Discursul Papei adresat plenarei Consiliului Pontifical pentru Laici

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat participanților la Adunarea Plenară
a Consiliului Pontifical pentru Laici
17 iunie 2016

Iubiți frați și surori,

Eu n-aș vrea ca aceste cuvinte să fie „valedictio” adresat dicasterului, rămas-bun, ci să fie chiar cuvinte de mulțumire pentru toată munca făcută.

Vă primesc cu ocazia adunării voastre plenare; vă salut pe toți cordial și îi mulțumesc cardinalului președinte pentru cuvintele sale respectuoase. Această întâlnire a voastră îmbracă un caracter special, din moment ce, așa cum am avut deja ocazia să anunț, Consiliul vostru Pontifical va asuma o nouă fizionomie. Este vorba despre încheierea unei etape importante și de deschiderea unei noi pentru dicasterul din Curia Romană care a însoțit viața, maturizarea și transformările laicatului catolic de la Conciliul Vatican II din până astăzi.

De aceea, ocazia este propice pentru a îndrepta o privire la cei aproape 50 de ani de activitate a dicasterului, și în același timp a proiecta o prezență reînnoită în slujba laicatului, încontinuu în fermentare și străbătut de noi problematici. Consiliul Pontifical pentru Laici s-a născut prin voința expresă a Conciliului Vatican II din care, în decretul despre apostolatul laicilor, a voit ca să se constituie „pe lângă Sfântul Scaun un secretariat special pentru slujirea și impulsul apostolatului laicilor”, cu scopul de a asista „cu sfaturile sale ierarhia și pe laici în operele lor apostolice” (Apostolicam actuositatem, 26). Și astfel fericitul Paul al VI-lea a dat viață acestui dicaster, pe care n-a ezitat să-l definească „unul dintre roadele cele mai bune ale Conciliului al II-lea din Vatican” (Motu proprio Apostolatus peragendi [10 decembrie 1976], 697) – și el era „tatăl” lui FUCI, al tinerilor, al laicilor; a lucrat mult și simțea mult asta – concepându-l – acest rod – nu ca organ de control ci ca un centru de coordonare, de studiu, de consultare, menit să-i „incite pe laici pentru ca să ia parte la viața și la misiunea Bisericii […] fie ca membri ai asociațiilor […] fie ca fiecare credincios” (ibid.). Consiliul Pontifical este pentru a incita!

Așadar îi mulțumim Domnului pentru roadele îmbelșugate și pentru numeroasele provocări din acești ani. Putem aminti, de exemplu, noua perioadă agregativă care, alături de asociațiile laicale cu istorie lungă și merituoasă, a văzut apărând atâtea mișcări și noi comunități cu mare elan misionar; mișcări urmărite de voi în dezvoltarea lor, însoțite cu grijă și asistate în faza delicată a recunoașterii juridice a statutelor lor. Și apoi apariția noilor slujiri laicale, cărora le-au fost încredințate multe activități apostolice. În afară de asta, trebuie subliniat rolul crescând al femeii în Biserică, prin prezența sa, sensibilitatea sa și darurile sale. Și în sfârșit crearea Zilelor Mondiale ale Tineretului, gest providențial al sfântului Ioan Paul al II-lea, instrument de evanghelizare a noilor generații îngrijit de voi cu angajare deosebită.

De aceea, putem spune că mandatul pe care l-ați primit de la Conciliu a fost tocmai acela de „a-i determina” pe credincioșii laici să se implice tot mai mult și mai bine în misiunea evanghelizatoare a Bisericii, nu prin „delegare” a ierarhiei, ci pentru că apostolatul lor „este participare la misiunea mântuitoare a Bisericii, la care toți sunt delegați de Domnul prin intermediul botezului și mirului” (Constituția dogmatică Lumen gentium, 33). Și aceasta este poarta de intrare! În Biserică se intră prin Botez, nu prin hirotonirea sacerdotală sau episcopală, se intră prin Botez! Și toți am intrat prin aceeași poartă. Botezul face din fiecare credincios laic un discipol misionar al Domnului, sare a pământului, lumină a lumii, drojdie care transformă realitate dinăuntru.

Activitățile Bisericii, ca acelea la care am făcut aluzie, se adresează mereu chipurilor, minților, inimilor persoanelor concrete. Și este important că în adunarea voastră plenară ați voit să-i amintiți pe toți cei care s-au dedicat cu pasiune și angajare în animarea, în promovarea și în coordonarea vieții și a apostolatului laicilor în anii trecuți. Înainte de toate diferiții președinți care s-au succedat; apoi mulții membri și consultanți, între care a fost însuși Karol Wojtyła, care a urmărit cu interes și clarviziune acest dicaster încă de la primii săi pași; și apoi mulții laici care au lucrat cu generozitate și competență și mulți alții care au acționat în tăcere în favoarea laicatului catolic.

În lumina acestui drum parcurs, este timpul să privim din nou cu speranță la viitor. Mai rămâne încă multe de făcut lărgind orizonturile și adunând noile provocări pe care realitatea ni le prezintă. De aici se naște proiectul de reformă a Curiei, îndeosebi al unirii dicasterului vostru cu Consiliul Pontifical pentru Familie în conexiune cu Academia pentru Viață. De aceea vă invit să primiți această reformă, care vă va vedea implicați, ca semn de valorizare și de stimă față de munca pe care o desfășurați și ca semn de încredere reînnoită în vocația și misiunea laicilor în Biserica de astăzi. Noul dicaster care se va naște va avea ca „timonă” pentru a continua navigația sa pe de o parte Christifideles laici și pe de altă parte Evangelii gaudium și Amoris laetitia, având ca domenii privilegiate de muncă familia și apărarea vieții.

În acest moment istoric deosebit și în contextul Jubileului Milostivirii, Biserica este chemată să conștientizeze tot mai mult că este „casa paternă unde este loc pentru fiecare cu viața sa obositoare” și păcătoasă (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 47); că este Biserică în ieșire permanentă, „comunitate evanghelizatoare […] care știe să ia inițiativa fără frică, să meargă în întâmpinare, să-i caute pe cei de departe și să ajungă la răscrucile drumurilor pentru a-i invita pe cei excluși” (ibid., 24). Aș vrea să vă propun, ca orizont de referință pentru viitorul vostru imediat, un binom care s-ar putea formula astfel: „Biserică în ieșire – laicat în ieșire”. Așadar, ridicați și voi privirea și priviți „în afară”, priviți la mulții „îndepărtați” din lumea noastră, la multele familii aflate în dificultate și care au nevoie de milostivire, la multele domenii de apostolat încă neexplorate, la numeroșii laici cu inimă bună și generoasă care cu plăcere și-ar pune în slujba Evangheliei energiile lor, timpul lor, capacitățile lor dacă ar fi implicați, valorizați și însoțiți cu afect și dăruire din partea păstorilor și a instituțiilor ecleziastice. Avem nevoie de laici bine formați, animați de o credință sinceră și limpede, a căror viață a fost atinsă de întâlnirea personală și milostivă cu iubirea lui Cristos Isus. Avem nevoie de laici care să riște, care să-și murdărească mâinile, cărora să nu le fie frică de a greși, care să meargă înainte. Avem nevoie de laici cu viziunea viitorului, nu închiși în micimile vieții. Și am spus-o tinerilor: avem nevoie de laici cu gustul de experiență a vieții, care îndrăznesc să viseze. Astăzi este momentul în care tinerii au nevoie de visele bătrânilor. În această cultură a rebutului să nu ne obișnuim să-i rebutăm pe bătrâni! Să-i determinăm, să-i determinăm pentru ca să viseze și – cum spune profetul Ioel – „să aibă vise”, acea capacitate de a visa, și să ne dea nouă tuturor forța de noi viziuni apostolice.

Vă mulțumesc vouă tuturor, iubiți frați membri și consultanți, pentru munca desfășurată în slujba acestui dicaster, și vă încurajez să vă deschideți cu docilitate și umilință la noutățile lui Dumnezeu, care ne surprind și ne depășesc, dar niciodată nu ne dezamăgesc, așa cum a făcut Maria, mama și învățătoarea noastră în credință. Din inimă vă împart vouă tuturor și celor dragi ai voștri binecuvântarea mea. Și vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 17.06.2016
Publicarea pe acest sit: 18.06.2016
Etichete: ,

Comments are closed