Discursul Papei la audienţa acordată angajaţilor televiziunii TV 2000

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la audiența acordată managerilor și angajaților
televiziunii TV 2000
luni, 15 decembrie 2014

Iubiți frați și surori, bună ziua, și îmi cer scuze pentru întârziere, dar erau multe, multe audiențe; o audiență, se spune, este de jumătate de oră, dar apoi sunt 40 de minute, cealaltă la fel și astfel contul îl plătiți voi [râde]. Un alt lucru: Excelența Sa a vorbit despre două motivații, despre două motive pentru a cere această audiență, voi: este adevărat. Dar există un al treilea pe care dumneavoastră nu l-ați spus. Eu cred – dar este opinie personală – că voi sunteți un pic geloși pentru că i-am primit cei de la Coralli și pe voi nu [râd]. Un pic de gelozie este, nu-i așa?

Vă adresez bun venit și vă mulțumesc pentru primirea voastră călduroasă. Îi mulțumesc președintelui Fundației „Comunicație și cultură” și directorului pentru salutările pe care mi le-a adresat. Și îl salut pe Lucio, care este la spital.

Voi lucrați pentru televiziunea Bisericii italiene și tocmai pentru aceasta sunteți chemați să trăiți cu responsabilitate mai mare slujirea voastră. În această privință, aș vrea să împărtășesc cu voi trei gânduri care sunt la inima mea în mod deosebit în privința rolului comunicatorului.

Primul. Media catolice au o misiune foarte angajantă față de comunicarea socială: să încerce s-o ferească de tot ceea ce o dezorientează și o apleacă spre alte scopuri. Adesea comunicarea a fost supusă propagandei, ideologiilor, scopurilor politice și de control al economiei și al tehnicii. Ceea ce face bine comunicării este în primul rând parresia, adică acel curaj de a vorbi în față, de a vorbi cu sinceritate și libertate. Dacă suntem într-adevăr convinși de ceea ce avem de spus, cuvintele vin. Dacă în schimb suntem preocupați de aspecte tactice – tacticismul? – vorbirea noastră va fi contrafăcută, mai puțin comunicativă, fără gust, o vorbire de laborator. Și asta nu comunică nimic. Libertatea este și aceea a respectului față de mode, față de locurile comune, față de formulele preconfecționate, care la sfârșit anulează capacitatea de a comunica. A trezi cuvintele: a trezi cuvintele. Însă, orice cuvânt are înlăuntrul său o scânteie de foc, de viață. A trezi acea scânteie, pentru ca să vină. A trezi cuvintele: iată prima misiune a comunicatorului.

Al doilea. Comunicarea evită atât „să umple” cât și „să închidă”. Se „umple” atunci când se tinde să se sature percepția noastră cu un exces de sloganuri care, în loc să pună în mișcare gândirea, o anulează. Se „închide” atunci când, în loc să se parcurgă calea lungă a înțelegerii, se preferă aceea scurtă de a prezenta fiecare persoană ca și cum ar fi în măsură să rezolve toate problemele, sau dimpotrivă ca țapi ispășitori, asupra cărora să se descarce orice responsabilitate. A alerga imediat la soluție, fără a-și acorda truda de a reprezenta complexitatea vieții reale, este o eroare frecventă în cadrul unei comunicări tot mai rapide și mai puțin reflexive. A deschide și a nu închide: iată a doua misiune a comunicatorului, care va fi cu atât mai fecundă cu cât se va lăsa mai mult condusă de acțiunea Duhului Sfânt, singurul capabil de a construi unitate și armonie.

Al treilea. A vorbi persoanei întregi: iată a treia misiune a comunicatorului. Evitând ceea ce sunt, așa cum am spus deja, păcatele mass-media: dezinformarea, calomnia și defăimarea. Acestea trei sunt păcatele mass-media. Dezinformarea, îndeosebi, determină să se spună jumătatea lucrurilor și asta duce la faptul de a nu putea să se facă o evaluare precisă cu privire la realitate. O comunicare atentă nu este preocupată să „lovească”: alternanța dintre alarmismul catastrofal și neimplicarea consolatoare, două extreme pe care le vedem încontinuu repropuse în comunicarea de astăzi, nu este o bună slujire pe care mass-media pot s-o ofere persoanelor. Trebuie vorbit persoanelor întregi: minții lor și inimii lor, pentru ca să știe să vadă dincolo de imediat, dincolo de un prezent care riscă să fie necunoscut și înfricoșat. Dintre aceste trei păcate – dezinformarea, calomnia și defăimarea – calomnia pare să fie cea mai periculoasă, însă în comunicare, cel mai periculos este dezinformarea, pentru că te face să greșești, te duce la eroare; te face să crezi numai o parte din adevăr.

A trezi cuvintele, a deschide și a nu închide, a vorbi întregii persoane face concretă acea cultură a întâlnirii, astăzi așa de necesară într-un context tot mai plural. Cu ciocnirile nu mergem nicăieri. A face o cultură a întâlnirii. Și acest lucru este o frumoasă lucrare pentru voi. Asta cere să fiți dispuși nu numai să dați, ci și să priviți de la alții.

Știu că sunteți într-o fază de regândire și reorganizare a profesionalității voastre în slujba Bisericii. Vă mulțumesc mult pentru munca voastră, vă mulțumesc vouă pentru că ați acceptat această muncă. Vă încurajez pentru asta și vă urez roade bune. Știu că aveți un raport stabil cu Centrul de Televiziune Vatican – pentru mine este foarte important acest lucru – care vă permite să relatați Italiei magisteriul și activitatea Papei. Vă mulțumesc pentru ceea ce faceți cu competență și iubire față de Evanghelie. Și vă mulțumesc pentru efortul de onestitate, onestitate profesională și onestitate morală, pe care voi vreți să-l faceți în munca voastră. Este un drum de onestitate, cel pe care vreți să-l faceți.

Vă încredințez ocrotirii Sfintei Fecioare Maria și sfântul arhanghel Gabriel, marele comunicator: a fost comunicatorul cel mai important: a comunicat marea veste! Și, în timp ce vă cer să vă rugați pentru mine, pentru că am nevoie de asta, vă urez un sfânt și fericit Crăciun. Și acum s-o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria pentru ca să ne binecuvânteze. Bucură-te, Marie…

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 15.12.2014
Publicarea pe acest sit: 16.12.2014
Etichete:

Lasă un răspuns