Discursul Papei la concertul oferit de Patriarhul rus

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la concertul oferit de Patriarhul Moscovei și al tuturor Rusiilor
joi, 20 mai 2010

Venerabili Frați,
Stimați Domni și Doamne,
Iubiți frați și surori,

Am ascultat puțin mai înainte, într-o melodie sublimă, cuvintele din Psalmul 135, care interpretează bine sentimentele noastre de laudă și de recunoștință față de Domnul, precum și intensa noastră bucurie interioară pentru acest moment de întâlnire și de prietenie cu iubiții frați din Patriarhia de Moscova. Cu ocazia zilei mele de naștere și a aniversării a 5 ani de la alegerea mea ca Succesor al lui Petru, Sanctitatea Sa Kiril I, Patriarh al Moscovei și al tuturor Rusiilor, a voit să-mi ofere, împreună cu preafrumoasele cuvinte din mesajul său, acest extraordinar moment muzical, prezentat de mitropolitul Hilarion de Volokolamsk, Președinte al Departamentului Relațiilor Externe al Patriarhiei de Moscova, precum și autor al Simfoniei tocmai executate.

De aceea, profunda mea recunoștință se îndreaptă înainte de toate către Sanctitatea Sa Patriarhul Kiril. Lui îi adresez salutul meu cel mai fratern și cordial, exprimând cu putere dorința ca lauda adusă Domnului și angajarea pentru progresul păcii și al înțelegerii dintre popoare să ne unească tot mai mult și să ne facă să creștem în sintonia intențiilor și în armonia acțiunilor. Apoi îi mulțumesc din toată inima mitropolitului Hilarion pentru salutul pe care cu atâta stimă a voit să mi-l adreseze și pentru constanta sa angajare ecumenică, felicitându-l pentru creativitatea sa artistică, pe care am avut ocazia s-o apreciez. Alături el salut cu vie simpatie delegația Patriarhiei de Moscova și pe iluștrii reprezentanți ai Guvernului Federației Ruse. Adresez salutul meu cordial domnilor cardinali și episcopilor prezenți aici, îndeosebi domnului cardinal Walter Kasper, președinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor, și monseniorului Gianfranco Ravasi, președinte al Consiliului Pontifical al Culturii, care au organizat, cu dicasteriile lor și în strânsă colaborarea cu reprezentanții Patriarhiei, „Zilele culturii și spiritualității ruse în Vatican”. Apoi, îi salut pe iluștrii ambasadori, distinsele autorități și pe voi toți, dragi prieteni, frați și surori, îndeosebi comunitățile ruse prezente la Roma și în Italia, care participă la acest moment de bucurie și de sărbătoare.

Pentru a pecetlui această ocazie în mod cu adevărat excepțional și sugestiv a fost chemată muzica, muzica din Rusia de ieri și de astăzi, propusă nouă cu mare măiestrie de Orchestra Națională Rusă, condusă de maestrul Carlo Ponti, de Corul Sinodal de la Moscova, de Capela Cornilor din Petersburg. Adresez o mulțumire foarte vie tuturor artiștilor pentru talentul, angajarea și pasiunea cu care propun atenției întregii lumi capodoperele din tradiția muzicală rusă. În aceste opere, din care astăzi am ascultat o parte semnificativă, este prezent în mod profund sufletul poporului rus și cu el credința creștină, care au o extraordinară exprimare chiar în divina liturgie și în cântul liturgic care o însoțește mereu. De fapt, există o legătură strânsă, originară, între muzica rusă și cântul liturgic: în liturgie și din liturgie aproape că se eliberează și pornește mare parte din creativitatea artistică a muzicienilor ruși, pentru a da viață unor capodopere care ar merita o mai mare cunoaștere în lumea occidentală. Am avut astăzi bucuria de a asculta bucăți din mari artiști ruși din secolul al XIX-lea și al XX-lea, cum ar fi Musorgskij și Rimski-Korsakov, Ceaikovskij și Rachmaninov. Acești compozitori, dar mai ales acesta din urmă, au știut să prețuiască bogatul patrimoniu muzical-liturgic al tradiției ruse, reelaborându-l și armonizându-l cu motive și experiențe muzicale din Occident și mai apropiate de modernitate. Pe această urmă cred că trebuie situată și opera mitropolitului Hilarion.

Așadar, în muzică se anticipă deja și, într-un fel, se realizează confruntarea, dialogul, sinergia dintre Orient și Occident, precum și între tradiție și modernitate. Tocmai la o asemenea viziune unitară și armonioasă a Europei se gândea venerabilul Ioan Paul al II-lea, când, repropunând imaginea, sugerată de Vjaceslav Ivanovic Ivanov, a celor „doi plămâni” cu care trebuie să respire din nou, dorea o nouă conștiință a profundelor și comunelor rădăcini culturale și religioase ale continentului european, fără de care Europa de astăzi ar fi ca și lipsită de un suflet și oricum marcată de o viziune reductivă și parțială. Tocmai pentru a reflecta ulterior asupra acestor probleme s-a desfășurat ieri simpozionul, organizat de Patriarhia de Moscova, de dicasterul pentru Promovarea Unității Creștinilor și de cel al Culturii, cu tema: „Ortodocșii și Catolicii în Europa astăzi. Rădăcinile creștine și patrimoniul cultural comun din Orient și Occident”.

Așa cum am afirmat de mai multe ori, cultura contemporană și, îndeosebi, cea europeană riscă amnezia, uitarea, abandonarea patrimoniului extraordinar trezit și inspirat de credința creștină, care constituie scheletul esențial al culturii europene, și nu numai al ei. De fapt, în afară de viața religioasă și de mărturia atâtor generații de creștini, rădăcinile creștine ale Europei sunt constituite și din inestimabilul patrimoniu cultural și artistic, mândrie și resursă prețioasă a popoarelor și a țărilor în care credința creștină, în diferitele sale exprimări, a dialogat cu culturile și artele, le-a animat și inspirat, favorizând și promovând ca niciodată creativitatea și geniul uman. Și astăzi aceste rădăcini sunt vii și rodnice, în Orient și în Occident, și pot, ba chiar trebuie să inspire un nou umanism, o nouă perioadă de progres uman autentic, pentru a răspunde în mod eficace la numeroasele și uneori crucialele provocări pe care comunitățile noastre creștine și societățile noastre trebuie să le înfrunte, prima dintre toate cea a secularizării, care nu numai că stimulează să se facă abstracție de Dumnezeu și de proiectul său, dar ajunge să nege însăși demnitatea umană, în vederea unei societăți reglementate numai de interese egoiste.

Să facem ca Europa să respire din nou cu ambii plămâni, să redăm suflet nu numai celor care cred, ci tuturor popoarelor Continentului, să promovăm din nou încrederea și speranța, înrădăcinându-le în experiența milenară de credință creștină! În acest moment nu poate lipsi mărturia coerentă, generoasă și curajoasă a celor care cred, pentru ca să putem privi împreună la viitorul comun ca la un viitor în care libertatea și demnitatea fiecărui bărbat și a fiecărei femei să fie recunoscute ca valoare fundamentală și să fie valorizată deschiderea spre Transcendent, experiența de credință ca dimensiune constitutivă a persoanei.

În piesa lui Musorgskij, intitulată Îngerul a proclamat, am ascultat cuvintele adresate de către înger Mariei, deci și nouă: „O, neamuri, bucurați-vă!” Motivul bucuriei este clar: Cristos a înviat din mormânt „și i-a înviat pe cei morți”. Iubiți frați și surori, bucuria lui Cristos Înviat ne animă, ne încurajează și ne susține în drumul nostru de credință și de mărturie creștină pentru a oferi adevărată bucurie și speranță solidă lumii, pentru a dărui motive valabile de încredere omenirii, popoarelor din Europa, pe care cu bucurie le încredințez mijlocirii materne și puternice a Fecioarei Maria. [În limba rusă: Reînnoiesc mulțumirea mea adresată Patriarhului Kiril, mitropolitului Hilarion, reprezentanților ruși, orchestrei, corurilor, organizatorilor și tuturor celor prezenți]. Peste voi toți și peste cei dragi ai voștri să coboare cu îmbelșugare binecuvântările Domnului.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 20.05.2010
Publicarea pe acest sit: 22.05.2010
Etichete: , ,

Lasă un răspuns