Discursul Papei la închisoarea de la Rebibbia

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
susținut la închisoarea de la Rebibbia, Roma
18 decembrie 2011

Iubiți frați și surori,

Cu mare bucurie și emoție sunt în această dimineață în mijlocul vostru, pentru o vizită care se situează bine la puține zile de la celebrarea Nașterii Domnului. Adresez un salut călduros tuturor, îndeosebi ministrului de justiție, doamna Paola Severino, și capelanilor, cărora le mulțumesc pentru cuvintele de bun-venit, adresate mie și în numele vostru. Îl salut pe dr. Carmelo Cantone, directorul închisorii, și pe colaboratori, poliția penitenciară și pe voluntarii care se străduiesc pentru activitățile acestei instituții. Și vă salut în mod special pe voi toți, deținuți, manifestându-vă apropierea mea.

„Am fost în închisoare și voi m-ați vizitat” (Mt 25,36). Acestea sunt cuvintele de la judecata finală, relatată de evanghelistul Matei, și aceste cuvinte ale Domnului, în care El se identifică cu deținuții, exprimă în mod deplin sensul vizitei mele de astăzi printre voi. Oriunde este un înfometat, un străin, un bolnav, un încarcerat, acolo este Cristos însuși care așteaptă vizita noastră și ajutorul nostru. Acesta este motivul principal care mă face fericit să fiu aici, pentru a mă ruga, a dialoga și a asculta. Biserica a avut mereu printre operele de milostenie trupească vizita la cei închiși (cf. Catehismul Bisericii Catolice, 2447). Și aceasta, pentru a fi completă, cere o deplină capacitate de primire a deținutului, „făcându-i spațiu în propriul timp, în propria casă, în propriile prietenii, în propriile legi, în propriile orașe” (cf. CEI, Evanghelizarea și mărturia carității, 39). De fapt, aș vrea să pot sta în ascultarea vieții personale a fiecăruia, dar, din păcate, nu este posibil; am venit însă să vă spun pur și simplu că Dumnezeu vă iubește cu o iubire infinită și că sunteți mereu fii ai lui Dumnezeu. Și același Unic Născut Fiu al lui Dumnezeu, Domnul Isus, a experimentat închisoarea, a fost supus unui proces în fața unui tribunal și a îndurat cea mai feroce condamnare la pedeapsa capitală.

Cu ocazia recentei mele călătorii în Benin, în noiembrie, am semnat o Exortație apostolică post-sinodală în care am reafirmat atenția Bisericii față de justiție în state, scriind: „De aceea este urgent ca să fie adoptate sisteme judiciare și penitenciare independente, pentru a restabili dreptatea și a-i reeduca pe cei vinovați. În afară de asta trebuie eliminate cazurile de erori ale justiției și tratamentele rele ale prizonierilor, numeroasele ocazii de neaplicare a legii care corespund unei încălcări a drepturilor umane și încarcerările care nu se termină decât tardiv sau niciodată într-un proces. Biserica recunoaște propria misiune profetică în fața celor care sunt loviți de criminalitate și necesitatea lor de reconciliere, de dreptate și de pace. Încarcerații sunt persoane care merită, în pofida delictului lor, să fie tratați cu respect și demnitate. Au nevoie de grija noastră” (nr. 83).

Iubiți frați și surori, dreptatea umană și cea divină sunt foarte diferite. Desigur, oamenii nu sunt în măsură să aplice dreptatea divină, dar trebuie măcar să privească la ea, să încerce să perceapă spiritul profund care o animă, pentru ca să lumineze și dreptatea umană, pentru a evita – așa cum din păcate se întâmplă des – ca deținutul să devină un exclus. De fapt, Dumnezeu este cel care proclamă dreptatea cu forța, dar care, în același timp, vindecă rănile cu balsamul milostivirii.

Parabola din evanghelia lui Matei (20,1-16) despre lucrătorii chemați zilieri în vie ne face să înțelegem în ce anume consistă această diferență dintre dreptatea umană și cea divină, pentru că face explicit raportul delicat între dreptate și milostivire. Parabola descrie un agricultor care angajează lucrători în via sa. Însă face asta la diferite ore ale zilei, așa încât unul lucrează toată ziua și altul numai o oră. În momentul încredințării salarului, stăpânul trezește uimire și aprinde o dezbatere între lucrători. Problema se referă la generozitatea – considerată de cei prezenți nedreptate – stăpânului viei, care decide să dea aceeași sumă fie lucrătorilor de dimineață fie celor din urmă de după-amiază. În optica umană această decizie este o nedreptate autentică, în optica lui Dumnezeu un act de bunătate, pentru că dreptatea divină dă fiecăruia ceea ce este al său și, în afară de asta, cuprinde milostivirea și iertarea.

Dreptatea și milostivirea, dreptatea și caritatea, puncte fundamentale ale doctrinei sociale a Bisericii, sunt două realități diferite numai pentru noi oamenii, care distingem cu atenție un act drept de un act de iubire. Drept pentru noi este „ceea ce este datorat celuilalt”, în timp ce milostiv este ceea ce este dăruit din bunătate. Și un lucru pare să-l excludă pe celălalt. Însă pentru Dumnezeu nu este așa: în El dreptatea și caritatea coincid; nu există o acțiune dreaptă care să nu fie și act de milostivire și de iertare și, în același timp, nu există o acțiune milostivă care să nu fie perfect dreaptă.

Cât de departe este logica lui Dumnezeu de a noastră! Și cât este de diferit de al nostru modul său de a acționa! Domnul ne invită să percepem și să observăm adevăratul spirit al legii, pentru a-i da împlinire deplină în iubirea față de cel care este în nevoie. „Iubirea este împlinirea deplină a legii”, scrie sfântul Paul (Rom 13,10): dreptatea noastră va fi cu atât mai perfectă cu cât va fi mai mult însuflețită de iubirea față de Dumnezeu și față de frați.

Dragi prieteni, sistemul de detenție se rotește în jurul a două puncte fixe, ambele importante: pe de o parte tutelarea societății de eventuale amenințări, pe de altă parte reintegrarea celui care a greșit fără a-i călca în picioare demnitatea și fără a-l exclude din viața socială. Ambele aceste aspecte au relevanța lor și sunt menite să nu creeze acel „abis” între realitatea închisorii reală și cea gândită de lege, care prevede ca element fundamental funcția reeducatoare a pedepsei și respectarea drepturilor și a demnității persoanelor. Viața umană îi aparține numai lui Dumnezeu, care ne-a dăruit-o, și nu este abandonată la negustoria nimănui, nici măcar a liberului nostru arbitru! Noi suntem chemați să păstrăm perla prețioasă a vieții noastre și a vieții celorlalți.

Știu că suprapopularea și degradarea închisorilor pot să facă și mai amară detenția: am primit mai multe scrisori de la deținuți care subliniază asta. Este important ca instituțiile să promoveze o analiză atentă a situației penitenciarelor astăzi, să verifice structurile, mijloacele, personalul, în așa fel încât deținuții să nu ispășească o „dublă pedeapsă”; și este important de promovat o dezvoltare a sistemului închisorilor, care, respectând justiția, să fie tot mai adecvat exigențelor persoanei umane, cu recurgerea și la pedepse care nu sunt de detenție sau la modalități diferite de detenție.

Dragi prieteni, astăzi este duminica a patra din Advent. Nașterea Domnului, de acum aproape, să reaprindă de speranță și de iubire inima voastră. Nașterea Domnului Isus, pe care o vom comemora peste câteva zile, ne amintește de misiunea sa de a aduce mântuirea tuturor oamenilor, nefiind nimeni exclus. Mântuirea sa nu se impune, ci ajunge la noi prin actele de iubire, de milostivire și de iertare pe care noi înșine știm să le realizăm. Pruncul din Betleem va fi fericit atunci când toți oamenii se vor întoarce la Dumnezeu cu inimă reînnoită. Să-i cerem în tăcere și în rugăciune să fim cu toții eliberați de închisoarea păcatului, a mândriei și a orgoliului: de fapt, fiecare are nevoie să iasă din această închisoare interioară pentru a fi cu adevărat liber de rău, de neliniști și de moarte. Numai acel Prunc așezat în iesle este în măsură să dăruiască tuturor această eliberare deplină!

Aș vrea să termin spunându-vă că Biserica susține și încurajează orice efort menit să garanteze tuturor o viață demnă. Fiți siguri că eu sunt aproape de fiecare dintre voi, de familiile voastre, de copiii voștri, de tinerii voștri, de bătrânii voștri și vă port pe toți în inimă în fața lui Dumnezeu. Domnul să vă binecuvânteze pe voi și viitorul vostru!

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 18.12.2011
Publicarea pe acest sit: 19.12.2011
Etichete:

Lasă un răspuns