Discursul Papei către Academia pentru Viaţă

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat participanților la Adunarea generală
a Academiei Pontificale pentru Viață
joi, 5 octombrie 2017

Excelență,
Stimați domni și doamne,

Sunt bucuros să vă întâlnesc cu ocazia anualei voastre Adunări Plenare și îi mulțumesc monseniorului Paglia pentru salutul său și introducerea sa. Vă sunt recunoscător pentru contribuția pe care o oferiți și care, cu trecerea timpului, revelează tot mai bine valoarea sa fie în aprofundarea cunoștințelor științifice, antropologice și etice, fie în slujirea adusă vieții, îndeosebi în îngrijirea vieții umane și a creației, casa noastră comună.

Tema acestei sesiuni a voastre: „A însoți viața. Noi responsabilități în era tehnologică”, este angajantă și în același timp necesară. Ea tratează împletirea de oportunități și criticități care interpelează umanismul planetar, cu referință la recentele dezvoltări tehnologice ale științelor vieții. Puterea biotehnologiilor, care deja acum permite manipulări ale vieții până mai ieri inimaginabile, ridică probleme formidabile.

De aceea, este urgent să se intensifice studiul și confruntarea cu privire la efectele acestei evoluții a societății în sens tehnologic pentru a articula o sinteză antropologică aptă să fie la înălțimea acestei provocări epocale. Deci zona consultanței voastre calificate nu poate să fie limitată la soluționarea problemelor ridicate de situații specifice de conflict etic, social sau juridic. Inspirația de conduite coerente cu demnitatea persoanei umane privește teoria și practica științei și tehnicii în fundamentarea lor în ansamblu în raport cu viața, cu sensul său și cu valoarea sa. Și tocmai în această perspectivă doresc să vă ofer astăzi reflecția mea.

1. Creatura umană pare să se afle astăzi într-o trecere specială din istoria sa care intersectează, într-un context inedit, întrebările vechi și mereu noi despre sensul vieții umane, despre originea sa și despre destinul său.

Trăsătura emblematică a acestei treceri poate să fie recunoscută în sinteză în răspândirea rapidă a unei culturi centrate obsesiv pe suveranitatea omului – ca specie și ca individ – față de realitate. Sunt unii care vorbesc chiar despre egolatrie, adică despre un adevărat cult al eu-ului, pe altarul căruia se jertfește orice lucru, inclusiv afectele cele mai dragi. Această perspectivă nu este nevătămătoare: ea plăsmuiește un subiect care se privește încontinuu în oglindă, ajungând să devină incapabil să-și îndrepte ochii spre alții și spre lume. Răspândirea acestei atitudini are consecințe foarte grave pentru toate afectele și legăturile vieții (cf. Enciclica Laudato si’, 48).

Desigur, nu este vorba de a nega sau de a reduce legitimitatea aspirației individuale la calitatea vieții și importanța resurselor economice și a mijloacelor tehnice care pot s-o favorizeze. Totuși, nu poate să fie trecut sub tăcere materialismul cinic care caracterizează alianța dintre economie și tehnică, și care tratează viața ca resursă de exploatat sau de rebutat în vederea puterii și a profitului.

Din păcate, bărbați, femei și copii din orice parte a lumii experimentează cu amărăciune și durere promisiunile iluzorii ale acestui materialism tehnocratic. Și pentru că, în contradicție cu propaganda unei bunăstări care s-ar răspândi automat cu mărirea pieței, se lărgesc în schimb teritoriile sărăciei și conflictului, ale rebutării și abandonării, ale resentimentului și disperării. Un progres științific și tehnologic autentic ar trebui în schimb să inspire politici mai umane.

Credința creștină ne determină să reluăm inițiativa, respingând orice concesie acordată nostalgiei și plângerii. De altfel, Biserica are o vastă tradiție de minți generoase și luminate, care au deschis drumuri pentru știință și conștiință în epoca lor. Lumea are nevoie de credincioși care, cu seriozitate și bucurie, să fie creativi și propunători, umili și curajoși, determinați cu hotărâre să repare fractura dintre generații. Această fractură întrerupe transmiterea vieții. Se exaltă potențialele entuziasmante ale tinereții: dar cine le conduce la împlinirea vârstei adulte? Condiția adultă este o viață capabilă de responsabilitate și iubire, fie față de generația viitoare, fie față de cea trecută. Viața taților și mamelor aflați la vârstă înaintată așteaptă să fie onorată pentru ceea ce a dat cu generozitate, nu să fie rebutată pentru ceea ce nu mai are.

2. Izvorul de inspirație pentru această reluare a inițiativei, încă o dată, este Cuvântul lui Dumnezeu, care luminează originea vieții și destinul său.

O teologie a creației și a răscumpărării care să știe să se traducă în cuvintele și în gesturile iubirii față de orice viață și față de toată viața apare astăzi mai mult ca oricând necesară pentru a însoți drumul Bisericii în lumea în care locuim acum. Enciclica Laudato si’ este ca un manifest al acestei reluări a privirii lui Dumnezeu și a omului asupra lumii, pornind de la marea relatare de revelație care ne este oferită în primele capitole din Cartea Genezei. Ea spune că fiecare dintre noi este o creatură voită și iubită de Dumnezeu pentru ea însăși, nu numai o asamblare de celule bine organizate și selecționate în cursul evoluției vieții. Întreaga creație este ca și înscrisă în iubirea specială a lui Dumnezeu față de creatura umană, care se extinde la toate generațiile mamelor, taților și copiilor lor.

Binecuvântarea divină a originii și promisiunea unui destin veșnic, care sunt fundamentul demnității oricărei vieți, sunt ale tuturor și pentru toți. Bărbații, femeile, copiii de pe pământ – din asta sunt făcute popoarele – sunt viața lumii pe care Dumnezeu o iubește și vrea s-o salveze, fără a exclude pe nimeni.

Relatarea biblică a creației trebuie recitită mereu din nou, pentru a aprecia toată mărimea și profunzimea gestului iubirii lui Dumnezeu care încredințează alianței bărbatului și femeii creația și istoria.

Această alianță este desigur sigilată de unirea de iubire, personală și rodnică, ce marchează drumul transmiterii vieții prin căsătorie și familie. Însă ea merge mult dincolo de acest sigiliu. Alianța bărbatului și femeii este chemată să ia în mâinile sale regia întregii societăți. Aceasta este o invitație la responsabilitate față de lume, în cultură și în politică, în muncă și în economie; precum și în Biserică. nu este vorba pur și simplu de oportunități egale sau de recunoaștere reciprocă. Este vorba mai ales de înțelegere a bărbaților și femeilor cu privire la sensul vieții și la drumul popoarelor. Bărbatul și femeia nu sunt chemați numai să-și vorbească despre iubire, ci să-și vorbească, cu iubire, despre ceea ce trebuie să facă pentru ca să se realizeze conviețuirea umană în lumina iubirii lui Dumnezeu față de orice creatură. A-și vorbi și a se alia, pentru că niciunul dintre cei doi – nici bărbatul singur, nici femeia singură – nu este în măsură să-și asume această responsabilitate. Împreună au fost creați, în diferența lor binecuvântată; împreună au păcătuit, prin îngâmfarea lor de a lua locul lui Dumnezeu; împreună, cu harul lui Cristos, se întorc în fața lui Dumnezeu, pentru a onora îngrijirea lumii și a istoriei pe care El le-a încredințat-o.

3. Așadar, este o adevărată revoluție culturală ceea ce se află la orizontul istoriei din acest timp. Și Biserica, prima, trebuie să facă partea sa.

În această perspectivă, este vorba înainte de toate de a recunoaște cu onestitate întârzierile și lipsurile. Formele de subordonare care au marcat în mod trist istoria femeilor trebuie abandonate definitiv. Un nou început trebuie să fie scris în ethos-ul popoarelor, și asta poate s-o facă o cultură reînnoită a identității și a diferenței. Ipoteza prezentată recent de a redeschide drumul pentru demnitatea persoanei neutralizând radical diferența sexuală și, prin urmare, înțelegerea bărbatului și a femeii, nu este corectă. În loc să se contrasteze interpretările negative ale diferenței sexuale, care mortifică valența sa incontestabilă pentru demnitatea umană, se vrea să se șteargă de fapt această diferență, propunând tehnici și practici care s-o facă irelevantă pentru dezvoltarea persoanei și pentru relațiile umane. Însă utopia „neutrului” înlătură în același timp fie demnitatea umană a constituției sexual diferite, fie calitatea personală a transmiterii generatoare a vieții. Manipularea biologică și psihică a diferenței sexuale, pe care tehnologia biomedicală o lasă să se întrevadă ca disponibilă complet la alegerea libertății – în timp ce nu este așa! -, riscă astfel să desființeze izvorul de energie care alimentează alianța bărbatului și femeii care o face creativă și rodnică.

Legătura misterioasă a creării lumii cu nașterea Fiului, care se revelează faptul de a se face om Fiul în sânul Mariei – Mama lui Isus, Mama lui Dumnezeu – din iubire față de noi, nu va înceta niciodată să ne lase uluiți și înduioșați. Această revelație luminează definitiv misterul ființei și sensul vieții. Imaginea generării iradiază, pornind de aici, o înțelepciune profundă cu privire la viață. Deoarece este primită ca un dar, viața se exaltă în dar: a o genera ne regenerează, a o dedica ne îmbogățește.

Trebuie primită provocarea făcută de intimidarea exercitată față de generarea vieții umane, ca și cum ar fi o mortificare a femeii și o amenințare pentru bunăstarea colectivă.

Alianța generatoare a bărbatului și a femeii este un prezidiu pentru umanismul planetar al bărbaților și femeilor, nu un handicap. Istoria noastră nu va fi reînnoită dacă refuzăm acest adevăr.

4. Pasiunea față de însoțirea și îngrijirea vieții, de-a lungul întregului arc al istoriei sale individuale și sociale, cere reabilitarea unui ethos al compasiunii sau al duioșiei față de generarea și regenerarea umanului în diferența sa.

Înainte de toate este vorba de a regăsi sensibilitate față de diferitele vârste ale vieții, îndeosebi față de cele ale copiilor și ale bătrânilor. Tot ceea ce în ele este delicat și fragil, vulnerabil și coruptibil, nu este o problemă care trebuie să intereseze exclusiv medicina și bunăstarea. Sunt în joc părți ale sufletului și sensibilității umane care cer să fie ascultate și recunoscute, păzite și apreciate, de indivizi ca și de comunitate. O societate în care toate acestea pot să fie numai cumpărate și vândute, reglementate birocratic și stabilite tehnic, este o societate care deja a pierdut sensul vieții. Nu-l va transmite copiilor mici, nu-l va recunoaște în părinții bătrâni. Iată pentru ce, aproape fără să ne dăm seama, edificăm de acum orașe tot mai ostile față de copii și comunități tot mai neospitaliere pentru bătrâni, cu ziduri fără uși și fără ferestre: ar trebui să protejeze, în realitate sufocă.

Mărturia credinței în milostivirea lui Dumnezeu, care perfecționează și împlinește orice dreptate, este condiție esențială pentru circulația adevăratei compasiuni între diferitele generații. Fără ea, cultura orașului secular nu are nicio posibilitate de a rezista în fața anestezierii și a slăbirii umanismului.

În acest nou orizont văd situată misiunea reînnoitei Academii Pontificale pentru Viață. Înțeleg că este dificil, dar este și entuziasmant. Sunt sigur că nu lipsesc bărbați și femei de bunăvoință, precum și studioase și studioși, de orientare diferită cât privește religia și cu diferite viziuni antropologice și etice despre lume, care împărtășesc necesitatea de a readuce o înțelepciune mai autentică a vieții în atenția popoarelor, în vederea binelui comun. Un dialog deschis și rodnic poate și trebuie să fie instaurat cu cei mulți care au la inimă căutarea de motivații valabile pentru viața omului.

Papa, și întreaga Biserică, vă sunt recunoscători pentru angajarea pe care vă pregătiți s-o onorați. Însoțirea responsabilă a vieții umane, de la zămislirea sa și pe tot parcursul său până la sfârșitul natural este muncă de discernământ și inteligență de iubire pentru bărbați și femei liberi și pasionați, și pentru păstor care nu sunt mercenari. Dumnezeu să binecuvânteze propunerea voastră de a-i susține cu știința și conștiința de care sunteți capabili. Mulțumesc, și nu uitați să vă rugați pentru mine.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 05.10.2016
Publicarea pe acest sit: 05.10.2017
Etichete: ,

Comments are closed