Discursul Papei la 50 de ani de la Tratatul de la Roma

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la împlinirea a 50 de ani de la Tratatul de la Roma
sâmbătă, 24 martie 2007

Domnilor cardinali,
Venerați frați întru episcopat,
Onorați parlamentari,
Stimați doamne și domni!

Sunt deosebit de bucuros să vă primesc așa de numeroși în această audiență, care se desfășoară în ajunul împlinirii a 50 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, la 25 martie 1957. Se încheia atunci o etapă importantă pentru Europa, ieșită extenuată din cel de-al doilea conflict mondial și doritoare să construiască un viitor de pace și de mai mare bunăstare economică și socială, fără a dizolva sau nega diferitele identități naționale. Îl salut pe Mons. Adrianus Herman van Luyn, episcop de Rotterdam, președintele Comisiei Episcopatelor din Comunitatea Europeană, și-i mulțumesc pentru cuvintele frumoase pe care mi le-a adresat. Îi salut pe ceilalți prelați, distinsele personalități și pe cei care iau parte la Întâlnirea promovată în aceste zile de COMECE pentru a reflecta despre Europa.

Din martie în urmă cu cincizeci de ani, acest continent a parcurs un drum lung, care a condus la reconcilierea celor doi „plămâni” – Orientul și Occidentul – legați de o istorie comună, dar separați în mod arbitrar de o cortină de nedreptate. Integrarea economică a stimulat acea politică și a favorizat căutarea, încă în desfășurare în mod obositor, unei structuri instituționale corespunzătoare pentru o Uniune Europeană care numără, de acum, 27 de țări și aspiră să devină în lume un actor global.

În acești ani s-a simțit tot mai mult exigența de a stabili un echilibru sănătos între dimensiunea economică și cea socială, prin politici capabile să producă bogăție și să crească mereu competitivitatea, fără a neglija totuși așteptările legitime ale săracilor și ale marginalizaților. Sub profil demografic, din păcate, trebuie constatat că Europa pare să se afle pe un drum care ar putea să o ducă la o despărțire de istorie. Aceasta, în afară de faptul că pune în pericol creșterea economică, poate provoca și enorme dificultăți pentru coeziunea socială și, mai ales, să favorizeze un individualism periculos, neatent la consecințele pentru viitor. Aproape că s-ar putea crede că de fapt continentul european își pierde încrederea în propriul viitor. În afară de aceasta, cât privește, de exemplu, respectarea ambientului sau accesul ordonat la resurse și la bogățiile energetice, solidaritatea este mărită cu greu, nu numai în domeniul internațional, ci și în cel strict național. Însuși procesul de unificare europeană se dovedește neacceptat de toți, din cauza impresiei răspândite că diferite „capitole” din proiectul european au fost „scrise” fără a ține cont cum se cuvine de așteptările cetățenilor.

Din toate acestea rezultă clar că nu se poate gândi edificarea unei autentice „case comune” europene neglijând identitatea proprie a popoarelor de pe acest continent al nostru. De fapt este vorba de o identitate istorică, culturală și morală, mai înainte de cea geografică, economică sau politică; o identitate constituită de un ansamblu de valori universale, la forjarea cărora creștinismul a contribuit, dobândind astfel un rol nu numai istoric, ci întemeietor față de Europa. Aceste valori, care constituie sufletul continentului, trebuie să rămână în Europa celui de-al treilea mileniu ca „ferment” de civilizație. Dacă ele ar dispărea, cum ar putea continua „bătrânul” continent să desfășoare funcția sa de „drojdie” pentru întreaga lume? Dacă, cu ocazia celor 50 de ani de la Tratatul de la Roma, guvernele din Uniune doresc „să se apropie” de cetățenii lor, cum ar putea exclude un element esențial al identității europene care este creștinismul, în care o vastă majoritate dintre ei continuă să se identifice? Nu este motiv de uimire că Europa de astăzi, în timp ce dorește să devină ca o comunitate de valori, pare tot mai des că se află în poziția de a contesta că există valori universale și absolute? Această singulară formă de „apostazie” de ea însăși, mai înainte de Dumnezeu, oare nu o induce să se îndoiască de însăși identitatea sa? Se ajunge astfel să se răspândească acea convingere că „ponderarea bunurilor” este singura cale pentru discernământul moral și că binele comun este sinonim cu compromisul. În realitate, compromisul dacă poate să constituie o cumpănire legitimă a diferitelor interese particulare, se transformă în rău comun ori de câte ori comportă acorduri care lezează natura omului.

O comunitate care se construiește fără a respecta demnitatea autentică a ființei umane, uitând că orice persoană este creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, ajunge să nu facă binele pentru nimeni. Iată de ce apare tot mai indispensabil ca Europa să se ferească de acea atitudine pragmatică, astăzi foarte răspândită, care justifică în mod sistematic compromisul cu privire la valorile umane esențiale, ca și cum ar fi acceptarea inevitabilă a unui presupus rău mai mic. Acest pragmatism, prezentat ca echilibrat și realist, în fond nu este așa, tocmai pentru că neagă acea dimensiune valorică și ideală, care este inerentă naturii umane. Apoi, când pe un astfel de pragmatism se altoiesc tendințe și curente laiciste și relativiste, se ajunge să se nege creștinilor însuși dreptul de a interveni ca și creștini în dezbaterea publică sau, cel puțin, li se descalifică mereu contribuția cu acuza că vor să tuteleze privilegii nejustificate. În momentul istoric actual și în fața multelor provocări care îl marchează, Uniunea Europeană pentru a fi garantă valabilă a stării de drept și promotoare eficace a valorilor universale, nu poate să nu recunoască în mod clar existența sigură a unei naturi umane stabile și permanente, izvor de drepturi comune tuturor indivizilor, inclusiv a acelora care le neagă. În acest context, trebuie ocrotit dreptul la obiecția de conștiință, ori de câte ori drepturile umane fundamentale ar fi încălcate.

Dragi prieteni, știu cât de greu este pentru creștini să apere cu îndârjire acest adevăr al omului. Însă nu încetați și nu vă descurajați! Voi știți că aveți misiunea de a contribui la edificarea cu ajutorul lui Dumnezeu a unei Europe noi, realistă, dar nu cinică, bogată în idealuri și liberă de iluzii naive, inspirată din adevărul veșnic și vivificator al evangheliei. Pentru aceasta sunteți prezenți în mod activ în dezbaterea publică la nivel european, conștienți că el este de acum parte integrantă din cel național, și alăturați la această angajare o acțiunea culturale eficace. Nu vă plecați în fața logicii puterii scop în sine! Să vă fie constant stimulent și sprijin avertismentul lui Cristos: Dacă sarea își pierde gustul nu mai folosește la nimic decât să fie aruncată și călcată în picioare (cf. Mt 5,13). Domnul să facă rodnic orice efort al vostru și să vă ajute să recunoașteți și să valorizați elementele pozitive prezente în civilizația de astăzi, denunțând însă cu curaj tot ceea ce este contrar demnității omului.

Sunt sigur că Dumnezeu nu va înceta să binecuvânteze efortul generos al celor care, cu spirit de slujire, lucrează pentru a construi o casă comună europeană în care fiecare aport cultural, social și politic să aibă ca scop binele comun. Vouă, celor implicați deja în diferite moduri în această importantă activitate umană și evanghelică, vă exprim sprijinul meu și vă adresez încurajarea mea cea mai vie. Mai ales vă asigur că vă amintesc în rugăciune și, în timp ce invoc ocrotirea maternă a Mariei, mama Cuvântului Întrupat, vă împart din inimă vouă și familiilor și comunităților voastre binecuvântarea mea afectuoasă.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 24.03.2007
Publicarea pe acest sit: 24.03.2007
Etichete: ,

Lasă un răspuns