Discursul Papei adresat plenarei Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la audiența acordată participanților la
Adunarea Plenară a Consiliului Pontifical
pentru Promovarea Noii Evanghelizări
luni, 14 octombrie 2013

Iubiți frați și surori,

Vă salut pe toți și vă mulțumesc pentru ceea ce faceți în slujba noii evanghelizări și pentru munca din Anul Credinței. Mulțumesc din inimă! Ceea ce aș vrea să vă spun astăzi se poate rezuma în trei puncte: primatul mărturiei; urgența de a merge în întâmpinare; proiectul pastoral centrat pe esențial.

1. În timpul nostru se vede adesea o atitudine de indiferență față de credință, considerată ca nemaifiind relevantă în viața omului. Noua evanghelizare înseamnă a trezi în inima și în mintea contemporanilor noștri viața credinței. Credința este un dar al lui Dumnezeu, dar este important ca noi creștinii să arătăm că trăim în mod concret credința, prin iubire, înțelegere, bucurie, suferință, pentru că acest lucru trezește întrebări, ca la începutul drumului Bisericii: de ce trăiesc așa? Ce anume îi determină? Sunt întrebări care duc la inima evanghelizării, care este mărturia credinței și a carității. Ceea ce avem nevoie, în special în aceste timpuri, sunt martori credibili care cu viața și chiar prin cuvânt fac vizibilă Evanghelia, trezesc atracția față de Isus Cristos, față de frumusețea lui Dumnezeu.

Multe persoane s-au îndepărtat de Biserică. Este greșit să se arunce vinovăția de o parte sau de alta, ba chiar nu este cazul să se vorbească despre vinovății. Există responsabilități în istoria Bisericii și a oamenilor săi, există responsabilități în anumite ideologii și chiar în persoane individuale. Ca fii ai Bisericii trebuie să continuăm drumul Conciliului Vatican II, să ne despuiem de lucruri inutile și dăunătoare, de false siguranțe lumești care împovărează Biserica și dăunează adevăratei sale fețe.

Este nevoie de creștini care să facă vizibilă oamenilor de astăzi milostivirea lui Dumnezeu, duioșia sa față de orice creatură. Știm cu toții că această criză a omenirii contemporane nu este superficială, ci este profundă. Pentru aceasta noua evanghelizare, în timp ce cheamă să avem curajul de a merge împotriva curentului, de a ne converti de la idoli la unicul Dumnezeu adevărat, nu poate decât să folosească limbajul milostivirii, format din gesturi și din atitudini chiar mai înainte de cuvinte. Biserica în mijlocul omenirii de astăzi spune: Veniți la Isus, voi toți care sunteți trudiți și împovărați și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre (cf. Mt 11,28-30). Veniți la Isus. Numai El are cuvinte de viață veșnică.

Fiecare botezat este „cristofor„, adică purtător al lui Cristos, așa cum spuneau părinții antici. Cine l-a întâlnit pe Cristos, ca femeia samariteană la fântână, nu poate ține pentru sine această experiență, ci simte dorința de a o împărtăși, pentru a-i duce pe alții la Isus (cf. In 4). Trebuie să ne întrebăm toți dacă cel care ne întâlnește percepe în viața noastră căldura credinței, vede pe fața noastră bucuria că l-am întâlnit pe Cristos!

2. Aici trecem la al doilea aspect: întâlnirea, a merge în întâmpinarea celorlalți. Noua evanghelizare este o mișcare reînnoită spre cel care a pierdut credința și sensul profund al vieții. Acest dinamism face parte din marea misiune a lui Cristos de a aduce viața în lume, iubirea Tatălui la omenire. Fiul lui Dumnezeu a „ieșit” din condiția sa divină și a venit în întâmpinarea noastră. Biserica este în interiorul acestei mișcări, fiecare creștin este chemat să meargă în întâmpinarea celorlalți, să dialogheze cu aceia care nu gândesc asemenea nouă, cu aceia care au o altă credință, sau care nu au credință. A-i întâlni pe toți, pentru că toți avem în comun faptul de a fi creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Putem merge în întâmpinarea tuturor, fără frică și fără a renunța la apartenența noastră.

Nimeni nu este exclus de la speranța vieții, de la iubirea lui Dumnezeu. Biserica este trimisă să trezească peste tot această speranță, în special unde este sufocată de condiții existențiale dificile, uneori inumane, unde speranța nu respiră, ci se sufocă. Este nevoie de oxigenul Evangheliei, de suflul Duhului lui Cristos Înviat, care să o reaprindă în inimi. Biserica este casa în care ușile sunt mereu deschise nu numai pentru ca fiecare să poată găsi primire în ea și să respire iubire și speranță, ci și pentru ca noi să putem ieși ca să ducem această iubire și această speranță. Duhul Sfânt ne determină să ieșim din staulul nostru și ne conduce până la periferiile omenirii.

3. Însă toate acestea în Biserică nu sunt lăsate întâmplării, improvizării. Cere angajarea comună pentru un proiect pastoral care să amintească esențialul și care să fie bine centrat pe esențial, adică pe Isus Cristos. Nu folosește să ne pierdem în atâtea lucruri secundare sau superflue, ci să ne concentrăm asupra realității fundamentale, care este întâlnirea cu Cristos, cu milostivirea Sa, cu iubirea Sa și să îi iubim pe frați așa cum El ne-a iubit. O întâlnire cu Cristos înseamnă și adorație, care este un cuvânt puțin folosit: a-l adora pe Cristos. Un proiect animat de creativitatea și de fantezia Duhului Sfânt, care ne determină să parcurgem și căi noi, cu curaj, fără să ne fosilizăm! Ne-am putea întreba: cum este pastorația din Diecezele și parohiile noastre? Face vizibil esențialul, adică pe Isus Cristos? Diferitele experiențe, caracteristici, merg împreună în armonia pe care o dăruiește Duhul Sfânt? Sau pastorația noastră este dispersivă, fragmentară, motiv pentru care, până la urmă, fiecare merge pe cont propriu?

În acest context aș vrea să subliniez importanța catehezei, ca moment al evanghelizării. A făcut deja aceasta Papa Paul al VI-lea în Evangelii nuntiandi (cf. nr. 44). De acolo marea mișcare catehetică a dus înainte o reînnoire pentru a depăși fractura dintre Evanghelie și cultură și analfabetismul din zilele noastre în materie de credință. Am amintit de mai mult ori un fapt care m-a impresionat în slujirea mea: să întâlnesc copii care nu știau nici măcar să își facă semnul crucii! În orașele noastre! Este o slujire prețioasă pentru noua evanghelizare aceea pe care o desfășoară cateheții și este important ca părinții să fie primii cateheți, primii educatori ai credinței în propria familie cu mărturia și prin cuvânt.

Mulțumesc pentru această vizită. Spor la treabă! Domnul să vă binecuvânteze și Sfânta Fecioară Maria să vă ocrotească.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 14.10.2013
Publicarea pe acest sit: 16.10.2013
Etichete: , ,

Lasă un răspuns