Discursul Papei la ceremonia de binecuvântare a lumânărilor

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la ceremonia de binecuvântare a lumânărilor
Fatima, 12 mai 2017

Dragi pelerini ai Mariei și cu Maria!

Mulțumesc pentru că m-ați primit printre voi și că v-ați unit cu mine în acest pelerinaj trăit în speranță și în pace. Încă de acum doresc să asigur pe cei care vă aflați uniți cu mine, aici sau în altă parte, că vă port pe toți în inimă. Simt că Isus v-a încredințat mie (cf. In 21,15-17) și îi îmbrățișez și îi încredințez lui Isus pe toți, „în special pe cei care au mai mare nevoie” – așa cum ne-a învățat Sfânta Fecioară Maria să ne rugăm (Apariția din iulie 1917). Ea, Mamă dulce și grijulie față de toți cei nevoiași, să le dobândească binecuvântarea Domnului! Asupra fiecăruia dintre cei dezmoșteniți și nefericiți cărora le-a fost furat prezentul, asupra fiecăruia dintre cei excluși și abandonați cărora le este negat viitorul, asupra fiecăruia dintre cei orfani și victime ale nedreptății cărora nu le este permis să aibă un trecut, să coboare binecuvântarea lui Dumnezeu întrupată în Isus Cristos: „Domnul să te binecuvânteze și să te păzească! Domnul să facă să strălucească fața lui spre tine și să se îndure de tine! Domnul să-și înalțe fața spre tine și să-ți dăruiască pacea!” (Num 6,24-26).

Această binecuvântare s-a împlinit pe deplin în Fecioara Maria, pentru că nicio altă creatură n-a văzut strălucind spre sine fața lui Dumnezeu asemenea ei, care a dat o față umană Fiului Tatălui veșnic; și noi acum putem să-l contemplăm în următoarele momente de bucurie, de lumină, de durere și de slavă ale vieții sale, pe care le revizităm în recitarea Rozariului. Cu Cristos și Maria, noi rămânem în Dumnezeu. De fapt, „dacă vrem să fim creștini, trebuie să fim mariani, adică trebuie să recunoaștem raportul esențial, vital și providențial care o unește pe Sfânta Fecioară Maria cu Isus și care ne deschide nouă calea care ne conduce la El” (Paul al VI-lea, Discurs în timpul vizitei la sanctuarul Sfintei Fecioare Maria de la Bonaria, Cagliari, 24 aprilie 1970). Astfel ori de câte ori recităm Rozariul, în acest loc binecuvântat sau în orice alt loc, Evanghelia reia drumul său în viața fiecăruia, a familiilor, a popoarelor și a lumii.

Pelerini cu Maria… Care Maria? O învățătoare de viață spirituală, prima care l-a urmat pe Cristos de-a lungul „căii strâmte” a crucii dăruindu-ne exemplu, sau în schimb o Doamnă „la care nu se poate ajunge”, deci inimitabilă? Cea „binecuvântată pentru că a crezut” în cuvintele divine mereu și în orice împrejurare (cf. Lc 1,42.45), sau în schimb o „Iconiță” la care se recurge pentru a primi favoruri la preț mic? Fecioara Maria din Evanghelie, venerată de Biserica rugătoare, sau în schimb o Marie schițată de sensibilități subiective care o văd ținând ferm brațul justițiar al lui Dumnezeu gata să pedepsească: o Marie mai bună decât Cristos, văzut ca Judecător nemilos; mai milostivă decât Mielul jertfit pentru noi?

Mare nedreptate se comite împotriva lui Dumnezeu și a harului său când se afirmă în primul rând că păcatele sunt pedepsite de judecata sa, fără a pune mai înainte – așa cum manifestă Evanghelia – că sunt iertate de milostivirea sa! Trebuie să punem milostivirea mai înainte de judecată și, oricum, judecata lui Dumnezeu va fi făcută mereu în lumina milostivirii sale. Desigur, milostivirea lui Dumnezeu nu neagă dreptatea, pentru că Isus a luat asupra sa consecințele păcatului nostru împreună cu pedeapsa cuvenită. El n-a negat păcatul, dar a plătit pentru noi pe Cruce. Și astfel, în credința care ne unește cu Crucea lui Cristos, suntem liberi de păcatele noastre; punem deoparte orice formă de frică și teamă, pentru că nu se potrivește celui care este iubit (cf. 1In 4,18). „De fiecare dată când privim la Maria credem din nou în forța revoluționară a duioșiei și a afectului. În ea vedem că umilința și duioșia nu sunt virtuți ale celor slabi ci ale celor puternici, care nu au nevoie să-i maltrateze pe alții pentru a se simți importanți. […] Această dinamică de dreptate și de duioșie, de contemplație și de drum spre alții este ceea ce face din ea un model eclezial pentru evanghelizare” (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 288). Fie ca fiecare dintre noi să poată deveni, cu Maria, semn și sacrament al milostivirii lui Dumnezeu care iartă mereu, iartă tot.

Luați de mână de Fecioara Mamă și sub privirea sa, putem să cântăm cu bucurie milostivirile Domnului. Putem să spunem: Sufletul meu cântă pentru Tine, Doamne! Milostivirea, care a avut față de toți sfinții tăi și față de întregul popor credincios, a ajuns și la mine. Din cauza orgoliului inimii mele, am trăit distras în spatele ambițiilor mele și al intereselor mele, însă fără a reuși să ocup niciun tron, o, Doamne! Unica posibilitate de înălțare pe care o am este aceasta: ca Mama ta să mă ia în brațe, să mă acopere cu mantia sa și să mă așeze alături de Inima ta. Și așa să fie.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 12.05.2017
Publicarea pe acest sit: 13.05.2017
Etichete: , ,

Comments are closed