Discursul Papei către Academia de Ştiinţe

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
cu ocazia inaugurării unui bust de bronz
în onoarea Papei emerit Benedict al XVI-lea
în Academia Pontificală de Științe

Domnilor cardinali,
Iubiți frați întru episcopat și întru preoție,
Iluștri doamne și domni,

În timp ce cădea vălul de pe bustul pe care academicienii l-au voit în sediul Academiei Pontificale de Științe ca semn de recunoaștere și recunoștință, o emoție bucuroasă a devenit vie în sufletul meu. Acest bust al lui Benedict al XVI-lea reevocă ochilor tuturor persoana și fața iubitului Papă Ratzinger. Reevocă și spiritul său: cel al învățăturilor sale, al exemplelor sale, al operelor sale, al devoțiunii sale față de Biserică, al actualei sale vieți „monastice”. Acest spirit, departe de a se uza cu trecerea timpului, va apare din generație în generație tot mai mare și puternic. Benedict al XVI-lea: un mare Papă. Mare prin forța și pătrunderea inteligenței sale, mare prin contribuția sa relevantă la teologie, mare prin iubirea sa față de Biserică și față de ființele umane, mare prin virtutea sa și religiozitatea sa.

Așa cum știți bine, iubirea sa față de adevăr nu se limitează la teologie și la filozofie, ci se deschide la științe. Iubirea sa față de știință se revarsă în grija față de oamenii de știință, fără distincție de rasă, naționalitate, civilizație, religie; grijă față de Academie, de când sfântul Ioan Paul al II-lea l-a numit membru. El a știu să onoreze Academia cu prezența sa și cuvântul său și a numit mulți dintre membri săi, inclusiv pe actualul președinte Werner Arber. Benedict al XVI-lea a invitat, pentru prima dată, un președinte al aceste Academii să participe la Sinodul despre noua evanghelizare, conștient de importanța științei în cultura modernă. Desigur că despre el nu se va putea spune niciodată că studiul și știința au uscat persoana sa și iubirea sa față de Dumnezeu și față de aproapele, ci dimpotrivă, că știința, înțelepciunea și rugăciunea au dilatat inima sa și spiritul său. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru darul pe care l-a oferit Bisericii și lumii cu existența și pontificatul Papei Benedict. Le mulțumesc tuturor celor care, cu generozitate, au făcut posibilă această operă și acest act, în mod deosebit autorului bustului, sculptorul Fernando Delia, familiei sale și tuturor academicienilor. Doresc să vă mulțumesc vouă tuturor care sunteți prezenți aici pentru a-l onora pe acest mare Papă.

La încheierea Sesiunii voastre plenare, dragi academicieni, sunt fericit să exprim profunda mea stimă și încurajarea mea călduroasă de a duce înainte progresul științific și îmbunătățirea condițiilor de viață ale oamenilor, în special ale celor mai săraci.

Tratați tema deosebit de complexă a evoluției conceptului de natură. Nu voi intra desigur, înțelegeți bine asta, în complexitatea științifică a acestei importante și decisive chestiuni. Vreau doar să subliniez că Dumnezeu și Cristos merg cu noi și sunt prezenți și în natură, așa cum a afirmat apostolul Paul în discursul la Aeropag: „Căci în el trăim, ne mișcăm și suntem” (Fap 17,28). Când citim în Geneză relatarea creației riscăm să ne imaginăm că Dumnezeu a fost un vrăjitor, cu baghetă magică în măsură să facă toate lucrurile. Dar nu este așa. El a creat ființele și le-a lăsat să se dezvolte conform legilor interne pe care El le-a dat fiecăreia, pentru ca să se dezvolte, pentru ca să ajungă la propria plinătate. El a dat ființelor din univers autonomia, în același timp în care le-a asigurat prezența sa continuă, dând ființă oricărei realități. Și astfel creația a mers înainte secole și secole, milenii și milenii până când a devenit aceea pe care o cunoaștem astăzi, tocmai pentru că Dumnezeu nu este un demiurg sau un vrăjitor, ci Creatorul care dă ființă tuturor entităților. Începutul lumii nu este operă a haosului care datorează altuia originea sa, ci derivă direct de la un Principiu suprem care creează din iubire. Big-Bangul, care se pune astăzi la originea lumii, nu contrazice intervenția creatoare divină ci o cere. Evoluția în natură nu contrastează cu noțiunea de creație, pentru că evoluția presupune crearea ființelor care evoluează.

În schimb, cât privește omul este o schimbare și o noutate. Când, în ziua a șasea a relatării din Geneză, vine crearea omului, Dumnezeu dă ființei umane o altă autonomie, o autonomie diferită de cea a naturii, care este libertatea. Și spune omului să dea nume tuturor lucrurilor și să meargă înainte în cursul istoriei. Îl face responsabil al creației, și pentru ca să domine creația, pentru ca s-o dezvolte și astfel până la sfârșitul timpurilor. Deci omului de știință, și mai ales omului de știință creștin, îi corespunde atitudinea de a se întreba cu privire la viitorul omenirii și al pământului și, ca ființă liberă și responsabilă, să colaboreze la pregătirea lui, la ocrotirea lui, la eliminarea riscurilor ambientului atât natural cât și uman. Însă, în același timp, omul de știință trebuie să fie mișcat de încrederea că natura ascunde, în mecanismele sale evolutive, potențialități care revin inteligenței și libertății să le descopere și să le realizeze pentru a ajunge la dezvoltarea care este în planul Creatorului. Așadar, oricât ar fi de limitată, acțiunea omului este părtașă de puterea lui Dumnezeu și este în măsură de a construi o lume adaptată la dubla sa viață corporală și spirituală; de a construi o lume umană pentru toate ființele umane și nu pentru un grup sau o clasă de privilegiați. Această speranță și încredere în Dumnezeu, Autor al naturii, și în capacitatea spiritului uman sunt în măsură să dea cercetătorului o energie nouă și o seninătate profundă. Dar este adevărat și că acțiunea omului, atunci când libertatea sa devine autonomie – care nu este libertate, ci autonomie – distruge creația și omul ia locul Creatorului. Și acesta este păcatul grav împotriva lui Dumnezeu Creatorul.

Vă încurajez să continuați lucrările voastre și să realizați inițiativele fericite teoretice și practice în favoarea ființelor umane care vă fac onoare. Încredințez acum cu bucurie panglica de catifea, pe care monseniorul Sánchez Sorondo o va da noilor membri. Mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 27.10.2014
Publicarea pe acest sit: 28.10.2014
Etichete: ,

Lasă un răspuns