Discursul Papei către Academia pentru Viaţă

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
adresat participanților la Adunarea generală
a Academiei Pontificale pentru Viață
sâmbătă, 25 februarie 2012

Domnilor Cardinali,
Venerați frați întru Episcopat și întru Preoție,
Iubiți frați și surori,

Sunt bucuros să vă întâlnesc cu ocazia lucrărilor celei de-a XVIII-a Adunări Generale a Academiei Pontificale pentru Viață. Vă salut pe voi toți și vă mulțumesc pentru slujirea generoasă în apărarea și în favoarea vieții, îndeosebi pe Președinte, Mons. Ignacio Carrasco de Paula, pentru cuvintele pe care mi le-a adresat și în numele vostru. Modul de a pune problema în lucrările voastre manifestă încrederea pe care Biserica a avut-o mereu în posibilitățile rațiunii umane și într-o muncă științifică făcută în mod riguros, care să țină cont mereu de aspectul moral. Tema aleasă de voi anul acesta, „Diagnoza și terapia infertilității”, în afară de faptul că are o relevanță umană și socială, posedă o valoare științifică deosebită și exprimă posibilitatea concretă a unui dialog rodnic între dimensiunea etică și cercetarea biomedicală. De fapt, în fața problemei infertilității cuplului ați ales să amintiți și să luați în considerare cu atenție dimensiunea morală, căutând căi pentru o corectă evaluare diagnostică și o terapie care să corecteze cauzele infertilității. Această abordare pornește de la dorința nu numai de a dărui un copil cuplului, ci de a restitui soților fertilitatea lor și toate demnitatea de a fi responsabili de propriile alegeri procreatoare, pentru a fi colaboratori ai lui Dumnezeu în nașterea unei noi ființe umane. Căutarea unei diagnoze și a unei terapii reprezintă apropierea cea mai corectă din punct de vedere științific de problema infertilității, dar și care respectă cel mai mult umanitatea integrală a subiecților implicați. De fapt, unirea bărbatului și a femeii în acea comunitate de iubire și de viață care este căsătoria, constituie unicul „loc” demn pentru chemarea la existență a unei noi ființe umane, care este mereu un dar.

De aceea, este dorința mea de a încuraja onestitatea intelectuală a muncii voastre, expresie a unei științe care menține treaz spiritul său de căutare a adevărului, în slujba binelui autentic al omului, și care evită riscul de a fi o practic pur funcțională. De fapt, demnitatea umană și creștină a procreației nu consistă într-un „produs”, ci în legătura sa cu actul conjugal, expresie a iubirii soților, a unirii lor nu numai biologice, ci și spirituale. instrucțiunea Donum vitae ne amintește, în această privință, că „prin structura sa intimă, actul conjugal, în timp ce unește cu legătură foarte profundă pe soți, îi face apți pentru generarea de noi vieți, conform legilor înscrise în însăși ființa bărbatului și a femeii” (nr. 126). Aspirațiile părintești legitime ale cuplului care se află într-o stare de infertilitate trebuie de aceea, cu ajutorul științei, să găsească un răspuns care să respecte pe deplin demnitatea lor de persoane și de soți. Umilința și precizia cu care aprofundați aceste problematici, considerate de unii colegi ai voștri demodate în fața fascinației tehnologiei fecundării artificiale, merită încurajare și sprijin. Cu ocazia celei de-a X-a aniversări a Enciclicei Fides et ratio, aminteam: „câștigul ușor sau, mai rău încă, aroganța de a lua locul Creatorului desfășoară, uneori, un rol determinant. Aceasta este o formă de hybris a rațiunii, care poate asuma caracteristici periculoase pentru umanitatea însăți” (Discurs adresat participanților la Congresul Internațional promovat de Universitatea Pontificală Laterană, 18 octombrie 2008: AAS 100 [2008], 788-789). Efectiv scientismul și logica profitului par astăzi să domine domeniul infertilității și al procreației umane, ajungând să limiteze chiar multe alte zone de cercetare.

Biserica acordă multă atenție suferinței cuplurilor cu infertilitate, are grijă de ele și, tocmai pentru aceasta, încurajează cercetarea medicală. Totuși, știința nu întotdeauna este în măsură să răspundă dorințelor atâtor cupluri. Aș vrea deci să le amintesc soților care trăiesc în condiția infertilității că vocația lor matrimonială nu este frustrată din această cauză. Soții, prin însăși vocația lor baptismală și matrimonială, sunt mereu chemați să colaboreze cu Dumnezeu în crearea unei umanități noi. De fapt, vocația la iubire este vocație la dăruirea de sine și aceasta este o posibilitate pe care nici o condiție organică nu o poate împiedica. Așadar, acolo unde știința nu găsește un răspuns, răspunsul care dăruiește lumină vine de la Cristos.

Doresc să vă încurajez pe voi toți veniți aici pentru aceste zile de studiu și care uneori lucrați într-un context medico-științific în care dimensiunea adevărului este întunecată: continuați drumul întreprins de o știință onestă din punct de vedere intelectual și fascinată de căutarea continuă a binelui omului. În parcursul vostru intelectual nu neglijați dialogul cu credința. Vă adresez vouă apelul din inimă exprimat în Enciclica Deus caritas est: „Pentru a putea acționa corect, rațiunea trebuie să fie mereu din nou purificată, pentru că orbirea sa etică, ce derivă din prevalența interesului și a puterii care o orbesc, este un pericol care nu poate fi eliminat total niciodată. […] Credința permite rațiunii să-și desfășoare în mod mai bun misiunea sa și să vadă mai bine ceea ce îi este propriu” (nr. 28). Pe de altă parte tocmai matricea culturală creată de creștinism – înrădăcinată în afirmarea existenței Adevărului și a inteligibilității realului în lumina Adevărului Suprem – a făcut posibilă în Europa din Evul Mediu dezvoltarea cunoașterii științifice moderne, cunoaștere care în culturile precedente rămăsese numai în germen.

Distinși oameni de știință și voi toți membri ai Academiei angajați să promovați viața și demnitatea persoanei umane, țineți mereu cont și de rolul cultural fundamental pe care îl desfășurați în societate și influența pe care o aveți în formarea opiniei publice. Predecesorul meu, fericitul Ioan Paul al II-lea, le amintea oamenilor de știință, „tocmai pentru că știu mai mult, sunt chemați să slujească mai mult” (Discurs adresat Academiei Pontificale de Științe, 11 noiembrie 2002: AAS 95 [2003], 206). Oamenii au încredere în voi care slujiți viața, au încredere în angajarea voastră în sprijinul celui care are nevoie de întărire și de speranță. Nu cedați niciodată ispitei de a trata binele persoanelor reducându-l la o simplă problemă tehnică! Indiferența conștiinței față de adevăr și față de bine reprezintă o amenințare periculoasă pentru un autentic progres științific.

Aș vrea să închei reînnoind urarea pe care Conciliul al II-lea din Vatican a adresat-o gânditorilor și oamenilor de știință: „Fericiți sunt cei care, posedând adevărul, continuă să-l caute, pentru a-l reînnoi, pentru a-l aprofunda, pentru a-l dărui altora” (Mesaj adresat gânditorilor și oamenilor de știință, 8 decembrie 1965: AAS 58 [1966], 12). Cu aceste dorințe vă împartă vouă tuturor care sunteți prezenți aici și celor dragi ai voștri Binecuvântarea Apostolică.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 25.02.2012
Publicarea pe acest sit: 26.02.2012
Etichete: ,

Lasă un răspuns