Discursul Papei către delegaţia Patriarhiei de Constantinopol

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat delegației
Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol
cu ocazia solemnității Ss Ap Petru și Paul
sâmbătă, 27 iunie 2015

Iubiți frați în Cristos,

Cu bucurie și prietenie cordială vă salut și vă spun bine ați venit la Roma cu ocazia sărbătorii sfinților Petru și Paul, patroni principali ai acestei Biserici. Prezența voastră la celebrările sărbătorii noastre mărturisește încă o dată raportul profund care unește Bisericile surori din Roma și din Constantinopol, prefigurat de legătura care îi leagă pe respectivii sfinți patroni ai Bisericilor noastre, apostolii Petru și Andrei, frați de sânge și în credință, uniți în slujirea apostolică și în martiriu.

Îmi amintesc cu recunoștință de primirea călduroasă rezervată mie la Fanar de iubitul frate Bartolomeu, de clerul și de credincioșii din Patriarhia Ecumenică, în ocazia sărbătorii sfântului Andrei, în noiembrie. Rugăciunea ecumenică în ajunul sărbătorii și apoi Dumnezeiasca Liturgie în biserica patriarhală „Sfântul Gheorghe” ne-au oferit posibilitatea de a-l lăuda împreună pe Domnul și de a-i cere în unire ca să se apropie ziua în care comuniunea vizibilă deplină dintre ortodocși și catolici să fie restabilită. Îmbrățișarea de pace schimbată cu Sanctitatea Sa a fost semn elocvent al acelei carități fraterne care ne însuflețește în drumul de reconciliere și care ne va permite într-o zi să participăm împreună la Masa euharistică.

Ajungerea la această țintă, spre care ne îndreptăm cu încredere, reprezintă una dintre principalele mele preocupări, pentru care nu încetez niciodată să mă rog lui Dumnezeu. De aceea doresc ca să se poată înmulți ocaziile de întâlnire, de schimb și de colaborare între credincioșii catolici și ortodocși, în așa fel încât, aprofundând cunoașterea și stima reciproce, să se reușească de a depăși orice prejudecată și neînțelegere, moștenire a despărțirii lungi, și de a înfrunta, în adevăr dar cu spirit fratern, dificultățile care încă subzistă. În acest sens doresc să reafirm și sprijinul meu pentru munca prețioasă a Comisiei Mixte Internaționale pentru Dialogul Teologic dintre Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă. Problemele care se pot întâlni în cursul dialogului teologic nu trebuie să inducă la descurajare sau resemnare. Examinarea atentă a modului în care se articulează în viața Bisericii principiul sinodalității și slujirea celui care prezidează va oferi o contribuție semnificativă progresului relațiilor dintre Bisericile noastre.

Iubiți frați, în timp ce se intensifică pregătirile pentru Sinodul panortodox, asigur rugăciunea mea și pe aceea a atâtor catolici pentru ca eforturile depuse să ajungă la bun sfârșit. Și eu mă încred în rugăciunea voastră pentru Adunarea Ordinară a Sinodului Episcopilor din Biserica Catolică, despre tema familiei, care va avea loc aici în Vatican în luna octombrie, pentru care așteptăm și participarea unui delegat fratern al Patriarhiei Ecumenice.

Cu privire la sintonie și colaborare despre temele mai urgente, îmi place să amintesc că în recenta conferință de prezentare a enciclicei Laudato si’ despre îngrijirea casei comune, Patriarhul Bartolomeu v-a trimis pe Dumneavoastră, drag Mitropolit Ioan, ca referent.

Vă mulțumesc din nou pentru prezența voastră și pentru sentimentele de apropiere cordială pe care ați voi să mi le exprimați. Vă rog să duceți salutul meu fratern Sanctității Sale Patriarhul Bartolomeu și Sfântului Sinod, împreună cu mulțumirile mele vii pentru că a voit să trimită demni reprezentanți să împărtășească bucuria noastră. Rugați-vă pentru mine și pentru slujirea mea.

„Pace vouă tuturor care sunteți în Cristos!” (1Pt 5,14).

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 27.06.2015
Publicarea pe acest sit: 28.06.2015
Etichete: ,

Lasă un răspuns