Discursul Papei către Academia pentru Viaţă

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
adresat participanților la a XVII-a Adunare generală
a Academiei Pontificale pentru Viață
sâmbătă, 26 februarie 2011

Domnilor cardinali,
Venerați frați întru episcopat și preoție,
Iubiți frați și surori,

Vă primesc cu bucurie cu ocazia Adunării anuale a Academiei Pontificale pentru Viață. Îl salut îndeosebi pe președinte, Mons. Ignacio Carrasco de Paula, și îi mulțumesc pentru cuvintele sale amabile. Fiecăruia îi adresez cordialul meu bun venit! În lucrările din aceste zile ați tratat teme de actualitate relevantă, care interoghează profund societatea contemporană și o provoacă să găsească răspunsuri tot mai adecvate binelui persoanei umane. Tematica sindromului post-avort – adică tulburarea psihică gravă experimentată frecvent de femeile care au recurs la avortul voluntar – revelează glasul de nesuprimat al conștiinței morale, și rana foarte gravă pe care ea o îndură ori de câte ori acțiunea umană trădează vocația înnăscută la binele ființei umane, pe care ea o mărturisește. În această reflecție ar fi util să ne îndreptăm atenția asupra conștiinței, adesea ofuscată, a taților copiilor, care adesea le lasă singure pe femeile însărcinate. Conștiința morală – învață Catehismul Bisericii Catolice – este acea „judecată a rațiunii, prin care persoana umană recunoaște calitatea morală a unui act concret pe care urmează să-l facă, îl face sau l-a făcut” (nr. 1778). De fapt este misiunea conștiinței morale să discearnă binele de rău în diferitele situații ale existenței, pentru ca, pe baza acestei judecăți, ființa umană să se poată orienta în mod liber spre bine. Celor care ar vrea să nege existența conștiinței morale în om, reducând glasul ei la rezultatul condiționărilor externe sau la un fenomen pur emotiv, este important să reafirmăm că nu este o valoare extrinsecă sau opțională calitatea morală a acțiunii umane și nici nu este o prerogativă a creștinilor sau a celor care cred, ci unește orice ființă umană. În conștiința morală Dumnezeu vorbește fiecăruia și invită la apărarea vieții umane în orice moment. În această legătură personală cu Creatorul se află demnitatea profundă a conștiinței morale și motivația inviolabilității sale.

În conștiință omul în întregime – inteligență, emotivitate, voință – realizează propria vocație la bine, așa încât alegerea binelui sau a răului în situațiile concrete ale existenței ajunge să marcheze profund persoana umană în orice exprimare a ființei sale. De fapt, omul întreg este rănit atunci când acțiunea lui se desfășoară contrar imperativelor conștiinței sale. Totuși, și atunci când omul refuză adevărul și binele pe care Creatorul i le propune, Dumnezeu nu-l abandonează, ci, tocmai prin glasul conștiinței, continuă să-l caute și să-i vorbească, pentru ca să recunoască greșeala și să se deschidă la Milostivirea divină, capabilă să vindece orice rană.

Medicii, în mod deosebit, nu pot să renunțe la misiunea gravă de a apăra de înșelăciune conștiința multor femei care cred că găsesc în avort soluția la dificultățile familiare, economice, sociale, sau la problemele de sănătate ale copilului lor. În special în această ultimă situație, femeia este adesea convinsă, uneori chiar de medici, că avortul reprezintă nu numai o alegere permisă din punct de vedere moral, ci chiar un necesar act „terapeutic” pentru a evita suferințe copilului și familiei sale, și o povară „nedreaptă” societății. Pe un fond cultural caracterizat de eclipsa sensului vieții, în care s-a atenuat mult percepția comună a gravității morale a avortului și a altor forme de atentate împotriva vieții umane, se cere de la medici o tărie specială pentru a continua să afirme că avortul nu rezolvă nimic, ci ucide copilul, distruge femeia și orbește conștiința tatălui copilului, ruinând, adesea, viața familiară.

Totuși, această misiune nu se referă numai la profesiunea medicală și la lucrătorii sanitari. Este necesar ca întreaga societate să fie în apărarea dreptului la viață al celui zămislit și a adevăratului bine al femeii, care niciodată, în nici o circumstanță, nu va putea găsi realizare în alegerea avortului. La fel va fi necesar – așa cum este indicat de lucrările voastre – de a nu lipsi ajutoarele necesare pentru femeile care, din păcate au recurs deja la avort, acum experimentează toată drama lui morală și existențială. Sunt multiple inițiativele, la nivel diecezan sau din partea fiecărei instituții de voluntariat, care oferă sprijin psihologic și spiritual, pentru o recuperare umană deplină. Solidaritatea comunității creștine nu poate renunța la acest tip de coresponsabilitate. Aș vrea să amintesc în această privință invitația adresată de venerabilul Ioan Paul al II-lea femeilor care au recurs la avort: „Biserica știe câte condiționări au influențat poate asupra deciziei voastre și nu se îndoiește că în multe cazuri a fost vorba de o decizie dureroasă, poate dramatică. Probabil rana în sufletul vostru încă nu s-a cicatrizat. Însă nu vă lăsați cuprinse de descurajare și nu abandonați speranța. Mai degrabă să știți să înțelegeți ceea ce a avut loc și interpretați-l în adevărul său. Dacă încă n-ați făcut asta, deschideți-vă cu umilință și încredere la căință: Tatăl oricărei milostiviri vă așteaptă pentru a vă oferi iertarea lui și pacea lui în sacramentul Reconcilierii. Aceluiași tată și milostivirii sale puteți să încredințați cu speranță pe copilul vostru. Ajutate de sfatul și de apropierea persoanelor prietene și competente, veți putea fi cu mărturia voastră dureroasă printre cele mai elocvente apărătoare ale dreptului tuturor la viață” (Enciclica Evangelium vitae, 99).

Conștiința morală a cercetătorilor și a întregii societăți civile este intim implicată și în a doua temă obiect al lucrărilor voastre: folosirea bancurilor de cordon ombilical, cu scop clinic și de cercetare. Cercetarea medico-științifică este o valoare, și deci o angajare, nu numai pentru cercetători, ci pentru întreaga comunitate civilă. Rezultă obligația de promovare a cercetărilor valabile din punct de vedere etic din partea instituțiilor și valoarea solidarității fiecăruia în participarea la cercetări menite să promoveze binele comun. Această valoare, și necesitatea acestei solidarități, se evidențiază foarte bine în cazul folosirii celulelor staminale care provin din cordonul ombilical. E vorba de aplicații clinice importante și de cercetări promițătoare pe planul științific, dar care în realizarea lor depind mult de generozitatea în donarea de sânge cordonal în momentul nașterii și de adaptarea structurilor, pentru a face realizabilă voința de donare din partea celor care trebuie să nască. De aceea, vă invit pe voi toți să deveniți promotori ai unei adevărate și conștiente solidarități umane și creștine. În această privință, mulți cercetători medici privesc pe bună dreptate cu perplexitate la înflorirea crescândă a bancurilor private pentru păstrarea sângelui cordonal pentru uz exclusiv autolog. Această opțiune – așa cum demonstrează lucrările Adunării voastre – în afară de faptul că este lipsită de o reală superioritate științifică față de donația cordonală, slăbește spiritul solidar genuin care trebuie să însuflețească în mod constant căutarea acelui bine comun la care, în ultimă analiză, tind știința și cercetarea medicală.

Iubiți frați și surori, reînnoiesc exprimarea recunoștinței mele față de președinte și față de toți membrii Academiei Pontificale pentru Viață pentru valoarea științifică și etică cu care realizați angajarea voastră în slujba binelui persoanei umane. Urarea mea este ca să mențineți mereu viu spiritul de autentică slujire care face mințile și inimile sensibile să recunoască necesitățile oamenilor noștri contemporani. Fiecăruia dintre voi și celor dragi ai voștri împart din inimă binecuvântarea apostolică.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 26.02.2011
Publicarea pe acest sit: 28.02.2011
Etichete: ,

Lasă un răspuns