Discursul Papei la aniversarea a 10 ani de la enciclica Deus caritas est

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat participanților la Congresul Internațional
despre enciclica Deus caritas est
a Papei Benedict al XVI-lea,
la aniversarea a 10 ani de la publicare
vineri, 26 februarie 2016

Iubiți frați și surori,

Vă primesc cu ocazia Congresului Internațional cu tema: „Iubirea nu încetează niciodată (1Cor 13,8). Perspective la zece ani de la Enciclica Deus caritas est„, organizat de Consiliul Pontifical Cor Unum, și îi mulțumesc monseniorului Dal Toso pentru cuvintele de salut pe care mi le-a adresat în numele vostru al tuturor.

Prima enciclică a Papei Benedict al XVI-lea tratează o temă care permite să se reparcurgă toată istoria Bisericii, care este și istorie de caritate. Este o istorie de iubire primită de la Dumnezeu, care trebuie dusă lumii: această caritate primită și dăruită este fundamentul istoriei Bisericii și al istoriei fiecăruia dintre noi. De fapt, actul de caritate nu este numai o pomană pentru a ne spăla conștiința; include „o atenție de iubire îndreptată spre celălalt” (cf. Exortația apostolică Evangelii gaudium, 199), care îl consideră pe celălalt „un unic lucru cu sine însuși” (cf. sfântul Toma de Aquino, Summa Theologiae, II-II, q. 27, art. 2) și dorește să împărtășească prietenia cu Dumnezeu. Așadar caritatea se află în centrul vieții Bisericii și este într-adevăr inima ei, așa cum spunea sfânta Tereza a Pruncului Isus. Fie pentru fiecare credincios, fie pentru comunitatea creștină în ansamblul său este valabil cuvântul lui Isus, conform căruia caritatea este prima și cea mai înaltă dintre porunci: „Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău și din toată puterea ta… Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Mc 12,30-31).

Anul jubiliar pe care-l trăim este și ocazie pentru a ne întoarce la această inimă pulsantă a vieții noastre și a mărturiei noastre, la centrul vestirii de credință: „Dumnezeu este iubire” (1In 4,8.16). Dumnezeu nu are pur și simplu dorința sau capacitatea de a iubi; Dumnezeu este caritate: caritatea este esența sa, natura sa. El este unic, dar nu este solitar; nu poate să stea singur, nu poate să se închidă în El însuși, pentru că este comuniune, este caritate, și caritatea prin natura sa se comunică, se răspândește. Astfel Dumnezeu asociază la viața sa de iubire pe om și, chiar dacă omul se îndepărtează de El, El nu rămâne distant și îi iese în întâmpinare. Această venire în întâmpinare, culminată în întruparea Fiului, este milostivirea sa; este modul său de a se exprima față de noi păcătoșii, fața sa care ne privește și se îngrijește de noi. „Programul lui Isus – este scris în Enciclică – este «o inimă care vede». Această inimă vede unde este nevoie de iubire și acționează în mod corespunzător” (nr. 31). Caritatea și milostivirea sunt așa de strâns legate, pentru că sunt modul de a fi și de a acționa al lui Dumnezeu: identitatea sa și numele său.

Primul aspect pe care ni-l amintește Enciclica este tocmai fața lui Dumnezeu: cine este Dumnezeu pe care în Cristos îl putem întâlni, cum este fidelă și de nedepășit iubirea sa: „Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-și dea viața pentru prietenii săi” (In 15,13). Fiecare formă de iubire, de solidaritate, de împărtășire este numai o reflexie a acelei carități care este Dumnezeu. El, fără a înceta vreodată, revarsă caritatea sa asupra noastră și noi suntem chemați să devenim martori ai acestei iubiri în lume. De aceea trebuie să privim la caritatea divină ca la busola care orientează viața noastră, înainte de a porni la drum în orice activitate: acolo găsim direcția, de la ea învățăm cum să-i privim pe frați și lumea. „Ubi amor, ibi oculus”, spuneau medievalii: unde este iubire, acolo este capacitatea de a vedea. Numai „dacă rămânem în iubirea sa” (cf. In 15,1-17) vom ști să-l înțelegem și să-l iubim pe cel care trăiește lângă noi.

Enciclica – și este al doilea aspect pe care aș vrea să-l subliniez – ne amintește că această caritate vrea să se oglindească tot mai mult în viața Bisericii. Cât aș vrea ca fiecare în Biserică, fiecare instituție, fiecare activitate să reveleze că Dumnezeu îl iubește pe om! Misiunea pe care organismele noastre de caritate o desfășoară este importantă, pentru că apropie atâtea persoane sărace de o viață mai demnă, mai umană, lucru deosebit de necesar; însă această misiune este foarte importantă pentru că, nu prin cuvinte, ci cu iubirea concretă poate să-l facă pe fiecare om să se simtă iubit de Tatăl, fiu al său, destinat la viața veșnică împreună cu Dumnezeu. Eu aș vrea să le mulțumesc tuturor celor care se angajează zilnic în această misiune, care interpelează pe fiecare creștin. În acest An jubiliar am voit să subliniez că toți putem trăi harul Jubileului tocmai punând în practică faptele de milostenie trupească și sufletească: a trăi faptele de milostenie înseamnă a conjuga verbul a iubi după Isus. Și astfel, toți împreună, contribuim concret la marea misiune a Bisericii de a comunica iubirea lui Dumnezeu, care vrea să se răspândească.

Iubiți frați și surori, enciclica Deus caritas est păstrează intactă prospețimea mesajului său, cu care indică perspectiva mereu actuală perspectiva mereu actuală pentru drumul Bisericii. Și toți suntem cu atât mai mult creștini adevărați cu cât trăim mai mult cu acest spirit.

Vă mulțumesc iarăși pentru angajarea voastră și pentru ceea ce veți putea realiza în această misiune de caritate. Să vă asiste mereu Fecioara Mamă și să vă însoțească binecuvântarea mea. Vă rog, faceți un act de caritate și nu uitați să vă rugați pentru mine. Mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 26.02.2016
Publicarea pe acest sit: 27.02.2016
Etichete: ,

Comments are closed