Discursul Papei către participanţii la cursul despre forul intern

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
către participanților la cursul despre forul intern
joi, 11 martie 2010

Dragi prieteni,

Sunt bucuros să vă întâlnesc și să adresez bun-venit fiecăruia dintre voi, cu ocazia cursului anual despre forul intern, organizat de Penitențiaria Apostolică. Îl salut cordial pe mons. Fortunato Baldelli, care, pentru prima dată, ca Poenitentiarius Maior, a condus sesiunile voastre de studiu și-i mulțumesc pentru cuvintele pe care mi le-a adresat. Cu el îl salut pe mons. Gianfranco Girotti, Regent, personalul de la Penitențiarie și pe voi toți care, cu participarea la această inițiativă, manifestați exigența puternică de a aprofunda o tematică esențială pentru slujirea și viața preoților.

Cursul vostru se situează, în mod providențial, în Anul Sfintei Preoții, pe care l-am stabilit pentru aniversarea a 150 de ani de la nașterea pentru cer a sfântului Ioan Maria Vianney, care a exercitat în mod eroic și rodnic slujirea Reconcilierii. Așa cum am afirmat în Scrisoarea de convocare: „Noi, toți preoții, ar trebui să simțim că ne privesc personal acele cuvinte pe care el le punea pe buzele lui Cristos: «Le voi da slujitorilor mei misiunea de a le vesti păcătoșilor că sunt gata mereu să-i primesc, că milostivirea mea este infinită». De la sfântul paroh de Ars noi, preoții, putem învăța nu numai o încredere inepuizabilă în sacramentul Pocăinței, care să ne facă să-l repunem în centrul preocupărilor noastre pastorale, ci și metoda «dialogului mântuirii» care trebuie să se desfășoare în el”. Unde se înfig rădăcinile eroicității și rodniciei, cu care sfântul Ioan Maria Vianney a trăit propria slujire de confesor? Înainte de toate într-o intensă dimensiune penitențială personală. Conștiința limitei proprii și necesitatea de a recurge la milostivirea divină pentru a cere iertare, pentru a converti inima și pentru a fi susținuți în drumul de sfințenie, sunt fundamentale în viața preotului: numai cel care cel dintâi a experimentat măreția ei poate să fie vestitor și administrator convins al milostivirii lui Dumnezeu. Fiecare preot devine slujitor al Pocăinței prin configurarea ontologică cu Cristos, marele și veșnicul preot, care reconciliază omenirea cu Tatăl; totuși, fidelitatea în administrarea sacramentului Reconcilierii este încredințată responsabilității preotului.

Trăim într-un context cultural marcat de mentalitatea hedonistă și relativistă, care tinde să-l șteargă pe Dumnezeu din orizontul vieții, nu favorizează dobândirea unui cadru clar de valori de referință și nu ajută la discernerea binelui de rău și la formarea unui corect simț al păcatului. Această situație face și mai urgentă slujirea de administratori ai milostivirii divine. De fapt, nu trebuie să uităm că există un fel de cerc vicios între slăbirea experienței lui Dumnezeu și pierderea simțului păcatului. Totuși, dacă privim la contextul cultural în care a trăit sfântul Ioan Maria Vianney, vedem că, prin diferite aspecte, nu era așa de neasemănător de al nostru. De fapt, și în timpul lui exista o mentalitate ostilă credinței, exprimată de forțe care încercau chiar să împiedice exercitarea slujirii. În aceste circumstanțe, sfântul Paroh de Ars a făcut „din biserică o casă a lui”, pentru a-i conduce pe oameni la Dumnezeu. El a trăit cu radicalitate spiritul de rugăciuni, raportul personal și intim cu Cristos, celebrarea sfintei Liturghii, Adorația euharistică și sărăcia evanghelică, apărând pentru contemporanii săi ca un semn așa de evident al prezenței lui Dumnezeu, încât a făcut ca mulți penitenți să se apropie de confesionalul lui. În condițiile de libertate în care este posibilă astăzi exercitarea slujirii sacerdotale, este necesar ca preoții să trăiască în „mod înalt” propriul răspuns la vocație, pentru că numai acela care devine în fiecare zi prezență vie și clară a Domnului poate să trezească în credincioși simțul păcatului, să dea curaj și să facă să se nască dorința după iertarea lui Dumnezeu.

Iubiți confrați, este necesar să ne întoarcem la confesional, ca locul în care să celebrăm sacramentul Reconcilierii, dar și ca loc în care „să locuim” mai des, pentru ca credinciosul să poată găsi milostivire, sfat și întărire, să se simtă iubit și înțeles de Dumnezeu și să experimenteze prezența milostivirii divine, alături de prezența reală în Euharistie. „Criza” sacramentului Pocăinței, despre care se vorbește des, îi interpelează înainte de toate pe preoți și marea lor responsabilitate de a educa poporul lui Dumnezeu la exigențele radicale ale evangheliei. Îndeosebi le cere lor să se dedice în mod generos ascultării spovezilor sacramentale; să conducă turma cu curaj, pentru ca să nu se conformeze mentalității acestei lumi (cf. Rom 12,2), ci să știe să facă alegeri chiar împotriva curentului, evitând acomodări sau compromisuri. Pentru aceasta este important ca preotul să aibă o permanentă tensiune ascetică, hrănită de comuniunea cu Dumnezeu, și să se dedice unei actualizări constante prin studierea teologiei morale și a științelor umane.

Sfântul Ioan Maria Vianney știa să instaureze cu penitenții un adevărat „dialog de mântuire”, arătând frumusețea și măreția bunătății Domnului și trezind acea dorință de Dumnezeu și de cer, de care sfinții sunt primii purtători. El afirma: „Bunul Dumnezeu știe totul. Mai înainte ca voi să vă spovediți, știe deja că veți mai păcătui și totuși vă iartă. Cât de mare este iubirea Dumnezeului nostru, care merge până acolo încât să uite în mod voluntar viitorul, numai să ne ierte” (Monnin A., Il Curato d’Ars. Vita di Gian-Battista-Maria Vianney, vol. I, Torino 1870, pag. 130). Este misiunea preotului să favorizeze acea experiență de „dialog de mântuire”, care, născându-se din certitudinea că suntem iubiți de Dumnezeu, îl ajută pe om să-și recunoască propriul păcat și să intre, progresiv, în acea stabilă dinamică de convertire a inimii, care duce la renunțarea radicală la rău și la o viață conform lui Dumnezeu (cf. Catehismul Bisericii Catolice, nr. 1431).

Iubiți preoți, ce slujire extraordinară ne-a încredințat Domnul! Cum se pune în mâinile preotului la celebrarea euharistică pentru a continua să fie prezent în mijlocul poporului său, în mod asemănător, în sacramentul Reconcilierii el se încredințează preotului pentru ca oamenii să aibă experiența îmbrățișării cu care tatăl îl reprimește pe fiul risipitor, redându-i demnitatea filială și reconstituindu-l pe deplin moștenitor (cf. Lc 15,11-32). Fecioara Maria și sfântul Paroh de Ars să ne ajute să experimentăm în viața noastră lărgimea, lungimea, înălțimea și adâncimea iubirii lui Dumnezeu (cf. Ef 3,18-19), pentru a-i fi administratori fideli și generoși. Vă mulțumesc din inimă tuturor și cu bucurie vă împart binecuvântarea mea.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 11.03.2010
Publicarea pe acest sit: 13.03.2010
Etichete: , ,

Lasă un răspuns