Discursul Papei la audiența pentru a 50-a aniversare a Populorum progressio

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la audiență acordată participanților
la Întâlnirea promovată de Dicasterul
pentru Slujirea Dezvoltării Umane Integrale
la a 50-a aniversare a „Populorum progressio”
marți, 4 aprilie 2017

Iubiți frați și surori,

Mulțumesc pentru invitație și pentru primire. Vă mulțumesc pentru prezența voastră și pentru activitatea voastră de promovare umană și a binelui comun. Mulțumesc cardinalului Turkson pentru cuvintele sale de salut și pentru că a demarat, nu fără trudă, noul Dicaster pentru Slujirea Dezvoltării Umane Integrale. A fost un model de parcurs, în pace, creativitate, consultări, într-adevăr un model de construcție eclezială: mulțumesc, Eminență!

V-ați adunat pentru acest Congres Internațional pentru că nașterea noului Dicaster corespunde semnificativ cu a 50-a aniversare a enciclicei Populorum progressio a fericitului Paul al VI-lea. El a fost cel care a precizat în detaliu în acea enciclică semnificația „dezvoltării integrale” (cf. nr. 21) și tot el a propus acea formulă sintetică, fericită: „dezvoltarea fiecărui om și a întregului om” (nr. 14).

Ce înseamnă, astăzi și în viitorul apropiat, dezvoltare integrală, adică dezvoltarea fiecărui om și a omului întreg? Mergând pe urma lui Paul al VI-lea, probabil chiar în verbul a integra – care mi-e tare drag – putem găsi o orientare fundamentală pentru noul Dicaster. Să vedem împreună câteva aspecte.

Este vorba de a integra diferitele popoare de pe pământ. Datoria de solidaritate ne obligă să căutăm modalități juste de împărtășire, pentru ca să nu existe acea inegalitate dramatică între cel care are prea mult și cel care nu are nimic, între cel care rebutează și cel care este rebutat. Numai drumul integrării între popoare permite omenirii un viitor de pace și de speranță.

Este vorba de a oferi modele practicabile de integrare socială. Toți au o contribuție de dat ansamblului societății, toți au o particularitate care poate folosi pentru trăirea împreună, nimeni nu este exclus să aducă ceva pentru binele tuturor. Acesta este în același timp un drept și o obligație. Principiul subsidiarității garantează necesitatea aportului tuturor, atât ca indivizi cât și ca grupuri, dacă vrem să creăm o conviețuire umană deschisă tuturor.

În afară de asta este vorba de a integra în dezvoltare toate acele elemente care o fac într-adevăr dezvoltare. Diferitele sisteme: economia, finanțele, munca, cultura, viața familială, religia sunt, fiecare în specificul său, un moment al acestei creșteri la care nu se poate renunța. Niciunul dintre ele nu se poate absolutiza și niciunul dintre ele nu poate fi exclus dintr-o concepție de dezvoltare umană integrală, adică una care să țină cont că viața umană este ca o orchestră care cântă bine dacă diferitele instrumente se acordează și urmează o partitură împărtășită de toți.

Mai este vorba de a integra dimensiunea individuală și cea comunitară. Este de netăgăduit că suntem fii ai unei culturi, cel puțin în lumea occidentală, care l-a preamărit pe individ ajungând să facă din el parcă o insulă, ca și cum am putea fi fericiți singuri. Pe de altă parte, nu lipsesc viziuni ideologice și puteri politice care au strivit persoana, au masificat-o și au privat-o de acea libertate fără de care omul nu se mai simte om. De o astfel de masificare sunt interesate și puteri economice care vor să exploateze globalizarea, în loc să favorizeze o mai mare împărtășire între oameni, pur și simplu pentru a impune o piață globală ale cărei reguli le stabilesc ele însele și ale cărei profituri le scot ele însele. Eu-l și comunitatea nu sunt concurente între ele, ci eu-l poate să se maturizeze numai în prezența raporturilor interpersonale autentice și comunitatea este generatoare atunci când sunt generatori toți componenții săi sau singular. Acest lucru este valabil și mai mult pentru familie, care este prima celulă a societății și în care se învață trăirea împreună.

În sfârșit, e vorba de a integra între ele trupul și sufletul. Deja Paul al VI-lea scria că dezvoltarea nu se reduce la o simplă creștere economică (cf. nr. 14); dezvoltarea nu constă în a avea la dispoziției tot mai multe bunuri, pentru o bunăstare numai materială. A integra trupul și sufletul înseamnă și că nicio operă de dezvoltare nu va putea obține cu adevărat scopul său dacă nu respect acel loc în care Dumnezeu este prezent printre noi și vorbește inimii noastre.

Dumnezeu s-a făcut cunoscut pe deplin în Isus Cristos: în El, Dumnezeu și omul nu sunt despărțiți și separați între ei. Dumnezeu s-a făcut om pentru a face din viața umană, atât personală cât și socială, o cale concretă de mântuire. Astfel manifestarea lui Dumnezeu în Cristos – inclusiv gesturile sale de vindecare, de eliberare, de reconciliere pe care astăzi suntem chemați să le repropunem mulților răniți de pe marginea drumului – indică drumul și modalitatea slujirii pe care Biserica vrea s-o ofere lumii: în lumina sa se poate înțelege ce înseamnă o dezvoltare „integrală”, care nu-i greșește nici lui Dumnezeu nici omului, pentru că asumă toată consistența amândurora.

În acest sens tocmai conceptul de persoană, născut și format în creștinism, ajută să se urmărească o dezvoltare pe deplin umană. Pentru că persoana înseamnă mereu relație, nu individualism, afirmă includerea și nu excluderea, demnitatea unică și inviolabilă și nu exploatarea, libertatea și nu constrângerea.

Biserica nu încetează să ofere această înțelepciune și lucrarea sa lumii, având conștiința că dezvoltarea integrală este calea binelui pe care familia umană este chemată s-o parcurgă. Vă invit să ducem înainte această acțiune cu răbdare și statornicie, având încredere că Domnul ne însoțește. El să vă binecuvânteze și Sfânta Fecioară Maria să vă ocrotească. Mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 04.04.2017
Publicarea pe acest sit: 05.04.2017
Etichete: ,

Comments are closed