Discursul Papei la aniversarea a 25 de ani de pontificat

Predica Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea
la Liturghia de aniversare a 25 de ani de pontificat
Piața San Pietro, 16 octombrie 2003

1. „Misericordias Domini in aeternum cantabo – Milostivirile Domnului în veac le voi cânta…” (cf. Ps 88, 2). Acum 25 de ani, am experimentat într-un mod deosebit milostivirea divină. În Conclav, prin intermediul Colegiului Cardinalilor, Cristos mi-a spus și mie, ca odinioară lui Petru pe lacul Genezaret: „Paște oile mele” (In 21,16).

Simțeam în inima mea ecoul întrebării adresate atunci lui Petru: „Mă iubești? Mă iubești mai mult decât aceștia…?” (cf. In 21,15-16). Cum puteam, omenește vorbind, să nu fiu neliniștit? Cum să nu mă apese o responsabilitate atât de mare? A trebuit să apelez la milostivirea divină pentru ca la întrebarea: „Accepți?” să pot răspunde cu încredere: „În ascultarea credinței, în fața lui Cristos Domnul meu, încredințându-mă Maicii lui Cristos și a Bisericii, conștient de marile dificultăți, accept”.

Astăzi, iubiți frați și surori, îmi face plăcere să împărtășesc cu voi o experiență care se prelungește de-acum de un sfert de secol. În fiecare zi are loc înăuntrul inimii mele același dialog dintre Isus și Petru. În spirit, mă uit la privirea binevoitoare a lui Cristos înviat. El, deși conștient de fragilitatea mea umană, mă încurajează să răspund cu încredere asemenea lui Petru: „Doamne, tu știi toate; tu știi că te iubesc” (In 21,17). Și apoi mă invită să îmi asum responsabilitățile pe care El însuși mi le-a încredințat.

2. „Păstorul cel bun își dă viața pentru oile sale” (In 10,11). În timp ce Isus rostea aceste cuvinte, Apostolii nu știau că vorbea despre sine însuși. Nu știa nici măcar Ioan, apostolul iubit. A înțeles acest lucru pe Calvar, la picioarele Crucii, văzându-l cum își dă în tăcere viața pentru „oile sale”.

Când a sosit pentru el și pentru ceilalți Apostoli timpul să își asume aceeași misiune, și-au amintit de cuvintele lui. Și-au dat seama că, numai pentru că îi asigurase că El însuși va lucra prin intermediul lor, au fost în stare să ducă la îndeplinire misiunea.

A fost foarte conștient de acest lucru în mod deosebit Petru, „martor al suferințelor lui Cristos” (1 Pt 5,1), care îi îndemna pe bătrânii Bisericii: „Păstoriți turma lui Dumnezeu care v-a fost încredințată” (1 Pt 5, 2).

De-a lungul secolelor succesorii Apostolilor, călăuziți de Duhul Sfânt, au continuat să adune turma lui Cristos și să o conducă spre Împărăția cerurilor, conștienți că își pot asuma o atât de mare responsabilitate numai „prin Cristos, cu Cristos și în Cristos”.

Acest lucru l-am conștientizat și eu atunci când Domnul m-a chemat să desfășor misiunea lui Petru în acest iubit oraș Roma și în slujba lumii întregi. Încă de la începutul pontificatului, gândurile mele, rugăciunile mele și faptele mele au fost însuflețite de o unică dorință: aceea de a mărturisi că Cristos, Bunul Păstor, este prezent și lucrează în Biserica sa. El este într-o permanentă căutare a fiecărei oi rătăcite, o readuce în staul, îi pansează rănile; îngrijește oaia slăbită și bolnavă și o ocrotește pe cea puternică. Iată de ce, încă din prima zi, nu am încetat să îndemn: „Nu vă temeți să îl primiți pe Cristos și să acceptați puterea lui!”. Repet astăzi cu forță: „Deschideți-i, ba chiar, deschideți-i larg porțile lui Cristos!” Lăsați-vă călăuziți de El! Aveți încredere în iubirea lui!

3. Începând pontificatul meu am cerut: „Ajutați-l pe Papa și pe cei care vor să îl slujească pe Cristos și, prin puterea lui Cristos, să slujească omul și omenirea întreagă!”. În timp ce îi mulțumesc împreună cu voi lui Dumnezeu pentru acești 25 de ani, marcați în întregime de milostivirea lui, simt nevoia deosebită de a-mi exprima recunoștința și față de voi, frații și surorile din Roma și din lumea întreagă, care ați răspuns și continuați să răspundeți în diferite feluri la cererea mele de ajutor. Numai Dumnezeu știe câte sacrificii, rugăciuni și suferințe au fost oferite pentru a mă sprijini în slujirea mea adusă Bisericii. Câtă bunăvoință și grijă, câte semne de comuniune m-au înconjurat în fiecare zi. Bunul Dumnezeu să vă răsplătească pe toți cu generozitate! Vă rog, iubiți frați și surori, nu întrerupeți această mare operă de iubire față de Succesorul lui Petru. Vă cer încă o dată: ajutați-l pe Papa, și pe cei care vor să îl slujească pe Cristos, să slujească omul și omenirea întreagă!

4. Ție, Doamne Isuse Cristoase,
Păstor unic al Bisericii,
îți ofer roadele acestor 25 de ani de minister
în slujba poporului pe care mi l-ai încredințat.
Iartă răul făcut și înmulțește binele:
totul este lucrarea ta și numai ție ți se cuvine gloria.
Cu deplină încredere în milostivirea ta,
Ți-i prezint astăzi din nou pe cei pe care cu ani în urmă
i-ai încredințat grijii mele pastorale.
Păstrează-i în iubire, adună-i în staulul tău,
ia-i pe cei slabi pe umerii tăi,
vindecă rănile, ai grijă de cei puternici.
Fii Tu Păstorul lor, ca să nu se risipească.
Ocrotește iubita Biserică din Roma
și Bisericile din lumea întreagă.
Pătrunde cu lumina și puterea Duhului tău
pe cei pe care i-ai pus în fruntea turmei tale:
să își îndeplinească cu elan misiunea lor
de cârmuitori, învățători și sfințitori,
în așteptarea întoarcerii tale glorioase.
Îți reînnoiesc, prin mâinile Mariei, Mamă iubită,
dăruirea ființei mele, a prezentului și a viitorului:
totul să se facă după voința ta.
Păstorule Suprem, rămâi în mijlocul nostru,
ca să putem înainta siguri împreună cu tine,
spre casa Tatălui. Amin!

Autor: Papa Ioan Paul al II-lea
Traducător: Cristina Grigore
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 16.10.2003
Publicarea pe acest sit: 17.10.2003
Etichete: ,

Lasă un răspuns