Discursul Papei către Rota Romană

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat Tribunalului Rota Romana
cu ocazia inaugurării anului judecătoresc
22 ianuarie 2016

Iubiți frați,

Vă adresez cordialul meu bun-venit și îi mulțumesc decanului pentru cuvintele cu care a introdus întâlnirea noastră.

Slujirea Tribunalului Apostolic Rota Romana este mereu de ajutor dat Succesorului lui Petru, pentru ca Biserica, unită indisolubil cu familia, să continue să proclame planul lui Dumnezeu Creator și Răscumpărător cu privire la sacralitatea și frumusețea instituției familiale. O misiune mereu actuală, dar care capătă relevanță deosebită în timpul nostru.

Alături de definiția Rotei Romane ca Tribunal al familiei1, aș vrea să scot în evidență cealaltă prerogativă, adică ea este Tribunalul adevărului legăturii sacre. Și aceste două aspecte sunt complementare.

De fapt, Biserica poate să arate iubirea milostivă neclintită a lui Dumnezeu față de familii, îndeosebi cele rănite de păcat și de încercările vieții, și în același timp să proclame adevărul la care nu se poate renunța al căsătoriei după planul lui Dumnezeu. Această slujire este încredințată în primul rând papei și episcopilor.

În parcursul sinodal despre tema familiei, pe care Domnul ne-a acordat să-l realizăm în cei doi ani trecuți, am putut face, în spirit și stil de colegialitate efectivă, un discernământ sapiențial aprofundat, grație căruia Biserica – printre altele – a indicat lumii că nu poate exista încurcătură între familia voită de Dumnezeu și orice alt tip de unire.

Tot cu această atitudine spirituală și pastorală, activitatea voastră, fie în judecare fie în contribuția la formarea permanentă, asistă și promovează opus veritatis. Când Biserica, prin intermediul slujirii voastre, își propune să declara adevărul despre căsătorie în cazul concret, pentru binele credincioșilor, în același timp ține cont mereu de faptul că aceia care, prin alegere liberă sau prin circumstanțe nefericite ale vieții2, trăiesc într-o stare obiectivă de eroare, continuă să fie obiect al iubirii milostive a lui Cristos și de aceea a Bisericii însăși.

Familia, întemeiată pe căsătoria indisolubilă, care unește și procreează, aparține „visului” lui Dumnezeu și al Bisericii sale pentru mântuirea omenirii3.

Așa cum a afirmat fericitul Paul al VI-lea, Biserica și-a îndreptat mereu „o privire specială, plină de grijă și de iubire, spre familie și spre problemele sale. Prin intermediul căsătoriei și al familiei Dumnezeu a unit cu înțelepciune două dintre cele mai mari realități umane: misiunea de a transmite viața și iubirea reciprocă și legitimă a bărbatului și a femeii, prin care ei sunt chemați să se completeze reciproc într-o dăruire reciprocă nu numai fizică, ci mai ales spirituală. Sau pentru a spune mai bine: Dumnezeu a voit să-i facă părtași pe soți de iubirea sa: de iubirea personală pe care el o are față de fiecare dintre ei și prin care îi cheamă să se ajute și să se dăruiască reciproc pentru a ajunge la plinătatea vieții lor personale; și de iubirea pe care El o are față de omenire și față de toți fiii săi, și prin care dorește să-i înmulțească pe fiii oamenilor pentru a-i face părtași de viața sa și de fericirea sa veșnică”4.

Familia și Biserica, pe planuri diferite, colaborează la însoțirea ființei umane spre scopul existenței sale. Și fac asta desigur cu învățăturile pe care le transmit, dar și cu însăși natura lor de comunitate de iubire și de viață. De fapt, dacă familia se poate numi foarte bine „biserică familială”, Bisericii i se aplică pe bună dreptate titlul de familie a lui Dumnezeu. De aceea „«spiritul familial» este o cartă constituțională pentru Biserică: așa trebuie să apară creștinismul și așa trebuie să fie. Este scris cu litere clare: «Voi care odinioară erați departe – spune sfântul Paul – nu mai sunteți străini și nici oaspeți, ci sunteți concetățeni ai sfinților și oameni de casă ai lui Dumnezeu» (Ef 2,19). Biserica este și trebuie să fie familia lui Dumnezeu”5.

Și tocmai pentru că este mamă și învățătoare, Biserica știe că, printre creștini, unii au o credință puternică, formată de caritate, întărită de cateheza bună și hrănită de rugăciune și de viața sacramentală, în timp ce alții au o credință slabă, neglijată, neformată, mai puțin educată, sau uitată.

Este bine de reafirmat cu claritate că această calitate a credinței nu este condiție esențială a consimțământului matrimonial, care, conform doctrinei din totdeauna, poate să fie amenințat numai la nivel natural (cf. CIC, can. 1055 § 1 și 2). De fapt, habitus fidei este insuflat în momentul Botezului și continuă să aibă influență misterioasă în suflet, chiar și atunci când credința n-a fost dezvoltată și psihologic pare să fie absentă. Nu este rar ca mirii, împinși la adevărata căsătorie de instinctus naturae, în momentul celebrării să aibă o conștiință limitată despre plinătatea proiectului lui Dumnezeu și numai după aceea, în viața de familie, să descopere tot ceea ce Dumnezeu Creator și Răscumpărător a stabilit pentru ei. Lipsurile formării în credință și chiar eroarea cu privire la unitatea, la indisolubilitatea și la demnitatea sacramentală a căsătoriei viciază consimțământul matrimonial numai dacă determină voința (cf. CIC, can. 1099). Tocmai pentru aceasta erorile care se referă la sacramentalitatea căsătoriei trebuie să fie evaluate foarte atent.

Biserica, așadar, cu reînnoit simț de responsabilitate continuă să propună căsătoria, în elementele sale esențiale – copii, binele soților, unitatea, indisolubilitatea, sacramentalitatea6 -, nu ca un ideal pentru puțini, în pofida modelelor moderne centrate pe efemer și pe tranzitoriu, ci ca o realitatea care, în harul lui Cristos, poate să fie trăită de toți credincioșii botezați. Și de aceea, pe bună dreptate, urgența pastorală, care implică toate structurile Bisericii, determină să se conveargă spre o intenție comună rânduită spre pregătirea adecvată la căsătorie, într-un fel de nou catecumenat – subliniez asta: într-un fel de nou catecumenat – atât de dorit de unii părinți sinodali7.

Iubiți frați, timpul pe care-l trăim este foarte angajant fie pentru familii, fie pentru noi păstorii care suntem chemați să le însoțim. Cu această conștiință vă urez spor la muncă pentru noul an pe care Domnul ni-l dăruiește. Vă asigur de rugăciunea mea și contez și eu pe rugăciunea voastră. Sfânta Fecioară Maria și sfântul Iosif să obțină Bisericii să crească în spiritul de familie și familiilor să se simtă tot mai mult parte vie și activă a poporului lui Dumnezeu. Mulțumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu

Note
1 PIUS AL XII-LEA, Alocuțiune la Rota Romana din 1 octombrie 1940: L’Osservatore Romano, 2 octombrie 1940, pag. 1.
2 „Poate că tot acest flagel are un nume extrem de generic, dar adevărat în acest caz în mod tragic, și este egoism. Dacă egoismul guvernează împărăția iubirii umane, care este întocmai familia, o ofilește, o întristează, o dizolvă. Arta de a iubi nu este așa de ușoară așa cum se crede de obicei. Instinctul nu este suficient pentru a o învăța. Patima cu atât mai puțin. Nici plăcerea” (G.B. MONTINI, Scrisoare pastorală adresată arhidiecezei ambroziene la începutul Postului Mare din 1960).
3 Cf. PIUS AL XI-LEA, Enciclica Casti connubii, 31 decembrie 1930: AAS 22 (1930), 541.
4 PAUL AL VI-LEA, Discurs adresat participanților la al XIII-lea Congres Național al Centrului Italian Feminin, 12 februarie 1966: AAS 58 (1966), 219. Sfântul Ioan Paul al II-lea în Scrisoarea către familii afirma că familia este cale a Bisericii: „prima și cea mai importantă” (Gratissimam sane, 2 februarie 1994, 2: AAS 86 [1994], 868).
5 Cateheză la Audiența generală din 7 octombrie 2015.
6 Cf. AUGUSTINUS, De bono coniugali, 24, 32; De Genesi ad litteram, 9, 7, 12.
7 „Această pregătire la căsătorie, credem noi, va fi înlesnită, dacă formarea unei familii va fi prezentată tineretului și dacă va fi înțeleasă de către cel care intenționează să întemeieze un propriu sălaș ca o vocație, ca o misiune, ca o mare îndatorire, care dă vieții un scop foarte înalt și o umple cu darurile sale și cu virtuțile sale. Nici această prezentare nu deformează sau exagerează realitatea” (G.B. MONTINI, Scrisoare pastorală adresată arhidiecezei ambroziene, cit.).

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 22.01.2016
Publicarea pe acest sit: 23.01.2016
Etichete: ,

Lasă un răspuns