Discursul Papei după celebrarea Căii Crucii

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
după celebrarea Căii Crucii la Colosseum
Vinerea Mare, 6 aprilie 2012

Iubiți frați și surori,

Am reevocat, în meditație, în rugăciune și în cântare, drumul lui Isus pe calea Crucii: o cale care părea fără ieșire și care în schimb a transformat viața și istoria omului, a deschis trecerea spre „cerurile noi și pământul nou” (cf. Ap 21,1). În special în această zi de Vinerea Sfântă, Biserica celebrează, cu intimă adeziune spirituală, comemorarea morții pe cruce a Fiului lui Dumnezeu și în Crucea sa vede pomul vieții, rodnic de o speranță nouă.

Experiența suferinței marchează omenirea, marchează și familia; de câte ori drumul devin obositor și dificil! Neînțelegeri, dezbinări, preocupare pentru viitorul copiilor, boli, necazuri de tot felul. Apoi, în acest timp al nostru, situația multor familii este agravată de lipsa locului de muncă și de celelalte consecințe negative provocate de criza economică. Drumul Via Crucis, pe care în mod spiritual l-am reparcurs în această seară, este o invitație pentru noi toți, și în special pentru familii, să-l contemple pe Cristos răstignit ca să aibă forța de a trece peste dificultăți. Crucea lui Isus este semnul suprem al iubirii lui Dumnezeu față de orice om, este răspunsul supraîmbelșugat la necesitatea pe care o are orice persoană de a fi iubită. Atunci când suntem în încercare, când familiile noastre trebuie să înfrunte durerea, necazul, să privim la Crucea lui Cristos: acolo găsim curajul pentru a continua să mergem; acolo putem repeta, cu speranță fermă, cuvintele sfântului Paul: „Cine ne va despărți de iubirea lui Cristos? Oare necazul, sau strâmtorarea, sau persecuția, sau foametea, sau lipsa de haine, sau primejdia, sau sabia?… Dar în toate acestea noi suntem mai mult decât învingători prin cel care ne-a iubit” (Rom 8,35.37).

În dureri și în dificultăți nu suntem singuri; familia nu este singură: Isus este prezent cu iubirea sa, o susține cu harul său și-i dăruiește energia pentru a merge înainte. Și acestei iubiri a lui Cristos trebuie să ne adresăm atunci când destrămările umane și dificultățile riscă să rănească unitatea vieții noastre și a familiei. Misterul pătimirii, morții și învierii lui Cristos încurajează să mergem cu speranță: perioada durerii și a încercării, dacă este trăită cu Cristos, cu credință în El, cuprinde deja lumina învierii, viața nouă a lumii înviate, paștele oricărui om care crede în Cuvântul său.

În acel Om răstignit, care este Fiul lui Dumnezeu, chiar moartea însăși capătă nouă semnificație și orientare, este răscumpărată și învinsă, este trecerea spre viața cea nouă: „dacă bobul de grâu, care cade în pământ, nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce mult rod” (In 12,24). Să ne încredințăm Mamei lui Cristos. Ea care l-a însoțit pe Fiul ei pe calea dureroasă, Ea care stătea sub Cruce în ceasul morții sale, Ea care a încurajat Biserica la nașterea sa pentru ca să trăiască în prezența Domnului, să conducă inimile noastre, inimile tuturor familiilor prin vastul mysterium passionis spre mysterium paschale, spre acea lumină care izbucnește din Învierea lui Cristos și arată victoria definitivă a iubirii, a bucuriei, a vieții, asupra răului, asupra suferinței, asupra morții. Amin.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 06.04.2012
Publicarea pe acest sit: 07.04.2012
Etichete: ,

Lasă un răspuns