Discursul Papei către membrii Cercului Sf. Petru

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
către membrii Cercului Sf. Petru
joi, 24 februarie 2012

Dragi Membri ai Cercului Sfântul Petru!

Sunt bucuros să vă primesc în această întâlnire care are loc în apropierea sărbătorii Catedra Sfântului Petru, împrejurare care vă oferă ocazia de a vă manifesta fidelitatea deosebită față de Scaunul Apostolic care a caracterizat dintotdeauna merituosul vostru Cerc. Vă salut pe toți cu vie cordialitate. Îl salut pe președintele general, ducele Leopoldo Torlonia, mulțumindu-i pentru cuvintele afectuoase și devotate pe care a voit să mi le adreseze, interpretând sentimentele voastre ale tuturor, și îl salut pe capelan.

Abia am început drumul Postului Mare și, cum am amintit în recentul meu Mesaj (cf. L’Osservatore Romano, 8 februarie 2012, p. 8), acest timp liturgic ne invită să medităm asupra inimii vieții creștine: caritatea. Postul Mare este un timp propice deoarece, cu ajutorul Cuvântului lui Dumnezeu și al Sacramentelor, ne reînnoim în credință și în iubire, la nivel atât personal cât și comunitar. Este un parcurs marcat de rugăciune și de împărtășire, de tăcere și de post, în așteptarea de a trăi bucuria pascală. Scrisoarea către Evrei ne îndeamnă cu aceste cuvinte: „Să fim atenți unii față de alții pentru a da impuls carității și faptelor bune” (Evr 10,24).

Dragi prieteni, astăzi precum odinioară, mărturia carității atinge în mod deosebit inima oamenilor; noua evanghelizare, mai ales într-un oraș cosmopolit precum Roma, necesită o mare deschidere de spirit și o disponibilitate înțeleaptă față de toți. În acest sens, este binevenită rețeaua de intervenții de asistență pe care voi, în fiecare zi, le realizați în favoarea celor care se găsesc în nevoi. Îmi face plăcere să amintesc munca generoasă pe care o desfășurați în Cantine, în Azile de noapte, în Casa familie, în Centrul multifuncțional, precum și mărturia tăcută, dar mai elocventă ca niciodată, pe care o oferiți în sprijinul celor bolnavi și al rudelor lor în Hospice Fondazione Roma, fără a uita angajamentul misionar în Laos și adopțiile la distanță.

Noi știm că autenticitatea fidelității noastre față de Evanghelie se verifică și în baza atenției și grijii concrete pe care ne străduim să o arătăm față de aproapele, mai ales față de cei mai slabi și marginalizați. Atenția față de celălalt comportă a-i dori binele, sub toate aspectele sale: fizic, moral și spiritual. Chiar dacă cultura contemporană pare că a pierdut sensul binelui și al răului, trebuie să reafirmăm cu tărie că binele există și învinge. Responsabilitatea față de aproapele înseamnă așadar a voi și a face binele față de celălalt, dorind ca el să se deschidă către logica binelui; a se interesa de fratele înseamnă a deschide ochii la necesitățile sale, depășind duritatea inimii care face orbi la suferințele celuilalt. Astfel slujirea caritativă devine o formă privilegiată de evanghelizare, la lumina învățăturii lui Isus, care va reține ca făcut lui însuși ceea ce vom fi făcut fraților noștri, mai ales celui dintre ei care este mic și neglijat (cf. Mt 25,40). Trebuie să ne armonizăm inima noastră cu inima lui Cristos, pentru ca sprijinul plin de iubire oferit celorlalți se traduce în participare și împărtășire conștientă a suferințelor și a speranțelor lor, făcând astfel vizibile, pe de o parte, milostivirea infinită a lui Dumnezeu față de orice om, care strălucește pe chipul lui Cristos, și, pe de altă parte, credința noastră în El. Întâlnirea cu celălalt și deschiderea inimii la nevoia lui sunt ocazii de mântuire și de fericire.

Dragi membri ai Cercului Sfântul Petru, ca în fiecare an, ați venit astăzi pentru a-mi înmâna obolul pentru caritatea Papei, pe care l-ați adunat în parohiile din Roma. El reprezintă un ajutor concret oferit Succesorului lui Petru, pentru ca să poată răspunde la nenumăratele cereri care îi vin din fiecare parte a lumii, mai ales din țările mai sărace. Vă mulțumesc din inimă pentru întreaga activitate pe care o desfășurați în mod generos și cu spirit de sacrificiu și care se naște din credința voastră, din relația cu Domnul cultivată zilnic. Credință, caritate și mărturie continuă să fie liniile călăuzitoare ale apostolatului vostru. Și cum, atunci, să nu amintesc prezența voastră în timpul celebrărilor liturgice în Bazilica „Sf. Petru”? Ea se întoarce cu atât mai mult în onoarea voastră, cu cât arătați prin aceasta dedicarea constantă și fidelitatea devotată care vă unește cu Scaunul Apostolului Petru. Domnul să vă răsplătească și să umple de binecuvântări Cercul vostru; să ajute pe fiecare dintre voi să vă împliniți propria vocație creștină în familie, în muncă și în cadrul Asociației voastre.

Dragi prieteni, în reînnoirea prețuirii mele pentru slujirea pe care o dați Bisericii, vă încredințez, împreună cu familiile voastre, ajutorului matern al Fecioarei Maria Salus Populi Romani și a sfinților voștri protectori. În ceea ce mă privește, vă asigur de amintirea în rugăciune pentru voi, pentru cei care vi se alătură în diferite inițiative și pentru cei pe care îi întâlniți în apostolatul vostru cotidian, în timp ce cu afecțiunea împart tuturor o Binecuvântare Apostolică specială.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Vincențiu Balint
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ARCB.ro
Publicarea în original: 24.02.2012
Publicarea pe acest sit: 25.02.2012
Etichete: ,

Lasă un răspuns