Discursul Papei la a II-a Întâlnire Mondială a Mişcărilor Populare

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la a II-a Întâlnire Mondială a Mișcărilor Populare
Centrul Expo Feria din Santa Cruz de la Sierra
joi, 9 iulie 2015

Surori și frați, bună după-amiază!

În urmă cu câteva luni ne-am întâlnit la Roma și am prezentă acea primă întâlnire a noastră. În timpul acestei perioade am purtat-o în inima mea și în rugăciunile mele. Sunt bucuros să vă revăd aici, să discutăm despre modurile cele mai bune pentru a depăși gravele situații de nedreptate pe care le îndură cei excluși în toată lumea. Mulțumesc, domnule președinte Evo Morales, pentru că însoțiți așa de hotărât această întâlnire.

Atunci, la Roma, a simțit ceva foarte frumos: fraternitate, hotărâre, angajare, sete de dreptate. Astăzi, la Santa Cruz de la Sierra, încă o dată simt același lucru. Mulțumesc pentru toate acestea. Am aflat și de la cardinalul Turkson, președinte al Consiliului Pontifical al Dreptății și Păcii, că mulți în Biserică se simt mai apropiați de mișcările populare. Mă bucur mult pentru asta! A vedea Biserica având ușile deschise pentru voi toți, punându-se în joc, însoțind și programând în fiecare dieceză, în fiecare Comisie de Dreptate și Pace, o colaborare reală, permanentă și angajată cu mișcările populare. Vă invit pe toți, episcopi, preoți și laici, inclusiv organizațiile sociale din periferiile urbane și rurale, să aprofundeze această întâlnire.

Dumnezeu ne permite să ne revedem din nou astăzi. Biblia ne amintește că Dumnezeu ascultă strigătul poporului său și doresc și eu să unesc glasul meu cu al vostru: vestitele „trei t”: pământ, casă și loc de muncă pentru toți frații noștri și surorile noastre. Am spus-o și o repet: sunt drepturi sacre. Merită, merită de luptat pentru ele. Ca strigătul celor excluși să se audă în America Latină și pe tot pământul.

1. Înainte de toate, începem recunoscând că avem nevoie de o schimbare. Țin să precizez, pentru ca să nu fie răstălmăcire, că vorbesc despre problemele comune tuturor latino-americanilor și, în general, întregii omeniri. Probleme care au o matrice globală și pe care astăzi niciun stat nu este în măsură să le rezolve singur. După ce am făcut această clarificare, propun să ne punem aceste întrebare:

– Știm să recunoaștem, în mod serios, că lucrurile nu merg bine într-o lume în care sunt atâția agricultori fără pământ, multe familii fără casă, mulți muncitori fără drepturi, multe persoane rănite în demnitatea lor?

– Recunoaștem că lucrurile nu merg bine când izbucnesc multe războaie nesăbuite și violența fratricidă crește în cartierele noastre? Știm să recunoaștem că lucrurile nu merg bine când solul, apa, aerul și toate ființei creației sunt sub amenințare constantă?

Și atunci, dacă recunoaștem asta, s-o spunem fără teamă: avem nevoie și vrem o schimbare.

Voi în scrisorile voastre și în întâlnirile noastre – m-ați informat despre multele excluderi și despre nedreptățile îndurate în orice activitate de muncă, în orice cartier, în orice teritoriu. Sunt multe și diferite așa cum sunt multe și diferite modurile de a le înfrunta. Totuși, există un fir invizibil care leagă fiecare dintre excluderi. Nu sunt izolate, sunt unite de un fir invizibil. Putem să-l recunoaștem? Pentru că nu e vorba de probleme izolate. Mă întreb dacă suntem în stare să recunoaștem că aceste realități distructive răspund unui sistem care a devenit global. Știm să recunoaștem că acest sistem a impus logica profitului cu orice preț, fără a se gândi la excluderea socială sau la distrugerea naturii?

Dacă este așa, insist, s-o spunem fără teamă: noi vrem o schimbare, o adevărată schimbare, o schimbare a structurilor. Acest sistem nu mai rezistă, nu-l suportă agricultorii, muncitorii, comunitățile, satele… Și nu-l mai suportă Pământul, sora Mama Pământ, cum spunea sfântul Francisc.

Vrem o schimbare în viața noastră, în cartierele noastre, în salariul minim, în realitatea noastră mai apropiată; și, de asemenea, o schimbare care să atingă toată lumea pentru că astăzi interdependența planetară cere răspunsuri globale la problemele locale. Globalizarea speranței, care se naște din popoare și crește printre cei săraci, trebuie să înlocuiască această globalizare a excluderii și a indiferenței!

Astăzi aș vrea să reflectez cu voi asupra schimbării pe care o vrem și care este necesară. Știți că recent am scris cu privire la problemele schimbării climatice. Însă de data asta, vreau să vorbesc despre o schimbare în celălalt sens. O schimbare pozitivă, o schimbare care să ne facă bine, o schimbare pe care am putea s-o numim răscumpărătoare. Pentru că avem nevoie de asta. Știu că voi căutați o schimbare și nu numai voi: în diferitele întâlniri, în diferitele călătorii, am văzut că există o așteptare, o căutare puternică, o dorință de schimbare în toate popoarele lumii. Și în cadrul acelei minorități în diminuare care crede că beneficiază de acest sistem domnește insatisfacția și mai ales tristețea. Mulți se așteaptă la o schimbare care să-i elibereze de această tristețe individualistă care îi face sclavi.

Timpul, frați, surori, timpul pare că ajunge la capăt; nu a fost suficient să ne luptăm între noi, ci am ajuns să ne năpustim împotriva casei noastre. Astăzi comunitatea științifică acceptă ceea ce deja de mult timp denunță cei umili: se produc ecosistemului daune probabil ireversibile. Se pedepsește pământul, comunitățile și persoanele în mod aproape sălbatic. Și după atâta durere, atâta moarte și distrugere, se simte mirosul greu a ceea ce Vasile din Cezareea – unul dintre primii teologi ai Bisericii – numea „excrementele diavolului”. Ambiția neînfrânată după bani care domină. Acestea sunt „excrementele diavolului”. Și slujirea binelui comun trece pe planul al doilea. Când capitalul devine idol și conduce alegerile ființelor umane, când aviditatea de bani controlează întregul sistem socio-economic, ruinează societatea, condamnă omul, îl face să devină un sclav, distruge fraternitatea interumană, împinge poporul împotriva poporului și, cum se vede, amenință și casa noastră comună, sora mamă pământ.

Nu vreau să mă lungesc ca să descriu efectele negative ale acestei dictaturi subtile: voi le cunoașteți. Și nu e suficient nici să semnalăm cauzele structurale ale dramei sociale și ambientale contemporane. Noi suferim un anumit exces diagnostic care uneori ne duce la un pesimism găunos sau să ne simțim bine în negativ. Văzând cronica neagră de fiecare zi, suntem convinși că nu se poate face nimic, ci numai să ne îngrijim de noi înșine și de micul cerc al familiei și al afectelor.

Ce pot să fac eu, adunător de cartoane, scotocitor printre lucruri, culegător, reciclator, în fața problemelor așa de mari, dacă abia câștig necesarul pentru a mânca? Ce pot să fac eu meșteșugar, vânzător ambulant, transportator, muncitor exclus dacă nu am nici măcar drepturile muncitorilor? Ce pot să fac eu, agricultoare, indigen, pescar, care abia pot să rezist aservirii marilor firme? Ce pot să fac eu din târgul meu, din baraca mea, din cartierul meu, din prăvălia mea când sunt zilnic discriminat și marginalizat? Ce poate să facă acest student, acest tânăr, acest militant, acest misionar care merge prin cartiere și locuri cu o inimă plină de vise, dar aproape nicio soluție la problemele sale? Puteți face mult. Puteți face mult! Voi, cei mai umili, cei exploatați, cei săraci și cei excluși, puteți face și faceți mult. Aș îndrăzni să spun că viitorul omenirii este în mare parte în mâinile voastre, în capacitatea voastră de a organiza și de a promova alternative creative în căutarea zilnică a celor „trei t”, de acord? – loc de muncă, casă, pământ – și în participarea voastră activă la marile procese de schimbare, schimbări naționale, schimbări regionale și schimbări globale. Nu vă diminuați!

2. Voi sunteți semănători de schimbare. Aici în Bolivia am auzit o frază care îmi place mult: „proces de schimbare”. Schimbarea concepută nu ca ceva care într-o zi va avea loc pentru că s-a impus schimbarea politică aceasta sau aceea sau pentru că s-a instaurat structura socială aceasta sau aceea. Știm cu durere că o schimbare de structuri care nu este însoțită de o sinceră convertire a atitudinilor și a inimii ajunge mai devreme sau mai târziu să se birocratizeze, să se corupă și să dispară. Trebuie schimbată inima. Pentru aceasta îmi place mult imaginea procesului, procesele, unde pasiunea pentru a semăna, pentru a iriga cu calm ceea ce alții vor vedea înflorind înlocuiește neliniștea de a ocupa toate spațiile de putere disponibile și de a vedea rezultate imediate. Alegerea este de a genera procese și nu de a ocupa spații. Fiecare dintre noi nu este decât parte dintr-un tot complex și variat care interacționează în timp: oameni care luptă pentru o semnificație, pentru un scop, pentru a trăi cu demnitate, pentru „a trăi bine”, demn, în acest sens.

Voi, din partea mișcărilor populare, asumați îndatoriri din totdeauna, motivați de iubirea fraternă care se răzvrătește împotriva nedreptății sociale. Când privim fața celor care suferă, fața agricultorului amenințat, a muncitorului exclus, a indigenului asuprit, a familiei fără casă, a migrantului persecutat, a tânărului șomer, a copilului exploatat, a mamei care și-a pierdut fiul într-un conflict armat deoarece cartierul a fost luat de traficul de droguri, a tatălui care și-a pierdut fiica pentru că a fost supusă sclaviei; când ne amintim de acele „fețe și nume” ni se strâng măruntaiele pentru atâta durere și ne înduioșăm, toți ne înduioșăm. Pentru că „am văzut și am auzit” nu statistica rece, ci rănile omenirii suferinde, rănile noastre, carnea noastră. Acest lucru este foarte diferit de teoretizarea abstractă sau de indignarea elegantă. Acest lucru ne atinge, ne înduioșează și îl căutăm pe celălalt pentru a merge împreună. Această emoție devenită acțiune comunitară nu se înțelege numai cu rațiunea: are un „plus” de sens pe care numai oamenii îl înțeleg și care dă propria mistică specială adevăratelor mișcări populare.

Voi trăiți în fiecare zi, impregnați, în hățișul furtunii umane. Mi-ați vorbit despre cauzele voastre, m-ați făcut părtaș de luptele voastre, deja de la Buenos Aires, și vă mulțumesc. Voi, iubiți frați, lucrați de multe ori în dimensiunea mică, apropiată, în realitatea nedreaptă care vă este impusă, și totuși nu vă resemnați, opunând o rezistență activă sistemului idolatric care exclude, degradează și ucide. V-am văzut lucrând neobosit pentru pământ și pentru agricultura țărănească, pentru teritoriile și comunitățile voastre, pentru demnitatea economiei populare, pentru integrarea urbană a târgurilor voastre și a localităților voastre, pentru auto-construirea de locuințe și dezvoltarea de infrastructuri de cartier, și în atâtea activități comunitare care tind la reafirmarea a ceva așa de fundamental și necesar în mod de netăgăduit ca dreptul la cele „trei t”: pământ, casă și loc de muncă.

Această alipire de cartier, de pământ, de ocupație, de sindicat, această recunoaștere în fața celuilalt, această apropiere de zi cu zi, cu mizeriile sale – pentru că există, le avem – și eroismele sale zilnice, este ceea ce permite să exercităm mandatul iubirii nu pornind de la idei sau concepte, ci pornind de la întâlnirea genuină între persoane, pentru că avem nevoie să instaurăm această cultură a întâlnirii, pentru că nu se iubesc nici conceptele nici ideile, nimeni nu iubește un concept, o idee, se iubesc persoanele. Dăruirea, dăruirea autentică vine din iubirea bărbaților și femeilor, a copiilor și a bătrânilor și a comunităților: fețe, fețe și nume care umplu inima. Din acele semințe de speranță plantate cu răbdare în periferiile uitate ale planetei, din acele vlăstare de duioșie care luptă pentru a supraviețui în întunericul excluderii, vor crește copaci mari, vor apare păduri dese de speranță pentru a oxigena lumea aceasta.

Văd cu bucurie că lucrați în dimensiunea proximității, îngrijindu-vă de vlăstare; dar, în același timp, cu o perspectivă mai amplă, protejând pădurea. Lucrați într-o perspectivă care nu înfruntă numai realitatea sectorială pe care o reprezintă fiecare dintre voi și în care este în mod fericit înrădăcinat, ci căutați să rezolvați la rădăcină și problemele generale de sărăcie, inegalitate și excludere.

Vă felicit pentru aceasta. Este indispensabil ca, împreună cu revendicarea drepturilor voastre legitime, popoarele și organizațiile lor sociale să construiască o alternativă umană la globalizarea care exclude. Voi sunteți semănători ai schimbării. Dumnezeu să vă dea curaj, bucurie, perseverență și pasiune pentru a continua semănatul! Fiți sigur că mai devreme sau mai târziu vom vedea roadele. Conducătorilor le cer: fiți creativi și nu pierdeți niciodată alipirea voastră de proximitate, pentru că tatăl minciunii știe să uzurpeze cuvinte nobile, să promoveze mode intelectuale și să adopte mize ideologice, dar dacă voi construiți pe baze solide, pe exigențele reale și pe experiența vie a fraților voștri, a agricultorilor și a indigenilor, a muncitorilor excluși și a familiilor marginalizate, cu siguranță nu veți greși.

Biserica nu poate și nu trebuie să fie străină de acest proces în vestirea Evangheliei. Mulți preoți și lucrători pastorali desfășoară o misiune enormă însoțindu-i și promovându-i pe cei excluși din toată lumea, alături de cooperative, susținând spiritul întreprinzător, construind locuri de cazare, muncind cu abnegație în domeniul sănătății, al sportului și al educației. Sunt convins că această colaborare respectuoasă cu mișcările populare poate să potențeze aceste eforturi și să întărească procesele de schimbare.

Să o avem mereu în inimă pe Fecioara Maria, umilă tânără dintr-un mic sat pierdut în periferia unui mare imperiu, o mamă fără acoperiș care a știut să transforme o peșteră pentru animale în casa lui Isus cu niște scutece și un munte de duioșie. Maria este un semn de speranță pentru oamenii care suferă durerile nașterii până când va răsări dreptatea. O rog pe Fecioara Maria, așa de venerată de poporul bolivian, pentru ca să facă în așa fel încât această întâlnire a noastră să fie plămadă de schimbare.

3. În sfârșit, aș vrea să gândim împreună câteva îndatoriri importante pentru acest moment istoric, pentru că vrem o schimbare pozitivă pentru binele tuturor fraților noștri și al surorilor noastre, acest lucru îl știm. Vrem o schimbare care să se îmbogățească cu efortul unit al guvernelor, al mișcărilor populare și al celorlalte forțe sociale, și știm și acest lucru. Dar nu este așa de ușor de definit conținutul schimbării, s-ar putea spune programul social care reflectă acest proiect de fraternitate și de dreptate pe care-l așteptăm. Nu este ușor de definit. În acest sens, să nu vă așteptați de la acest Papă o rețetă. Nici Papa nici Biserica nu au monopolul interpretării realității sociale nici propunerea de soluții la problemele contemporane. Aș îndrăzni să spun că nu există o rețetă. Istoria o construiesc generațiile care se succed în cadrul popoarelor care merg căutând propriul drum și respectând valorile pe care Dumnezeu le-a pus în inimă.

Totuși, aș vrea să propun trei mari misiuni care cer sprijinul determinant al ansamblului tuturor mișcărilor populare:

3.1. Prima misiune este aceea de a pune economia în slujba popoarelor: ființele umane și natura nu trebuie să fie în slujba banului. Spunem NU unei economii de excludere și inegalitate în care banul domină în loc să slujească. Această economie ucide. Această economie este excluzătoare. Această economie distruge Mama Pământ.

Economia n-ar trebui să fie un mecanism de acumulare, ci buna administrare a casei comune. Asta înseamnă a păzi cu gelozie casa și a distribui în mod adecvat bunurile între toți. Scopul său nu este numai să asigure hrana sau o „întreținere frumoasă”. Și, chiar dacă ar fi oricum un mare pas înainte, nici să garanteze accesul la cele „trei t” pentru care voi luptați. O economie cu adevărat comunitară, aș spune o economie de inspirație creștină, trebuie să garanteze popoarelor demnitate, „prosperitate fără a exclude niciun bine” (Ioan al XXIII-lea, Scrisoarea enciclică Mater et magistra [15 mai 1961], 3: AAS 53 [1961], 402). Această ultimă frază a spus-o Papa Ioan al XXIII-lea în urmă cu cincizeci de ani. Isus spune în Evanghelie că aceluia care va fi dat în mod spontan un pahar de apă unui însetat, se va ține cont despre asta în Împărăția cerurilor. Asta comportă cele „trei t”, dar și accesul la instruire, la sănătate, la inovație, la manifestările artistice și culturale, la comunicare, la sport și la recreere. O economie corectă trebuie să creeze condițiile pentru ca fiecare persoană să se poată bucura de o copilărie fără privațiuni, să poată dezvolta propriile talente în tinerețe, să lucreze cu drepturi depline în timpul anilor de activitate și să aibă acces la o pensie demnă la bătrânețe. Este vorba despre o economie în care ființa umană, în armonie cu natura, structurează întregul sistem de producție și distribuire așa încât capacitățile și exigențele fiecăruia să aibă exprimare adecvată în dimensiunea socială. Voi, și alte popoare, rezumați această aspirație într-un mod simplu și frumos: „a trăi bine” – care nu este același lucru cu „a o duce bine”.

Această economie nu este numai de dorit și necesară, ci și posibilă. Nu este o utopie sau o fantezie. Este o perspectivă extrem de realistă. Putem face asta. Resursele disponibile în lume, rod la muncii inter-generaționale a popoarelor și al darurilor creației, sunt mai mult decât suficiente pentru dezvoltarea integrală a „fiecărui om și a omului întreg” (Paul al VI-lea, Scrisoarea enciclică Populorum progressio [26 martie 1967], 14: AAS 59 [1967], 264). În schimb, problema este alta. Există un sistem cu alte obiective. Un sistem care în afară de faptul că accelerează în mod iresponsabil ritmurile producției, în afară de faptul de a mări în industrie și în agricultură metode care dăunează Mamei Pământ în numele „productivității”, continuă să nege miliardelor de frați cele mai elementare drepturi economice, sociale și culturale. Acest sistem atentează la proiectul lui Isus, împotriva Veștii Bune pe care a adus-o Isus.

Distribuirea egală a roadelor pământului și a muncii umane nu este simplă filantropie. Este o datorie morală. Pentru creștini, angajarea este și mai puternică: este o poruncă. Este vorba de a restitui săracilor și popoarelor ceea ce le aparține. Destinația universală a bunurilor nu este un ornament discursiv al doctrinei sociale a Bisericii. Este o realitate antecedentă proprietății private. Proprietatea, în mod deosebit atunci când atinge resursele naturale, trebuie să fie mereu în funcție de necesitățile popoarelor. Și aceste necesități nu se limitează la consum. Nu e suficient a lăsa să cadă câteva picături când săracii agită acest pahar care nu se varsă niciodată singur. Planurile de asistență care folosesc pentru anumite urgențe ar trebui să fie gândite numai ca răspunsuri tranzitorii, ocazionale. N-ar putea să înlocuiască niciodată adevărata incluziune: aceea care dă un loc de muncă demn, liber, creativ, participativ și solidar.

Pe acest drum, mișcările populare au un rol esențial, nu numai în a cere sau în a reclama, ci în mod fundamental în a crea. Voi sunteți poeți sociali: creatori de locuri de muncă, constructori de case, producători de produse alimentare, mai ales pentru cei care sunt rebutați de piața mondială.

Am cunoscut de aproape diferite experiențe în care muncitorii reuniți în cooperative și în alte forme de organizare comunitară au reușit să creeze un loc de muncă acolo unde existau numai rebuturi ale economiei idolatrice. Și am văzut că unele sunt aici. Firmele recuperate, piețele libere și cooperativele de culegători de cartoane sunt exemple ale acestei economii populare care provine din excludere și, puțin câte puțin, cu trudă și răbdare, asumă forme solidare care le dau demnitate. Cât de diferit este acest lucru față de faptul că rebutații din piața formală sunt exploatați ca sclavi!

Guvernele care asumă ca misiune proprie să pună economia în slujba oamenilor trebuie să promoveze întărirea, îmbunătățirea, coordonarea și extinderea acestor forme de economie populară și de producție comunitară. Asta implică îmbunătățirea proceselor de muncă, înființarea de infrastructuri adecvate și garantarea drepturilor depline muncitorilor din acest sector alternativ. Când statul și organizațiile sociale asumă împreună misiunea celor „trei t” se activează principiile de solidaritate și de subsidiaritate care permit construirea binelui comun într-o democrație deplină și participativă.

3.2. A doua misiune este aceea de a uni popoarele noastre pe drumul păcii și al dreptății.

Popoarele din lume vor să fie artizane ale propriului destin. Vor să parcurgă în pace propriul marș spre dreptate. Nu vor tutele sau ingerințe în care cel mai puternic îl supune pe cel mai slab. Cer ca limba lor, cultura lor, procesele lor sociale și tradițiile lor religioase să fie respectate. Nicio putere de fapt sau constituită nu are dreptul de a priva țările sărace de exercitarea deplină a propriei suveranități și, când fac asta, vedem noi forme de colonialism care compromit serios posibilitățile de pace și de dreptate, pentru că „pacea se întemeiază nu numai pe respectarea drepturilor omului, ci și pe cea a drepturilor popoarelor, îndeosebi dreptul la independență” (Consiliul Pontifical al Dreptății și Păcii, Compendiu de Doctrină Socială a Bisericii, 157).

Popoarele din America Latină au născut dureros propria independență politică și, de atunci, duc înainte aproape două secole ale unei istorii dramatice și pline de contradicții căutând să cucerească independența deplină.

În acești ultimi ani, după atâtea neînțelegeri, multe țări din America Latină au văzut crescând fraternitatea între popoarele lor. Guvernele din regiune au unit forțele pentru a face să respecte propria suveranitate, aceea a fiecărei țări și aceea a regiunii în ansamblul său, pe care în mod așa de frumos, ca vechii noștri părinți, o numesc „Patria Mare”. Vă cer vouă, frați și surori din mișcările populare, să îngrijiți și să măriți această unitate. A menține unitatea împotriva oricărei tentative de diviziune este necesar pentru ca regiunea să crească în pace și dreptate.

În pofida acestor progrese, există încă factori care amenință dezvoltarea umană egală și limitează suveranitatea țărilor din „Patria Mare” și a altor regiuni ale planetei. Noul colonialism adoptă fețe diferite. Uneori, este puterea anonimă a idolului ban: corporații, comanditari, unele tratate numite „de comerț liber” și impunerea de mijloace de „austeritate” care ajustează mereu cureaua muncitorilor și a săracilor. Ca episcopi latinoamericani denunțăm acest lucru foarte clar în Documentul de la Aparecida, când afirmă că „instituțiile financiare și firmele transnaționale se întăresc până acolo încât subordonează economiile locale, mai ales slăbind statele, care apar tot mai incapabile să ducă înainte proiecte de dezvoltare pentru a sluji populațiile lor” (A V-a Conferință Generală a Episcopatului Latinoamerican [2007], Document conclusiv, 66). În alte ocazii, sub pretextul nobil al luptei împotriva corupției, traficului de droguri și terorismului – rele grave din timpurile noastre care cer o intervenție internațională coordonată – vedem că se impun statelor măsuri care au puțin de-a face cu soluționarea acestor problematici și adesea înrăutățesc lucrurile.

În același mod, concentrarea monopolistă a mijloacelor de comunicare care încearcă să impună modele alienante de consum și o anumită uniformitate culturală este o altă modalitate adoptată de noul colonialism. Acesta este colonialismul ideologic. Așa cum spun episcopii din Africa, de multe ori se pretinde să se transforme țările sărace în „piese ale unui mecanism, părți dintr-un angrenaj uriaș” (Ioan Paul al II-lea, Exortația apostolică Ecclesia in Africa [14 septembrie 1995], 52: AAS 88 [1996], 32-33; cf. Scrisoarea enciclică Sollicitudo rei socialis [30 decembrie 1987], 22: AAS 80 [1988], 539).

Trebuie recunoscut că niciuna dintre problemele grave ale omenirii nu poate să fie rezolvată fără interacțiunea dintre state și popoare la nivel internațional. Fiecare act de largă însemnătate făcut într-o parte a planetei se repercutează în întreg în termeni economici, ecologici, sociali și culturali. Chiar și criminalitatea și violența s-au globalizat. De aceea, niciun guvern nu poate să acționeze în afara unei responsabilități comune. Dacă vrem cu adevărat o schimbare pozitivă, trebuie să acceptăm cu umilință interdependența noastră, adică interdependența noastră sănătoasă. Însă interacțiunea nu este sinonim cu impunerea, nu este subordonare a unora în funcție de interesele altora. Colonialismul, vechi și nou, care reduce țările sărace la simpli furnizori de materii prime și mână de lucru la preț mic, generează violență, sărăcie, migrații forțate și toate relele pe care le avem sub ochii noștri… tocmai pentru că punând periferia în funcție de centru i se neagă dreptul la o dezvoltare integrală. Și asta, fraților, este inegalitate, și inegalitatea generează violență pe care nicio poliție, militari sau servicii secrete nu sunt în stare să o oprească.

Așadar să spunem NU vechilor și noilor forme de colonialism. Să spunem DA întâlnirii dintre popoare și culturi. Fericiți cei care lucrează pentru pace.

Aici vreau să mă opresc asupra unei chestiuni importante. Pentru că cineva ar putea să spună, pe bună dreptate, „când Papa vorbește despre colonialism uită anumite acțiuni ale Bisericii”. Vă spun, cu regret: s-au comis multe și grave păcate împotriva popoarelor originare din America în numele lui Dumnezeu. Au recunoscut acest lucru predecesorii mei, a spus asta CELAM, Consiliul Episcopal Latinoamerican și vreau să spun și eu. Ca sfântul Ioan Paul al II-lea, cer ca Biserica „să îngenuncheze în fața lui Dumnezeu și să implore iertarea pentru păcatele trecute și prezente ale fiilor săi” (Bula Incarnationis mysterium [26 noiembrie 1998], 11: AAS 91 [1999], 140). Și doresc să vă spun, aș vrea să fiu foarte clar, așa cum era sfântul Ioan Paul al II-lea: cer cu umilință iertare, nu numai pentru ofensele propriei Biserici, ci pentru crimele împotriva populațiilor indigene în timpul așa-numitei cuceriri a Americii. Și împreună cu această cerere de iertare, pentru a fi corecți, cer să amintim și miile de preoți și episcopi, care au opus cu putere logicii sabiei forța Crucii. A existat păcat, a existat păcat și din belșug, însă acolo, unde a existat păcatul, unde a fost din belșug păcatul, a prisosit harul prin acești oameni care au apărat dreptatea popoarelor originare.

Cer și vouă tuturor, credincioși sau necredincioși, să vă amintiți de atâția episcopi, preoți și laici care au predicat și predică Vestea Bună a lui Isus cu curaj și blândețe, respect și în pace – am spus episcopi, preoți și laici; nu vreau să uit de surori, care în mod anonim parcurg cartierele noastre sărace ducând un mesaj de pace și de bine -, care în trecerea lor prin această viață au lăsat emoționante opere de promovare umană și de iubire, de multe ori alături de populațiile indigene sau însoțind mișcările populare chiar până la martiriu. Biserica, fiii și fiicele sale, sunt o parte a identității popoarelor din America Latină. Identitate care, atât aici cât și în alte țări, unele puteri sunt determinate să o șteargă, uneori pentru că credința noastră este revoluționară, pentru că credința noastră provoacă tirania idolului ban. Astăzi vedem cu oroare cum Orientul Mijlociu și în alte părți ale lumii sunt persecutați, sunt torturați, sunt asasinați mulți frați ai noștri din cauza credinței lor în Cristos. Trebuie să denunțăm și acest lucru: în acest al treilea război mondial „în rate” pe care-l trăim există un soi – forțez termenul – de genocid în desfășurare care trebuie să se oprească.

Fraților și surorilor din mișcarea indigenă latinoamericană lăsați-mă să le exprim afectul meu cel mai profund și să-i felicit pentru căutarea unirii popoarelor și culturilor lor; unire pe care îmi place s-o numesc „poliedru”: o formă de conviețuire în care părțile mențin identitatea lor construind împreună o pluralitate care nu pune în pericol unitatea, ci o întărește. Căutarea acestui multiculturalism, care combină reafirmarea drepturilor popoarelor originare cu respectarea integrității teritoriale a statelor, ne îmbogățește și ne întărește pe toți.

3.3. A treia misiune, probabil cea mai important pe care trebuie s-o asumăm astăzi este aceea de a apăra Mama Pământ.

Casa comună a noastră a tuturor este prădată, devastată, umilită fără pedeapsă. Lașitatea de a o apăra este un păcat grav. Vedem cu dezamăgire crescând că se succed una după alta întâlniri internaționale fără niciun rezultat important. Există un clar, precis și neprelungibil imperativ etic de a acționa care nu este satisfăcut. Nu se poate permite ca anumite interese – care sunt globale, dar nu universale – să se impună, să supună statele și organizațiile internaționale și să continue să distrugă creația. Popoarele și mișcările lor sunt chemate să-și facă auzit glasul, să se mobilizeze, să ceară – pașnic dar cu tenacitate – adoptarea urgentă de măsuri corespunzătoare. Vă cer, în numele lui Dumnezeu, să apărați Mama Pământ. Asupra acestei teme m-am exprimat cum se cuvine în Scrisoarea enciclică Laudato si’, care cred că vă va fi încredințată la sfârșit.

4. Pentru a termina, aș vrea să spun încă o dată: viitorul omenirii nu este numai în mâinile marilor lideri, ale marilor puteri și ale elitelor. Este mai ales în mâinile popoarelor; în capacitatea lor de a se organiza și chiar în mâinile lor care irigă, cu umilință și convingere, acest proces de schimbare. Eu vă însoțesc. Și fiecare, să repetăm împreună din inimă: nicio familie fără casă, niciun agricultor fără pământ, niciun muncitor fără drepturi, niciun popor fără suveranitate, nicio persoană fără demnitate, niciun copil fără copilărie, niciun tânăr fără oportunități, niciun bătrân fără o bătrânețe venerabilă. Continuați în lupta voastră și, vă rog, aveți multă grijă de Mama Pământ. Credeți-mă, sunt sincer, o spun din inimă: mă rog pentru voi, mă rog cu voi și doresc să-i cer lui Dumnezeu Tatăl nostru să vă însoțească și să vă binecuvânteze, să vă umple de iubirea și să vă apere în drumul vostru, dându-vă din belșug acea forță care ne face să stăm în picioare: acea forță este speranță. Și un lucru important: speranța nu dezamăgește! Și, vă rog, vă cer să vă rugați pentru mine. Și dacă vreunul dintre voi nu poate să se roage, cu tot respectul, îi cer să aibă gânduri bune pentru mine și să-mi transmită „voie bună”. Mulțumesc!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 09.07.2015
Publicarea pe acest sit: 10.07.2015
Etichete: , ,

Lasă un răspuns