Discursul Papei adresat săracilor asistaţi de Comunitatea „Sfântul Egidiu”

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat săracilor asistați de
Comunitatea „Sfântul Egidiu”
Bazilica Sfânta Maria din Trastevere
duminică, 15 iunie 2014

Dragi prieteni,

Vin să vizitez Comunitatea „Sfântul Egidiu” aici la Trastevere, unde s-a născut. Mulțumesc pentru primirea voastră călduroasă.

Suntem adunați aici în jurul lui Cristos care, din înălțimea mozaicului, ne privește cu ochi duioși și profunzi, împreună cu Fecioara Maria, pe care o înconjoară cu brațul său. Această bazilică antică a devenit loc de rugăciune zilnică pentru atâția romani și pelerini. A ne ruga în centrul orașului nu înseamnă a uita periferiile umane și urbane. Înseamnă a asculta și a primi aici Evanghelia iubirii pentru a merge în întâmpinarea fraților și surorilor în periferiile orașului și ale lumii!

Fiecare biserică, fiecare comunitate este chemată la asta în viața agitată și uneori încurcată a orașului. Totul începe cu rugăciunea. Rugăciunea îl ferește pe omul anonim din oraș de ispite care pot fi și ale noastre: protagonismul prin care totul se învârte în jurul său, indiferența, victimismul. Rugăciunea este prima lucrare a Comunității voastre și constă în a asculta Cuvântul lui Dumnezeu – această pâine, pâinea care ne dă forță, care ne face să mergem înainte – dar și în a îndrepta ochii spre El, ca în această bazilică: „Priviți la el și veți fi luminați și fețele voastre nu vor avea de ce să se rușineze”, spune Psalmul (34,6).

Cine îl privește pe Domnul, îi vede pe ceilalți. Și voi ați învățat să-i vedeți pe ceilalți, îndeosebi pe cei mai săraci; și vă doresc să trăiți ceea ce a spus profesorul Riccardi, că între voi se confundă cel care ajută și cel care este ajutat. O atenție care lent încetează să fie atenție pentru a deveni întâlnire, îmbrățișare: se confundă cel care ajută și cel care este ajutat. Cine este protagonistul? Amândoi, sau, pentru a spune mai bine, îmbrățișarea.

În cei săraci este prezent Isus, care se identifică cu ei. Sfântul Ioan Gură de Aur scrie: „Domnul se apropie de tine în atitudine de nevoiaș…” (In Matthaeum Homil. LXVI, 3: PG 58, 629). Sunteți și rămâneți o Comunitate cu săracii. Văd printre voi și mulți bătrâni. Sunt bucuros că sunteți prietenii și apropiații lor. Tratarea bătrânilor, ca aceea a copiilor, este un indicator pentru a vedea calitatea unei societăți. Atunci când bătrânii sunt refuzați, când bătrânii sunt izolați și uneori se sting fără afect, este semn urât! În schimb cât de bună este acea alianță pe care o văd aici între tineri și bătrâni în care toți primesc și dăruiesc! Bătrânii și rugăciunea lor sunt o bogăție pentru „Sfântul Egidiu”. Un popor care nu-i păzește pe bătrânii săi, care nu se îngrijește de tinerii săi, este un popor fără viitor, un popor fără speranță. Pentru că tinerii – copiii, tinerii – și bătrânii duc înainte istoria. Copiii, tinerii cu forța lor biologică, este corect. Bătrânii, dându-le lor amintirea. Însă când o societate pierde amintirea, este terminată, este terminată. Este urât a vedea o societate, un popor, o cultură care a pierdut amintirea. Bunica de nouăzeci de ani care a vorbit – pricepută! – ne-a spus că exista această recurgere la rebut, această cultură a rebutului. Pentru a menține un astfel de echilibru, unde în centrul economiei mondiale nu sunt bărbatul și femeia, ci este idolul ban, este necesar să se rebuteze lucruri. Se rebutează copiii: fără copii. Să ne gândim numai la cota de creștere a copiilor în Europa: în Italia, Spania, Franța… Și se rebutează bătrânii, cu atitudini în spatele cărora există o eutanasie ascunsă, o formă de eutanasie. Nu sunt de folos și ceea ce nu este de folos se aruncă. Ceea ce nu produce se aruncă. Și astăzi criza este atât de mare încât se rebutează tinerii: când ne gândim la acești 75 de milioane de tineri de la 25 de ani în jos, care sunt „nici-nici”: nici loc de muncă, nici studiu. Sunt fără. Se întâmplă astăzi, în această Europă obosită, așa cum ați spus dumneavoastră. În această Europă care a obosit; nu este îmbătrânită, nu, este obosită. Nu știe ce să facă. Un prieten al meu îmi punea o întrebare, cu câtva timp în urmă: de ce eu nu vorbesc despre Europa. Eu i-am întins o capcană, i-am spus: „Dumneavoastră ați auzit când am vorbit despre Asia?”, și și-a dat seama că era o capcană! Astăzi vorbesc despre Europa. Europa este obosită. Trebuie s-o ajutăm să reîntinerească, să-și găsească rădăcinile sale. Este adevărat: a renegat rădăcinile sale. Este adevărat. Dar trebuie s-o ajutăm să le regăsească.

De la săraci și de la bătrâni se începe să se schimbe societatea. Isus spune despre sine însuși: „Piatra pe care au aruncat-o constructorii, aceasta a devenit piatră unghiulară” (Mt 21,42). Și săracii sunt într-un fel „piatră unghiulară” pentru construcția societății. Astăzi din păcate o economie speculativă îi face tot mai săraci, privându-i de esențial, cum sunt casa și locul de muncă. Este inacceptabil! Cine trăiește solidaritatea nu acceptă asta și acționează. Și acest cuvânt „solidaritate” mulți vor să-l scoată din dicționar, pentru că unei anumite culturi i se pare o vorbă urâtă. Nu! Este un cuvânt creștin, solidaritatea! Și pentru aceasta sunteți familie a celor fără casă, prieteni ai persoanelor cu dezabilită?i, care exprimă – dacă sunt iubite – atâta umanitate. În afară de asta, văd aici mulți „noi europeni”, migranți veniți după călătorii dureroase și riscante. Comunitatea îi primește cu grijă și arată că străinul este un frate al nostru care trebuie cunoscut și ajutat. Și asta ne reîntinerește.

De aici, de la Sfânta Maria în Trastevere, adresez salutul meu celor care participă la comunitatea voastră în alte țări din lume. Îi încurajez și pe ei să fie prieteni ai lui Dumnezeu, ai săracilor și ai păcii: cine trăiește astfel va găsi binecuvântare în viață și va fi binecuvântare pentru ceilalți.

În unele țări care suferă datorită războiului, voi încercați să țineți vie speranța păcii. A munci pentru pace nu dă rezultate rapide, ci este o operă de artizani răbdători, care caută ceea ce unește și pun deoparte ceea ce desparte, așa cum spunea sfântul Ioan al XXIII-lea.

Este nevoie de mai multă rugăciune și de mai mult dialog: acest lucru este necesar. Lumea se sufocă fără dialog. Însă dialogul este posibil numai pornind de la propria identitate. Eu nu pot să mă prefac că am o altă identitate pentru a dialoga. Nu, nu se poate dialoga așa. Eu sunt cu această identitate, însă dialoghez, pentru că sunt persoană, pentru că sunt bărbat, sunt femeie și bărbatul și femeia au această posibilitate de a dialoga fără a negocia propria identitate. Lumea se sufocă fără dialog: pentru aceasta dați și voi contribuția voastră pentru a promova prietenia dintre religii.

Mergeți înainte pe acest drum: rugăciune, săraci și pace. Și mergând astfel ajutați să crească în inima societății compasiunea – care este adevărata revoluție, cea a compasiunii și a duioșiei -, să crească prietenia în locul fantomelor dușmăniei și indiferenței.

Domnul Isus, care din înălțimea mozaicului o îmbrățișează pe Preasfânta sa Mamă, să vă susțină pretutindeni și să vă îmbrățișeze pe toți împreună cu ea în milostivirea sa. Avem nevoie de asta, avem atâta nevoie de asta. Acesta este timpul milostivirii. Mă rog pentru voi, iar voi rugați-vă pentru mine! Mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 15.06.2014
Publicarea pe acest sit: 16.06.2014
Etichete: ,

Lasă un răspuns