Discursul Papei către seminarişti

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la întâlnirea cu seminariștii, Köln, 19 august 2005

Dragi seminariști!

Vă salut cu iubire, mulțumindu-vă pentru primirea festivă pe care mi-ați făcut-o, și mai ales pentru că ați venit la această întâlnire din numeroase țări de pe cele cinci continente. Gândul meu se îndreaptă în primul rând spre seminaristul, preotul și Episcopul care au oferit mărturia lor personală. Vă mulțumesc din inimă. Sunt foarte bucuros de această ocazie de întâlnire cu voi. Am dorit ca în programul acestor zile de la Köln să existe o întâlnire specială cu tinerii seminariști, pentru ca să subliniez în mod explicit și mai puternic dimensiunea vocațională, care este mereu prezentă în Zilele Mondiale ale Tineretului. Cu siguranță, voi trăiți această experiență cu o intensitate particulară, tocmai pentru că sunteți seminariști, adică tineri care își dedică o mare parte din timp căutării lui Cristos și întâlnirii cu El, în vederea unui importante misiuni în Biserică. Acesta este seminarul: nu doar un loc, ci, mai degrabă, o importantă perioadă de timp din viața unui discipol al lui Isus. Îmi imaginez ecoul pe care îl au în voi cuvintele temei acestei a XX-a Zile Mondiale a Tineretului – „Am venit să ne închinăm Lui” – și întreaga relatare evanghelică despre Magi, din care este extrasă tema. Această pericopă evanghelică are o semnificație anume pentru voi, tocmai pentru că sunteți într-o etapă a discernerii și verificării chemării la preoție. Asupra acesteia aș dori să mă opresc și să reflectez împreună cu voi.

De ce Magii au pornit din țările lor îndepărtate spre Betleem? Răspunsul stă în misterul „stelei” pe care au văzut-o „la Răsărit” și pe care au identificat-o ca fiind steaua „regelui iudeilor”, adică semnul nașterii lui Mesia (cf. Matei 2,2). Astfel, călătoria lor a fost inspirată de o speranță puternică, întărită și călăuzită de o stea, care i-a condus spre „regele evreilor”, spre însăși regatul lui Dumnezeu. Magii au plecat tocmai pentru că nutreau o mare dorință, care i-a împins să lase totul și să pornească la drum. A fost ca și cum au așteptat dintotdeauna acea stea. Ca și cum acea călătorie era dintotdeauna înscrisă în destinul lor, și în sfârșit devenea realizabilă. Dragi prieteni, acesta este misterul chemării lui Dumnezeu, misterul vocației; mister care face parte din viața fiecărui creștin, dar care se manifestă într-un mod special în cei cărora Cristos le cere să lase totul pentru a-l urma mai îndeaproape. Seminaristul trăiește frumusețea chemării într-un moment de har care ar putea fi definit ca „îndrăgostire”. Sufletul său se umple de uimire, care îl face să întrebe în rugăciune: „Doamne, de ce eu?” Iubirea nu cunoaște însă întrebări precum „de ce”; este un dar gratuit, la care se răspunde tot cu un dar: dăruirea de sine.

Anii de seminar sunt dedicați formării și discernerii vocației. Formarea, după cum bine știți, are diferite dimensiuni, care converg în unitatea persoanei: include dimensiunea umană, cea spirituală și cea culturală. Scopul ei profund este de a-l face cunoscut în mod intim pe Dumnezeul care și-a revelat chipul în Isus Cristos. De aceea este necesar un studiu aprofundat al Sfintei Scripturi, precum și al credinței și vieții Bisericii, în care Scriptura sălășluiește ca cuvânt al vieții. Toate acestea trebuie conectate cu întrebările rațiunii noastre și cu contextul larg al vieții moderne. Acest studiu poate fi uneori obositor, dar constituie o parte indispensabilă a întâlnirii noastre cu Cristos și a vocației noastre de a-l proclama. Toate contribuie la dezvoltarea unei personalități coerente și echilibrate, capabilă să își asume în mod valid, apoi să îndeplinească responsabil, misiunea preoțească. Decisiv este rolul formatorilor: calitatea preotului într-o Biserică particulară depinde în mare măsură de seminar, și de aceea de calitatea celor responsabili cu formarea. Dragi seminariști, acesta este motivul pentru care, cu vie recunoștință, ne rugăm pentru toți superiorii, profesorii și educatorii voștri, care sunt în mod spiritual prezenți la această întâlnire. Îi cerem Domnului să îi ajute să își ducă la îndeplinire cât mai bine sarcina importantă încredințată lor. Anii de seminar sunt un timp al călătoriei, al explorării, dar mai ales al descoperirii lui Cristos. De fapt, doar în măsura în care un tânăr trăiește o experiență personală cu Cristos, poate să înțeleagă cu adevărat voia Domnului și în consecință propria vocație. Cu cât îl cunoști mai bine pe Isus, cu atât mai mult te atrage misterul Său; cu cât îl întâlnești mai mult, cu atât vrei să îl cauți mai mult. Este o mișcare a spiritului care durează întreaga viață, și care găsește în seminar o etapă plină de promisiuni, o adevărată „primăvară” a sa.

Ajunși la Betleem, Magii, „intrând în casă, au văzut copilul împreună cu Maria, mama lui. Apoi, căzând la pământ, l-au adorat” (Matei 2,11). Iată în sfârșit momentul mult așteptat: întâlnirea cu Isus. „Intrând în casă”: această casă reprezintă în mod sigur Biserica. Pentru a-l întâlni pe Mântuitorul, trebuie să intrăm în casa care este Biserica. În timpul seminarului, în conștiința tânărului seminarist are loc o maturizare deosebit de importantă: el nu mai vede Biserica „din exterior”, ci o simte „din interior”, ca fiind „casa” sa, pentru că Biserica este casa lui Cristos, unde și „Maria, mama lui” locuiește. Și tocmai Mama este cea care i-l arată pe Isus, Fiul ei, prezentându-i-l, făcându-l – într-un anume sens – să îl vadă, să îl atingă, să îl îmbrățișeze. Maria îl învață să îl contemple pe Isus cu ochii inimii și să facă din Isus viața sa. În fiecare moment din viața în seminar se poate experimenta această prezență plină de iubire a Fecioarei, care ne mijlocește fiecăruia întâlnirea cu Cristos, în tăcerea meditației, în rugăciune și în fraternitate. Maria ne ajută să îl întâlnim pe Domnul înainte de toate în celebrarea euharistică, atunci când, în Cuvânt și în Pâinea consacrată, El devine hrana noastră spirituală cotidiană.

„Căzând la pământ, l-au adorat […] și i-au oferit în dar aur, tămâie și smirnă” (Matei 2,11-12). Aici este culmea întregului itinerar: întâlnirea devine adorație; înflorește într-un act de credință și de iubire, care îl recunoaște în Isus, născut din Maria, pe Fiul lui Dumnezeu făcut om. Cum am putea să nu vedem aici prefigurată în gestul Magilor credința lui Simon Petru și a celorlaltor Apostoli, credința lui Paul și a tuturor sfinților, în special a numeroșilor sfinți seminariști și preoți care au marcat cei două mii de ani de istorie a Bisericii? Secretul sfințeniei este prietenia cu Cristos și adeziunea fidelă la voia Sa. „Cristos este totul pentru noi”, spunea Sf. Ambrozie; iar Sf. Benedict ne îndemna să nu punem nimic înaintea iubirii lui Cristos. Cristos să fie totul pentru voi. Lui, înainte de toate, dragi seminariști, să îi oferiți ce aveți voi mai prețios, așa cum venerabilul Papă Ioan Paul al II-lea sugera în Mesajul său pentru această Zi Mondială: aurul libertății voastre, tămâia rugăciunii voastre arzătoare, mirul afecțiunii voastre profunde (cf. nr. 4).

Seminarul este un timp de pregătire pentru misiune. Magii „s-au întors în țara lor” și cu siguranță au dat mărturie despre întâlnirea cu regele iudeilor. Și voi, după lungul și necesarul itinerar formativ din seminar, veți fi trimiși pentru a fi miniștri ai lui Cristos; fiecare dintre voi se va întoarce între oameni ca alter Christus. Pe drumul de întoarcere, Magii au trebuit cu siguranță să facă față pericolelor, oboselii, confuziei, îndoielilor… Nu mai aveau steaua care să îi călăuzească! Lumina era acum în ei. Sarcina lor era acum să o păzească și să o sporească în amintirea constantă a lui Cristos, a Sfintei sale Fețe, a Iubirii sale inefabile. Dragi seminariști! Dacă Dumnezeu va dori, într-o zi și voi, consacrați de Duhul Sfânt, vă veți începe misiunea. Amintiți-vă întotdeauna cuvintele lui Isus: „Rămâneți întru iubirea Mea” (Ioan 15,9). Dacă voi rămâneți în Cristos, veți aduce rod bogat. Nu voi l-ați ales pe El, ci El v-a ales pe voi (cf. Ioan 15,16). Iată secretul vocației voastre și al misiunii voastre! Este păstrat în Inima Imaculată a Mariei, care veghează asupra fiecăruia dintre voi cu iubire de mamă. Apelați la ea adesea și cu încredere. Vă asigur de iubirea mea și de rugăciunea mea zilnică. Vă binecuvântez din inimă.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: Radu Capan
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 19.08.2011
Publicarea pe acest sit: 19.08.2005
Etichete: , , ,

Lasă un răspuns