Discursul Papei la ceremonia de plecare din Brazilia

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la ceremonia de plecare din Brazilia
Aeroportul Internațional din Rio de Janeiro,
duminică, 28 iulie 2013

Domnule vicepreședinte al Republicii,
Stimate autorități naționale, statale și locale,
Dragă arhiepiscop de São Sebastião do Rio de Janeiro,
Venerați cardinali și frați întru episcopat,
Dragi prieteni!

Peste câteva clipe voi părăsi patria voastră pentru a mă întoarce la Roma. Plec cu inima plină de amintiri fericite; și acestea – sunt sigur – vor deveni rugăciune. În acest moment încep să simt un început de nostalgie. Nostalgie de Brazilia, acest popor așa de mare și cu inimă mare; acest popor așa de prietenos. Nostalgie de zâmbetul deschis și sincer pe care l-am văzut în atâtea persoane, de entuziasmul voluntarilor. Nostalgie de speranța din ochii tinerilor de la Spitalul Sfântul Francisc. Nostalgie de credința și bucuria în mijlocul adversităților ale locuitorilor din Varginha. Am certitudinea că Isus Cristos trăiește și este efectiv prezent în acțiunea atâtor tineri și tinere și a atâtor persoane pe care le-am întâlnit în această săptămână de neuitat. Mulțumesc pentru primirea și căldura prieteniei care mi-au fost demonstrate! Și de aceasta încep să simt nostalgie.

Mulțumesc îndeosebi doamnei președinte, reprezentată aici de vice-președintele său, pentru că s-a făcut interpretă a sentimentelor întregului popor din Brazilia față de Succesorul lui Petru. Le mulțumesc în mod cordial fraților mei episcopi și numeroșilor colaboratori ai lor pentru că au făcut aceste zile o minunată celebrare a credinței noastre rodnice și bucuroase în Isus Cristos. Mulțumesc, în mod special, monseniorului Orani Tempesta, arhiepiscop de Rio de Janeiro, episcopilor săi auxiliari și monseniorului Raymundo Damasceno, președinte al Conferinței Episcopale. Mulțumesc tuturor celor care au luat parte la celebrările Euharistiei și la celelalte evenimente, celor care le-au organizat, celor care au lucrat pentru a le răspândi prin intermediul mass-media. În sfârșit, mulțumesc tuturor persoanelor care într-un mod sau în altul au știut să răspundă la exigențele de primire și de gestionare a unei imense mulțimi de tineri și nu în ultimul rând atâtora care adesea în tăcere și în simplitate s-au rugat pentru ca această Zi Mondială a Tineretului să fie o adevărată experiență de creștere în credință. Fie ca Dumnezeu să-i răsplătească pe toți, așa cum numai El știe să facă!

În acest climat de recunoștință și de nostalgie, mă gândesc la tinerii protagoniști ai acestei mari întâlniri: Dumnezeu să vă binecuvânteze pentru o așa de frumoasă mărturie de vie, profundă și fericită participare în aceste zile! Mulți dintre voi ați venit în acest pelerinaj ca discipoli; nu am nicio îndoială că acum pleacă toți ca misionari. Cu mărturia voastră de bucurie și de slujire faceți să înflorească civilizația iubirii. Demonstrați cu viața că merită să vă oferiți pentru idealuri mari, să valorizați demnitatea oricărei ființe umane și să vă bazați pe Cristos și pe Evanghelia sa. Pe El am venit să-l căutăm în aceste zile, pentru că El este cel care ne-a căutat cel dintâi, El este cel care ne înflăcărează inima pentru a proclama Vestea Bună, în marile orașe și în centrele mici, în sate și în toate locurile din această vastă lume a noastră. Eu voi continua să nutresc o speranță imensă în tinerii din Brazilia și din lumea întreagă: prin intermediul lor, Cristos pregătește o nouă primăvară în toată lumea. Eu am văzut primele rezultate al acestui semănat, alții se vor bucura cu recolta bogată!

Gândul meu final, ultima mea expresie de nostalgie, se îndreaptă spre Stăpâna Noastră de la Aparecida. În acel iubit Sanctuar am îngenuncheat în rugăciune pentru întreaga omenire și îndeosebi pentru toți brazilienii. Am cerut Mariei să întărească în voi credința creștină, care face parte din sufletul nobil al Braziliei, precum și al atâtor alte țări, comoară a culturii voastre, încurajare și forță pentru a construi o nouă omenire în înțelegere și în solidaritate.

Acest Papă pleacă și vă spune „pe curând”, un „curând” plin de nostalgie, și vă cere, vă rog, să nu uitați să vă rugați pentru el. Acest Papă are nevoie de rugăciunea voastră a tuturor. O îmbrățișare tuturor. Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 28.07.2013
Publicarea pe acest sit: 29.07.2013
Etichete: , , , ,

Lasă un răspuns