Discursul Papei la întâlnire cu săracii şi deţinuţii

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnire cu săracii și deținuții
Catedrala din Cagliari,
duminică, 22 septembrie 2013

Iubiți frați și surori,

Mulțumesc tuturor pentru că sunteți aici, astăzi. Pe fețele voastre văd oboseală, dar văd și speranță. Simțiți-vă iubiți de Domnul, și chiar de atâtea persoane bune, care rugăciunile lor și cu faptele lor ajută la alinarea suferințelor aproapelui. Eu mă simt acasă, aici. Și sper că și voi vă simțiți acasă în această catedrală: cum se spune în America Latina, „casa aceasta este casa voastră”, este casa voastră.

Aici simțim în mod puternic și concret că suntem cu toții frați. Aici unicul Tată este Tatăl nostru ceresc și unicul Învățător este Isus Cristos. Așadar, primul lucru pe care voiam să-l împărtășesc cu voi este tocmai această bucurie de a-l avea pe Isus ca Învățător, ca model de viață. Să privim la El! Acest lucru ne dă atâta forță, atâta mângâiere în fragilitățile noastre, în lipsurile noastre și în dificultățile noastre. Noi toți avem dificultăți, toți. Noi toți care suntem aici avem dificultăți. Noi toți care suntem aici – toți – avem lipsuri și noi toți care suntem aici avem fragilități. Niciunul aici nu este mai bun decât altul. Toți suntem egali în fața Tatălui, toți!

1. Și privindu-l pe Isus noi vedem că El a ales calea umilinței și a slujirii. Mai mult, El însuși în persoană este această cale. Isus n-a fost nehotărât, n-a fost „sceptic”: a făcut o alegere și a dus-o înainte până la capăt. A ales să se facă om și ca om să se facă slujitor, până la moartea pe cruce. Aceasta este calea iubirii: nu există alta. De aceea vedem că iubirea nu este un simplu asistențialism, și cu atât mai puțin un asistențialism pentru a liniști conștiințele. Nu, aceea nu este iubire, aceea este negustorie, aceea este afacere. Iubirea este gratuită. Caritatea, iubirea este o alegere de viață, este un mod de a fi, de a trăi, este calea umilinței și a solidarității. Nu există o altă cale pentru această iubire: a fi umili și solidari. Acest cuvânt, solidaritate, în această cultură a rebutului – ceea ce nu folosește se aruncă afară – pentru a rămâne numai cei care se simt drepți, care se simt curați, care se simt curățați. Sărmanii! Acest cuvânt, solidaritate, riscă să fie șters din dicționar, pentru că este un cuvânt care deranjează, deranjează. De ce? Pentru că te obligă să privești la celălalt și să te dăruiești celuilalt cu iubire. Este mai bine să se șteargă din dicționar, pentru că deranjează. Și noi nu, noi spunem: aceasta este calea, umilința și solidaritatea. De ce? Am inventat-o noi preoții? Nu! Este a lui Isus: El a spus asta! Și vrem să mergem pe acest drum. Umilința lui Cristos nu este un moralism, un sentiment. Umilința lui Cristos este real, este alegerea de a fi mic, de a sta cu cei mici, cu cei excluși, de a sta printre noi, păcătoși cu toții. Atenție, nu este o ideologie! Este un mod de a fi și de a trăi care pornește din iubire, pornește din inima lui Dumnezeu.

Acesta este primul lucru și îmi place mult să vorbesc despre asta cu voi. Să-l privim pe Isus: El este bucuria noastră, dar și forța noastră, certitudinea noastră, pentru că este calea sigură: umilință, solidaritate, slujire. Nu există o altă cale. În statuia Stăpânei Noastre de Bonaria, Cristos apare în brațele Mariei. Ea, ca mamă bună, ni-l indică, ne spune să avem încredere în El.

2. Dar nu este suficient a privi, trebuie urmat! Și acesta este al doilea aspect. Isus nu a venit în lume pentru a face defilare, pentru a se face văzut. Nu a venit pentru asta. Isus este calea, și o cale folosește pentru a merge, pentru a o parcurge. Așadar, eu vreau înainte de toate să-i mulțumesc Domnului pentru angajarea voastră în a-l urma, chiar și în trudă, în suferință, printre zidurile unei închisori. Să continuăm să avem încredere în El, va dărui inimii voastre speranță și bucurie! Vreau să-i mulțumesc pentru voi toți care vă dedicați în mod generos, aici la Cagliari și în toată Sardinia, faptelor de milostenie. Doresc să vă încurajez să continuați pe acest drum, să mergeți înainte împreună, încercând să păstrați înainte de toate caritatea între voi. Acest lucru este foarte important. Nu putem să-l urmăm pe Isus pe calea carității dacă nu ne iubim înainte de toate între noi, dacă nu ne străduim să colaborăm, să ne înțelegem reciproc și să ne iertăm, recunoscând fiecare propriile limite și propriile greșeli. Trebuie să facem faptele de milostenie, dar cu milostenie! Cu inima acolo. Faptele de caritate cu caritate, cu duioșie, și mereu cu umilință! Știți? Uneori se află și aroganța în slujirea adusă săracilor! Sunt sigur că voi ați văzut-o. Acea aroganță în slujirea adusă celor care au nevoie de slujirea noastră. Unii se fac frumoși, își umplu gura cu săracii; unii îi instrumentalizează pe cei săraci pentru interese personale sau ale propriului grup. Știu, acest lucru este uman, dar nu e bine! Acest comportament nu este al lui Isus. Și spun mai mult: acest comportament este păcat! Este păcat grav, pentru că înseamnă a-i folosi pe cei nevoiași, pe cei care au nevoie, care sunt carnea lui Isus, pentru vanitatea mea. Îl folosesc pe Isus pentru vanitatea mea, și acest lucru este păcat grav! Ar fi mai bine ca aceste persoane să rămână acasă!

Așadar: a-l urma pe Isus pe calea carității, a merge cu El la periferiile existențiale. „Caritatea lui Isus este o urgență!”, spunea Paul (cf. 2Cor 5,14). Pentru Bunul Păstor ceea ce este departe, periferic, ceea ce este pierdut și disprețuit este obiectul unei îngrijiri mai mari și Biserica nu poate decât să-și însușească această predilecție și această atenție. În Biserică, primii sunt cei care au mai multă necesitate, umană, spirituală, materială, mai multă necesitate.

3. Și urmându-l pe Cristos pe calea carității, noi semănăm speranță. A semăna speranță: aceasta este a treia convingere pe care îmi place s-o împărtășesc cu voi. Societatea italiană astăzi are multă nevoie de speranță și Sardinia în mod deosebit. Cine are responsabilități politice sau civile are propria îndatorire, care ca și cetățeni trebuie susținută în mod activ. Unii membri ai comunității creștine sunt chemați să se angajeze în acest domeniu al politicii, care este o formă înaltă de caritate, așa cum spunea Paul al VI-lea. dar ca Biserică avem cu toții o puternică responsabilitate care este aceea de a semăna speranța cu fapte de solidaritate, încercând mereu să colaborăm în modul cel mai bun cu instituțiile publice, respectând competențele respective. Caritas-ul este expresie a comunității, iar forța comunității crește este să facă să crească societatea din interior, ca drojdia. Mă gândesc la inițiativele voastre cu deținuții din închisori, mă gândesc la voluntariatul atâtor asociații, la solidaritatea cu familiile care suferă mai mult din cauza lipsei locului de muncă. În aceasta vă spun: curaj! Nu lăsați să vi se fure speranța și mergeți înainte! Să nu v-o fure! Dimpotrivă: a semăna speranță! Mulțumesc, dragi prieteni! Vă binecuvântez pe toți, împreună cu familiile voastre. Și mulțumesc vouă tuturor!

[salut după Tatăl Nostru]

Domnul să vă binecuvânteze pe toți: familiile voastre, problemele voastre, bucuriile voastre, speranțele voastre. În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. Și, vă rog, vă cer să vă rugați pentru mine: am nevoie de asta!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 22.09.2013
Publicarea pe acest sit: 25.09.2013
Etichete: , , ,

Lasă un răspuns