Discursul Papei în fața Congresului Statelor Unite ale Americii

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
în fața Congresului Statelor Unite ale Americii
joi, 24 septembrie 2015

Domnule vicepreședinte,
Domnule președinte al Camerei Reprezentanților,
Stimați membri ai Congresului,
Dragi prieteni,

Sunt foarte recunoscător pentru invitația voastră de a mă adresa acestei Adunări Plenare a Congresului în „țara celor liberi și casă a celor valoroși”. Îmi place să cred că motivul pentru acest lucru este faptul că și eu sunt un fiu al acestui mare continent, de la care noi toți am primit atât de mult și față de care împărtășim o responsabilitate comună.

Fiecare fiu sau fiică a unei națiuni determinate are o misiune, o responsabilitate personală și socială. Propria voastră responsabilitate ca membri ai Congresului este de a permite acestei țări, grație activității voastre legislative, de a crește ca națiune. Voi sunteți fața acestui popor, reprezentanții săi. Voi sunteți chemați să salvgardați și să garantați demnitatea concetățenilor voștri în urmărirea neobosită și exigentă a binelui comun, care este scopul oricărei politici.

O societate politică dură în timpul în care se străduiește, ca vocație, să satisfacă nevoile comune stimulând creșterea tuturor membrilor săi, în special ale celor care sunt în situație de mai mare vulnerabilitate sau risc. Activitatea legislativă este bazată mereu pe îngrijirea persoanelor. La asta ați fost invitați, chemați și convocați de cei care v-au ales.

Munca voastră este una care mă face să reflectez asupra figurii lui Moise, pentru două aspecte. Pe de o parte patriarhul și legislatorul poporului lui Israel simbolizează nevoia popoarelor de a menține viu simțul lor de unitate cu instrumentele unei legislații drepte. Pe de altă parte, figura lui Moise ne conduce direct la Dumnezeu și apoi la demnitatea ființei umane. Moise ne oferă o sinteză bună a muncii voastre: vouă vi se cere să protejați, cu instrumentele legii, imaginea și asemănarea modelate de Dumnezeu pe fiecare față umană.

Astăzi aș vrea să mă adresez nu numai vouă, ci, prin intermediul vostru, întregului popor din Statele Unite. Aici, împreună cu reprezentații săi, aș vrea să profit de această oportunitate pentru a dialoga cu multele mii de bărbați și femei care se străduiesc zilnic să facă o zi onestă de muncă, să ducă acasă pâinea de toate zilele, să economisească niște bani și – pas după pas – să construiască o viață mai bună pentru propriile familii. Sunt bărbați și femei care nu se preocupă pur și simplu să plătească taxele, ci, în modul discret care îi caracterizează, susțin viața societății. Generează solidaritate cu activitățile lor și creează organizații care dau o mână de ajutor celui care are mai mare nevoie.

Aș vrea să intru în dialog și cu numeroasele persoane bătrâne care sunt un depozit de înțelepciune forjată de experiență și care caută în multe moduri, în special prin munca voluntară, să împărtășească istoriile lor și experiențele lor. Știu că mulți dintre ei sunt pensionari, dar încă activi, și continuă să acționeze pentru a construi această țară. Doresc să dialoghez și cu toți acei tineri care se angajează pentru a realiza marile și nobilele lor aspirații, care nu sunt deviați de propuneri superficiale și care înfruntă situații dificile, adesea ca rezultat al imaturității atâtor adulți. Aș vrea să dialoghez cu voi toți și doresc să fac asta prin amintirea istorică a poporului vostru.

Vizita mea are loc într-un moment în care bărbați și femei de bunăvoință celebrează aniversarele câtorva mari americani. În pofida complexității istoriei și a realității slăbiciunii umane, acești bărbați și femei, cu toate diferențele lor și limitele lor, au fost capabili cu o muncă dură și jertfă personală – unii cu prețul propriei vieți – să construiască un viitor mai bun. Au dat formă unor valori fundamentale care vor rămâne pentru totdeauna în spiritul poporului american. Un popor cu acest spirit poate să treacă prin multe crize, tensiuni și conflicte, în timp ce va fi în măsură mereu să găsească puterea pentru a merge înainte și a face asta cu demnitate. Acești bărbați și femei ne oferă o posibilitate de a privi și de a interpreta realitatea. Onorând amintirea lor, suntem stimulați, și în mijlocul conflictelor, în concretețea trăirii zilnice, să luăm din rezervele noastre culturale cele mai profunde.

Aș vrea să menționez patru dintre acești americani: Abraham Lincoln, Martin Luther King, Dorothy Day și Thomas Merton.

Anul acesta se împlinesc 150 de ani de la asasinarea președintelui Abraham Lincoln, păzitorul libertății, care a lucrat neobosit pentru ca „această națiune, cu ocrotirea lui Dumnezeu, să poată avea o nouă naștere de libertate”. A construi un viitor de libertate cere iubire față de binele comun și colaborare într-un spirit de subsidiaritate și solidaritate.

Suntem cu toții pe deplin conștienți, și chiar profund preocupați, pentru neliniștitoarea situație socială și politică de astăzi din lume. Lumea noastre este tot mai mult un loc de conflicte violente, uri și atrocități brutale, comise chiar în numele lui Dumnezeu și al religiei. Știm că nicio religie nu este imună de forma de înșelare individuală sau extremism ideologic. Asta înseamnă că trebuie să fim deosebit de atenți la orice formă de fundamentalism, atât religios cât și de orice alt gen. Este necesar un echilibru delicat pentru a combate violența provocată în numele unei religii, al unei ideologii sau al unui sistem economic, în timp ce se salvgardează în același timp libertatea religioasă, libertatea intelectuală și libertățile individuale. Însă există o altă ispită de care trebuie să ne ferim: reducționismul simplist care vede numai bine sau rău, sau, dacă preferați, drepți și păcătoși. Lumea contemporană, cu rănile sale deschise care ating atâția dintre frații noștri și surorile noastre, cere ca să înfruntăm orice formă de polarizare care ar putea s-o împartă între aceste două terenuri. Știm că în tentativa de a fi eliberați de dușmanul extern, putem fi tentați să alimentăm dușmanul intern. A imita ura și violența tiranilor și a asasinilor este modul cel mai bun de a lua locul lor. Asta este ceva ce voi, ca popor, refuzați.

În schimb, răspunsul nostru trebuie să fie unul de speranță și de vindecare, de pace și de dreptate. Ne este cerut să facem apel la curaj și la inteligență pentru a rezolva multele crize economice și geopolitice de astăzi. Chiar și într-o lume dezvoltată, efectele structurilor și acțiunilor nedrepte sunt mult prea evidente. Eforturile noastre trebuie să țintească să restaureze pacea, să remedieze greșelile, să mențină angajamentele și astfel să promoveze bunăstarea indivizilor și a popoarelor. Trebuie să mergem înainte împreună, ca unul singur, într-un spirit reînnoit de fraternitate și de solidaritate, colaborând cu generozitate pentru binele comun.

Provocările pe care astăzi le înfruntăm cer o reînnoire a acestui spirit de colaborare, care a adus atât de mult bine în istoria Statelor Unite. Complexitatea, gravitatea și urgența acestor provocări cer ca noi să angajăm resursele noastre și talentele noastre și ca să ne decidem să susținem reciproc, cu respect față de diferențele noastre și față de convingerile noastre de conștiință.

În această țară, diferitele denominațiuni religioase au contribuit mult să construiască și să întărească societatea. Este important ca astăzi, ca și în trecut, glasul credinței să continue să fie ascultat, pentru că este un glas de fraternitate și de iubire, care încearcă să facă să iasă în evidență ceea ce este mai bun în fiecare persoană și în fiecare societate. Această cooperare este o resursă puternică în bătălia pentru a elimina noile forme globale de sclavie, născute din grave nedreptăți care pot fi depășite numai grație noilor politici și noilor forme de consens social.

Mă gândesc aici la istoria politică a Statelor Unite, unde democrația este profund înrădăcinată în spiritul poporului american. Orice activitate politică trebuie să folosească și să promoveze binele persoanei umane și să fie bazată pe baza respectului față de demnitatea fiecăruia. „Să considerăm aceste adevăruri ca evidente în sine, adică faptul că toți oamenii sunt creați egali, că sunt înzestrați de Creatorul lor cu unele drepturi inalienabile, că între acestea sunt viața, libertatea și urmărirea fericirii” (Declarația de independență, 4 iulie 1776). Dacă politica trebuie să fie într-adevăr în slujba persoanei umane, rezultă că nu poate fi supusă în slujba economiei și a finanțelor. În schimb, politica este expresie a nevoii noastre de nesuprimat de a trăi în unitate, pentru a putea construi uniți cel mai mare bun comun: acela al unei comunități care să sacrifice interesele particulare pentru a putea împărtăși, în dreptate și în pace, beneficiile sale, interesele sale, viața sa socială. Nu subevaluez dificultățile pe care le comportă acest lucru, dar vă încurajez în acest efort.

Mă gândesc și la marșul pe care Martin Luther King l-a condus de la Selma la Montgomery în urmă cu cincizeci de ani ca parte a campaniei pentru a obține „visul” său de drepturi civile și politice depline pentru afro-americani. Acel vis continuă să ne inspire. Mă bucur ca America să continue să fie, pentru mulți, o țară de „vise”. Vise care conduc la acțiune, la participare, la angajare. Vise care trezesc ceea ce este mai profund și mai adevărat în viața persoanelor. În ultimele secole, milioane de persoane au venit în această țară pentru a-și urmări visul propriu de a construi un viitor în libertate. Nouă, oameni din acest continent, nu ne este frică de străini, pentru că mulți dintre noi odinioară eram străini. Vă spun asta ca fiu de imigrați, știind că și mulți dintre voi sunt descendenți de imigrați. În mod tragic, drepturile celor care erau aici cu mult înaintea noastră n-au fost respectate. Pentru acele popoare și pentru națiunile lor, din inima democrației americane, doresc să reafirm cea mai profundă stimă și considerație a mea. Acele prime contact au fost adesea turbulente și violente, dar este dificil a judeca trecutul cu criteriile prezentului. Totuși, atunci când străinul în mijlocul nostru ne interpelează, nu trebuie să repetăm păcatele și erorile din trecut. Trebuie să decidem acum să trăim cât mai nobil și drept posibil, așa cum educăm noile generații să nu întoarcă spatele „aproapelui” lor și la tot ceea ce ne înconjoară. A construi o națiune ne cere să recunoaștem că trebuie să ne relaționăm constant cu alții, refuzând o mentalitate de ostilitate pentru a putea adopta una de subsidiaritate reciprocă, într-un efort constant de a face ceea ce putem mai bine. Am încredere că putem face asta.

Lumea noastră înfruntă o criză de refugiați de așa proporții care nu se vedeau din timpurile celui de-al doilea război mondial. Această realitate ne pune în fața mari provocări și multe decizii dure. Și în acest continent, mii de persoane sunt împinse să călătorească spre nord în căutarea unor oportunități mai bune. Nu e ceea ce voiam pentru copii noștri? Nu trebuie să ne lăsăm înspăimântați de numărul lor, ci mai degrabă să le vedem ca persoane, privind fețele lor și ascultând istoriile lor, încercând să răspundem cum putem mai bine la situațiile lor. A răspunde într-un mod care să fie mereu uman, drept și fratern. Trebuie să evităm o ispită comună astăzi: a rebuta pe oricine s-ar demonstra problematic. Să ne amintim de regula de aur: „Fă altora ceea ce ai vrea ca alții să-ți facă ție” (Mt 7,12).

Această normă ne indică o direcție clară. Să-i tratăm pe alții cu aceeași pasiune și compasiune cu care am vrea să fim tratați. Să căutăm pentru alții aceleași posibilități pe care le căutăm pentru noi înșine. Să-i ajutăm pe alții să crească, așa cum am vrea să fim ajutați noi înșine. Într-un cuvânt, dacă vrem siguranță, să dăm siguranță; dacă vrem viață, să dăm viață; dacă vrem oportunitate, să oferim oportunitate. Măsura pe care o folosim pentru alții va fi măsura pe care timpul o va folosi pentru noi. Regula de aur ne pune și în fața responsabilității noastre de a proteja și de a apăra viața umană în orice fază a dezvoltării sale.

Această convingere m-a determinat, încă de la începutul slujirii mele, să susțin la diferite nivele abolirea globală a pedepsei cu moartea. Sunt convins că aceasta este calea cea mai bună, din moment ce orice viață este sacră, orice persoană umană este înzestrată cu o demnitate inalienabilă și societatea poate beneficia numai de reabilitarea celor care sunt condamnați pentru delicte.

Recent, frații mei episcopi de aici din Statele Unite au reînnoit apelul lor pentru abolirea pedepsei cu moartea. Eu nu numai că îi sprijin, ci ofer sprijin și tuturor celor care sunt convinși că o pedeapsă justă și necesară nu trebuie să excludă niciodată dimensiunea speranței și obiectivul reabilitării.

În aceste timpuri în care preocupările sociale sunt așa de importante, nu pot să n-o menționez pe slujitoarea lui Dumnezeu Dorothy Day, care a întemeiat Catholic Worker Movement. Angajarea sa socială, pasiunea sa pentru dreptate și pentru cauza celor asupriți, erau inspirate de Evanghelie, de credința sa și de exemplul sfinților.

Cât drum s-a parcurs în acest domeniu în atâtea părți ale lumii! Cât s-a făcut în acești primi ani din al treilea mileniu pentru a face ca să iasă oamenii din sărăcia extremă! Știu că voi împărtășiți convingerea mea că trebuie făcut încă mult mai mult și că în timpuri de criză și de dificultate economică nu trebuie să se piardă spiritul de solidaritate globală. În același timp doresc să vă încurajez să nu uitați toate acele persoane din jurul nostru, prinse în cercul sărăciei. Și lor este nevoie să se dea speranță. Lupta împotriva sărăciei și foametei trebuie să fie dusă constant pe multe fronturi, în special în cauzele sale. Știu că mulți americani astăzi, ca în trecut, lucrează pentru a înfrunta această problemă.

Este de la sine că parte din acest mare efort se află în crearea și distribuirea bogăției. Folosirea corectă a resurselor naturale, aplicarea corespunzătoare a tehnologiei și capacitatea de a orienta bine spiritul întreprinzător, sunt elemente esențiale ale unei economii care încearcă să fie modernă, inclusivă și sustenabilă. „Activitatea întreprinzătoare, care este o vocație nobilă orientată să producă bogăție și să îmbunătățească lumea pentru toți, poate să fie un mod foarte rodnic pentru a promova regiunea în care se situează activitățile sale, mai ales dacă înțelege că crearea de locuri de muncă este parte a slujirii sale pentru binele comun de care nu se poate face abstracție” (Enciclica Laudato si’, 129). Acest bun comun include și pământul, temă centrală a enciclicei pe care am scris-o recent, pentru „a intra în dialog cu toți referitor la casa noastră comună” (ibidem, 3). „Avem nevoie de o confruntare care să ne unească pe toți, pentru că provocarea ambientală pe care o trăim și rădăcinile sale umane ne privesc și ne ating pe toți” (ibidem, 14).

În enciclica Laudato si’ îndemn la un efort curajos și responsabil pentru „a schimba direcția” (ibidem, 61) și a evita efectele mai serioase ale degradării mediului cauzate de activitatea umană. Sunt convins că putem face diferența și nu am îndoieli că Statele Unite – și acest Congres – au un rol important de jucat. Acum este momentul acțiunilor curajoase și al strategiilor menite să implementeze o „cultură a îngrijirii” (ibidem, 231) și „o abordare integrală pentru a combate sărăcia, pentru a reda demnitatea celor excluși și în același timp pentru a ne îngriji de natură” (ibidem, 139). Avem libertatea necesară pentru a limita și a orienta tehnologia (cf. ibidem, 112), pentru a găsi moduri inteligente de „a orienta, a cultiva și de a limita puterea noastră” (ibidem, 78) și de a pune tehnologia „în slujba unui alt tip de progres, mai sănătos, mai uman, mai social și mai integral” (ibidem, 112). În această privință, am încredere că instituțiile americane de cercetare și academice vor putea da o contribuție vitală în anii viitori.

În urmă cu un secol, la începutul marelui război, pe care Papa Benedict al XV-lea l-a definit „măcel inutil”, se năștea un alt american extraordinar: călugărul cistercian Thomas Merton. El rămâne un izvor de inspirație spirituală și o călăuză pentru multe persoane. În autobiografia sa a scris: „Am venit în lume. Liber prin natură, imagine a lui Dumnezeu, eram totuși prizonier al violenței mele însăși și al egoismului meu, după imaginea lumii în care m-am născut. Acea lume era portretul iadului, plin de oameni ca mine, care-l iubesc pe Dumnezeu, și totuși îl urăsc; născuți pentru a-l iubi, dar care trăiesc în frica de dorințe disperate și contradictorii”. Merton era înainte de toate om de rugăciune, un gânditor care a provocat certitudinile din acest timp și a deschis noi orizonturi pentru suflete și pentru Biserică. El a fost și om al dialogului, un promotor al păcii între popoare și religii.

În această perspectivă de dialog, aș vrea să recunosc eforturile făcute în lunile recente pentru a încerca să se depășească diferențele istorice legate de episoade dureroase din trecut. Este datoria mea să construiesc punți și să ajut fiecare bărbat și femeie, în orice mod posibil, să facă același lucru. Atunci când națiuni care au fost în dezacord reiau calea dialogului – un dialog care ar fi putut să fie întrerupt din motivele cele mai valabile – noi oportunități se deschid pentru toți. Acest lucru a cerut și cere curaj și îndrăzneală, care nu înseamnă iresponsabilitate. Un bun lider politic este unul care, ținând cont de interesele tuturor, percepe momentul cu spirit de deschidere și simț practic. Un bun lider politic optează mereu „mai mult pentru a începe procese decât pentru a poseda spații” (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 222-223).

A fi în slujba dialogului și a păcii înseamnă și a fi cu adevărat determinați să reducem și, pe termen lung, să punem capăt multelor conflicte armate din toată lumea. Aici trebuie să ne întrebăm: de ce sunt vândute arme mortale celor care planifică să provoace suferințe de nedescris indivizilor și societății? Din păcate, răspunsul, așa cum știm cu toții, este pur și simplu pentru bani: banul care este impregnat cu sânge, adesea cu sânge nevinovat. În fața acestei tăceri rușinoase și vinovate este datoria noastră să înfruntăm problema și să oprim comerțul de arme.

Trei fii și o fiică din această țară, patru indivizi și patru vise: Lincoln, libertate; Martin Luther King, libertate în pluralitate și neexcludere; Dorothy Day, dreptate socială și drepturi ale persoanelor; și Thomas Merton, capacitate de dialog și de deschidere la Dumnezeu.

Patru reprezentanți ai poporului american.

Voi termina vizita mea în țara voastră la Philadelphia, unde voi lua parte la Întâlnirea Mondială a Familiilor. Este dorința mea ca în timpul întregii mele vizite familia să fie o temă care să apară mereu. Cât de esențială a fost familia în construirea acestei țări! Și cât de mult merită încă sprijinul nostru și încurajarea noastră! Și totuși nu pot să ascund preocuparea mea față de familie, care este amenințată, probabil așa cum n-a fost niciodată înainte, din interior și din exterior. Relații fundamentale au fost puse în discuție, precum și baza însăși a căsătoriei și a familiei. Eu pot doar să propun din nou importanța și, mai ales, bogăția și frumusețea vieții familiale.

Îndeosebi, aș vrea să atrag atenția cu privire la acei membri ai familiei care sunt cei mai vulnerabili, tinerii. Pentru mulți dintre ei se profilează un viitor pline de atâtea posibilități, dar mulți alții par dezorientați și fără țintă, prinși într-un labirint fără speranță, marcat de violențe, abuzuri și disperare. Problemele lor sunt problemele noastre. Nu putem să le evităm. Este necesar mai degrabă să le înfruntăm împreună, să vorbim despre ele și să căutăm soluții eficace decât să rămânem încâlciți în discuții. Cu riscul de a banaliza, am putea spune că trăim într-o cultură care îi determină pe tineri să nu formeze o familie, pentru că le lipsește posibilitate pentru viitor. Însă chiar această cultură prezintă altora așa de multe opțiuni încât și ei sunt descurajați să formeze o familie.

O națiune poate să fie considerată mare când apără libertatea, așa cum a făcut Lincoln; când promovează o cultură care permite oamenilor să „viseze” drepturi depline pentru toți frații și surorile proprii, așa cum a încercat să facă Martin Luther King; când luptă pentru dreptate și pentru cauza celor asupriți, așa cum a făcut Dorothy Day cu munca sa neobosită, rod al unei credințe care devine dialog și seamănă pace în stilul contemplativ al lui Thomas Merton.

În aceste notițe am încercat să prezint câteva din bogățiile patrimoniului vostru cultural, din spiritul poporului american. Dorința mea este ca acest spirit să continue să se dezvolte și să crească, în așa fel încât un număr cât mai mare posibil de tineri să poată moșteni și locui într-o țară care a inspirat așa de multe persoane să viseze.

Dumnezeu să binecuvânteze America!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 24.09.2015
Publicarea pe acest sit: 25.09.2015
Etichete: , ,

Lasă un răspuns