Discursul Papei la audienţa acordată comunităţilor de la trei instituţii de învăţământ romane

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la audiența acordată comunităților de la
Universitatea Pontificală Gregoriana,
de la Institutul Pontifical Biblic și
de la Institutul Pontifical Oriental
joi, 10 aprilie 2014

Domnilor cardinali,
Venerați frați întru episcopat și întru preoție,
Preaiubiți frați și surori,

Vă adresez bun venit vouă tuturor, profesori, studenți și personalul auxiliar de la Universitatea Pontificală Gregoriana, de la Institutul Pontifical Biblic și de la Institutul Pontifical Oriental. În salut pe părintele Nicolás, pe părintele delegat și pe toți ceilalți superiori, precum și pe cardinalii și episcopii prezenți. Mulțumesc!

Instituțiile de care aparțineți – reunite în Consorțiu de papa Pius al XI-lea în 1928 – sunt încredințate Societății lui Isus și împărtășesc aceeași dorință de „a milita pentru Dumnezeu sub stindardul Crucii și a-l sluji numai pe Domnul și Biserica mireasa sa, la dispoziția Pontifului Roman, Vicar al lui Cristos pe pământ” (Formula, 1). Este important care între ele să se dezvolte colaborarea și sinergiile, păstrând amintirea istorică și în același timp luând asupra lor prezentul și privind la viitor – Părintele General spunea „a privi departe”, spre orizont – privind la viitor cu creativitate și imaginație, căutând să se aibă o viziune globală a situației și a provocărilor actuale și un mod comun de a le înfrunta, găsind noi căi fără frică.

Primul aspect pe care aș vrea să-l subliniez gândindu-mă la angajarea voastră, atât ca profesori cât și ca studenți și ca personal al Instituțiilor, este acela de a valoriza locul însuși în care lucrați și studiați, adică cetatea și mai ales Biserica Romei. Există un trecut și există un prezent. Există rădăcinile credinței: amintirile apostolilor și martirilor; și există acel „azi” eclezial, există drumul actual al acestei Biserici care prezidează în caritate, în slujirea unității și universalității. Toate acestea nu trebuie considerate sigure! Trebuie trăite și valorizate, cu o angajare care în parte este instituțională și în parte este personală, lăsată la inițiativa fiecăruia.

Dar în același timp voi aduceți aici varietatea Bisericilor voastre de proveniență, a culturilor voastre. Aceasta este una dintre bogățiile inestimabile ale instituțiilor romane. Ea oferă o prețioasă ocazie de creștere în credință și de deschidere a minții și a inimii spre orizontul catolicității. În cadrul acestui orizont dialectica dintre „centru” și „periferii” asumă o formă proprie, adică forma evanghelică, după logica unui Dumnezeu care ajunge la centru pornind de la periferie și pentru a se întoarce la periferie.

Celălalt aspect pe care voiam să-l împărtășesc este acela al raportului dintre studiu și viața spirituală. Angajarea voastră intelectuală, în învățământ și în cercetare, în studiu și în cea mai amplă formare, va fi cu atât mai rodnică și eficace cu cât va fi mai însuflețită de iubirea față de Cristos și față de Biserică, cu cât va fi mai solidă și armonioasă relația dintre studiu și rugăciune. Acesta nu este un lucru vechi, acesta este centrul!

Aceasta este una dintre provocările timpului nostru: a transmite știința și a oferi o cheie de înțelegere vitală a ei, nu un cumul de noțiune care nu au legătură între ele. Este nevoie de o adevărată hermeneutică evanghelică pentru a înțelege mai bine viața, lumea, oamenii, nu de o sinteză ci de o atmosferă spirituală de cercetare și certitudine bazată pe adevărurile rațiunii și ale credinței. Filozofia și teologia permit dobândirea convingerilor care structurează și fortifică inteligența și luminează voință… însă toate acestea sunt rodnice numai dacă sunt făcute cu mintea deschisă și în genunchi. Teologul care se complace de gândirea sa completă și încheiată este un mediocru. Teologul și filozoful bun are o gândire deschisă, adică incompletă, mereu deschisă la acel maius al lui Dumnezeu și al adevărului, mereu în dezvoltare, conform acelei legi pe care sfântul Vincențiu de Lerins o descrie astfel: „annis consolidetur, dilatetur tempore, sublimetur aetate” (Commonitorium primum, 23: PL 50, 668): se consolidează cu anii, se dilată cu timpul, se aprofundează cu vârsta. Acesta este teologul care are mintea deschisă. Și teologul care nu se roagă și care nu-l adoră pe Dumnezeu ajunge să se înfunde în cel mai dezgustător narcisism. Și aceasta este o boală ecleziastică. Face atât de mult rău narcisismul teologilor, al gânditorilor, este dezgustător.

Scopul studiilor în orice Universitate pontificală este eclezial. Cercetarea și studiul trebuie integrate cu viața personală și comunitară, cu angajarea misionară, cu caritatea fraternă și împărtășirea cu săracii, cu îngrijirea vieții interioare în raportul cu Domnul. Institutele voastre nu sunt mașini pentru a produce teologi și filozofi; sunt comunități în care se crește, iar creșterea are loc în familie. În familia universitară este carisma de conducere, încredințată superiorilor, și este diaconia personalului auxiliar, care este indispensabilă pentru a crea ambientul familial în viața zilnică și pentru a crea și o atitudine de umanitate și de înțelepciune concretă, care va face din studenții de astăzi persoane capabile să construiască umanitate, să transmită adevărul în dimensiune umană, să știe că dacă lipsește bunătatea și frumusețea de a aparține unei familii de muncă ajung să fie intelectuali fără talent, eticiști fără bunătate, gânditori lipsiți de strălucirea frumuseții și numai „machiați” de formalisme. Contactul respectuos și zilnic cu îndeletnicirea și mărturia bărbaților și femeilor care lucrează în Instituțiile voastre vă va da acea cotă de realism atât de necesară pentru ca știința voastră să fie știință umană și nu de laborator.

Iubiți frați, încredințez pe fiecare dintre voi, studiul vostru și munca voastră mijlocirii Mariei, Sedes Sapientiae, a sfântului Ignațiu de Loyola și a celorlalți sfinți patroni ai voștri. Vă binecuvântez din inimă și mă rog pentru voi. Și voi, vă rog, rugați-vă pentru mine! Mulțumesc!

Acum, înainte de a vă da binecuvântarea, vă invit s-o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria, Mama, pentru ca să ne ajute și să ne păzească. Bucură-te, Marie…

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 10.04.2014
Publicarea pe acest sit: 11.04.2014
Etichete: ,

Lasă un răspuns