Discursul Papei la finalul procesiunii cu torţe

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la încheierea procesiunii cu torțe
Lourdes, sâmbătă, 13 septembrie 2008

Iubite Episcop Perrier de Tarbes și Lourdes,
Iubiți frați întru episcopat și preoție,
Iubiți pelerini, iubiți frați și surori,

Acum o sută cincizeci de ani, la 11 februarie 1858, în acest loc cunoscut ca grota de la Massabielle, departe de oraș, o tânără fată din Lourdes, Bernadetta Soubirous, a văzut o lumină și în această lumină a văzut o tânără doamnă care era „frumoasă, mult mai frumoasă decât oricare alta”. Această femeie i s-a adresat cu cuvinte amabile, cu respect și încredere: „Mi s-a adresat cu dumneavoastră”, relata Bernadetta. „Ați fi atât de bună încât să veniți aici timp de două săptămâni?”, a fost ea întrebată. „Se uita la mine ca o persoană care vorbește cu o altă persoană.” În această conversație, în acest dialog marcat de atâta delicatețe, Fecioara i-a cerut să transmită anumite mesaje simple legate de rugăciune, penitență și convertire. Nu ne surprinde faptul că Maria era frumoasă, pentru că în apariția din 25 martie 1858 și-a revelat numele: „Eu sunt Neprihănita Zămislire”.

Să o privim acum pe această „femeie îmbrăcată în soare” (Apocalips 12,1), după cum e descrisă în Scriptură. Preasfânta Fecioară Maria, femeia glorioasă a Apocalipsei, poartă pe cap o coroană cu doisprezece stele care reprezintă cele 12 triburi ale Israelului, întreg poporul lui Dumnezeu, întreaga comuniune a sfinților, în timp ce la picioare are luna, imaginea morții. Maria a lăsat moartea în urma ei; ea este în întregime îmbrăcată în viață, viața Fiului ei, Cristos Înviat. Ea este astfel semnul victoriei iubirii, a binelui și a lui Dumnezeu, dând lumii noastre speranța de care are nevoie. În această seară să ne îndreptăm privirea spre Maria, atât de glorioasă și de umană, lăsând-o să ne conducă spre Dumnezeu care este învingător.

Nenumărați oameni au dat mărturie de aceasta: când au întâlnit fața strălucitoare a Bernadettei, evenimentul a lăsat în inimile și în mințile lor o impresie profundă. Fie că au întâlnit-o chiar în timpul aparițiilor, fie când povestea despre ele, fața ei pur și simplu strălucea. Bernadetta a avut de atunci sălășluind în ea lumina de la Massabielle. Viața de zi cu zi a familiei Soubirous a fost cu toate acestea o poveste lungă de lipsuri și tristeți, boală și neînțelegeri, respingere și sărăcie. Chiar dacă nu lipsea iubirea și căldura în relațiile din familie, viața în cachot era grea. Și totuși, umbrele de pe pământ nu împiedicau lumina din cer să strălucească. „Lumina în întuneric luminează” (Ioan 1,5).

Lourdes este unul dintre acele locurile alese de Dumnezeu pentru a le face să reflecte o strălucire particulară din frumusețea Sa, și de aici importanța simbolului luminii. Începând de la a patra apariție, la sosirea la grotă Bernadetta aprindea în fiecare dimineață o lumânare votivă și o ținea în mână atâta timp cât o vedea pe Fecioara. În curând, oamenii i-au dat Bernadettei o lumânare să o înfigă în pământ în interiorul grotei. De asemenea, au început să pună propriile lumânări în acest loc al luminii și păcii. Însăși Maica lui Dumnezeu a lăsat să se știe că îi place omagiul impresionant al acestor mii de torțe, care de atunci au luminat fără încetare piatra aparițiilor, pentru a o cinsti. Din acea zi, în fața grotei, noapte și zi, iarnă și vară, strălucește un rug aprins, înflăcărat de rugăciunile pelerinilor și ale bolnavilor, care vin cu grijile și nevoile lor, dar mai presus de toate cu credința și cu speranța lor.

Venind aici la Lourdes, în pelerinaj, dorim să intrăm, pe urmele Bernadettei, în această extraordinară apropiere dintre cer și pământ, care nu încetează să crească. Merită subliniat faptul că în timpul aparițiilor Bernadetta se ruga rozariul sub privirea Mariei, care se unea cu ea în momentele de doxologie. Acest fapt confirmă profundul caracterul teocentric al rugăciunii rozariului. Când ne rugăm rozariul, Maria ne oferă inima și privirea ei pentru a putea contempla viața Fiului ei, Isus Cristos.

Venerabilul meu predecesor, Papa Ioan Paul al II-lea, a venit aici la Lourdes în două ocazii. În viața și slujirea sa, știm cât de mult se rugăciunea sa baza pe mijlocirea Fecioarei Maria. Asemenea multora dintre predecesorii din Scaunul lui Petru, el a încurajat cu tărie rugăciunea rozariului; unul dintre modurile speciale prin care a făcut aceasta a fost îmbogățirea Sfântul Rozariu cu meditațiile la Misterele de Lumină. Acestea sunt acum reprezentate pe fațada Bazilicii în noul mozaic inaugurat anul trecut. Ca și pe toate evenimentele vieții lui Cristos, pe care „Maria le păstra, meditându-le în inima ei” (cf. Luca 2,19), Maria ne ajută să înțelegem toate etapele slujirii Sale publice ca parte integrantă a revelației gloriei lui Dumnezeu. Fie ca Lourdes-ul, tărâm al luminii, să continue să fie o școală de învățare a rugăciunii rozariului, care să îi introducă pe discipolii lui Isus, sub privirea Mamei Sale, într-un dialog autentic și cordial cu Învățătorul lor!

Din gura Bernadettei auzim că Fecioara Maria ne cere să venim aici în procesiune pentru a ne ruga cu simplitate și fervoare. Procesiunea de torțe exprimă misterul rugăciunii într-o formă pe care ochii noștri trupești o pot cuprinde: în comuniunea Bisericii, care îi unește pe cei aleși din ceruri cu pelerinii de pe pământ, izvorăște lumina dialogului dintre om și Domnul său și o cale luminoasă se deschide în istoria omenirii, chiar și în cele mai întunecate momente ale ei. Această procesiune este un timp de mare bucurie eclezială, dar și un timp de gravitate: intențiile pe care le aducem subliniază comuniunea noastră profundă cu toți cei care suferă. Ne gândim la victimele nevinovate care suferă de violență, război, terorism și foamete, din cauza nedreptății, a plăgilor și a dezastrelor, a urii și a opresiunilor, a atacurilor la adresa demnității lor umane și a drepturilor lor fundamentale, asupra libertății lor de a acționa și de a gândi. De asemenea, ne gândim la cei care au probleme în familie sau care suferă din cauza șomajului, bolii, infirmității, singurătății, sau datorită condiției lor de imigranți. Doresc să nu îi să uităm nici pe cei care suferă pentru numele lui Cristos și care mor pentru El.

Maria ne învață să ne rugăm, să facem din rugăciunea noastră un act de iubire față de Dumnezeu și un act de caritate fraternă. Rugându-ne cu Maria, inimile noastre îi primesc pe cei care suferă. Cum ar putea viețile noastre să nu fie astfel transformate? De ce să nu devină întreaga noastră viață și ființă un loc de ospitalitate pentru semenii noștri? Lourdes-ul este un loc de lumină deoarece este un loc de comuniune, speranță și convertire.

În timp ce se lasă noaptea, Isus ne spune: „țineți lămpile aprinse” (cf. Luca 12,35); lampa credinței, lampa rugăciunii, lampa speranței și a iubirii! Acest act al mersului prin noapte, purtând lumini, vorbește cu elocvență lăuntrului fiecăruia, ne atinge inimile și spune mult mai mult decât orice alt cuvânt rostit sau ascultat. Acest gest în sine sintetizează condiția noastră de creștini în călătorie: avem nevoie de lumină și în același timp suntem chemați să fim lumină. Păcatul ne face orbi, ne împiedică să ne punem la dispoziție ca și călăuze pentru frații și surorile noastre, și ne face neîncrezători să îi lăsăm pe alții să ne călăuzească. Avem nevoie să fim luminați, și repetăm rugăciunea orbului Bartimeu: „Învățătorule, fă să-mi recapăt vederea” (Marcu 10,51). Fă să îmi văd păcatele care mă trag în spate, dar mai presus de toate, Doamne, fă să văd gloria Ta! Știm că rugăciunea noastră a fost deja ascultată și aducem mulțumire pentru că, așa după cum Sfântul Paul spune în scrisoarea către Efeseni, „Cristos te va lumina” (5,13), iar Sfântul Petru adaugă: „v-a chemat din întuneric la lumină” (1Petru 2,9).

Nouă celor care nu suntem lumina, Cristos ne poate spune acum: „Voi sunteți lumina lumii” (Matei 5,14), încredințându-ne responsabilitatea de a face să strălucească lumina carității. Așa după cum scrie Sfântul Apostol Ioan, „Cine îl iubește pe fratele său rămâne în lumină și nu este motiv de scandal în el” (1Ioan 2,10). A trăi iubirea creștină înseamnă în același timp a introduce lumina lui Dumnezeu în lume și a indica spre adevărata ei sursă. Sfântul Leon cel Mare scrie: „Oricine trăiește o viață sfântă și castă în Biserică, oricine își fixează mintea asupra lucrurilor de sus, nu asupra lucrurilor lumești (cf. Coloseni 3,2), într-un anume mod se aseamănă cu lumina cerească; atâta timp cât oferă el însuși strălucirea unei vieți sfinte, arată multora, ca o stea, calea care conduce spre Dumnezeu” (Predica III, 5).

În acest Sanctuar de la Lourdes, spre care creștinii din lumea întreagă și-au îndreptat privirile de când Fecioara Maria a făcut să strălucească aici speranța și iubirea, punând la loc de cinste bolnavii, săracii și pe cei mici, suntem invitați să descoperim simplitatea vocației noastre: este de ajuns să iubim. Mâine, celebrarea Înălțării Sfintei Cruci ne va conduce chiar în inima acestui mister. La această veghe de rugăciune, privirea noastră este deja îndreptată spre semnul noului legământ, spre care converge întreaga viață a lui Isus. Crucea este actul de iubire suprem și perfect al lui Isus, care își dă viața pentru prietenii Săi. „Tot așa trebuie să fie înălțat Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să aibă viața veșnică” (Ioan 3,14-15).

Proclamată în cântările Slujitorului lui Dumnezeu, moartea lui Isus este o moarte care devine lumină pentru neamuri; este o moarte care, într-o asociere intimă cu liturgia ispășirii, aduce reconciliere; este o moarte care marchează sfârșitul morții. Începând din acea zi, Crucea este un semn de speranță, stindardul victoriei lui Isus, pentru că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul Său, unicul născut, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3,16). Prin Cruce, întreaga noastră viață dobândește lumină, tărie și speranță. Crucea revelează întreaga profunzime a iubirii conținute în planul originar al Creatorului; prin Cruce, totul este vindecat și dus la perfecțiune. De aceea, viața trăită cu credință în Cristos mort și înviat devine lumină.

Aparițiile au fost scăldate în lumină și Dumnezeu a ales să aprindă în privirea Bernadettei o flacără care a convertit nenumărate inimi. Mulți vin aici să vadă, sperând poate în secret să beneficieze de un anumit miracol; apoi, pe drumul de întoarcere, având parte de o experiență spirituală a vieții în Biserică, își schimbă modul de percepție a lui Dumnezeu, a celorlalți și a propriei persoane. O mică flacără numită speranță, compasiune, delicatețe este acum în ei. O tăcută întâlnire cu Bernadetta și cu Fecioara Maria poate să schimbe viața omului, pentru că ele sunt aici, la Massabielle, pentru a ne conduce la Cristos, care este viața noastră, tăria noastră și lumina noastră. Fie ca Fecioara Maria și Sfânta Bernadetta să vă ajute să trăiți ca fii ai luminii, pentru a putea să dați mărturie, în fiecare zi a vieții voastre, despre faptul că Cristos este lumina noastră, speranța noastră și viața noastră! Amin.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: Radu și Oana Capan
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 13.09.2008
Publicarea pe acest sit: 13.09.2008
Etichete: , , ,

Lasă un răspuns