Discursul Papei către Arhiepiscopul de Canterbury

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
adresat Arhiepiscopului anglican Rowan Williams de Canterbury
Palatul Lambeth, vineri, 17 septembrie 2010

Sfinția Voastră,

Este o plăcere pentru mine să pot să vă întorc onoarea vizitei pe care mi-ați făcut-o la Roma cu o vizită fraternă aici, la reședința Dvs. oficială. Vă mulțumesc pentru invitație și pentru ospitalitatea pe care mi-ați oferit-o în mod generos. Îi salut pe Episcopii anglicani reuniți aici din diferite părți ale Regatului Unit, pe frații mei Episcopi din Diecezele catolice din Anglia, Țara Galilor și Scoția, precum și pe reprezentanții ecumenici prezenți.

Ați vorbit, Sfinția Voastră, despre istorica întâlnire ce a avut loc, acum aproape 30 de ani, între doi dintre predecesorii noștri – Papa Ioan Paul al II-lea și Arhiepiscopul Robert Runcie – în Catedrala de Canterbury. Acolo, în chiar locul unde Sf. Thomas de Canterbury a dat mărturie despre Cristos prin vărsarea sângelui său, ei s-au rugat împreună pentru darul unității între discipolii lui Cristos. Noi continuăm astăzi să ne rugăm pentru acest dar, știind că unitatea dorită de Cristos pentru discipolii Săi va veni doar ca răspuns la rugăciune, prin acțiunea Duhului Sfânt, care fără încetare înnoiește Biserica și o călăuzește spre deplinătatea adevărului.

Nu este în intenția mea să vorbesc astăzi despre dificultățile apărute pe drumul ecumenismului și care continuă să apară. Aceste dificultăți sunt binecunoscute tuturor de aici. Mai degrabă doresc să mă alătur Dvs. în a mulțumi pentru profunda prietenie care a crescut între noi și pentru remarcabilul progres ce a fost făcut în atâtea domenii ale dialogului în cei patruzeci de ani trecuți de când și-a început activitatea Comisia Internațională Anglicano-Catolică. Să încredințăm roadele acestei lucrări Domnului recoltelor, încrezători că va binecuvânta prietenia noastră cu o creștere și mai semnificativă.

Contextul în care are loc dialogul dintre Comuniunea Anglicană și Biserica Catolică a evoluat dramatic de la întâlnirea privată dintre Papa Ioan al XXIII-lea și Arhiepiscopul Geoffrey Fisher din 1960. Pe de o parte, cultura din jurul nostru se îndepărtează tot mai mult de rădăcinile ei creștine, în ciuda unei foamete profunde și răspândite după hrană spirituală. Pe de altă parte, dimensiunea tot mai multiculturală a societății, vizibilă în special în această țară, aduce cu ea oportunitatea întâlnirii altor religii. Pentru noi, creștinii, aceasta deschide posibilitatea explorării, împreună cu membrii altor tradiții religioase, a căilor de a da mărturie despre dimensiunea transcendentă a persoanei umane și despre chemarea universală la sfințenie, conducând la practicarea virtuților în viețile noastre personale și sociale. Cooperarea ecumenică în această sarcină rămâne esențială și va aduce cu siguranță roade în promovarea păcii și armoniei într-o lume care pare atât de mult supusă riscului fragmentării.

În același timp, noi, creștinii, nu trebuie să ezităm niciodată să ne proclamăm credința în unicitatea mântuirii câștigate pentru noi de Cristos, și să explorăm împreună o înțelegere profundă a mijloacelor pe care El le-a pus la dispoziția noastră pentru a ajunge la această mântuire. Dumnezeu „vrea ca toți oamenii să se mântuiască și să ajungă la cunoașterea adevărului” (1Timotei 2,4), iar acest adevăr nu este altcineva decât Isus Cristos, Fiul veșnic al Tatălui, care a reconciliat toate lucrurile în El însuși prin puterea Crucii. În fidelitate față de voia Domnului, așa după cum se spune în pasajul din prima scrisoare a Sf. Paul către Timotei, noi recunoaștem că Biserica este chemată să îi cuprindă pe toți, dar niciodată pe seama adevărului creștin. În aceasta stă dilema cu care se confruntă toți cei care sunt cu adevărat angajați pe drumul ecumenic.

În figura lui John Henry Newman, care va fi beatificat duminică, noi celebrăm un om al Bisericii a cărui viziune eclezială a fost hrănită de originile lui anglicane și care s-a maturizat în numeroșii săi ani de preoție în Biserica Angliei. El ne poate învăța virtuțile pe care le cere ecumenismul: pe de o parte s-a simțit împins să își urmeze conștiința, chiar și cu mari costuri personale; pe de altă parte, căldura prieteniei sale continue cu foștii colegi l-a condus să exploreze împreună cu aceștia, într-un spirit cu adevărat irenic, problemele în care se diferențiau, conduși fiind de dorința de unitate în credință. Sfinția Voastră, în același spirit de prietenie, să ne înnoim hotărârea de a urma țelul unității în credință, speranță și iubire, în conformitate cu voia Domnului și Mântuitorului nostru Isus Cristos.

Cu aceste sentimente, mă despart acum de Dvs. Fie ca harul Domnului Isus Cristos și iubirea lui Dumnezeu și împărtășirea Duhului Sfânt să fie cu voi cu toți (2Corinteni 13,13).

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: Radu Capan
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 17.09.2010
Publicarea pe acest sit: 17.09.2010
Etichete: , , , ,

Lasă un răspuns