Discursul Papei către Consiliul Pontifical pentru Comunicaţii Sociale

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la audiența acordată participanților
la adunarea plenară a
Consiliului Pontifical al Comunicațiilor Sociale
sâmbătă, 21 septembrie 2013

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Vă salut pe toți și vă mulțumesc pentru slujirea pe care o desfășurați într-un sector important, cel al comunicației, dar după ce l-am auzit pe Mons. Celli trebuie să șterg cuvântul „sector”… să spun în schimb o „dimensiune eclezială” importantă… Îi mulțumesc Mons. Claudio Maria Celli pentru salutul pe care mi l-a adresat și în numele vostru. Aș vrea să împărtășesc cu voi câteva gânduri.

1. Primul: importanța comunicării pentru Biserică. Anul acesta se împlinesc 50 de ani de la aprobarea decretului conciliar Inter mirifica. Nu este vorba numai de o amintire: decretul exprimă atenția Bisericii față de comunicare în toate formele ei, instrumente importante în lucrarea de evanghelizare. Există însă o diferență între aceste forme, care sunt mijloace funcționale ale comunicării, și comunicarea în sine, care este complet altceva. În ultimele decenii mijloacele de comunicare au evoluat mult, însă preocuparea Bisericii rămâne, chiar dacă își asumă noi forme de exprimare. Panorama comunicațiilor a devenit puțin câte puțin pentru mulți un „ambient de viață”, o rețea în care persoanele comunică, extinzând granițele propriilor cunoștințe și ale propriilor relații (cf. Papa Benedict al XVI-lea, Mesaj pentru Ziua Mondială a Comunicațiilor Sociale 2013). Subliniez mai ales aceste aspecte pozitive, cu toate că suntem conștienți cu toții de limitele și de factorii nocivi care există.

2. În acest context – și iată al doilea gând – trebuie să ne întrebăm: Ce rol trebuie să aibă Biserica prin realitățile sale operative și comunicative? În orice situație, dincolo de tehnologii, cred că obiectivul este acela de a ști să ne inserăm în dialogul cu bărbații și femeile de astăzi. A ști să ne inserăm în dialogul cu bărbații și femeile de astăzi, pentru a le înțelege așteptările, îndoielile, speranțele. Sunt bărbați și femei uneori un pic dezamăgiți de un creștinism care lor li se pare steril, în dificultate în încercarea de comunicare a sensului profund pe care îl dăruiește credința. De fapt, noi asistăm, chiar astăzi, în era globalizării, la o creștere a dezorientării, a singurătății; vedem răspândindu-se rătăcirea cu privire la sensul vieții, inabilitatea conectării cu o „casă”, lupta pentru a stabili legături profunde. Este important așadar să știm să dialogăm, folosind, cu discernământ, și noile tehnologii, rețelele sociale, pentru a revela o prezență, o prezență care ascultă, dialoghează, încurajează. Nu vă fie teamă să fiți această prezență, ducând identitatea voastră creștină când deveniți cetățeni ai acestui ambient. O Biserică ce merge pe acest drum, învață cu să meargă pe drum cu toți! Și există și vechea regulă a pelerinilor, pe care Sfântul Ignațiu o adoptă, și de aceea o cunosc și eu! Într-una dintre regulile sale spune că ce însoțește un pelerin și ce merge cu pelerinul, trebuie să meargă în pasul pelerinului, nu mai înainte și să mai în urmă. Cu alte cuvinte o Biserică ce însoțește pe drum și care să știe să pornească la drum, așa cum merge astăzi. Această regulă a pelerinului ne va ajuta inspirându-ne.

3. Al treilea gând: este o provocare aceea pe care noi toți o înfruntăm împreună, în acest mediu al comunicațiilor, și problematica nu este în special una tehnologică. Trebuie să ne întrebăm: suntem capabili, și în acest domeniu, să îl ducem pe Cristos sau, mai bine zis, să ducem la întâlnirea lui Cristos? Să mergem cu pelerinul de astăzi, dar așa cum mergea Isus cu aceia în drum spre Emaus, încălzind inima, făcându-i să îl găsească pe Domnul? Suntem capabili să comunicăm fața unei Biserici care să fie „casă” pentru toți? Noi vorbim uneori despre Biserica ce are ușile închise. Dar aceasta este mai mult decât o Biserică ce are ușile deschise, este mai mult! Trebuie, împreună, să construim această „casă”, această Biserică, să facem aceasta „casă”. Biserica cu ușile închise sau cu ușile deschise; sarcina este să mergem înainte și să ajutăm la zidirea Biserricii. Provocarea este să redescoperim, prin intermediul mijloacelor de comunicare socială, dar și prin întâlnirea personală, frumusețea a tot ceea ce este la baza drumului nostru și a vieții noastre, frumusețea credinței, frumusețea întâlnirii cu Cristos.

Și în contextul lumii comunicării este nevoie de o Biserică aptă să încălzească inimile oamenilor. Prezența noastră, inițiativele noastre știu să răspundă la această exigență sau rămânem tehnici? Avem o comoară prețioasă de transmis, o comoară care aduce lumină și speranță. Este atâta nevoie de ea! Dar toate acestea cer o formare atentă și calificată, a preoților, a călugărilor, a călugărițelor, a laicilor, și în acest sector. Marele continent digital nu este pur și simplu tehnologie, ci este format din bărbați și femei reali care poartă cu ei ceea ce au înăuntru, propriile speranțe, propriile suferințe, propriile neliniști, căutarea adevărului, a frumosului și a binelui. Este nevoie să știm să îl indicăm și să îl ducem pe Cristos, împărtășind aceste bucurii și speranțe, ca Maria care l-a dus pe Cristos la inima omului; este nevoie să știm să intrăm în ceața indiferenței fără a ne pierde; este nevoie să coborâm chiar și în noaptea cea mai întunecată fără a fi invadați de întuneric și a ne rătăci; este nevoie să ascultăm iluziile atâtora, fără a ne lăsa seduși; este nevoie să primim dezamăgirile, fără a cădea în amărăciune; să atingem dezintegrarea altuia, fără a ne lăsa dizolvați și descompuși în propria identitate (cf. Discurs adresat Episcopatului din Brazilia, 27 iulie 2013, 4). Acesta este drumul. Aceasta este provocarea.

Este importantă, dragi prieteni, atenția și prezența Bisericii în lumea comunicațiilor, pentru a dialoga cu omul de astăzi și a-l duce la întâlnirea cu Cristos, însă întâlnirea cu Cristos este o întâlnire personală. Nu se poate manipula. În acest timp noi avem o mare tentație în Biserică, anume o formă spirituală de „abuz”: manipularea conștiințelor; o spălare de creier cumva teologică, care la sfârșit te duce la o întâlnire superficială cu Cristos, nu cu Persoana lui Cristos Viu. În întâlnirea unei persoane cu Cristos, este Cristos și persoana! Nu este spațiu pentru ingineriile spirituale ale celui care vrea să manipuleze. Aceasta este provocarea: a-l duce la întâlnirea cu Cristos, având însă conștiința că noi suntem mijloace și că problema de fond nu este obținerea de tehnologii sofisticate, chiar dacă sunt necesare pentru o prezență actuală și valabilă. Să fie mereu foarte clar în noi că Dumnezeul în care credem, un Dumnezeu pasionat de om, vrea să se manifeste prin mijloacele noastre, chiar dacă sunt sărace, pentru că El este cel care acționează, El este cel care transformă, El este cel care mântuiește viața omului.

Este rugăciunea noastră, a tuturor, pentru ca Domnul să încălzească inima noastră și să ne susțină în misiunea fascinantă de a-l duce lumii. Mă încredințez rugăciunilor voastre, pentru că și eu am această misiune, și cu drag vă dau binecuvântarea mea.

Autor: Papa F
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 21.09.2013
Publicarea pe acest sit: 22.09.2013
Etichete: , ,

Lasă un răspuns