Discursul Papei la întâlnire cu Consiliul Comitetului Central al Catolicilor Germani

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la întâlnire cu Consiliul Comitetului Central al Catolicilor Germani (ZDK)
Freiburg im Breisgau, 24 septembrie 2011

(Seminarul din Freiburg im Breisgau, 24 septembrie 2011)

Distinși Domni și Doamne,
Iubiți frați și surori,

Sunt recunoscător pentru posibilitatea de a mă întâlni, aici la Freiburg, cu voi, membri ai Consiliului Comitetului Central al Catolicilor Germani. Cu plăcere vă manifest aprecierea mea pentru angajarea voastră în susținerea publică a intereselor catolicilor și în a da impuls operei apostolice a Bisericii și a catolicilor în societate. În același timp, aș vrea să vă mulțumesc, dragă domnule președinte Gluck, pentru cuvintele cordiale în care ați spus multe lucruri importante și vrednice de reflecție.

Dragi prieteni, de mulți ani există așa-numitele programe exposure în ajutoarele date țărilor în curs de dezvoltare. Persoane responsabile din politică, din economie și din Biserică trăiesc, pentru un anumit timp, cu săracii din Africa, Asia sau America Latină și împărtășesc viața lor concretă zilnică. Se pun în situația de viață a acestor persoane pentru a vedea lumea cu ochii acestor persoane și pentru a scoate din această experiență învățături pentru propria acțiune solidară.

Să ne imaginăm că un astfel de program exposure are loc aici în Germania. Experți care provin dintr-o țară îndepărtată ar veni să trăiască o săptămână într-o familie germană medie. Aici ar admira atâtea lucruri, de exemplu bunăstarea, ordinea și eficiența. Însă, cu o privire neprevenită, ar constata și atâta sărăcie: sărăcie în ceea ce privește relațiile umane și sărăcie în domeniul religios.

Trăim într-un timp caracterizat în mare parte de un relativism subliminal care pătrunde toate domeniile de viață. Uneori, acest relativism devine bătăios, îndreptându-se împotriva persoanelor care spun că știu unde se află adevărul sau sensul vieții.

Și observăm cum acest relativism exercită tot mai mult o influență asupra relațiilor umane și asupra societății. Acest lucru are exprimare și în nestatornicia și în discontinuitatea atâtor persoane și într-un individualism excesiv. Unii nu par deloc capabili să renunțe la ceva sau să facă un sacrificiu pentru alții. Și angajarea altruistă pentru binele comun, în domeniile sociale și culturale, sau pentru cei nevoiași, diminuează. Alții nu mai sunt în măsură să se lege în mod necondiționat de un partener. Aproape că nu se mai găsește curajul de a promite să fie fideli pentru toată viața; curajul de a se decide și de a spune: acum eu aparțin totalmente ție, sau să se angajeze cu hotărâre pentru fidelitate și adevăr și să caute cu sinceritate soluțiile problemelor.

Dragi prieteni, în programul exposure, după analiză urmează reflecția comună. Această elaborare trebuie să privească persoana umană în totalitatea sa și din aceasta face parte – nu numai în mod implicit, ci chiar în mod explicit – relația sa cu Creatorul.

Vedem că în lumea noastră occidentală bogată există lipsuri: atâtea persoane duc lipsă de experiența bunătății lui Dumnezeu. Nu găsesc nici un punct de contact cu Bisericile instituționale și cu structurile lor tradiționale. Dar de ce? Cred că aceasta este o întrebare asupra căreia trebuie să reflectăm foarte serios. A se ocupa de această întrebare este misiunea principală a Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări. Însă ea, desigur, ne privește pe noi toți. Permiteți-mi să tratez aici despre un punct al situației specifice germane. În Germania, Biserica este organizată în mod optim. Însă, în spatele structurilor există și respectiva forță spirituală, forța credinței în Dumnezeul cel viu? Cu sinceritate trebuie să spunem însă că există un excedent de structuri față de Spirit. Adaug: adevărata criză a Bisericii în lumea occidentală este o criză de credință. Dacă nu vom ajunge să avem o adevărată reînnoire în credință, toată reforma structurală va rămâne ineficace.

Dar să ne întoarcem la persoanele cărora le lipsește experiența bunătății lui Dumnezeu. Au nevoie de locuri în care să poată vorbi despre nostalgia lor interioară. Și aici suntem chemați să găsim noi căi ale evanghelizării. Una din aceste căi ar putea să fie constituită din micile comunități în care se trăiesc prietenii, care sunt aprofundate în adorația comunitară frecventă a lui Dumnezeu. Aici există persoane care povestesc micile lor experiențe de credință, la locul de muncă sau în cadrul familiei și al cunoscuților, mărturisind în felul acesta o nouă apropiere a Bisericii de societate. Apoi, acelor persoane le apare în mod tot mai clar că toți au nevoie de această hrană a iubirii, de prietenia concretă unul cu celălalt și cu Domnul. Rămâne importantă legătura cu limfa vitală a Euharistiei, pentru că fără Cristos nu putem face nimic (cf. In 15,5).

Iubiți frați și surori, fie ca Domnul să ne indice mereu calea pentru a fi împreună lumini în lume și pentru a arăta aproapelui nostru calea spre izvor, unde pot să-și satisfacă dorința lor cea mai profundă de viață. Vă mulțumesc.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 24.09.2011
Publicarea pe acest sit: 24.09.2011
Etichete: , , ,

Lasă un răspuns