Discursul Papei către comunitatea revistei „La Civilta Cattolica”

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
către comunitatea revistei „La Civilta Cattolica”
joi, 9 februarie 2017

Dragi scriitori din colegiul de la La Civiltà Cattolica, dragi colaboratori laici,

Sunt bucuros să vă întâlnesc împreună cu ceilalți iezuiți din comunitate, cu surorile și cu toți cei care colaborează cu voi în viața revistei și în administrarea casei în care locuiți. Îi salut și pe editorii care din acest moment vor publica revista voastră în spaniolă, engleză, franceză și coreeană. Simt aici prezentă și toată familia largă a cititorilor voștri. Vă întâlnesc pe toți împreună cu plăcere cu ocazia publicării fascicolului numărul 4000. Este un moment cu adevărat unic: revista a făcut o călătorie în timp de 167 de ani și continuă cu curaj navigarea sa în marea deschisă.

Iată: rămâneți în mare deschisă! Catolicului nu trebuie să-i fie frică de marea deschisă, nu trebuie să caute adăpostul porturilor sigure. Mai ales voi, ca iezuiți, evitați să vă agățați de certitudini și siguranțe. Domnul ne cheamă să ieșim în misiune, să mergem în larg și nu să mergem la pensie ca să păstrăm certitudini. Mergând în larg se întâlnesc furtuni și poate să fie vânt potrivnic. Și totuși sfânta călătorie se face mereu în compania lui Isus care le spune alor săi: „Curaj, eu sunt, nu vă temeți!” (Mt 14,27).

Navigarea voastră nu este solitară. Predecesorii mei, de la fericitul Pius al IX-lea la Benedict al XVI-lea, întâlnindu-vă în audiență, au recunoscut de mai multe ori că navigarea voastră este în barca lui Petru. Această legătură cu Pontiful este din totdeauna o trăsătură esențială a revistei voastre. Voi sunteți în barca lui Petru. Ea, uneori în istorie – astăzi ca și ieri – poate să fie aruncată de valuri încoace și încolo și nu trebuie să ne uimim de acest lucru. Dar și marinarii înșiși chemați să vâslească în barca lui Petru pot să vâslească în sens contrar. S-a întâmplat mereu. Voi de la La Civiltà Cattolica trebuie să fiți „«vâslași experți și valoroși» (Pius al VII-lea, Bula Sollicitudo omnium Ecclesiarum): așadar vâsliți! Vâsliți, fiți puternici, chiar cu vântul potrivnic! Să vâslim în slujba Bisericii. Să vâslim împreună!” (Omilie la vesperele cu Te Deum, 27 septembrie 2014). Aceasta este legătura dintre mine și voi. Și exprim „dorința mea vie ca această legătură nu numai să se mențină, ci să se întărească” (Ioan Paul al II-lea, Discurs adresat scriitorilor de la „La Civiltà Cattolica”, 19 ianuarie 1990). Să mergem mereu înainte în navigarea noastră, împinși de suflul Duhului Sfânt care ne conduce.

4000 de fascicole nu sunt o culegere de hârtie! Există o viață înăuntru, făcută din atâta reflecție, din atâta pasiune, din lupte susținute și contradicții întâlnite. Dar mai ales din atâta muncă. Am aflat că vechilor voștri predecesori le plăcea să se numească simplu „lucrători”. Nu „intelectuali”, ci „lucrători”. Îmi place mult această definiție care este umilă, modestă și foarte eficace. Sfântul Ignațiu ne vrea lucrători în via mistică. Eu lucrez într-un mod, voi lucrați în alt mod. Dar suntem împreună, alături. Eu în munca mea vă văd, vă urmăresc, vă însoțesc cu afect. Revista voastră este adesea pe biroul meu. Și știu că voi în lucrarea voastră nu mă pierdeți niciodată din vedere. Ați însoțit cu fidelitate toate pasajele fundamentale ale pontificatului meu pornind de la interviul lung pe care l-am acordat directorului vostru în august 2013: publicarea enciclicelor și a exortațiilor apostolice, dând o interpretare fidelă a lor; Sinoadele, călătoriile apostolice, Jubileul Milostivirii. Vă mulțumesc pentru asta și vă cer să continuați pe acest drum să lucrați cu mine și să vă rugați pentru mine.

Câte lucruri s-au întâmplat în 167 de ani de viață a revistei și relatate în cele 4000 de caiete! La fiecare al miilea fascicul l-ați întâlnit pe Papa: Leon al XIII-lea, Pius al XI-lea, Paul al VI-lea au celebrat precedentele. Acum iată-vă cu mine. Și cu voi este părintele general al Societății lui Isus pentru că fericitul Pius al IX-lea a voit ca acest Colegiu „să depindă complet și în toate” de el (Scrisoarea apostolică Gravissimum supremi). Eu confirm această încredințare a revistei La Civiltà Cattolica părintelui general tocmai din cauza misiunii specifice pe care revista voastră o desfășoară în slujba directă a Scaunului Apostolic.

Și mai în general confirm statutele originare ale revistei voastre, pe care Pius al IX-lea le-a scris în 1866 instituind La Civiltà Cattolica „în mod perpetuu”. Citindu-le astăzi observăm un limbaj care nu mai este al nostru. Însă sensul profund și specific al revistei voastre este bine descris și trebuie să rămână neschimbat, adică acela al unei reviste care este expresie a unei comunități de scriitori toți iezuiți care împărtășesc nu numai o experiență intelectuală, ci și o inspirație carismatică și, cel puțin în nucleul fundamental al redacției, viața zilnică a comunității. Varietatea temelor pe care voi le tratați trebuie aleasă și elaborată într-o consultare între voi care cere un schimb frecvent (cf. Leon al XIII-lea, Scrisoarea Sapienti consilio). Și vouă vă revine confruntarea nu numai cu privire la idei, ci și cu privire la modul de a le exprima și mijloacele potrivite pentru a face asta. Centrul revistei La Civiltà Cattolica este colegiul scriitorilor. Totul trebuie să se învârtă în jurul lui și al misiunii sale.

Această misiune – pentru prima dată în 167 de ani – de astăzi se lărgește dincolo de granițele lingvistice ale limbii italiene. Sunt bucuros să pot binecuvânta edițiile revistei La Civiltà Cattolica în spaniolă, engleză, franceză și coreeană. Este vorba despre o evoluție pe care deja predecesorii voștri, în timpurile Conciliului, au avut-o în minte, dar care niciodată n-a fost pusă în practică. Deja de mult timp Secretariatul de Stat o trimite la toate nunțiaturile din lume. Acum când lumea este tot mai conectată, depășirea barierelor lingvistice va ajuta la răspândirea mai bună a mesajului său pe rază mai largă. Această nouă etapă va contribui și la lărgirea orizontului vostru și la primirea de contribuții scrise de la alți iezuiți din diferite părți ale lumii. Cultura vie tinde să deschidă, să integreze, să înmulțească, să împărtășească, să dialogheze, să dea și să primească în cadrul unui popor și cu alte popoare cu care intră în raport. La Civiltà Cattolica va fi o revistă tot mai deschisă lumii. Acesta este un nou mod de a trăi misiunea voastră specifică.

Și care este această misiune specifică? Este aceea de a fi o revistă catolică. Însă a fi revistă catolică nu înseamnă pur și simplu că apără ideile catolice, ca și cum catolicismul ar fi o filozofie. Așa cum a scris fondatorul vostru, părintele Carlo Maria Curci, La Civiltà Cattolica nu trebuie „să apară drept ceva de sacristie”. O revistă este cu adevărat „catolică” numai dacă are privirea lui Cristos asupra lumii și dacă o transmite și o mărturisește.

În întâlnirea mea cu voi în urmă cu trei ani v-am prezentat misiunea voastră în trei cuvinte: dialog, discernământ, frontieră. Le reafirm astăzi. În biletul de felicitări pe care vi l-am trimis pentru numărul 4000 am folosit imaginea punții. Îmi place să mă gândesc la revista La Civiltà Cattolica ca la o revistă care este în același timp „punte” și „frontieră”.

Astăzi aș vrea să adaug câteva reflecții pentru a aprofunda ceea ce fondatorii voștri, reluat apoi de Paul al VI-lea, au numit „planul constituțional” al revistei. Și vă voi da și trei „patroni”, adică trei figuri de iezuiți la care să priviți pentru a merge înainte.

Primul cuvânt este NELINIȘTE. Vă pun o întrebare: inima voastră a păstrat neliniștea căutării? Numai neliniștea dă pace inimii unui iezuit. Fără neliniște suntem sterili. Dacă vreți să locuiți punți și frontiere trebuie să aveți o minte și o inimă neliniștite. Uneori se confundă siguranța doctrinei cu suspiciunea față de căutare. Pentru voi să nu fie așa. Valorile și tradițiile creștine nu sunt piese rare care trebuie închise în seifurile unui muzeu. Certitudinea credinței să fie în schimb motorul căutării voastre.

Vă dau ca patron pe sfântul Petru Favre (1506-1546), om cu mari dorințe, spirit neliniștit, niciodată satisfăcut, pionier al ecumenismului. Pentru Favre, tocmai când se propune lucruri dificile se manifestă adevăratul spirit care determină la acțiune (cf. Memorial, 301). O credință autentică implică mereu o profundă dorință de a schimba lumea. Iată întrebarea pe care trebuie să ne-o punem: avem viziuni mari și elan? Suntem îndrăzneți? Sau suntem mediocri și ne mulțumim cu reflecții de laborator?

Revista voastră să conștientizeze rănile din această lume și să găsească terapii. Să fie o scriere care tinde să înțeleagă răul, dar și să verse untdelemn pe rănile deschise, să vindece. Favre mergea cu picioarele sale și a murit tânăr de oboseală, devorat de dorințele sale spre mai marea glorie a lui Dumnezeu. Voi mergeți cu inteligența voastră neliniștită pe care tastaturile computerelor voastre le traduc în reflecții utile pentru a construi o lume mai bună, Împărăția lui Dumnezeu.

Al doilea cuvânt este NEDESĂVÂRȘIRE. Dumnezeu este Deus semper maior, Dumnezeu care ne surprinde mereu. Pentru aceasta trebuie să fiți scriitori și jurnaliști cu gândirea nedesăvârșită, adică deschisă și nu închisă și rigidă. Credința voastră să deschidă gândirea voastră. Lăsați-vă conduși de spiritul profetic al Evangheliei pentru a avea o viziune originală, vitală, dinamică, nu clară. Și asta în special astăzi într-o lume așa de complexă și plină de provocări în care pare să triumfe „cultura naufragiului” – hrănită de mesianism profan, de mediocritate relativistă, de suspiciune și de rigiditate – și „cultura lădiței”, unde orice lucru care nu funcționează așa cum s-ar vrea sau care se consideră de acum inutil se aruncă.

Criza este globală, deci este necesar să ne îndreptăm privirea spre convingerile culturale dominante și spre criteriile prin care persoanele consideră că ceva este bun sau rău, dezirabil sau nu. Numai o gândire cu adevărat deschisă poate să înfrunte criza și înțelegerea a direcției spre care merge lumea, a modului în care se înfruntă crizele mai complexe și urgente, geopolitica, provocările economiei și criza umanitară gravă legată de drama migrațiilor, care este adevăratul nod politic global din zilele noastre.

Vă dau așadar ca figură de referință pe slujitorul lui Dumnezeu părintele Matteo Ricci (1522-1610). El a compus un mare Mapamond chinez care reprezintă continentele și insulele cunoscute până atunci. Astfel iubitul popor chinez putea vedea reprezentate în formă nouă multe ținuturi îndepărtate care erau numite și descrise pe scurt. Între acestea și Europa și locul unde trăia Papa. Mapamondul a folosit și pentru a introduce și mai bine poporul chinez la celelalte civilizații. Iată, cu articolele voastre și voi sunteți chemați să compuneți un „mapamond”: arătați descoperirile recente, dați un nume locurilor, faceți cunoscută care este semnificația „civilizației” catolice, dar faceți cunoscut și catolicilor că Dumnezeu este în acțiune și în afara granițelor Bisericii, în orice adevărată „civilizație” cu suflul Duhului.

Al treilea cuvânt este IMAGINAȚIE. În Biserică și în lume acesta este timpul discernământului. Discernământul se realizează mereu în prezența Domnului, privind semnele, ascultând lucrurile care se întâmplă, a-i auzi pe oamenii care cunosc calea umilă a încăpățânării zilnice, și în special pe săraci. Înțelepciunea discernământului răscumpără necesara ambiguitate a vieții. Dar trebuie pătruns în ambiguitate, trebuie intrat, așa cum a făcut Domnul Isus asumând trupul nostru. Gândirea rigidă nu este divină pentru că Isus a asumat trupul nostru care nu este rigid decât în momentul morții.

Pentru aceasta îmi place mult poezia și, când îmi este cu putință, continui s-o citesc. Poezia este plină de metafore. A înțelege metaforele ajută să se facă gândirea agilă, intuitivă, flexibilă, ascuțită. Cine are imaginație nu devine rigid, are simțul umorismului, se bucură mereu de dulceața milostivirii și a libertății interioare. Este în măsură să deschidă larg viziuni ample chiar și în spații restrânse așa cum a făcut în operele sale de pictură fratele Andrea Pozzo (1642-1709), deschizând cu imaginația spații deschise, cupole și coridoare, acolounde sunt numai acoperișuri și ziduri. Vi-l dau și pe el ca figură de referință.

Așadar cultivați în revista voastră spațiul pentru artă, literatură, cinema, teatru și muzică. Așa ați făcut încă de la începuturi, din 1850. În urmă cu câteva zile meditam asupra picturii lui Hans Memling, pictor flamand. Și mă gândeam la modul în care miracolul de delicatețe care există în pictura sa îi reprezintă bine pe oameni. Apoi mă gândeam la versurile lui Baudelaire despre Rubens acolo unde scrie că la vie afflue et s’agite sans cesse, / Comme l’air dans le ciel et la mer dans la mer. Da, viața este fluidă și se agită fără încetare așa cum se agită aerul în cer și marea în mare. Gândirea Bisericii trebuie să recupereze genialitatea și să înțeleagă tot mai bine cum se înțelege omul astăzi pentru a dezvolta și a aprofunda propria învățătură. Și această genialitate ajută să se înțeleagă că viața nu este un tablou în alb și negru. Este un tablou în culori. Unele deschise și altele închise, unele stinse și altele aprinse. Dar oricum prevalează nuanțele. Și acesta este spațiul discernământului, spațiul în care Duhul agită cerul ca aerul și marea ca apa. Misiunea voastră – așa cum a cerut fericitul Paul al VI-lea – este aceea de a trăi confruntarea „dintre exigențele arzătoare ale omului și mesajul peren al Evangheliei” (Discurs cu ocazia celui de-a XXXII-a Congregații Generale a Societății lui Isus, 3 decembrie 1974). Și acele exigențe arzătoare le purtați deja înlăuntrul vostru și în viața voastră spirituală. Dați acestei confruntări formele cele mai adecvate, chiar noi, așa cum cere astăzi modul de a comunica, ce se schimbă cu trecerea timpului.

Îmi doresc ca La Civiltà Cattolica, grație și versiunilor sale în alte limbi, să poată ajunge la mulți cititori. Societatea lui Isus să susțină această lucrare așa de veche și prețioasă, ba chiar unică pentru slujirea Scaunului Apostolic. Să fie generoasă în a o înzestra cu iezuiți capabili și s-o răspândească acolo unde este mai oportun. Mă gândesc îndeosebi la centrele de formare educativă și la școli, în mod deosebit pentru formarea profesorilor și a părinților. Dar și în centrele de formare spirituală. Recomand răspândire deosebită a ei în seminarii și în centrele de formare. Episcopii s-o susțină. De fapt, legătura sa cu Scaunul Apostolic face din ea o revistă unică în genul său.

Conclud această întâlnire a noastră mulțumindu-vă pentru mărturia pe care o dați. Vă încredințez vouă tuturor celor prezenți aici mijlocirii Sfintei Fecioare Maria a Străzii și a sfântului Iosif, împărțindu-vă Binecuvântarea mea Apostolică. Mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 09.02.2017
Publicarea pe acest sit: 10.02.2017
Etichete: ,

Comments are closed