Discursul Papei la celebrarea ecumenică de la Paphos

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la celebrarea ecumenică de la Paphos
vineri, 4 iunie 2010

Preaiubiți Frați și Surori în Hristos,

„Har vouă și pacea să se înmulțească” (1 Pt. 1,2). Cu mare bucurie vă salut pe voi care reprezentați comunitățile creștine prezente în Cipru.

Îi mulțumesc Preafericirii Sale Crisostomos al II-lea pentru frumoasele cuvinte de bun venit, Eminenței Sale George, Mitropolit de Pafos, care ne găzduiește, și tuturor celor care s-au angajat pentru a face posibilă această întâlnire. Îmi este plăcut să-i salut în mod cordial pe creștinii altor confesiuni aici prezenți, inclusiv pe cei care aparțin comunității armenești, luterane și anglicane.

Cu adevărat, este un har deosebit pentru noi să fim adunați în rugăciune în această biserică Agia Kiriaki Chrysopolitissa. Tocmai am auzit lectura din Faptele Apostolilor, care ne-a amintit cum Cipru a fost prima etapă a călătoriilor misionare ale Apostolului Pavel (cf. Fapte 13,1-4). Păstrați pentru sine de către Spiritul Sfânt, Pavel, împreună cu Barnaba, originar din Cipru, și cu Marcu, viitorul evanghelist, mai întâi au ajuns la Salamina, unde au început să vestească cuvântul lui Dumnezeu în sinagogi. Traversată insula, au ajuns la Pafos, unde, tocmai aproape de acest loc, au predicat în prezența proconsulului roman Sergiu Paul. A fost deci din acest loc că mesajul Evangheliei a început să se răspândească în întreg imperiul și Biserica, întemeiată pe predicarea apostolică, a fost capabilă să își sădească rădăcinile în întreaga lume atunci cunoscută.

Biserica din Cipru poate pe bună dreptate să fie mândră de propria legătură directă cu predicarea lui Pavel, Barnaba și Marcu și de comuniunea în credința apostolică, care leagă toate acele Biserici care păstrează aceeași regulă de credință. Aceasta este comuniunea, reală, deși imperfectă, care deja ne unește acum, și care ne împinge să depășim diviziunile noastre și să luptăm pentru a reface acea uniune vizibilă, care este voită de Domnul pentru toți cei care îl urmează. Deoarece, în cuvintele lui Pavel, este „un singur trup și un Spirit, este un Domn, o credință, un botez” (Ef. 4,4-5).

Comuniunea eclezială în credința apostolică este și un dar, și un apel la misiune. În fragmentul din Fapte pe care l-am ascultat, vedem o imagine a unității Bisericii în rugăciune, în deschiderea la stimulii Spiritului spre misiune. Ca și Pavel și Barnaba, fiecare creștin, prin intermediul botezului, este „păstrat” pentru ca să aducă mărturie profetică Domnului înviat și evangheliei sale de împăcare, de milostivire și de pace. Într-un astfel de context, Adunarea Specială pentru Orientul Apropiat a Sinodului Episcopilor, care se va întruni la Roma în luna octombrie, va reflecta asupra rolului vital al creștinilor în regiune, îi va încuraja în mărturisirea lor față de Evanghelie și îi va ajuta să promoveze un dialog mai mare și o cooperare între creștinii din întreaga regiune. Semnificativ, lucrările Sinodului vor fi îmbogățite de prezența delegaților fraterni ai altor Biserici și Comunități creștine din regiune, ca și semn al angajamentului comun în slujirea cuvântului lui Dumnezeu și în deschiderea noastră spre forța Harului său care reconciliază.

Unitatea tuturor ucenicilor lui Hristos este un dar care trebuie implorat de la Tatăl, în speranța că el va întări mărturisirea Evangheliei în lumea de astăzi. Domnul s-a rugat pentru sfințenia și unitatea ucenicilor săi tocmai pentru ca lumea să creadă (cf. Io. 17,21). Exact acum o sută de ani, la Conferința Misionară din Edinburg, conștientizarea acută că diviziunile dintre creștini erau un obstacol în calea răspândirii Evangheliei a dat naștere mișcării ecumenice moderne. Astăzi trebuie să fim recunoscători Domnului, care, prin intermediul Spiritului său, ne-a condus – mai ales în ultimele decenii – să redescoperim bogata moștenire apostolică împărtășită de Orient și de Occident, și, prin intermediul unui dialog răbdător și sincer, să găsim căile pentru a ne apropia din nou unul de altul, depășind controversele din trecut și privind spre un viitor mai bun.

Biserica în Cipru, care se arată ca o punte între Orient și Occident, a contribuit mult la acest proces de reconciliere. Calea care conduce la obiectivul deplinei comuniuni nu va fi cu siguranță lipsită de dificultăți, dar Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă din Cipru sunt angajate să progreseze pe drumul dialogului și al cooperării frățești. Fie ca Spiritul Sfânt să lumineze mințile noastre și să întărească determinarea noastră, astfel ca împreună să putem să ducem mesajul de mântuire bărbaților și femeilor din vremurile noastre, care sunt însetați de acel adevăr care aduce libertatea și mântuirea autentică (cf. Io. 8,32), adevăr al cărui nume este Isus Hristos!

Dragi frați și surori, nu pot să închei fără să evoc memoria Sfinților care au încununat Biserica din Cipru, în mod particular sfântul Epifaniu, episcop de Salamina. Sfințenia este semnul plinătății vieții creștine, a unei profunde docilități interioare față de Spiritul Sfânt care ne cheamă la o convertire și la o reînnoire constantă, în timp ce ne străduim să fim tot mai mult conformați lui Hristos Salvatorul nostru. Conversiune și sfințenie sunt și mijloacele privilegiate prin intermediul cărora deschidem mințile și inimile voinței Domnului pentru unitatea Bisericii sale. În timp ce aducem mulțumiri pentru întâlnirea de astăzi și pentru afecțiunea fraternă care ne unește, cerem sfinților Barbara și Epifaniu, sfinților Petru și Pavel, și tuturor sfinților lui Dumnezeu, să binecuvânteze comunitățile noastre, să ne păstreze în credința apostolilor, și să conducă pașii noștri pe calea unității, a iubirii și a păcii.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Cristian A. Sabău
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 04.06.2010
Publicarea pe acest sit: 04.06.2010
Etichete: , , ,

Lasă un răspuns