Discursul Papei către Consiliul Pontifical pentru Comunicaţii Sociale

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
adresat la audiență acordată participanților
la Adunarea Plenară a Consiliului Pontifical
pentru Comunicații Sociale
luni, 28 februarie 2011

Iubiți frați și surori,

Sunt bucuros să vă primesc cu ocazia Adunării Plenare a Dicasterului. Îl salut pe președinte, Mons. Claudio Maria Celli, căruia îi mulțumesc pentru cuvintele amabile, pe secretari, pe oficiali, pe consultanți și întregul personal.

În Mesajul pentru Ziua Mondială a Comunicațiilor Sociale din acest an, am invitat să se reflecteze asupra faptului că noile tehnologii nu numai că schimbă modul de a comunica, dar realizează o vastă transformare culturală. Se dezvoltă un nou mod de a învăța și de a gândi, cu oportunități inedite de a stabili relații și de a construi comuniune. Acum aș vrea să mă opresc asupra faptului că gândirea și relația au loc mereu în modalitatea limbajului, înțeles desigur în sens larg, nu numai verbal. Limbajul nu este o simplă îmbrăcare interschimbabilă și provizorie de concepte, însă contextul viu și pulsant în care gândurile, neliniștile și proiectele oamenilor se nasc la conștiință și sunt plăsmuite în gesturi, simboluri și cuvinte. Așadar, omul nu numai că „folosește” ci, într-un anumit sens, „locuiește” limbajul. Îndeosebi astăzi, acelea pe care Conciliul al II-lea din Vatican le-a definit „minunate invenții tehnice” (Inter mirifica, 1) transformă ambientul cultural, și acest lucru cere o atenție specifică față de limbajele în care el se dezvoltă. Noile tehnologii „au capacitatea de a gândi nu numai asupra modalităților, ci și asupra conținuturilor gândirii” (Aetatis novae, 4).

Noile limbaje care se dezvoltă în comunicarea digitală determină, printre altele, o capacitate mai mult intuitivă și emotivă decât analitică, orientează spre o organizare logică diferită a gândirii și a raportului cu realitatea, privilegiază adesea imaginea și legăturile hipertextuale. Apoi distincția tradițională clară între limbajul scris și oral pare să se nuanțeze în favoarea unei comunicări scrise care ia forma și nemijlocirea oralității. În afară de asta, dinamicile proprii ale „rețelelor participative” cer ca persoana să fie implicată în ceea ce comunică. Atunci când persoanele schimbă informații, deja se împărtășesc pe ele însele și viziunea lor despre lume: devin „martori” a ceea ce dă sens existenței lor. Riscurile care există sunt, desigur, sub ochii tuturor: pierderea interiorității, superficialitatea în trăirea relațiilor, fuga în emotivitate, prevalarea opiniei mai convingătoare față de dorința de adevăr. Și totuși ele sunt consecința unei incapacități de a trăi cu plinătate și în manieră autentică sensul inovațiilor. Iată pentru ce reflecția asupra limbajelor dezvoltate de noile tehnologii este urgentă. Punctul de plecare este Revelația însăși, care ne mărturisește că Dumnezeu a comunicat minunățiile sale tocmai în limbajul și în experiența reală a oamenilor: „după cultura proprie a fiecărei epoci” (Gaudium et spes, 58), până la manifestarea deplină de sine în Fiul Întrupat. Credința mereu pătrunde, îmbogățește, exaltă și dă viață culturii, și aceasta, la rândul ei, devine vehicul al credinței, căreia îi oferă limbajul pentru a se gândi și a se exprima. Deci este necesar să devenim ascultători atenți ai limbajelor oamenilor din timpul nostru, pentru a fi atenți la lucrarea lui Dumnezeu în lume.

În acest context, este important ca munca pe care o desfășoară Consiliul Pontifical al Comunicațiilor Sociale în aprofundarea „culturii digitale”, stimulând și susținând reflecția pentru o conștiință mai mare cu privire la provocările care așteaptă comunitatea eclezială și civilă. Nu e vorba numai de a exprima mesajul evanghelic în limbajul de astăzi, ci trebuie avut curajul de a gândi în mod mai profund, așa cum s-a întâmplat în alte epoci, raportul dintre credință, viața Bisericii și schimbările pe care omul le trăiește. Este angajarea de a-i ajuta pe cei care au responsabilitate în Biserică de a fi în măsură să înțeleagă, să interpreteze și să vorbească „noul limbaj” al mass-media în funcție pastorală (cf. Aetatis novae, 2), în dialog cu lumea contemporană, întrebându-se: ce provocări pune credinței și teologiei așa-numita „gândire digitală”? Ce întrebări și cereri?

Lumea comunicației interesează întregul univers cultural, social și spiritual al persoanei umane. Dacă noile limbaje au un impact asupra modului de a gândi și de a trăi, asta se referă, într-un fel, și la lumea credinței, la înțelegerea ei și la exprimarea ei. Teologia, conform unei definiții clasice, este înțelegerea credinței, și știm bine că inteligența, înțeleasă ca o cunoaștere reflexă și critică, nu este străină de schimbările culturale care sunt în desfășurare. Cultura digitală pune noi provocări capacității noastre de a vorbi și de a asculta un limbaj simbolic care să vorbească despre transcendență. Însuși Isus în vestirea Împărăție a știut să folosească elemente ale culturii și ale ambientului din timpul său: turma, câmpiile, ospățul, semințele și așa mai departe. Astăzi suntem chemați să descoperim, și în cultura digitală, simboluri și metafore semnificative pentru persoane, care să poată fi de ajutor în a vorbi omului contemporan despre Împărăția lui Dumnezeu.

În afară de asta, trebuie considerat că în timpurile „noilor mass-media” comunicarea comportă o relație tot mai strânsă și obișnuite între om și mașini, de la computere la telefoanele celulare, pentru a le cita numai pe cele mai obișnuite. Care vor fi efectele acestei relații constante? Deja Papa Paul al VI-lea, referindu-se la primele proiecte de automatizare a analizei lingvistice a textului biblic, indica o pistă de reflecție atunci când se întreba: „Nu acest efort de a revărsa în instrumente mecanice reflexul funcțiilor spirituale, care este înnobilat și înălțat la un serviciu, care atinge sacrul? Oare spiritul s-a făcut prizonier al materiei, sau materia, deja domolită și obligată să îndeplinească legi ale spiritului, oferă spiritului însuși o supunere sublimă?” (Discurs la Centrul de Automatizare „Aloisianum” din Gallarate, 19 iunie 1964). Se intuiește în aceste cuvinte legătura profundă cu spiritul la care tehnologia este chemată prin vocație (cf. Enciclica Caritas in veritate, 69).

Tocmai apelul la valorile spirituale va permite să se promoveze o comunicare într-adevăr umană: dincolo de orice entuziasm sau scepticism ușor, știm că ea este un răspuns la chemarea imprimată în natura noastră de ființe create după chipul și asemănarea Dumnezeului comuniunii. Pentru aceasta comunicarea biblică după voința lui Dumnezeu este mereu legată de dialog și de responsabilitate, așa cum mărturisesc, de exemplu, figurile lui Abraham, Moise, Iob și Profeții, și niciodată de seducția lingvistică, așa cum este în schimb cazul șarpelui, sau de incomunicabilitate și de violență ca în cazul lui Cain. Așadar, contribuția credincioșilor va putea să fie de ajutor pentru însăși lumea mass-mediei, deschizând orizonturi de sens și de valoare pe care cultura digitală nu este capabilă singură să le întrevadă și să le reprezinte.

În concluzie îmi place să amintesc, împreună cu multe alte figuri de comunicatori, pe aceea a părintelui Matteo Ricci, protagonist al vestirii Evangheliei în China în perioada modernă, de la moartea căruia am celebrat al IV-lea centenar. În opera lui de răspândire a mesajului lui Cristos a luat în considerare mereu persoana, contextul ei cultural și filozofic, valorile ei, limbajul ei, percepând tot ceea ce era pozitiv în tradiția ei, și oferind ca să anime și să ridice acest pozitiv cu înțelepciunea și adevărul lui Cristos.

Dragi prieteni, vă mulțumesc pentru slujirea voastră; o încredințez ocrotirii Fecioarei Maria și, asigurându-vă de rugăciunea mea, vă împart Binecuvântarea Apostolică.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 28.02.2011
Publicarea pe acest sit: 01.03.2011
Etichete: ,

Lasă un răspuns