Discursul Papei către comunitatea Colegiului Leonian din Anagni

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la audiență acordată comunității
Colegiului Pontifical Leonian din Anagni
luni, 14 aprilie 2014

Iubiți frați episcopi, preoți și seminariști,

Vă salut pe voi toți care formați comunitatea Colegiului Pontifical Leonian din Anagni. Îi mulțumesc rectorului pentru cuvintele pe care mi le-a adresat în numele tuturor. Un salut special vă adresez vouă, dragi seminariști, care ați voit să veniți la Roma pe jos! Curajoși! Acest pelerinaj este un simbol foarte frumos al drumului vostru de formare, care trebuie parcurs cu entuziasm și perseverență, în iubirea lui Cristos și în comuniunea fraternă.

„Leonianul”, ca Seminar regional, oferă slujirea sa pentru câteva dieceze din regiunea Lazio. Urmând tradiția formativă, el este chemat, în ziua de azi a Bisericii, să propună candidaților la preoție o experiență în măsură să transforme proiectele lor vocaționale în realitate apostolică rodnică. Ca orice Seminar, și al vostru are scopul de a-i pregăti pe viitorii slujitori hirotoniți într-un climat de rugăciune, de studiu și de fraternitate. Această atmosferă evanghelică, această viață plină de Duh Sfânt și de umanitate permite celor care se cufundă în ea să asimileze zi de zi sentimentele lui Isus Cristos, iubirea sa față de Tatăl și față de Biserică, dăruirea sa fără rezerve Poporului lui Dumnezeu. Rugăciune, studiu, fraternitate precum și viață apostolică: sunt cei patru pilaștri ai formării, care interacționează. Viața spirituală, puternică; viața intelectuală, serioasă; viața comunitară și, la sfârșit, viața apostolică, dar nu în ordine de importanță. Toate patru sunt importante, dacă lipsește una formarea nu este bună. Și acestea patru interacționează. Patru pilaștri, patru dimensiuni pe care trebuie să trăiască un Seminar.

Voi, dragi seminariști, nu vă pregătiți să faceți o meserie, să deveniți funcționari ai unei firme sau ai unui organism birocratic. Avem atâția, atâția preoți la jumătatea drumului. Este o durere că n-au reușit să ajungă la plinătate: au ceva din funcționari, o dimensiune birocratică și acest lucru nu face bine Bisericii. Vă rog, fiți atenți să nu cădeți în asta! Voi deveniți păstori după imaginea lui Isus Bunul Păstor, pentru a fi ca El și în persoana Lui în mijlocul turmei sale, pentru a paște oile sale.

În fața acestei vocații, noi putem răspunde ca Maria îngerului: „Cum este posibil acest lucru?” (cf. Lc 1,34). A deveni „buni păstori” după imaginea lui Isus este un lucru prea mare și noi suntem atât de mici… Este adevărat! Mă gândeam în aceste zile la Liturghia crismei din Joia Sfântă și am simțit asta, că noi cu acest dar atât de mare, pe care-l primim, micimea noastră este puternică: suntem printre cei mai mici dintre oameni. Este adevărat, este prea mare; dar nu este lucrarea noastră! Este lucrare a Duhului Sfânt, cu colaborarea noastră. Este vorba de a ne oferi cu umilință pe noi înșine, care lutul care trebuie plăsmuit, pentru ca olarul, care este Dumnezeu, să-l lucreze cu apă și cu foc, cu Cuvântul și cu Duhul. Este vorba de a intra în ceea ce spune sfântul Paul: „Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine” (Gal 2,20). Numai așa putem fi diaconi și preoți în Biserică, numai așa putem să paștem poporul lui Dumnezeu și să-l conducem nu pe căile noastre, ci pe calea lui Isus, mai mult pe Calea care este Isus.

Este adevărat că, la început, nu întotdeauna există o totală corectitudine de intenții. Dar eu aș îndrăzni să spun: este greu să existe. Noi toți am avut aceste mici lucruri care nu erau în corectitudine de intenție, dar acest lucru se rezolvă cu timpul, cu convertirea de fiecare zi. Dar să ne gândim la apostoli! Gândiți-vă la Iacob și Ioan, care voiau să devină unul prim ministru și celălalt ministru al economiei, pentru că era mai important. Apostolii încă nu aveau această corectitudine, se gândeau la altceva și Domnul cu atâta răbdare a făcut corectarea intenției și la sfârșit era de așa natură corectitudinea intenției lor încât și-au dat viața în predicare și în martiriu. Să nu ne înspăimântăm! „Dar eu nu sunt sigur dacă vreau să fiu preot pentru promovare…”. „Dar tu îl iubești pe Isus?”. „Da”. „Vorbește cu părintele tău spiritual, vorbește cu formatorii tăi, roagă-te, roagă-te, roagă-te și vei vedea că va merge înainte corectitudinea intenției”.

Și acest drum înseamnă a medita în fiecare zi Evanghelia, pentru a o transmite cu viața și predica; înseamnă a experimenta milostivirea lui Dumnezeu în sacramentul Reconcilierii. Și acest lucru să nu-l lăsați niciodată! Spovediți-vă, mereu! Și astfel veți deveni slujitori generoși și milostivi pentru că veți simți milostivirea lui Dumnezeu asupra voastră. Înseamnă a vă hrăni cu credință și cu iubire din Euharistie, pentru a hrăni cu ea poporul creștin; înseamnă a fi oameni ai rugăciunii, pentru a deveni glas al lui Cristos care îl laudă pe Tatăl și mijlocește încontinuu pentru frați (cf. Evr 7,25). Rugăciunea de mijlocire, aceea pe care o făceau acei mari oameni – Moise, Abraham – care luptau cu Dumnezeu pentru popor, acea rugăciunea curajoasă în fața lui Dumnezeu. Dacă voi – însă asta o spun din inimă, fără a ofensa! – dacă voi, dacă vreunul dintre voi, nu sunteți dispuși să urmați acest drum, cu aceste atitudini și aceste experiențe, este mai bine ca să aveți curajul de a căuta un alt drum. Există multe moduri, în Biserică, de a da mărturie creștină și atâtea drumuri care duc la sfințenie. În urmarea ministerială a lui Isus nu este loc pentru mediocritate, acea mediocritate care conduce mereu la folosirea poporului sfânt al lui Dumnezeu în avantajul propriu. Vai de păstorii răi care se pasc pe ei înșiși și nu turma! – exclamau profeții (cf. Ez 34,1-6), cu câtă forță! Și Augustin ia această frază profetică în discursul său De pastoribus, pe care vi-l recomand să-l citiți și să-l meditați. Dar vai de păstorii răi, pentru că Seminarul, să spunem adevărul, nu este un refugiu pentru atâtea limitări pe care le putem avea, un refugiu de lipsuri psihologice sau un refugiu pentru că nu am curajul de a merge înainte în viață și caut acolo un loc care să mă apere. Nu, nu este asta. Dacă Seminarul vostru ar fi asta, ar deveni o ipotecă pentru Biserică! Nu, Seminarul este tocmai pentru a merge înainte, înainte pe acest drum. Și când îi auzim pe profeți spunând „vai!”, acest „vai!” să vă facă să reflectați serios cu privire la viitorul vostru. Pius al XI-lea a spus odată că era mai bine să se piardă o vocație decât să se riște cu un candidat nesigur. Era alpinist, cunoștea lucrurile acestea.

Preaiubiților, vă mulțumesc pentru vizita voastră. Vă mulțumesc că ați venit pe jos. Vă însoțesc cu rugăciunea mea și binecuvântarea mea și vă încredințez Fecioarei, care este Mamă. Să n-o uitați niciodată! Misticii ruși spuneau că în momentul turbulențelor spirituale trebuie să ne refugiem sub mantia Sfintei Mame a lui Dumnezeu. Să nu ieșim niciodată de acolo! Acoperiți cu mantia. Și vă rog, rugați-vă pentru mine!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 14.04.2014
Publicarea pe acest sit: 15.04.2014
Etichete: ,

Lasă un răspuns