Discursul Papei adresat plenarei Congregației pentru Doctrina Credinței

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat plenarei Congregației pentru Doctrina Credinței
vineri, 29 ianuarie 2016

Iubiți frați și surori,

Vă întâlnesc la încheierea lucrărilor Sesiunii voastre Plenare; vă salut cordial și îi mulțumesc cardinalului prefect pentru cuvintele sale respectuoase.

Ne aflăm în Anul Sfânt al Milostivirii. Sper ca în acest Jubileu toți membrii Bisericii să-și reînnoiască credința lor în Isus Cristos care este fața milostivirii Tatălui, calea care îl unește pe Dumnezeu și pe om. De aceea milostivirea constituie arhitrava care sprijină viața Bisericii: de fapt, primul adevăr al Bisericii este iubirea lui Cristos.

Cum să nu dorim atunci ca tot poporul creștin – păstori și credincioși – să redescopere și să repună în centru, în timpul Jubileului, faptele de milostenie trupească și sufletească? Și când, în seara vieții, vom fi întrebați dacă am dat de mâncare celui flămând și de băut celui însetat, la fel vom fi întrebați dacă am ajutat persoanele să iasă din îndoială, dacă ne-am angajat să-i primim pe păcătoși, avertizându-i sau corectându-i, dacă am fost capabili să combatem neștiința, mai ales cea referitoare la credința creștină și la viața bună. Această atenție față de faptele de milostenie este importantă: nu sunt o devoțiune. Este concretețea modului în care creștinii trebuie să ducă înainte spiritul de milostivire. Odată, în acești ani, am primit o mișcare importantă în Aula „Paul al VI-lea”, era plină. Și am atins tema faptelor de milostenie. M-am oprit și am pus întrebarea: „Cine dintre voi își amintește bine care sunt faptele de milostenie trupească și sufletească? Cine își amintește să ridice mâna”. Nu erau mai mulți de 20 într-o aulă cu 7 mii. Trebuie să-i învățăm din nou pe credincioși acest lucru, care este atât de important.

În credință și în caritate există o relație de cunoaștere și de unire cu misterul Iubirii, care este însuși Dumnezeu. Și, deși Dumnezeu rămâne mister în El însuși, milostivirea efectivă a lui Dumnezeu a devenit, în Isus, milostivire afectivă, El făcându-se om pentru mântuirea oamenilor. Misiunea încredințată Dicasterului vostru își are aici ultimul său fundament și justificarea sa adecvată. De fapt, credința creștină nu este numai cunoaștere care trebuie păstrată în memorie, ci adevăr care trebuie trăit în iubire. De aceea, împreună cu doctrina credinței, trebuie păstrată și integritatea obiceiurilor, îndeosebi în domeniile mai delicate ale vieții. Adeziunea de credință la persoana lui Cristos implică fie actul rațiunii fie răspunsul moral la darul său. În această privință, vă mulțumesc pentru toată angajarea și responsabilitatea pe care le exercitați în tratarea cazurilor de abuz de minori din partea clericilor.

Grija față de integritatea credinței și a obiceiurilor este o misiune delicată. Pentru a desfășura bine această misiune este importantă o angajare colegială. Congregația voastră valorizează mult contribuția consultanților și a comisarilor, cărora aș vrea să le mulțumesc pentru munca lor prețioasă și umilă; și vă încurajez să continuați în practica voastră de a trata chestiunile în Congresul săptămânal și pe cele mai importante în Sesiunea Ordinară sau Plenară. Trebuie promovată, la toate nivelele vieții ecleziale, sinodalitatea justă. În acest sens, anul trecut ați organizat în mod oportun o reuniune cu reprezentanții comisiilor doctrinale din Conferințele Episcopale europene, pentru a trata colegial câteva provocări doctrinale și pastorale. În acest mod contribuiți la trezirea în credincioși a unui nou elan misionar și o deschidere mai mare la dimensiunea transcendentă a vieții, fără de care Europa riscă să piardă acel spirit umanist pe care îl iubește și îl apără. Vă invit să continuași și să intensificați colaborarea cu aceste organe consultative care ajută Conferințele Episcopale și pe fiecare episcop în grija lor față de doctrina sănătoasă, într-un timp de schimbări rapide și de complexitate crescândă a problematicilor.

Un alt aport important al vostru la reînnoirea vieții ecleziale este studiul cu privire la complementaritatea dintre darurile ierarhice și carismatice. După logica unității în diferență legitimă – logică ce caracterizează orice formă autentică de comuniune în poporul lui Dumnezeu – darurile ierarhice și carismatice sunt chemate să colaboreze în sinergie pentru binele Bisericii și al lumii. Mărturia acestei complementarități este astăzi mai urgentă ca oricând și reprezintă o expresie elocventă a acelei pluriformități ordonata care caracterizează orice țesut eclezial, ca reflexie a comuniunii armonioase care trăiește în inima Dumnezeului Unul și Întreit. De fapt, relația dintre darurile ierarhice și carismatice face trimitere la rădăcina sa trinitară, în legătura dintre Logosul divin întrupat și Duhul Sfânt, care este mereu dar al Tatălui și al Fiului. Tocmai această rădăcină, dacă este recunoscută și primită cu umilință, permite Bisericii să se lase reînnoită în orice timp ca „un popor care derivă unitatea sa din unitatea Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt”, conform expresiei sfântului Ciprian (De oratione dominica, 23). Unitatea și pluriformitatea sunt sigiliul unei Biserici care, mișcată de Duhul Sfânt, știe să meargă cu pas sigur și fidel spre acele ținte pe care Domnul Înviat le indică în decursul istoriei. Aici se vede bine cum dinamica sinodală, dacă este înțeleasă corect, se naște din comuniune și conduce spre o comuniune tot mai realizată, aprofundată și dilatată, în slujba vieții și a misiunii poporului lui Dumnezeu.

Iubiți frați și surori, vă asigur de amintirea mea în rugăciune și mă încred în a voastră pentru mine. Domnul să vă binecuvânteze și Sfânta Fecioară Maria să vă ocrotească.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 29.01.2016
Publicarea pe acest sit: 29.01.2016
Etichete: , ,

Lasă un răspuns