Discursul Papei către deținuții centrului de corecție Curran-Fromhold

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
către deținuții din centrul de corecție
Curran-Fromhold, Philadelphia
duminică, 27 septembrie 2015

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Voi vorbi în spaniolă pentru că nu știu să vorbesc engleză, dar el [îl arată pe traducător] vorbește foarte bine engleza și va traduce.

Mulțumesc pentru primire și pentru posibilitatea de a fi aici cu voi ca să împărtășesc acest moment. Un moment dificil, încărcat de tensiuni. Un moment care știu că este dureros nu numai pentru voi, ci pentru familiile voastre și pentru toată societatea. Pentru că o societate, o familie care nu știe să sufere durerile fiilor săi, care nu-i ia în serios, care îi tratează ca lucruri „naturale” și îi consideră normali și previzibili, este o societate „condamnată” să rămână prizonieră a ei însăși, prizonieră a tot ceea ce o face să sufere.

Am venit aici ca păstor, dar mai ales ca frate, ca să împărtășesc situația voastră și să mi-o și însușesc; am venit pentru ca să ne putem ruga împreună și să-i prezentăm Dumnezeului nostru ceea ce ne face rău și ceea ce ne încurajează și să primim de la El forța învierii.

Îmi amintesc Evanghelia în care Isus spală picioarele discipolilor săi la Ultima Cină. O atitudine pe care discipolii au înțeles-o cu greu, inclusiv sfântul Petru, care reacționează și îi spune: „Tu nu-mi vei spăla picioarele niciodată!” (In 13,8).

În acel timp era obicei când venea cineva într-o casă să i se spele picioarele. Fiecare persoană era primită așa. Pentru că nu erau străzi asfaltate, erau străzi prăfuite, cu prundișul care intră în sandale. Toți parcurgeau cărările care lăsau impregnate de praf, provocau durere cu vreo pietricică sau chiar vreo rană. Acolo îl vedem pe Isus care spală picioarele, picioarele noastre, cele ale discipolilor săi de ieri și de astăzi.

Toți știm că a trăi înseamnă a merge, a trăi înseamnă a merge pe diferite străzi, pe diferite cărări care lasă semnul lor în viața noastră.

Și prin credință știm că Isus ne caută, vrea să vindece rănile noastre, să îngrijească picioarele noastre de rănile unui drum încărcat de singurătate, să ne curețe de praful care s-a lipit pe străzile pe care le-a parcurs fiecare. Isus nu ne întreabă unde am mers, nu ne întreabă despre ce anume făceam. Dimpotrivă, ne spune: „Dacă nu te voi spăla, nu vei avea parte cu mine” (In 13,8). Dacă nu-ți spăl picioarele, nu-ți voi putea da viața pe care Tatăl a visat-o, viața pentru care te-a creat. El ne vine în întâmpinare pentru a ne încălța din nou cu demnitatea fiilor lui Dumnezeu. Vrea să ne ajute să recompunem mersul nostru, să reluăm drumul nostru, să recuperăm speranța noastră, să ne redea credinței și încrederii. Vrea ca să ne întoarcem la străzi, la viață, simțind că avem o misiune; că acest timp de închidere n-a fost niciodată și nu va fi niciodată sinonim cu expulzare.

A trăi comportă „să ne murdărim picioarele” pe drumurile prăfuite ale vieții și ale istoriei. Și toți avem nevoie să fim purificați, să fim spălați. Toți, eu cel dintâi. Toți suntem căutați de acest Învățător care vrea să ne ajute să reluăm drumul. Domnul ne caută pe toți pentru a ne da mâna sa. Este penibil a întâlni generarea de sisteme penitenciare care nu caută să îngrijească plăgile, să vindece rănile, să genereze noi oportunități. Este dureros a întâlni cum uneori se crede că numai unii au nevoie să fie spălați, purificați, neconsiderând că oboseala lor, durerea lor, rănile lor sunt și oboseala, durerea și rănile unei întregi societăți. Domnul ne arată clar asta prin intermediul unui gest: a spăla picioarele și a merge la masă. O masă la care El vrea ca nimeni să nu rămână afară. O masă care a fost pregătită pentru toți și la care toți suntem invitați.

Acest moment în viața voastră poate să aibă un unic scop: a întinde mâna pentru a relua drumul, a întinde mâna pentru ca să ajute la reinserarea socială. O reinserare din care toți facem parte, pe care toți suntem chemați s-o stimulăm, s-o însoțim și s-o realizăm. O reinserare căutată și dorită de toți: închiși, familii, funcționari, politici sociale și educative. O reinserare care face bine și ridică nivelul moral al întregii comunități și societăți.

Și doresc să vă încurajez să aveți această atitudine între voi, cu toate persoanele care în vreun mod fac parte din acest Institut. Fiți artizani de oportunitate, fiți artizani de drum, fiți artizani de noi căi.

Toți avem ceva de care să fim curățați și purificați. Toți. Fie ca această conștiință să ne trezească la solidaritatea între toți, să ne susțină și să caute ceea ce este mai bun pentru ceilalți.

Să privim la Isus care ne spală picioarele: El este „calea, adevărul și viața” (In 14,6) care vine să ne facă să ieșim din înșelăciunea de a crede că nimic nu se poate schimba! Isus care ne ajută să mergem pe cărări de viață și de plinătate. Fie ca forța iubirii sale și a Învierii sale să fie mereu cale de viață nouă.

Și așa cum suntem, fiecare la locul său, așezați, în tăcere să-i cerem Domnului ca să ne binecuvânteze. Domnul să vă binecuvânteze și să vă ocrotească. Să strălucească fața sa asupra voastră și să vă dea harul său. Să vă arate fața sa și să vă dăruiască pacea. Mulțumesc!

Cuvinte adăugate la sfârșitul întâlnirii:

Catedra pe care ați făcut-o este foarte frumoasă, foarte frumoasă. Multe mulțumiri pentru lucrarea voastră!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 27.09.2015
Publicarea pe acest sit: 28.09.2015
Etichete: , ,

Lasă un răspuns