acest lucru ne determină să punem bazele unei ecologii integrale – este o problemă de sănătate – o ecologie integrală care să cuprindă în mod clar toate dimensiunile umane pentru a rezolva grave probleme social-ambientale din zilele noastre – altminteri ghețarii vor continua să se retragă chiar din acești munți – și logica receptării, conștiința despre lumea pe care vrem să o lăsăm celui care va veni după noi, orientarea sa generală, semnificația sa și chiar și valorile se vor retrage ca acești ghețari (cf. ibid., 159-160). Și acest lucru trebuie să-l conștientizăm. Ecologie integrală. Și, aș spune mai mult, cere o ecologie a mamei pământ, să avem grijă de mama pământ; ecologie umană, a avea grijă unii de alții; și ecologie socială – forțând termenul.

Pentru că totul este legat, avem nevoie unul de altul. Dacă politica este dominată de speculația financiară sau economia se sprijină numai pe paradigma tehnocratică și utilitaristă a producției maxime, nu se vor putea nici să se înțeleagă, nici cu atât mai puțin să se rezolve marile probleme care chinuiesc omenirea. Este necesară și cultura, din care face parte nu numai dezvoltarea capacității intelectuale a omului în științe și capacitatea de a genera frumusețe în arte, ci și tradițiile populare locale – și asta este cultură – cu propria sensibilitate deosebită față de mediu din care au apărut și din care au ieșit, față de mediul care le dă sens. În același mod se cere o educație etică și morală care să cultive atitudini de solidaritate și de responsabilitate între persoane. Trebuie să recunoaștem rolul specific al religiilor în dezvoltarea culturii și binefacerile pe care ele le pot aduce societății. Creștinii, îndeosebi, ca discipoli ai Veștii Bune, suntem purtători ai unui mesaj de mântuire care are în el însuși capacitatea de a înnobila persoanele, de a inspira idealuri înalte capabile să dea impuls la linii de acțiune care merg dincolo de interesul individual, permițând capacitatea de renunțare în favoarea altora, sobrietatea și celelalte virtuți care ne susțin și ne unesc. Acele virtuți care în cultura voastră se exprimă atât de simplu în cele trei porunci: să nu minți, să nu furi, să nu fii leneș.

Dar trebuie să fim atenți, pentru că foarte ușor ne obișnuit cu mediul de inegalitate care ne înconjoară, față de manifestările căruia am devenit insensibili. Și astfel confundăm, fără să ne dăm seama, „binele comun” cu „bunăstarea”, și acolo se alunecă, puțin câte puțin, iar idealul binelui comun, pentru că se pierde, ajunge în bunăstare, în special când noi suntem aceia care ne bucurăm de ea și nu alții. Bunăstarea care face referință numai la abundența materială tinde să fie egoistă, tinde să apere interesele de parte, să nu se gândească la alții și să cedeze în fața chemării consumismului. Înțeleasă astfel, bunăstarea, în loc să ajute, este aducătoare de posibile conflicte și de destrămare socială; afirmându-se ca perspectivă dominantă, generează răul corupției, care descurajează și face atât de multă daună. În schimb, binele comun este superior sumei fiecărui interes; este o trecere de la ceea ce „este mai bun pentru mine” la ceea ce „este mai bun pentru toți”, și cuprinde tot ceea ce dă coeziune unui popor: obiective comune, valori împărtășite, idealuri care ajută să se ridice privirea dincolo de orizonturi individuale.

Diferiții actori sociali au responsabilitatea de a contribui la construirea unității și dezvoltării societății. Libertatea este mereu contextul cel mai bun pentru ca gânditorii, asociațiile civile, mijloacele de comunicare să-și desfășoare funcția lor, chemate să fie plămadă în mijlocul poporului, să aducă propriul mesaj societății. Lumina Evangheliei lui Cristos nu este proprietate a Bisericii; ea mai degrabă o slujește: Biserica trebuie să slujească Evanghelia lui Cristos pentru ca să ajungă până la marginile lumii. Credința este o lumină care nu apune; ideologiile apun, credința nu apune, credința este o lumină care nu întunecă, ci strălucește și orientează cu respect conștiința și istoria fiecărei persoane și a fiecărei societăți umane. Respect. Creștinismul a desfășurat un rol important în formarea identității poporului bolivian. Libertatea religioasă – așa cum este înțeleasă de obicei această expresie în cadrul civil – ne amintește și că credința nu poate să fie redusă la sfera pur subiectivă. Nu este o subcultură. Va fi pentru noi o provocare să încurajăm și să promovăm ca să încolțească spiritualitatea și angajarea credinței, angajarea creștină în opere sociale, în extinderea binelui comun prin operele sociale.

Între diferiții actori sociali, aș vrea să scot în evidență familia, amenințată din toate părțile, de atâția factori: de violența familială, alcoolism, antifeminism, droguri, șomaj, nesiguranță civilă, abandonarea bătrânilor, copiii străzii, și de pseudo-soluții care provin din perspective care nu folosesc familiei, ci care provin în mod clar de la colonizări ideologice. Sunt multe problemele sociale pe care familia le rezolvă, și le rezolvă în tăcere, sunt multe, așa că a nu promova familia înseamnă a-i lăsa pe cei mai vulnerabili fără protecție.

O națiune care caută binele comun nu se poate închide în ea însăși; rețelele de relație consolidează societățile. Problema imigrației în zilele noastre ne demonstrează asta. Dezvoltarea diplomației cu țările vecine, cu scopul de a evita conflicte între popoare frați și de a contribui la dialogul sincer și deschis cu privire la probleme, este indispensabil astăzi. Și mă gândesc aici, pe mare: dialog, este indispensabil. Toate temele, oricât ar fi de spinoase, au soluții împărtășite, au soluții raționale, echitabile și durabile. Și, în orice caz, nu trebuie să fie niciodată motiv de agresivitate, de supărare sau dușmănie care agravează și mai mult situația și fac mai dificilă rezolvarea ei.

Bolivia trece printr-un moment istoric: politica, lumea culturii, religia sunt parte a acestei frumoase provocări a unității. În această țară unde exploatarea, aviditatea, multiplele egoisme și perspectivele sectare au întunecat istoria sa, astăzi poate să fie timpul integrării. Și trebuie mers pe acest drum. Astăzi Bolivia poate să creeze, este capabilă cu bogăția sa să creeze noi sinteze culturale. Cât sunt de frumoase țările care depășesc neîncrederea bolnavă și îi integrează pe cei diferiți și care fac din această integrare un nou factor de dezvoltare! Ce frumos este când sunt pline de spații care unesc, interacționează, favorizează recunoașterea celuilalt (cf. Exortația apostolică Evangelii gaudium, 210)! Bolivia, în integrare și în căutarea unității, este chemată să fie „această armonie multiformă care atrage” (ibid., 117), și care atrage pe drumul spre consolidarea patriei mari.

Multe mulțumiri pentru atenția voastră. Îi cer Domnului ca Bolivia, „această țară nevinovată și frumoasă”, să continue să înainteze tot mai mult pentru a fi „patria fericită în care omenirea trăiește binele fericirii și al păcii”. Sfânta Fecioară să vă ocrotească și Domnul să vă binecuvânteze din belșug. Și vă rog, vă rog și vă cer să nu uitați să vă rugați pentru mine. Mulțumesc!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 08.07.2015
Publicarea pe acest sit: 09.07.2015
Etichete: , ,

Lasă un răspuns