Discursul Papei către participanţii la cursul despre forul intern

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
către participanților la cursul despre forul intern
vineri, 9 martie 2010

Dragi prieteni,

Sunt foarte bucuros să vă întâlnesc cu ocazia Cursului anual despre Forul Intern, organizat de Penitențiaria Apostolică. Adresez un salut cordial Cardinalului Manuel Monteiro de Castro, Penitențiar Major, care, pentru prima dată în această funcție, a prezidat sesiunile voastre de studiu, și îi mulțumesc pentru expresiile cordiale pe care a voit să mă le adreseze. De asemenea, îl salut pe mons. Gianfranco Girotti, Regent, personalul de la Penitențiarie și pe fiecare dintre voi care, cu prezența voastră, amintiți tuturor importanța pe care o are pentru viața de credință Sacramentul Reconcilierii, evidențiind fie necesitatea permanentă a unei adecvate pregătiri teologice, spirituale și canonice pentru a putea fi confesori, fie, mai ales, legătura constitutivă dintre celebrarea sacramentală și vestirea Evangheliei.

De fapt, Sacramentele și vestirea Cuvântului nu trebuie să fie niciodată concepute ca separate, ci, dimpotrivă, „Isus afirmă că vestirea Împărăției lui Dumnezeu este scopul misiunii sale; însă această vestire nu este numai un «discurs», ci include, în același timp, însăși acțiunea sa; semnele, minunile pe care Isus le face arată că Împărăția vine ca realitate prezentă și că până la urmă coincide cu însăși persoana sa, cu dăruirea de sine. […] Preotul îl reprezintă pe Cristos, Trimisul Tatălui, îi continuă misiunea, prin «cuvânt» și «sacrament», în această totalitate de trup și suflet, de semn și cuvânt” (Audiența generală, 5 mai 2010). Tocmai această totalitate, care își înfige rădăcinile în misterul însuși al Întrupării, ne sugerează că celebrarea Sacramentului Reconcilierii este ea însăși vestire și de aceea este calea care trebuie parcursă pentru opera noii evanghelizări.

Așadar, în ce sens Spovada sacramentală este „cale” pentru noua evanghelizare? Înainte de toate pentru că noua evanghelizare își trage limfă vitală din sfințenia fiilor Bisericii, din drumul zilnic de convertire personală și comunitară pentru a se conforma tot mai profund lui Cristos. Și există o strânsă legătură între sfințenie și Sacramentul Reconcilierii, mărturisită de toți sfinții din istorie. Convertirea reală a inimilor, care este deschidere la acțiunea transformatoare și renovatoare a lui Dumnezeu, este „motorul” oricărei reforme și se traduce într-o adevărată forță evanghelizatoare. În Spovadă păcătosul căit, prin acțiunea gratuită a Milostivirii divine, este justificat, iertat și sfințit, părăsește omul vechi pentru a se îmbrăca în omul nou. Numai cel care s-a lăsat profund reînnoit de Harul divin poate să poarte în el însuși, deci să vestească, noutatea Evangheliei. Fericitul Ioan Paul al II-lea, în Scrisoarea apostolică Novo Millennio ineunte, afirma: „Apoi vreau să cer un reînnoit curaj pastoral pentru ca pedagogia zilnică a comunităților creștine să știe să propună în mod convingător și eficace practica sacramentului Reconcilierii” (nr. 37). Doresc să reafirm acest apel, având conștiința că noua evanghelizare trebuie să facă cunoscută omului din timpul nostru fața lui Cristos „ca mysterium pietatis, cel în care Dumnezeu ne arată inima sa compătimitoare și ne reconciliază pe deplin cu sine. Această față a lui Cristos trebuie să o facem redescoperită și prin sacramentul Pocăinței” (ibidem).

Într-o epocă de urgență educativă, în care relativismul pune în discuție însăși posibilitatea unei educații înțelese ca introducere progresivă la cunoașterea adevărului, la sensul profund al realității, deci ca introducere progresivă la raportul cu Adevărul care este Dumnezeu, creștinii sunt chemați să anunțe cu vigoare posibilitatea întâlnirii dintre omul de astăzi și Isus Cristos, în care Dumnezeu a devenit așa de apropiat încât poate fi văzut și ascultat. În această perspectivă Sacramentul Reconcilierii, care se inspiră dintr-o privire la propria condiție existențială concretă, ajută în mod singular acea „deschidere a inimii” care permite îndreptarea privirii spre Dumnezeu pentru ca să intre în viață. Certitudinea că El este aproape și în milostivirea sa îl așteaptă pe om, chiar și cel implicat în păcat, pentru a se vindeca de infirmitățile sale cu harul Sacramentului Reconcilierii, este mereu o lumină de speranță pentru lume.

Dragi preoți și dragi diaconi care vă pregătiți pentru Prezbiterat, în administrarea acestui Sacrament vă este dată sau vă va fi dată posibilitatea de a fi instrumentele unei mereu reînnoite întâlniri a oamenilor cu Dumnezeu. Cei care se vor adresa vouă, tocmai datorită condiției lor de păcătoși, vor experimenta în ei înșiși o dorință profundă: dorință de schimbare, cerere de milostivire și, în definitiv, dorință ca să aibă loc din nou, prin intermediul Sacramentului, întâlnirea și îmbrățișarea cu Cristos. De aceea veți fi colaboratori și protagoniști ai tot atâtor posibile „noi începuturi”, cât vor fi penitenții care se vor apropia de voi, ținând cont de faptul că semnificația autentică a oricărei „noutăți” nu consistă atât în abandonarea sau în înlăturarea trecutului cât mai ales în primirea lui Cristos și în deschiderea la Prezența sa, mereu nouă și mereu capabilă de a transforma, de a lumina toate zonele de umbră și de a deschide încontinuu un nou orizont. Așadar, noua evanghelizare pornește și din confesional! Adică pornește din misterioasa întâlnire dintre cererea inepuizabilă a omului, semn al Misterului Creator în el, și Milostivirea lui Dumnezeu, singurul răspuns adecvat dat necesității umane de infinit. Dacă celebrarea Sacramentului Reconcilierii va fi acest lucru, dacă în ea credincioșii vor avea experiența reală a acelei Milostiviri pe care Isus din Nazaret, Domn și Cristos, ne-a dăruit-o, atunci vor deveni ei înșiși martori credibili ai acelei sfințenii care este scopul noii evanghelizări.

Toate acestea, dragi prieteni, dacă sunt adevărate pentru credincioșii laici, capătă și mai mare relevanță pentru fiecare dintre noi. Celebrantul Sacramentului Reconcilierii colaborează la noua evanghelizare reînnoind el însuși, cel dintâi, conștiința faptului că el este penitent și a necesității de a se apropia de iertarea sacramentală, pentru ca să se reînnoiască acea întâlnire cu Cristos, care, începută la Botez, a avut în Sacramentul Preoției o configurare specifică și definitivă. Aceasta este urarea mea pentru fiecare dintre voi: noutatea lui Cristos să fie mereu centrul și motivația existenței voastre sacerdotale, pentru ca acela care vă întâlnește să poată, prin slujirea voastră, să proclame asemenea lui Andrei și Ioan: „L-am întâlnit pe Mesia” (In 1,41). În felul acesta, orice Spovadă, din care fiecare creștin va ieși reînnoit, va reprezenta un pas înainte al noii evanghelizări. Maria, Mamă a Milostivirii, Scăpare pentru noi păcătoșii și Stea a noii evanghelizări să însoțească drumul nostru. Vă mulțumesc din inimă și cu drag vă împart Binecuvântarea mea Apostolică.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 09.03.2012
Publicarea pe acest sit: 11.03.2012
Etichete: ,

Lasă un răspuns