Discursul Papei către participanții la Congresul „Pueri cantores”

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
către participanții la cel de-al 40-lea
Congres internațional „Pueri cantores”
joi, 31 decembrie 2015

Prima întrebare: Ce părere aveți despre cântarea noastră? Vă place să cântați?

Papa Francisc – „Ce părere aveți despre cântarea noastră? Vă place să cântați?”… Mi-ar plăcea să vă aud cântând mai mult! Am auzit numai un cântec, sper că veți cânta și altele… Îmi place să aud cântându-se, dar, dacă eu aș cânta, aș părea un măgar, pentru că nu știu să cânt. Nici să vorbesc bine nu știu, pentru că am un defect în modul de a vorbi, în fonetică… Dar îmi place mult să aud cântându-se. Și vă voi spune o anecdotă. Când eram copil – noi suntem cinci frați – când eram copii, mama, sâmbăta, la două după-amiază, ne așeza în fața radioului pentru a asculta. Și ce ascultam? În fiecare sâmbătă era transmisă o operă [lirică]. Și mama ne învăța cum era acea operă, ne explica: „Auzi cum face acesta…”. Și de copil am simțit plăcere să aud cântându-se. Dar niciodată n-am putut să cânt. În schimb, unul dintre bunicii mei, care era tâmplar, în timp ce muncea cânta mereu, mereu. Plăcerea de a auzi cântându-se îmi vine de când eram copil. Îmi place mult muzica și cântul. Și ce părere am despre cântarea voastră? Sper să mai aud vreun alt cântec. De acord? Este posibil?

Vă spun un lucru: cântul educă sufletul, cântul face bine sufletului. De exemplu, când mama vrea să-l adoarmă pe copil, nu-i spune: „Unu, doi, trei, patru…”. Îi cântă nani-nani… cântă… și îi face bine sufletului, copilul devine liniștit și adoarme. Sfântul Augustin spune o frază foarte frumoasă. Fiecare dintre voi trebuie s-o învețe în propria limbă. Vorbind despre viața creștină, despre bucuria vieții creștine, spune așa: „Cântă și mergi”. Viața creștină este un drum, dar nu este un drum trist, este un drum bucuros. Și pentru aceasta cântă. Cântă și mergi, nu uita! Fiecare să spună asta în limba sa: cântă și mergi! [repetă: „Cântă și mergi!”]. N-am auzit bine… [„Cântă și mergi!”] Iată. Amintiți-vă de asta: cântă și mergi. Și astfel sufletul tău se va bucura mai mult de bucuria Evangheliei.

A doua întrebare: Cum reușiți să fiți mereu așa de bun, vă înfuriați vreodată? Care sunt propunerile dumneavoastră bune pentru anul nou?

Papa Francisc – Odată s-a apropiat de Isus un tânăr și a spus un cuvânt care se aseamănă cu al tău; a spus: „Isuse, învățătorule bun”. Și Isus l-a privit și i-a spus: „Nu, numai Dumnezeu este bun”. Numai Dumnezeu este bun, a spus Isus. Și noi? Suntem răi? Nu, jumătate și jumătate, avem un pic din toate… Noi avem mereu acea rană a păcatului strămoșesc care ne face să nu fim atât de buni mereu… Dar amintește-ți mereu: numai Dumnezeu este bun și dacă tu vrei să găsești bunătatea, mergi la Domnul, El este în întregime bunătate, în întregime iubire, în întregime milostivire. Și știi cum fac eu pentru a fi un pic bun? Mă apropii de Domnul. Și îi cer Domnului: „Doamne, să nu fiu atât de păcătos, să nu fiu atât de rău, să nu fac rele nimănui, să nu am gelozii, invidii, să nu mă amestec în certuri, care sunt atâtea…”. Și toate aceste lucruri. A cere harul de a fi bun, pentru că numai Dumnezeu este bun. Și asta trebuie să învățați. Spunem toți împreună asta? Fiecare în propria limbă: „Numai Dumnezeu este bun”. [repetă: „Numai Dumnezeu este bun”]. Încă o dată. [„Numai Dumnezeu este bun”]. Amintiți-vă acel sfat al sfântului Augustin pe care l-ați repetat toți împreună, cum era? [răspund: „Cântă și mergi!”]. numai Dumnezeu este bun. Amintiți-vă bine asta.

Dar există persoane bune, e adevărat, care se apropie de Domnul, sfinții! Atâția sfinți ascunși în viața zilnică, în viața noastră, atâtea persoane care suferă și oferă suferințele pentru convertirea păcătoșilor. Atâția, atâția oameni care se apropie mult de bunătatea lui Dumnezeu, sunt sfinții. Dar numai cine este bun? [răspund: „Dumnezeu”]. Numai Dumnezeu este bun.

Cealaltă întrebare: „Vă înfuriați vreodată?”. Da, mă înfurii, dar nu mușc! Uneori mă înfurii, când cineva face un lucru care nu merge bine, îmi vine un pic… Dar mă ajută să mă opresc și să mă gândesc la dățile în care eu i-am înfuriat pe alții. Și mă gândesc și mă întreb: Eu l-am înfuriat pe altcineva? Eh da, de atâtea ori. Atunci nu ai dreptul să te înfurii. Dar acesta a făcut… Da, dar dacă acesta a făcut acel lucru care este rău, care nu este bun, cheamă-l și vorbește-i ca frate, vorbește ca frate și soră, vorbește, vorbește. Dar fără să te înfurii, pentru că furia este otrăvitoare, îți otrăvește sufletul. De atâtea ori am văzut copii și tineri înspăimântați. De ce? Pentru că părinții, sau la școală, strigă la ei. Și atunci când cineva este furios și strigă, face rău, rănește: a striga la altcineva înseamnă a-i înjunghia sufletul, nu face bine asta. Ați înțeles bine?

Eu mă înfurii, e adevărat, uneori mă înfurii, dar mă ajută faptul de a mă gândi la dățile în care eu i-am înfuriat pe alții, acest lucru în înseninează un pic, mă face un pic mai liniști. Înfurierea este un lucru care face rău nu numai celeilalte persoane, îți face rău ține însuți, mereu cu amărăciuni, care trăiesc înfuriați. Pare că diminețile își spală dinții cu oțet pentru că sunt așa de furioși! Oameni care sunt așa…: este o boală. Se înțelege, dacă este un lucru care nu-mi place, mă înfurii un pic. Însă asta, obișnuința de a se înfuria, obișnuința de a striga, obișnuința de a striga la alții, aceasta este o otravă! Vă întreb pe voi, și fiecare în propria limbă răspundeți: cum era sufletul lui Isus, dulce sau amar? [răspund: „Dulce!”]. Era dulce de ce? Pentru că atunci când se înfuria acest lucru nu ajungea la sufletul său, era numai pentru a corecta și apoi revenea la pace.

„Care sunt propunerile dumneavoastră bune pentru noul an?”. Am făcut una în aceste zile, în care am luat un pic de timp pentru a face o reculegere spirituală: să mă rog mai mult. Pentru că mi-am dat seama că episcopii și preoții – eu sunt episcop – trebuie să conducă poporul lui Dumnezeu înainte de toate cu rugăciunea, este prima slujire. Vă relatez o poveste. La începutul creștinismului era mult de lucru pentru că mulți oameni se converteau și apostolii nu aveau timp. Și unii au venit să se plângă pentru că nu îngrijeau bine văduvele și orfanii. Era adevărat, dar nu aveau timp să facă totul. Și au făcut un conciliu între ei și au decis să le dea câtorva bărbați numai misiunea de a-i sluji pe oameni. Este momentul creării diaconilor. Diaconii s-au născut așa. Voi puteți vedea asta în cartea Faptele Apostolilor. Și ce spune Petru, sfântul Petru, primul Papă? Ce spune? „Ei vor face asta, iar nouă, apostolilor, ne rămân numai două lucruri: rugăciunea și vestirea Evangheliei, predica”. Adică, pentru un episcop, prima îndatorire este rugăciunea, prima îndatorire: nu se poate fi episcop în Biserică fără rugăciune pe primul loc. Și apoi vestirea Evangheliei. În aceste zile, răspunzând la întrebarea ta, eu m-am gândit că o propunere bună pentru anul viitor ar fi asta, să mă rog un pic mai mult. De acord? Și pe voi vă întreb: credeți că aceasta ar fi o propunere bună și pentru voi? [răspund: „Da!”]. Să vă rugați un pic mai mult. Pentru că Biserica merge înainte cu rugăciunea sfinților. Rugați-vă pentru Biserică!

A treia întrebare: Când erați mic, ce visați să deveniți? Seara, când mă uit la televizor cu familia mea, văd atâtea istorii triste și dramatice: lumea va rămâne mereu așa, și atunci când voi fi mare?

Papa Francisc – Dacă eu v-aș spune adevărul cu privire la prima întrebare, v-aș face să râdeți… Dar voi spune adevărul. Întrebarea era: „Când erați mic, ce visați să deveniți?”. De mic mergeam adesea cu bunica, dar și cu mama, la piață ca să facem cumpărături. În acel timp nu erau supermagazinele, nu era televizor, nu era nimic… Piața era pe stradă și erau locurile pentru verdeață, pentru fructe, pentru carne, pentru pește și se cumpăra totul. Într-o zi acasă, la masă, am fost întrebat: ce ți-ar place să devii când vei fi mare? Știți ce am spus? „Măcelar”. De ce? Pentru că măcelarul care era în piață – erau 3 sau 4 locuri pentru carne – lua cuțitul, făcea bucățile… este o artă, și-mi plăcea să-l văd, să-l privesc. Acum s-a schimbat ideea, desigur; dar, răspunzând la întrebarea ta, când eram mic, eu mă gândeam să devin un măcelar. Mi-ar fi plăcut.

Apoi, a doua întrebare – aceasta este serioasă! –: „Seara, în timp ce sunt la cină cu familia mea, privind televizorul, aud mereu vorbindu-se despre știri triste și dramatice… Dar lumea, când eu voi fi mare, va fi mereu așa?”. Este adevărat ceea ce spui tu. Există atâția oameni care suferă astăzi în lume. Sunt războaiele. Dar câte războaie sunt? În Africa, gândiți-vă câte războaie. Orientul Mijlociu, unde s-a născut Isus, totul este în război. Ucraina, război. În atâtea locuri. În America Latină sunt războaie. Sunt lucruri urâte! Și ce fac războaiele? Fac sărăcie, fac durere, fac rău. Numai lucruri triste… Gândiți-vă la copii. Voi, tineri și tinere, băieți și fete, aveți darul lui Dumnezeu de a putea cânta, de a fi fericiți, de a trăi viața creștină așa cum spunea sfântul Augustin – cum era ceea ce spunea sfântul Augustin? [răspund: „Cântă și mergi!”] –, dar există copii care nu au de mâncare în lume; există copii care nu pot să meargă la școală, pentru că este războiul, sărăcia și nu există școlile; există copii care, când se îmbolnăvesc, nu au posibilitatea de a merge la spital. Rugați-vă pentru acești copii. Rugați-vă! Însă lumea va fi mereu așa? Lumea se poate îmbunătăți. Dar este un lucru despre care nu ne place să vorbim, dar despre care trebuie să vorbim: în lume există lupta între bine și rău – spun filozofii –, lupta între diavol și Dumnezeu. Încă există asta. Când fiecăruia dintre noi îi vine cheful să facă o răutate, acea mică răutate este o inspirație a diavolului, care, prin slăbiciunea pe care a lăsat-o în noi păcatul strămoșesc, te duce la asta. Se face răul în lucrurile mici ca și în lucrurile mari; în războaie ca – de exemplu – un băiat sau o fată mincinoasă: este un război împotriva adevărului lui Dumnezeu, împotriva adevărului vieții, împotriva bucuriei. Această luptă între diavol și Dumnezeu, spune Biblia, care va continua până la sfârșit. Acest lucru e clar, nu-i așa? Ați înțeles asta? Este clar. Noi toți avem înlăuntrul nostru un câmp de bătălie. Se luptă între bine și rău, noi toți. Avem haruri și ispite și trebuie să vorbim cu parohul, cu catehetul despre aceste lucruri pentru a le cunoaște bine. Acesta este primul lucru. Al doilea: există atâtea lucruri bune în lume și eu mă întreb: de ce nu se face publicitate acestor lucruri bune? Pentru că se pare că oamenilor le place mai mult să vadă lucrurile rele sau să audă vești urâte. Să ne gândim la Africa: atâtea lucruri rele, atâtea războaie – așa cum am spus – dar există misionarii, preoții, surorile, care și-au dedicat întreaga lor viață acolo, predicând Evanghelia, în sărăcie… Când am fost luna trecută în Africa, am găsit niște surioare… mă gândesc la una de 83 de ani, era italiană, și mi-a spus: „eu de când aveam 26 de ani sunt aici”. Și există atâtea familii sfinte, atâția părinți care-i educă bine pe copii. De ce nu se vede la televizor o familie care educă bine, care educă bine un copil? Nu se vede! Pentru că există această atracție spre rău: se pare că le place mai mult să privească lucrurile urâte decât lucrurile frumoase, lucrurile mari. Diavolul își face partea sa – acest lucru e adevărat – dar și Dumnezeu își face partea sa: atâția oameni sfinți! Nu numai în misiuni, ci în lume, la locul de muncă, în familii: atâția părinți, atâția bunici și bunice care duc înainte boala, problemele; și asta nu se vede la televizor. De ce? Pentru că acesta nu are rating, nu are publicitate… Aici, în Italia, am descoperit atâtea asociații, bărbați și femei, care dau parte din timpul lor pentru a asista, pentru a însoți, pentru a se îngriji de bolnavi. Acest lucru este bun. Dar asta nu se vede în publicitate. Este adevărat sau nu acest lucru? Dacă tu vrei să ai rating – fie jurnalistic, fie la televiziune, sau ceea ce vrei – arată numai lucrurile urâte; cu lucrurile bune oamenii se plictisesc. Sau nu știu să prezinte și să facă bine lucrurile, să arate bine lucrurile bune.

Când tu [se adresează fetiței care a pus întrebarea] te uiți la televizor acasă la tine, amintește-ți de aceste două lucruri: există o luptă în lume între bine și rău, există atâția copii care suferă, există războaiele, există lucruri rele, pentru că lupta este între Dumnezeu și diavol; dar gândește-te și la atâția oameni, atâția oameni sfinți, atâția oameni care-și dau viața pentru a-i ajuta pe alții, pentru a se ruga pentru alții. Dar de ce nu se văd la televizor călugărițele de clauzură care își petrec viața rugându-se pentru toți? Acel lucru nu interesează… Probabil interesează mai mult bijuteriile unei firme importante, care se arată… lucrurile care fac vanitățile. Să nu ne lăsăm înșelați! În lume există lucruri urâte, urâte, urâte, și aceasta este munca diavolului împotriva lui Dumnezeu; dar există lucruri sfinte, lucruri mari care sunt opera lui Dumnezeu. Există sfinții ascunși. Acest cuvânt să nu-l uităm: sfinții ascunși, cei pe care noi nu-i vedem. De acord?

Eu vă mulțumesc pentru toate acestea. Dar aș vrea să aud un alt cântec pentru a spune dacă îmi place sau nu-mi place cum cântați… Și un alt lucru: aș vrea să aud repetând cum era viața creștină conform sfântului Augustin? Cum trebuie să fim? [răspund: „Cântă și mergi!”]. Cântă și mergi! Al doilea: cine este bun? [„Numai Dumnezeu este bun”].

Iată. Și acum aștept un cântec frumos… Mulțumesc!

[Cântec]

Papa Francisc – Acum pot să răspund: cântați foarte bine! Mulțumesc!

Vă dau binecuvântarea precum și urările mele pentru noul an. Și mâine ne vom vedea în bazilică, va fi o plăcere.

Să o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria, fiecare în propria limbă. [Bucură-te Marie]

[Binecuvântarea]

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 31.12.2015
Publicarea pe acest sit: 01.01.2016
Etichete: ,

Lasă un răspuns