Discursul Papei către Episcopii din Africa şi Europa

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
către participanții la Simpozionul Episcopilor
din Africa și din Europa
joi, 16 februarie 2012

Domnilor Cardinali,
Iubiți Frați în episcopat,
Iubiți frați și surori!

Mă bucur să vă primesc la sfârșitul Simpozionului Episcopilor din Africa și Europa și vă salut pe toți cu mare afecțiune, în special pe Cardinalul Péter Erdő, Președintele Consiliului Conferințelor Episcopale din Europa, și pe Cardinalul Polycarp Pengo, Președintele Simpozionului Conferințelor Episcopale din Africa și Madagascar, mulțumindu-le pentru expresiile distinse cu care au prefațat această întâlnire. Îmi exprim aprecierea mea vie față de toți cei care au promovat zilele de lucru, în timpul cărora v-ați confruntat cu tema evanghelizării de astăzi în regiunile voastre, în lumina comuniunii reciproce și colaborării pastorale care a fost instaurată în timpul primului simpozion din anul 2004.

Împreună cu voi aduc mulțumire lui Dumnezeu pentru roadele spirituale izvorâte din relațiile de prietenie și din cooperarea între comunitățile ecleziale din continentele voastre în cursul acestor ani. Începând cu mediile culturale, sociale și economice diferite, voi ați valorizat tensiunea apostolică comună pentru a vesti semenilor voștri pe Isus Cristos și Evanghelia sa, în stilul „schimbului de daruri”. Continuați pe această cale rodnică a fraternității harnice și a unității de intenții, amplificând tot mai mult orizonturile evanghelizării. De fapt, pentru Biserica din Europa întâlnirea cu Biserica din Africa este un moment de har datorită speranței și bucuriei cu care comunitățile ecleziale africane trăiesc și predică credința, cum am putut să constat în călătoriile mele apostolice. Pe de altă parte, este frumos să vezi cum Biserica din Africa, deși trăind în mijlocul atâtor dificultăți și cu nevoie de pace și de reconciliere, se arată disponibilă în a împărtăși credința sa.

În relațiile între Biserica din Africa și Biserica din Europa, grija voastră să fie cea de a păstra legătura fundamentală între credință și caritate, pentru ca acestea se luminează reciproc în adevărul lor. Caritatea favorizează deschiderea și întâlnirea cu omul de astăzi, în realitatea sa concretă, pentru a i-l duce pe Cristos și iubirea sa față de orice om și orice familie, mai ales față de cei care sunt mai săraci și singuri. „Caritas Christi urget nos” (Caritatea lui Cristos ne constrânge) (2Cor 5,14): în realitate, este iubirea lui Cristos care umple inimile și împinge la evanghelizare. Învățătorul divin, astăzi precum odinioară, trimite ucenicii săi pe străzile lumii pentru a proclama mesajul său de mântuire tuturor popoarelor pământului (cf. Scrisoarea apostolică Porta fidei, 7).

Provocările de astăzi pe care le aveți înainte, iubiți Frați, sunt angajatorii. Mă gândesc, în primul rând, la indiferența religioasă, care conduce multe persoane să trăiască ca și cum nu ar exista Dumnezeu sau să se mulțumească cu o religiozitate vagă, incapabile să se confrunte cu problema adevărului și datoria coerenței. Astăzi, mai ales în Europa, dar și în unele părți ale Africii, se simte greutatea ambientului secularizat și adesea ostil credinței creștine. Altă provocare pentru predicarea Evangheliei este hedonismul, care a ajutat la pătrunderea crizei valorilor în viața zilnică, în structura familiei, în însuși modul de a interpreta sensul existenței. Simptom al unei situații de gravă tulburare socială este, de asemenea, răspândirea de fenomene precum pornografia și prostituția. Sunteți conștienți de aceste provocări care irită conștiința voastră pastorală și simțul responsabilității voastre. Acestea să nu vă descurajeze, ci mai degrabă să constituie ocazie de a reînnoi angajamentul și speranța care se naște din conștientizarea că noaptea este pe sfârșite, ziua este aproape (cf. Rom 13,12), fiindcă Cristos este întotdeauna cu noi. În societățile din Africa și Europa sunt prezente nu puține forțe bune, multe dintre care sunt parte din parohii și se remarcă prin angajamentul de sfințire personală și da apostolat. Sper ca, prin ajutorul vostru, acestea să poată deveni tot mai mult celule vii și vitale ale noii evanghelizări.

Familia să fie în centrul atențiilor voastre de Păstori: ea, biserică domestică, este și cea mai solidă garanție pentru reînnoirea societății. În familie, care găzduiește deprinderi, tradiții, obiceiuri, rituri impregnate de credință, se găsește terenul cel mai adecvat pentru înflorirea vocațiilor. Mentalitatea consumistă de astăzi poate avea urmări negative asupra creșterii și îngrijirii vocațiilor; de aici necesitatea de a acorda o atenție particulară promovării vocațiilor la preoție și la viața consacrată. Familia este și nucleul de formare a tineretului. Europa și Africa au nevoie de tineri generoși, care să știe să-și asume responsabilitatea viitorului lor, și toate instituțiile trebuie să fie conștiente că în acești tineri se află viitorul și că este important să facă tot posibilul pentru ca drumul lor să nu fie marcat de incertitudine și de întuneric. Iubiți Frați, supravegheați cu o specială atenție creșterea lor umană și spirituală, încurajând și inițiativele de voluntariat care pot avea valoare educativă.

În formarea noilor generații un rol important este ocupat de dimensiunea culturală. Cunoașteți bine cât de mult stimează și promovează Biserica forma autentică de cultură, căreia îi oferă bogăția Cuvântului lui Dumnezeu și harul ce izvorăște din Misterul pascal al lui Cristos. Biserica respectă orice descoperire a adevărului, pentru că orice adevăr vine de la Dumnezeu, însă știe că privirea de credință fixată pe Cristos deschide mintea și inima omului spre Adevărul Prim, care este Dumnezeu. Astfel cultura alimentată de credință conduce la adevărata umanizare, în timp ce falsa cultură sfârșește prin a conduce la dezumanizare: am avut triste exemple de acest fel în Europa și în Africa. Acela al culturii trebuie să fie, prin urmare, o preocupare constantă care se încadrează în acțiunea voastră pastorală, ținând mereu în minte prezent faptul că lumina Evangheliei este parte a țesutului cultural, ridicându-l și făcându-i să rodească bogățiile.

Dragi prieteni, Simpozionul vostru v-a oferit ocazia de a reflecta asupra problemelor Bisericii în două continente. Cu siguranță, acestea nu lipsesc, și sunt uneori relevante; însă, pe de altă parte, sunt și dovada că Biserica este vie, este în creștere, și nu îi este teamă să-și împlinească misiunea sa de evanghelizare. Pentru aceasta are nevoie de rugăciunea și angajamentul tuturor credincioșilor; de fapt, evanghelizarea este parte integrantă a vocației tuturor celor botezați, care este vocația la sfințenie. Creștinii care au o credință vie și sunt deschiși acțiunii Duhului Sfânt devin martori prin cuvântul și viața Evangheliei lui Cristos. Păstorilor, însă, le este încredințată o responsabilitate deosebită. Prin urmare, „sfințenia voastră personală trebuie să strălucească în folosul celor care au fost încredințați grijii voastre pastorale și pe care voi trebuie să-i slujiți. Viața voastră de rugăciune va uda din interior apostolatul vostru. Un Episcop trebuie să fie un îndrăgostit de Cristos. Autoritatea morală și credibilitatea ce susțin exercitarea puterii voastre juridice, pot proveni numai din sfințenia vieții voastre” (Exortația apostolică post-sinodală Africae munus, 100).

Încredințez propunerile voastre spirituale și proiectele voastre spirituale mijlocirii Mariei, Steaua evanghelizării, în timp ce împart din inimă o Binecuvântare Apostolică specială vouă, Conferințelor Episcopale din Africa și Europa și tuturor preoților și credincioșilor voștri.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Vincențiu Balint
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ARCB.ro
Publicarea în original: 16.02.2012
Publicarea pe acest sit: 17.02.2012
Etichete: ,

Lasă un răspuns