Discursul Papei la audiența acordată președinției Federației Luterane Mondiale

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la audiența acordată președinției
Federației Luterane Mondiale
Vatican, 7 decembrie 2017

Dragă frate, dragă arhiepiscop Musa,

Vă salut cordial împreună cu dr. Junge, secretar general, cu vicepreședinții și cu delegații Federației Luterane Mondiale și, în timp ce vă mulțumesc pentru cuvintele dumneavoastră respectuoase, vă felicit pentru recenta numire ca președinte.

Împreună putem comemora astăzi, așa cum învață Scriptura, ceea ce Domnul a făcut între noi (cf. Ps 77,12-13). Amintirea se îndreaptă, îndeosebi, spre momentele care au marcat ecumenic Anul Comemorării Reformei încheiat de puțin timp. Îmi place să mă gândesc din nou mai ales la ziua de 31 octombrie 2016, când ne-am rugat la Lund, unde Federația Luterană Mondială a fost instituită. A fost important să ne întâlnim înainte de toate în rugăciune, pentru că nu din proiecte umane, ci din harul lui Dumnezeu răsare și înflorește darul unității între cei care cred. numai rugându-ne putem să ne păzim unii pe alții. Rugăciunea purifică, fortifică, luminează drumul, ne face să mergem înainte. Rugăciunea este precum carburantul călătoriei noastre spre unitatea deplină. De fapt, iubirea Domnului, pe care o luăm rugându-ne, pune în mișcare caritatea care ne apropie: de aici răbdarea așteptării noastre, motivul reconcilierii noastre, forța pentru a merge înainte împreună. Pornind de la rugăciune, care este „sufletul reînnoirii ecumenice și al aspirației la unitate”; dialogul „se întemeiază pe ea și din ea își trage susținere” (cf. Scrisoarea enciclică Ut unum sint, 28).

Rugându-ne, putem să ne vedem de fiecare dată unii pe alții în perspectiva corectă, cea a Tatălui, a cărui privire se îndreaptă spre noi cu iubire, fără preferințe sau deosebiri. Și în Duhul lui Isus, în care ne rugăm, ne recunoaștem frați. Acesta este punctul de la care trebuie să pornim și se repornim mereu. De aici privim și la istoria trecută și îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că diviziunile, chiar foarte dureroase, care ne-au făcut să fim distanți și contrapuși timp de secole, în ultimele decenii au ajuns într-un drum de comuniune, în drumul ecumenic provocat de Duhul Sfânt. El ne-a făcut să abandonăm prejudecățile vechi, ca acelea despre Martin Luter și despre situația Bisericii catolice din acea perioadă. La asta a contribuit în mod considerabil dialogul dintre Federația Luterană Mondială și Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor, condus din 1967; un dialog a cărei comemorare recunoscătoare trebuie făcută astăzi, la distanță de cincizeci de ani, recunoscând și câteva texte deosebit de importante, cum sunt Declarația comună despre doctrina justificării și, acum la urmă, documentul De la conflict la comuniune.

Cu amintirea purificată, astăzi putem privi cu încredere la un viitor nemarcat de contrastele și de preconcepțiile din trecut; un viitor asupra căruia apasă numai datoria iubirii reciproce (cf. Rom13,8); un viitor în care suntem chemați să discernem darurile care provin din diferitele tradiții confesionale și să le primim ca patrimoniu comun. Înainte de opozițiile, de diferențele și de rănile din trecut, există de fapt realitatea prezentă, comună, întemeietoare și permanentă a Botezului nostru. El ne-a făcut fii ai lui Dumnezeu și frați între noi. De aceea nu vom mai putea să ne permitem vreodată să fim adversari sau rivali. Și dacă trecutul nu se poate schimba, viitorul ne interpelează: nu putem să ne sustragem, acum, de la căutarea și promovarea unei comuniuni mai mari în caritate și în credință.

Suntem chemați și să veghem, în fața tentației de a ne opri de-a lungul drumului. În viața spirituală, ca și în viața eclezială, când stăm nemișcați mereu ne întoarcem înapoi: a ne mulțumi, a ne opri de teamă, lene, oboseală sau conveniență în timp ce mergem spre Domnul cu frații, înseamnă a amâna însăși invitația sa. Și pentru a înainta împreună spre El nu sunt suficiente idei bune, ci este nevoie să facem pași concreți și să întindem mâna. Asta înseamnă, mai ales, să ne dedicăm în caritate, privind la cei săraci, la frații mai mici ai Domnului (cf. Mt 25,40): sunt indicatoarele noastre prețioase de-a lungul drumului. Ne va face bine să atingem rănile lor cu forța vindecătoare a prezenței lui Isus și cu balsamul slujirii noastre.

Cu acest stil simplu, exemplar și radical suntem chemați, îndeosebi astăzi, să vestim Evanghelia, prioritate a faptului de a fi creștini în lume. Unitatea reconciliată între creștini este parte indispensabilă a acestei vestiri: „de fapt, cum să vestim Evanghelia reconcilierii, fără a ne angaja în același timp să lucrăm pentru reconcilierea creștinilor?” (Ut unum sint, 98). Pe drum, suntem stimulați de exemplele celor care au pătimit pentru numele lui Isus și sunt deja pe deplin reconciliați în victoria pascală. Sunt încă atâția, în zilele noastre, care suferă pentru mărturia adusă lui Isus: eroismul lor blând și pașnic este pentru noi o chemare urgentă la o fraternitate tot mai reală.

Dragă frate, invoc din inimă pentru dumneavoastră toată binecuvântarea lui Dumnezeu și cer Duhului Sfânt, care unește ceea ce este despărțit, să reverse asupra noastră înțelepciunea sa blândă și curajoasă. Și cer fiecăruia dintre voi, cu rugăminte, să vă rugați pentru mine.

Mulțumesc!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 07.12.2017
Publicarea pe acest sit: 07.12.2017
Etichete: ,

Lasă un răspuns