Discursul Papei adresat plenarei Consiliului Pontifical pentru Cultură

Discursul Sfântului Părinte papa Benedict al XVI-lea
adresat participanților la plenara
Consiliului Pontifical pentru Cultură
Vatican, 7 februarie 2013

Dragi prieteni,

Sunt cu adevărat fericit să vă întâlnesc la deschiderea lucrărilor Adunării Plenare a Consiliului Pontifical al Culturii, în care veți fi angajați să înțelegeți și să aprofundați – așa cum a spus Președintele -, din diferite perspective, „culturile tinerești care apar”. Îl salut cordial pe Președinte, cardinalul Gianfranco Ravasi, și-i mulțumesc pentru cuvintele respectuoase pe care mi le-a adresat în numele vostru al tuturor. Îi salut pe membrii, pe consultanții și pe toți colaboratorii Dicasterului, urând o muncă rodnică, ce va oferi o contribuție utilă pentru acțiunea pe care Biserica o desfășoară față de realitatea tinerească; o realitate, așa cum s-a spus, complexă și articulată, care nu mai poate să fie cuprinsă în cadrul unui univers cultural omogen, ci într-un orizont care se poate defini „multivers”, adică determinat de o pluralitate de viziuni, de perspective, de strategii. Pentru aceasta este oportun să se vorbească despre „culturi tinerești”, dat fiind faptul că elementele care disting și diferențiază fenomenele și domeniile culturale prevalează asupra celor care, deși prezente, în schimb le unesc. De fapt, numeroși factori colaborează a desenarea unei panorame culturale tot mai fragmentate și în evoluție continuă, foarte rapidă, de care nu sunt străine desigur social media, noile instrumente de comunicare care favorizează și, uneori, provoacă ele însele continue și rapide schimbări de mentalitate, de obiceiuri, de comportament.

Astfel, se întâlnește un climat răspândit de instabilitate care atinge domeniul cultural, precum și pe cel politic și economic – acesta din urmă marcat și de dificultățile tinerilor să găsească un loc de muncă – pentru a avea incidență mai ales la nivel psihologic și relațional. Incertitudinea și fragilitatea care îi caracterizează pe atâția tineri, adesea îi împing la marginalitate, îi fac aproape invizibili și absenți în procesele istorice și culturale ale societăților. Și tot mai frecvent fragilitatea și marginalitatea ajung în fenomene de dependență de droguri, de deviere, de violență. Sfera afectivă și emotivă, domeniul sentimentelor, precum și cel al corporeității, sunt puternic interesate de acest climat și de furtuna culturală care rezultă, exprimată, de exemplu, de fenomene aparent contradictorii, cum ar fi transformarea în spectacol a vieții intime și personale și închiderea individualistă și narcisistă asupra propriilor nevoi și interese. Și dimensiunea religioasă, experiența de credință și apartenența la Biserică sunt adesea trăite într-o perspectivă privată și emotivă.

Însă nu lipsesc fenomene categoric pozitive. Elanurile generoase și curajoase ale atâtor tineri voluntari care dedică fraților mai nevoiași energiile lor cele mai bune; experiențele de credință sinceră și profundă ale atâtor tineri și tinere care cu bucurie mărturisesc apartenența lor la Biserică; eforturile făcute pentru a construi, în atâtea părți ale lumii, societăți capabile să respecte libertatea și demnitatea tuturor, începând de la cei mai mici și slabi. Toate aceste ne întăresc și ne ajută să trasăm un cadru mai precis și obiectiv al culturilor tinerești. Așadar, nu ne putem mulțumi să citim fenomenele culturale tinerești după paradigme consolidate, dar devenite de acum niște locuri comune, sau să le analizăm cu metode care nu mai sunt utile, pornind de la categorii culturale depășite și nepotrivite.

În definitiv, ne aflăm în fața unei realități deosebit de complexe dar și fascinante, care trebuie înțeleasă în manieră aprofundată și iubită cu mare spirit de empatie, o realitatea ale cărei linii de fond și dezvoltări trebuie percepute cu atenție. Privind, de exemplu, tinerii din atâtea țări din așa-numita „Lume a treia”, ne dăm seama că ei reprezintă, cu culturile lor și cu nevoile lor, o provocare pentru societatea consumismului globalizat, pentru cultura privilegiilor consolidate, de care beneficiază un cerc restrâns din populația lumii occidentale. Culturile tinerești, prin urmare, devin „urgente” și în sensul că manifestă o nevoie profundă, o cerere de ajutor sau chiar o „provocare”, care nu poate să fie ignorată sau neglijată, fie de societatea civilă fie de Comunitatea eclezială. De mai multe ori am manifestat, de exemplu, preocuparea mea și a întregii Biserici față de așa-numită „urgență educativă”, la care trebuie alăturate desigur alte „urgențe”, care ating diferitele dimensiune ale persoanei și relațiile sale fundamentale și la care nu se poate răspunde în mod evaziv și banal. Mă gândesc, de exemplu, la dificultatea crescândă în domeniul muncii sau la truda de a fi fideli în timp față de responsabilitățile asumate. Ar rezulta, pentru viitorul lumii și al întregii omeniri, o sărăcire nu numai economică și socială dar mai ales umană și spirituală: dacă tinerii n-ar spera și n-ar mai înainta, dacă n-ar insera în dinamicile istorice energia lor, vitalitatea lor, capacitatea lor de a anticipa viitorul, am avea o omenire concentrată asupra sieși, lipsită de încredere și de o privire pozitivă spre ziua de mâine.

Deși conștienți de multele situații problematice, care ating și domeniul credinței și al apartenenței la Biserică, vrem să reînnoim încrederea noastră în tineri, să reafirmăm că Biserica privește la condiția lor, la culturile lor, ca la un punct de referință esențial și care nu poate fi eludat pentru acțiunea sa pastorală. Pentru aceasta, aș vrea să reiau din nou câteva pasaje semnificative din Mesajul pe care Conciliul al II-lea din Vatican l-a adresat tinerilor, pentru ca să fie motiv de reflecție și de stimulent pentru noile generații. Înainte de toate, în acest Mesaj se afirma: „Biserica vă privește cu încredere și cu iubire… Ea are ceea ce face forța sau frumusețea tinerilor: capacitatea de a se bucura pentru ceea ce începe, de a se dărui fără întoarcere, de a se reînnoi și de a porni din nou pentru noi cuceriri”. Apoi Venerabilul Paul al VI-lea adresa acest apel tinerilor din lume: „În numele acestui Dumnezeu și al Fiului său Isus noi vă îndemnăm să lărgiți inimile voastre după dimensiunile lumii, să înțelegeți apelul fraților voștri și să puneți cu putere energiile voastre tinere în slujba lor. Luptați împotriva oricărui egoism. Refuzați să dați curs liber instinctelor violenței și ale urii, care generează războaiele și tristul lor cortegiu de nenorociri. Fiți generoși, curați, respectuoși, sinceri. Și construiți în entuziasm o lume mai bună decât cea actuală!”.

Și eu vreau să reafirm asta cu forță: Biserica are încredere în tineri, speră în ei și în energiile lor, are nevoie de ei și de vitalitatea lor, pentru a continua cu elan reînnoit să trăiască misiunea încredințată ei de Cristos. Așadar, doresc cu putere ca Anul Credinței să fie, și pentru tinerele generații, o ocazie prețioasă pentru a regăsi și a întări prietenia cu Cristos, din care să țâșnească bucuria și entuziasmul pentru a transforma profund culturile și societățile.

Dragi prieteni, mulțumind pentru angajarea pe care cu generozitate o puneți în slujba Bisericii și pentru atenția specială pe care o îndreptați către tineri, din inimă vă împart Binecuvântarea mea Apostolică. Mulțumesc!

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 07.02.2013
Publicarea pe acest sit: 08.02.2013
Etichete: ,

Lasă un răspuns