Discursul Papei la audiența acordată participanților la întâlnirea „Economie de comuniune”

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la audiența acordată participanților
la întâlnirea „Economie de comuniune”
sâmbătă, 4 februarie 2017

Iubiți frați și surori,

Sunt bucuros să vă primesc ca reprezentanți ai unui proiect de care sunt interesat cu sinceritate de mult timp. Adresez fiecăruia dintre voi salutul meu cordial și îi mulțumesc îndeosebi coordonatorului, prof. Luigino Bruni, pentru cuvintele sale respectuoase. Și mulțumesc și pentru mărturii.

Economie și comuniune. Două cuvinte pe care cultura actuală le ține bine separate și adesea le consideră opuse. Două cuvinte pe care voi în schimb le-ați unit, primind invitația pe care v-a adresat-o în urmă cu douăzeci și cinci de ani Chiara Lubich, în Brazilia, când, în fața scandalului inegalității în orașul Sao Paolo, a cerut întreprinzătorilor să devină agenți de comuniune. Invitându-vă să fiți creativi, competenți, dar nu numai asta. Întreprinzătorul este văzut de voi ca agent de comuniune. Punând în economie germenul bun al comuniunii, ați început o profundă schimbare în modul de a vedea și de a trăi întreprinderea. Întreprinderea nu numai că nu poate să distrugă comuniunea dintre persoane, ci poate s-o edifice, poate s-o promoveze. Cu viața voastră arătați că economia și comuniunea devin mai frumoase când sunt una alături de alta. Mai frumoasă economia, desigur, dar mai frumoasă și comuniunea, deoarece comuniunea spirituală a inimilor este și mai deplină atunci când devine comuniune de bunuri, de talente, de profituri.

Gândindu-mă la angajarea voastră, aș vrea să vă spun astăzi trei lucruri.

Primul se referă la bani. Este foarte important ca în centrul economiei de comuniune să fie comuniunea câștigurilor voastre. Economia de comuniune este și comuniune a profiturilor, expresie a comuniunii vieții. De multe ori am vorbit despre bani ca idol. Biblia ne spune asta în diferite moduri. Nu întâmplător prima acțiune publică a lui Isus, în Evanghelia lui Ioan, este alungarea vânzătorilor din templu (cf. 2,13-21). Nu se poate înțelege noua Împărăție adusă de Isus dacă nu ne eliberăm de idoli, dintre care unul din cei mai puternici este banul. Așadar cum se poate fi vânzători pe care Isus nu-i alungă? Banul este important, mai ales când nu este și de el depinde hrana, școala, viitorul copiilor. Dar devine idol când devine scopul. Avariția, care nu întâmplător este un păcat capital, este păcat de idolatrie pentru că acumularea de bani în sine devine scopul propriei activități. Isus, chiar El, a fost cel care a dat categoria de „stăpân” banului: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni”. Sunt doi: Dumnezeu sau banul, anti-Dumnezeul, idolul. Asta a spus Isus. La același nivel de opțiune. Gândiți-vă la asta.

Când capitalismul face din căutarea profitului singurul său scop, riscă să devină o structură idolatră, o formă de cult. „Zeița noroc” este tot mai mult noua divinitate a unei anumite finanțe și a întregului acel sistem la hazardului care distruge milioane de familii din lume, și pe care voi pe bună dreptate îl contrastați. Acest cult idolatru este un surogat al vieții veșnice. Fiecare produs (mașini, telefoane…) îmbătrânesc și se consumă, dar dacă am bani sau creditul pot să-mi cumpăr imediat altul, înșelându-mă că înving moartea.

Se înțelege, așadar, valoarea etică și spirituală a alegerii voastre de a pune profiturile în comun. Modul cel mai bun și mai concret pentru a nu face din bani un idol este de a-i împărtăși, a-i împărtăși cu alții, mai ales cu săracii, sau pentru a-i face pe tineri să studieze și să lucreze, învingând tentația idolatră cu comuniunea. Când împărtășiți și dăruiți profiturile voastre, faceți un act de înaltă spiritualitate, spunând banului cu faptele: tu nu ești Dumnezeu, tu nu ești stăpân, tu nu ești patron! Și să nu uităm și acea filozofie înaltă și acea teologie înaltă care le făcea pe bunicile noastre să spună: „Diavolul intră prin buzunare”. Să nu uităm asta!

Al doilea lucru pe care vreau să vi-l spun se referă la sărăcie, o temă centrală în mișcarea voastră.

Astăzi se realizează multiple inițiative, publice și private, pentru a combate sărăcia. Și toate acestea, pe de o parte, sunt o creștere în umanitate. În Biblie săracii, orfanii, văduvele, „rebutații” societății din acele timpuri, erau ajutați cu zeciuiala și spicuirea grâului. Însă cea mai mare parte a poporului rămâneau săraci, acele ajutoare nu erau suficiente ca să-i sature și să-i îngrijească pe toți. „Rebuturile” societății rămâneau mulți. Astăzi am inventat alte moduri pentru a îngriji, a sătura, a-i instrui pe cei săraci, și unele dintre semințele Bibliei au înflorit în instituții mai eficace decât cele din vechime. Motivul taxelor se află și în această solidaritate, care este negată de evaziunea și eludarea fiscală, care, înainte de a fi acte ilegale sunt acte care neagă legea fundamentală a vieții: ajutorul reciproc.

Dar – și asta nu se va spune niciodată îndeajuns – capitalismul continuă să producă rebuturi pe care după aceea ar vrea să le îngrijească. Principala problemă etică a acestui capitalism este crearea de rebuturi pentru a încerca apoi să le ascundă sau să le îngrijească pentru a nu le arăta. O gravă formă de sărăcie a unei civilizații este să nu reușească să-i mai vadă pe săracii săi, care mai întâi sunt rebutați și apoi ascunși.

Avioanele poluează atmosfera, dar cu o mică parte din banii biletului vor planta copaci, pentru a compensa parte din dauna creată. Societățile hazardului finanțează campanii pentru a-i îngriji pe jucătorii patologici pe care ei îi creează. Și ziua în care fabricile de arme vor finanța spitale pentru a-i îngriji pe copiii mutilați de bombele lor, sistemul va ajunge la culmea sa. Aceasta este ipocrizia!

Economia de comuniune, dacă vrea să fie fidelă față de carisma sa, nu trebuie numai să îngrijească victimele, ci să construiască un sistem în care victimele să fie tot mai puține, unde pe cât posibil ele să nu mai existe. Până când economia va produce încă o victimă și va fi o singură persoană rebutată, comuniunea încă nu este realizată, sărbătoarea fraternității universale nu este deplină.

Așadar trebuie insistat pe schimbarea regulilor jocului sistemului economico-social. A-l imita pe samariteanul milostiv al Evangheliei nu este suficient. Desigur, atunci când întreprinzătorul sau o persoană oarecare se întâlnește cu o victimă, este chemat să se îngrijească, și eventual, ca samariteanul milostiv, să asocieze și piața (hangiul) la acțiunea sa de fraternitate. Știu că voi încercați să faceți asta de 25 de ani. Dar trebuie acționat mai ales înainte ca omul să se întâlnească cu tâlharii, combătând structurile de păcate care produc hoți și victime. Un întreprinzător care este numai samaritean milostiv face jumătate din datoria sa: îngrijește victimele de astăzi, dar nu le reduce pe cel de mâine. Pentru comuniune trebuie imitat Tatăl milostiv din parabola fiului risipitor și să se aștepte acasă copiii, muncitorii și colaboratorii care au greșit, și acolo să fie îmbrățișați și să se facă sărbătoare cu și pentru ei – și să nu se lase blocați de meritocrația invocată de fiul mai mare și de atâția, care în numele meritului neagă milostivirea. Un întreprinzător de comuniune este chemat să facă totul pentru ca și aceia care greșesc și părăsesc casa sa să poată spera într-un loc de muncă și într-o retribuție demnă, și să nu ajungă să mănânce cu porcii. Niciun fiu, niciun om, nici măcar cel mai rebel, nu merită roșcovele.

În sfârșit, al treilea lucru se referă la viitor. Acești 25 de ani ai istoriei voastre spun că comuniunea și întreprinderea pot sta și crește împreună. O experiență care deocamdată este limitată la un mic număr de întreprinderi, foarte mic dacă este confruntat cu marele capital din lume. Însă schimbările în ordinea spiritului, deci a vieții, nu sunt legate de marile numere. Turma mică, lampa, o monedă, un miel, un mărgăritar, sarea, plămada: acestea sunt imaginile Împărăției pe care le întâlnim în Evanghelii. Și profeții au anunțat noua epocă de mântuire indicându-ne semnul unui prunc, Emanuel, și vorbindu-ne despre un „rest” fidel, un mic grup.

Nu trebuie să fim mulți pentru a schimba viața noastră: e suficient ca sarea și plămada să nu se denatureze. Marea muncă de făcut este de a încerca să nu se piardă „principiul activ” care-i animă: sarea nu-și face meseria crescând în cantitate, dimpotrivă, prea multă sare face pasta sărată, ci salvând „sufletul” său, calitatea sa. De fiecare dată când persoanele, popoarele și chiar Biserica s-au gândit să salveze lumea crescând în numere, au produs structuri de putere, uitându-i pe săraci. Să salvăm economia noastră, rămânând pur și simplu sare și plămadă: un muncă dificilă, pentru că totul decade cu trecerea timpului. Ce-i de făcut pentru a nu pierde principiul activ, „enzima” comuniunii?

Când nu erau frigiderele, pentru a păstra plămada mamă a pâinii se dădea vecinei un pic din propriul aluat frământat și când trebuiau să facă din nou pâine primeau un pumn de aluat frământat de la acea femeie sau de la alta care îl primise la rândul său. Este reciprocitatea. Comuniunea nu este numai împărțire ci și înmulțire a bunurilor, crearea de pâine nouă, de noi bunuri, de nou Bine cu majusculă. Principiul viu al Evangheliei rămâne activ numai dacă-l dăruim, pentru că este iubire, și iubirea este activă când iubim, nu când scriem romane sau când privim telenovele. Dacă în schimb îl ținem cu gelozie în întregime și numai pentru noi, se mucegăiește și moare. Și Evanghelia se poate mucegăi. Economia de comuniune va avea viitor dacă o veți dărui tuturor și nu va rămâne numai în „casa” voastră. Dăruiți-o tuturor, și mai întâi săracilor și tinerilor, care sunt cei care au mai mare nevoie de ea și știu să fructifice darul primit! Pentru a avea viață din belșug trebuie învățat să se dăruiască: nu numai profiturile întreprinderilor, ci pe voi înșivă. Primul dar al întreprinzătorului este propria persoană: banul vostru, deși important, este prea puțin. Banul nu salvează dacă nu este însoțit de dăruirea persoanei. Economia de astăzi, săracii, tinerii au nevoie înainte de toate de sufletul vostru, de fraternitatea voastră respectuoasă și umilă, de voința voastră de a trăi și numai după aceea de banul vostru.

Capitalismul cunoaște filantropia, nu comuniunea. Este simplu a dărui o parte a profiturilor, fără a îmbrățișa și a atinge persoanele care primesc acele „firimituri”. În schimb, și numai cinci pâini și doi pești pot sătura mulțimile dacă sunt împărtășire a întregii noastre vieți. În logica Evangheliei, dacă nu se dăruiește totul nu se dăruiește niciodată suficient.

Aceste lucruri voi le faceți deja. Dar puteți împărtăși mai mult profiturile pentru a combate idolatria, a schimba structurile pentru a preveni crearea victimelor și a rebuturilor; a dărui mai mult plămada voastră pentru a plămădi pâinea multora. „Nu”-ul spus unei economii care ucide să devină un „da” unei economii care face să se trăiască, pentru că împărtășește, îi include pe săraci, folosește profiturile pentru a crea comuniune.

Vă urez să continuați pe drumul vostru, cu curaj, umilință și bucurie. „Dumnezeu îl iubește pe cel care dă cu bucurie” (2Cor 9,7). Dumnezeu iubește profiturile și talentele voastre dăruite cu bucurie. Faceți deja asta; puteți s-o faceți și mai mult.

Vă urez să continuați să fiți sămânță, sare și plămadă a unei alte economii: economia Împărăției, unde bogații știu să împărtășească bogățiile lor și săracii sunt numiți fericiți. Mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 05.02.2017
Publicarea pe acest sit: 05.02.2017
Etichete: ,

Lasă un răspuns