Discursul Papei adresat plenarei Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat participanților la adunarea plenară a
Congregației pentru Evanghelizarea Popoarelor
3 decembrie 2015

Domnilor cardinali,
Iubiți frați episcopi și preoți,
Iubiți frați și surori,

Vă primesc cu ocazia Adunării voastre Plenare, în care ați analizat despre missio ad gentes, de asemenea ați oferit prețioase indicații pentru viitor. M-am întors – așa cum a spus cardinalul Filoni – din prima mea călătorie apostolică în Africa, unde am atins cu mâna dinamismul spiritual și pastoral al atâtor Biserici tinere din acel continent, precum și dificultățile grave în care trăiește o bună parte a populației. Am putut constata că, acolo unde există necesități, există aproape mereu o prezență a Bisericii gata să îngrijească rănile celor mai nevoiași, în care recunoaște trupul rănit și răstignit al Domnului Isus. Câte opere de caritate, de promovare umană! Câți samariteni milostivi anonimi lucrează în fiecare zi în misiuni!

Evanghelizatoare prin natură, Biserica începe mereu evanghelizându-se pe ea însăși. Ucenică a Domnului Isus, se pune în ascultarea Cuvântului său, din care scoate motivele speranței care nu dezamăgește, pentru că este întemeiată pe harul Duhului Sfânt (cf. Rom 5,5). Numai așa este capabilă să păstreze prospețimea și elanul apostolic. Decretul conciliar Ad gentes și enciclica Redemptoris missio, din care ați inspirat această Adunare Plenară, spun că „ea însăși își are originea în misiunea Fiului și în misiunea Duhului Sfânt, după planul lui Dumnezeu Tatăl” (Ad gentes, 2). Misiunea nu răspunde în primul rând la inițiative umane; protagonist este Duhul Sfânt, proiectul este al său (cf. Redemptoris missio, 21). Și Biserica este slujitoare a misiunii. Nu Biserica face misiunea, ci misiunea face Biserica. De aceea, misiunea nu este instrumentul, ci punctul de plecare și scopul.

În lunile trecute, dicasterul vostru a realizat o investigație despre vitalitatea tinerelor Biserici, pentru a înțelege cum să se facă mai eficace opera lui missio ad gentes, luând în considerare și ambiguitatea la care este expusă uneori astăzi experiența de credință. De fapt, lumea secularizată, chiar și atunci când este primitoare față de valorile evanghelice ale iubirii, dreptății, păcii și sobrietății, nu arată disponibilitate egală față de persoana lui Isus: nu-l consideră nici Mesia, nici Fiu al lui Dumnezeu. Cel mult îl consideră un om iluminat. Așadar, separă mesajul de Mesager, darul de Donator. În această situație de dezlipire, missio ad gentes are rol de motor și de orizont al credinței. Este vital ca în momentul prezent „Biserica să iasă ca să vestească tuturor Evanghelia, în toate locurile, în toate ocaziile, fără întârziere, fără repulsii și fără frică” (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 23). De fapt, misiunea este o forță capabilă de a transforma Biserica în interiorul său mai înainte de transformarea vieții popoarelor și a culturilor. Așadar, fiecare parohie să-și însușească stilul lui missio ad gentes. În acest mod, Duhul Sfânt îi va transforma pe credincioșii rutinari în discipoli, pe discipolii care s-au răcit în misionari, scoțându-i din frici și din închideri și proiectându-i în toate direcțiile, până la marginile lumii (cf. Fap 1,8). Apropierea kergmatică de credință, așa de familiară printre tinerele Biserici, să aibă spațiu și printre cele cu tradiție veche.

Paul și Barnaba nu aveau dicasterul misionar în urma lor. Și totuși, au vestit Cuvântul, au dat viață multor comunități și și-au vărsat sângele pentru Evanghelie. Cu timpul, au crescut complexitățile și necesitatea unui racord special între Bisericile întemeiate recent și Biserica universală. Pentru aceasta, în urmă cu patru secole, Papa Grigore al XV-lea a instituit Congregația De Propaganda Fide, care din 1967 a asumat numele de Congregația pentru Evanghelizarea Popoarelor. Este clar că în această fază a istoriei „nu este de folos o simplă administrare [a realității existente]. Să ne constituim în toate regiunile pământului într-o stare permanentă de misiune” (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 25): este o paradigmă. Sfântul Ioan Paul al II-lea a specificat modalitatea ei, afirmând: „Orice reînnoire în Biserică trebuie să aibă misiunea ca scop al său pentru a nu cădea pradă unei specii de introvertire eclezială” (Exortația apostolică post-sinodală Ecclesia in Oceania, 19). „A merge” este înnăscut în Botez, și granițele sale sunt cele ale lumii. De aceea continuați să vă angajați pentru ca spiritul lui missio ad gentes să însuflețească drumul Bisericii și ea să știe mereu să asculte strigătul săracilor și al celor îndepărtați, să-i întâlnească pe toți și să vestească bucuria Evangheliei.

Vă mulțumesc pentru munca voastră de animare și cooperare misionară, cu care amintiți tuturor Bisericilor că, dacă sunt constrânse în propriile orizonturi, sunt în pericol să se atrofieze și să se stingă. Biserica trăiește și crește „în ieșire”, luând inițiativa și devenind aproapele. De aceea voi încurajați comunitățile să fie generoase și în momentele de criză vocațională. „Misiunea, de fapt, reînnoiește Biserica, revigorează credința și identitatea creștină, dă nou entuziasm și motivații” (Redemptoris missio, 2).

În multele cărări ale missio ad gentes sunt deja vizibili zorii zilei noi, așa cum demonstrează faptul că tinerele Biserici știu să dea, nu numai să primească. Primele roade sunt disponibilitatea lor de a acorda preoți proprii Bisericilor nevoiașe din alte regiuni ale lumii. Cooperarea nu mai este numai de-a lungul axei nord-sud. Există și o mișcare inversă de restituire a binelui primit de la primii misionari. Sunt și acestea semnele unei maturități dobândite.

Frați și surori, să ne rugăm și să lucrăm pentru ca Biserica să fie tot mai mult după modelul din Faptele Apostolilor. Să ne lăsăm stimulați de forța Evangheliei și a Duhului Sfânt; să ieșim din țarcurile noastre, să emigrăm din teritoriile în care uneori suntem tentați să ne închidem. Astfel vom fi în măsură să mergem și să semănăm dincolo, mai încolo. Maria Preasfântă, Născătoare de Dumnezeu, sfântul Francisc Xaveriu, astăzi, și sfânta Tereza a Pruncului Isus, patroni ai misiunilor, să ilumineze pașii noștri în slujirea Evangheliei Domnului Isus. Vă însoțesc cu Binecuvântarea mea și vă rog, vă cer să vă rugați pentru mine. Mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 03.12.2015
Publicarea pe acest sit: 03.12.2015
Etichete: ,

Lasă un răspuns