Discursul Papei la audiența acordată Institutului Ioan Paul al II-lea

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la audiența acordată Comunității Academice
a Institutului Pontifical „Ioan Paul al II-lea”
pentru Studii despre Căsătorie și Familie
joi, 27 octombrie 2016

Excelența Voastră,
Monseniore director,
Stimați profesori,
Dragi studenți,

Sunt deosebit de bucuros să inaugurez împreună cu voi acest nou an academic al Institutului Pontifical „Ioan Paul al II-lea”, al treizeci și cincilea de la întemeierea sa. Îi mulțumesc marelui cancelar, Excelența Sa Mons. Vincenzo Paglia, și directorului, Mons. Pierangelo Sequeri, pentru cuvintele lor, și extind recunoștința mea și la toți cei care au fost la conducerea Institutului.

1. Intuiția clarvăzătoare a sfântului Ioan Paul al II-lea, care a voit puternic această instituție academică, astăzi poate să fie și mai bine recunoscută și apreciată rodnicia și actualitatea sa. Discernământul său înțelept al semnelor timpurilor a redat cu vigoare atenției Bisericii, precum și a societății umane, profunzimea și delicatețea legăturilor care sunt generate pornind de la alianța conjugală a bărbatului și a femeii. Dezvoltarea pe care Institutul a avut-o în cele cinci continente confirmă validitatea și sensul formei „catolice” a programului său. Vitalitatea acestui proiect, care a generat o instituție de profil așa de înalt, încurajează dezvoltarea de ulterioare inițiative de colocviu și de schimb cu toate instituțiile academice, chiar care aparțin zonelor religioase și culturale diferite, care astăzi sunt angajate să reflecteze asupra acestei frontiere foarte delicate a umanului.

2. Conjunctura actuală, legăturile conjugale și familiale sunt în multe moduri puse la încercare. Afirmarea unei culturi care exaltă individualismul narcisist, o concepție despre libertate dezlipită de responsabilitatea față de celălalt, creșterea indiferenței față de binele comun, impunerea de ideologii care agresează direct proiectul familial, precum și creșterea sărăciei care amenință viitorul atâtor familii, sunt tot atâtea motive de criză pentru familia contemporană. Există apoi chestiunile deschise de dezvoltarea noilor tehnologii, care fac posibile practici uneori în conflict cu adevărata demnitate a vieții umane. Complexitatea acestor noi orizonturi recomandă o legătură mai strânsă între Institutul „Ioan Paul al II-lea” și Academia Pontificală pentru Viață. Vă îndemn să frecventați cu curaj aceste noi și delicate implicații cu toată rigoarea necesară, fără a cădea „în ispita de a le vărui, de a le parfuma, de a la ajusta un pic și de a le domestici” (Scrisoare către marele cancelar al Universității Pontificale Catolice Argentiniene, 3 martie 2015).

Incertitudinea și dezorientarea care ating afectele fundamentale ale persoanei și ale vieții destabilizează toate legăturile, cele familiale și cele sociale, făcând să prevaleze tot mai mult „eu-l” asupra lui „noi”, individul asupra societății. Este un rezultat care contrazice planul lui Dumnezeu, care a încredințat lumea și istoria alianței bărbatului și femeii (Gen 1,28-31). Această alianță – prin însăși natura sa – implică respect și cooperare, dăruire generoasă și responsabilitate împărtășită, capacitate de a recunoaște diferența ca o bogăție și o promisiune, nu ca un motiv de supunere și de samavolnicie.

Recunoașterea demnității bărbatului și a femeii comportă o corectă valorizare a raportului lor reciproc. Cum putem cunoaște profund omenitatea concretă din care suntem făcuți fără a o învăța prin această diferență? Și asta se întâmplă atunci când bărbatul și femeia își vorbesc și se întreabă, se iubesc și acționează împreună, cu respect reciproc și bunăvoință. Este imposibil să se nege aportul culturii moderne la redescoperirea demnității diferenței sexuale. Pentru aceasta, este și foarte descumpănitor să constatăm că acum această cultură apare parcă blocată de o tendință de a șterge diferența în loc de a rezolva problemele care o mortifică.

Familia este sânul de neînlocuit al inițierii la alianța creaturală a bărbatului și a femeii. Această legătură, susținută de harul lui Dumnezeu Creator și Mântuitor, este destinată să se realizeze în multele moduri ale raportului lor, care se reflectă în diferitele legături comunitare și sociale. Corelația profundă dintre figurile familiale și formele sociale ale acestei alianțe – în religie și în etică, în muncă, în economie și în politică, în îngrijirea vieții și în raportul dintre generații – este de acum o evidență globală. De fapt, atunci când lucrurile merg bine între bărbat și femeie, și lumea și istoria merg bine. În caz contrar, lumea devine neospitalieră și istoria se oprește.

3. Așadar, mărturia umanității și a frumuseții experienței creștine a familiei va trebui să ne inspire și mai profund. Biserica dispensează iubirea lui Dumnezeu față de familie în vederea misiunii sale de iubire față de toate familiile din lume. Biserica – ce se recunoaște ca popor familial – vede în familie icoana alianței lui Dumnezeu cu întreaga familie umană. Și apostolul afirmă că acesta este un mare mister, cu referință la Cristos și la Biserică (cf. Ef 5,32). De aceea, caritatea Bisericii ne angajează să dezvoltăm – pe planul doctrinal și pastoral – capacitatea noastră de a citi și a interpreta, pentru timpul nostru, adevărul și frumusețea planului creator al lui Dumnezeu. Iradierea acestui proiect divin, în complexitatea condiției de astăzi, cere o specială inteligență a iubirii. Precum și o puternică dăruire evanghelică, însuflețită de mare compasiune și milostivire față de vulnerabilitatea și posibilitatea de a greși a iubirii dintre ființele umane.

Este necesară străduința cu mai mare entuziasm pentru recuperarea – aș spune aproape reabilitarea – aceste extraordinare „invenții” a creației divine. Această recuperare trebuie luată în serios, atât în sens doctrinal cât și în sens practic, pastoral și de mărturie. Dinamicele raportului dintre Dumnezeu, bărbat și femeie, și copiii lor, sunt cheia de aur pentru a înțelege lumea și istoria, cu tot ceea ce conțin. Și în sfârșit, pentru a înțelege ceva profund care se află în iubirea lui Dumnezeu însuși. Reușim să gândim așa „de înalt”? Suntem convinși de puterea de viață pe care acest proiect o poartă în iubirea lumii? Știm să smulgem noile generații din resemnare și să le cucerim pentru îndrăzneala acestui proiect?

Desigur suntem foarte conștienți de faptul că și această comoară noi o purtăm „în vase le lut” (cf. 2Cor 4,7). Harul există, ca și păcatul. De aceea să învățăm să nu ne resemnăm în fața eșecului uman, ci să susținem recuperarea planului creatori cu orice preț. De fapt, este corect să recunoaștem că uneori „am prezentat un ideal teologic al căsătoriei prea abstract, aproape artificial construit, departe de situația concretă și de posibilitățile efective ale familiilor așa cum sunt. Această idealizare excesivă, mai ales când n-am trezit încrederea în har, n-a făcut de în așa fel încât căsătoria să fie mai de dorit și atractivă, ci total contrariul” (Exortația apostolică post-sinodală Amoris laetitia, 36). Dreptatea lui Dumnezeu strălucește în fidelitatea față de promisiunea sa. Și această strălucire, așa cum am învățat din revelația lui Isus, este milostivirea sa (cf. Rom 9,21-23).

4. Dubla întâlnire sinodală a episcopilor din lume, cum Petro și sub Petro, a manifestat în acord necesitatea de a lărgi înțelegerea și grija Bisericii față de acest mister al iubirii umane în care intră iubirea lui Dumnezeu față de toți. Exortația apostolică Amoris laetitia se folosește de această lărgire și solicită întregului popor al lui Dumnezeu să facă mai vizibilă și eficace dimensiunea familială a Bisericii. Familiile care compun poporul lui Dumnezeu și edifică Trupul Domnului cu iubirea lor, sunt chemate să fie mai conștiente de darul de har pe care ele îl poartă și să devină orgolioase că pot să-l pună la dispoziția tuturor săracilor și abandonaților care sunt disperați că-l pot găsi sau regăsi. Tema pastorală de astăzi nu este numai cea a „îndepărtării” multora de idealul și de practica adevărului creștin al căsătoriei și familiei; și mai decisivă devine tema „apropierii” Bisericii: apropiere de noile generații de soți, pentru ca binecuvântarea legăturii lor să-i convingă tot mai mult și să-i însoțească, și apropiere de situațiile de slăbiciune umană, pentru ca harul să le poată recupera, reînsufleți și vindeca. Legătura indisolubilă a Bisericii cu fiii săi este semnul cel mai transparent al iubirii fidele și milostive a lui Dumnezeu.

5. Noul orizont al acestei angajări vede convocat desigur, într-un mod cu totul special, Institutul vostru, care este chemat să susțină deschiderea necesară a inteligenței credinței în slujba grijii pastorale a Succesorului lui Petru. Rodnicia acestei misiuni de aprofundare și de studiu, în favoarea întregii Biserici, este încredințată elanului minții voastre și al inimii noastre. Să nu uităm că „și teologii buni, ca și păstorii buni, miros a popor și a stradă și, cu reflecția lor, varsă untdelemn și vin pe rănile oamenilor” (3 martie 2015). Teologia și pastorația merg împreună. O doctrină teologică ce nu se lasă orientată și plăsmuită de finalitatea evanghelizatoare și de grija pastorală a Bisericii este la fel de inimaginabil ca o pastorație a Bisericii care să nu știe să se folosească de revelație și de tradiția sa în vederea unei mai bune înțelegeri și transmiteri a credinței.

Această misiune cere să fie înrădăcinată în bucuria credinței și în umilința unei slujiri bucuroase aduse Bisericii. A Bisericii care există, nu a unei Biserici gândite după propria imagine și asemănare. Biserica vie în care trăim, Biserica frumoasă căreia îi aparținem, Biserica unicului Domn și a unicului Duh căreia ne încredințăm ca „slujitori nefolositori” (Lc 17,10), care oferă darurile lor cele mai bune. Biserica pe care o iubim, pentru ca toți s-o poată iubi. Biserica în care ne simțim iubiți dincolo de meritele noastre și pentru care suntem gata să facem sacrificii, în bucurie desăvârșită. Dumnezeu să ne însoțească pe acest drum de comuniune pe care îl vom parcurge împreună. Și să binecuvânteze încă de acum generozitatea cu care vreți să semănați în brazda care vă este încredințată.

Mulțumesc!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 27.10.2016
Publicarea pe acest sit: 27.10.2016
Etichete:

Comments are closed