Discursul Papei adresat Patriarhului Teoctist

Discursul Sfântului Părinte
adresat Patriarhului Teoctist
la audiența din biblioteca privată
sâmbătă, 12 octombrie 2002

Preafericite și iubit Frate!

1. Vă primesc cu mare bucurie în această întâlnire care ne permite din nou să ne îmbrățișăm unul pe altul cu sărutarea fraternă (cf. 1 Petru 5, 14), înainte de a ne afla împreună în fața Domnului, mâine, în timpul Liturghiei Euharistice din Bazilica Sfântul Petru. Întâlnirea noastră de astăzi ne oferă ocazia unui schimb mai direct și mai personal, și conturează clar o promisiune: aceea de a continua împreună, așa cum am făcut în zilele trecute, să păstorim turma pe care Dumnezeu ne-a încredințat-o, făcându-ne pildă turmei (cf. 1 Petru 5, 2-3), pentru ca aceasta din urmă să ne urmeze cu docilitate pe calea dificilă, dar atât de bogată în bucurie, a unității și comuniunii (cf. Enc. Ut unum sint, nr. 2).

Cu această fericită ocazie, gândul meu se îndreaptă cu recunoștință spre zilele Conciliului Vatican II, la care am participat ca Păstor de Cracovia. În discuțiile din sesiunile conciliare asupra misterului Bisericii, nu am putut să nu constat cu durere diviziunea care dura de aproape un mileniu între venerabilele Biserici Orientale și Roma, după cum a apărut în mod clar și faptul că multele secole de neînțelegeri și de interpretări greșite dintr-o parte și din alta au provocat nedreptăți și lipsă de iubire. Deja din perioada în care a fost Delegat apostolic la Sofia și la Constantinopol, Papa Ioan al XXIII-lea a pus bazele unei înțelegeri mai profunde și ale unui mai mare respect reciproc.

2. Conciliul a redescoperit că bogata tradiție spirituală, liturgică, disciplinară și teologică a Bisericilor din Orient aparține patrimoniului comun al Bisericii Una, Sfântă, Catolică și Apostolică (cf. Unitatis redintegratio, nr. 16); pe lângă aceasta, Conciliul a subliniat necesitatea de a se menține cu aceste Biserici relații fraterne care trebuie să existe între Bisericile locale, precum și între Bisericile surori (cf. ibid., nr. 14).

La încheierea lucrărilor Conciliului, printr-un gest de o înaltă semnificație, realizat în același timp la Roma, în Bazilica Sfântul Petru, și la Constantinopol, condamnările reciproce din 1054 au fost șterse din memoria Bisericii. În acea perioadă, avusese deja loc o întâlnire memorabilă între predecesorul meu Papa Paul al VI-lea și Patriarhul Ecumenic Atenagoras, între ei începând deja un important schimb epistolar, care poartă pe drept numele de Tomos agapis.

De atunci, comuniunea noastră, și cred că pot să spun prietenia noastră, s-a adâncit datorită unui schimb reciproc de vizite și de mesaje. Îmi amintesc cu bucurie de prima vizită pe care Preafericirea Voastră a făcut-o la Roma în 1989, și de prima mea călătorie la București în 1999. De-a lungul timpului, schimbul bogat în roade dintre Bisericile noastre s-a realizat și la alte nivele: între Episcopi, teologi, preoți, călugări și studenți. În 1980, au început lucrările unei Comisii mixte internaționale de dialog teologic între Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă în ansamblul său, care a reușit să elaboreze și să publice diferite documente. Este vorba de texte în care apare întreaga dimensiune a comuniunii noastre de credință în misterul Euharistiei, al Sacramentelor, al Preoției și al ministerului episcopal în succesiune apostolică. Ar fi de dorit ca această Comisie să își reia cât mai curând lucrările, dat fiind rolul ei de primă importanță.

3. Profund recunoscător Domnului pentru ceea ce am reușit să realizăm împreună, nu putem totuși nega apariția unor dificultăți pe drumul nostru comun. În anii 1989/90, după patruzeci de ani de dictatură comunistă, Europa de Est s-a putut bucura din nou de liberate. Bisericile Orientale în deplină comuniune cu Scaunul lui Petru, care au fost greu persecutate și reprimate cu violență, și-au reluat și ele locul în viața publică.

Acest lucru a creat tensiuni care, sperăm noi, pot fi depășite printr-un spirit de dreptate și de dragoste. Pacea Bisericii este un bine atât de mare încât fiecare trebuie să fie gata să facă sacrificii pentru a-l împlini. Suntem pe deplin încrezători că dumneavoastră, Preafericite, veți pleda pentru cauza păcii cu inteligență, înțelepciune și dragoste. De-a lungul acestui drum, vin în ajutorul nostru și ne însoțesc pe cale numeroși mărturisitori, care în timpuri și în locuri diferite au dat un exemplu luminos.

4. În timp ce, cu sentimente de vie recunoștință, îmi îndrept privirea spre drumul pe care Duhul lui Dumnezeu ne-a călăuzit în timpul ultimelor decenii, simt, totodată, născându-se în mine o întrebare: cum să înaintăm? Care ar putea fi următorii noștri pași pentru a ajunge în sfârșit la deplina comuniune? Cu siguranță că trebuie să continuăm în viitor pe calea comună a dialogului în adevăr și în dragoste.

A continua dialogul în adevăr înseamnă a încerca să lămurim și să depășim diferențele care rămân încă, înmulțind schimburile și reflecțiile la nivel teologic. Obiectivul este acela de a ajunge, în lumina modelului sublim al Sfintei Treimi, la o unitate care nu comportă nici absorbția, nici fuziunea (cf. Enc. Slavorum apostoli, nr. 27), ci care să respecte legitima diferență dintre diferitele tradiții, deoarece ele sunt parte integrantă a bogăției Bisericii.

Noi avem principii de comportament, care au fost formulate în texte comune și care, pentru Biserica Catolică, rămân mereu valabile. Suntem și noi îngrijorați în fața prozelitismului noilor comunități sau mișcări religioase, care nu au rădăcini istorice și care invadează țările și regiunile unde sunt prezente Bisericile tradiționale și unde, de secole, este proclamat mesajul Evangheliei. Biserica Catolică trăiește și ea această tristă experiență în diferite părți ale lumii.

La rândul ei, Biserica Catolică recunoaște misiunea pe care Bisericile Ortodoxe sunt chemate să o împlinească în țările unde ele își au rădăcinile de secole. Ea nu dorește altceva decât să ajute această misiune și să colaboreze la ea, precum și să împlinească obligațiile sale pastorale față de credincioșii săi și față de cei care se îndreaptă în mod liber spre ea. În acest sens, Biserica Catolică a încercat să susțină și să ajute misiunea Bisericilor Ortodoxe în țările lor de origine, precum și activitatea pastorală a multor comunități care trăiesc în diaspora alături de comunitățile catolice. Cu toate acestea, acolo unde apar probleme sau neînțelegeri, este necesar să le facem față prin dialog fratern și sincer, căutând soluții care să poată angaja cele două părți în mod reciproc. Biserica Catolică este mereu disponibilă pentru un astfel de dialog, pentru a da împreună o mărturie creștină din ce în ce mai credibilă.

A continua dialogul de iubire înseamnă a promova schimburile și întâlnirile personale dintre Episcopi, preoți și laici, între centrele monastice și studenții la teologie. Da, cred că trebuie să încurajăm mai presus de toate întâlnirile dintre tineri, pentru că ei sunt mereu curioși să cunoască lumi diferite de a lor, să se deschisă unei dimensiuni mai largi. Datoria noastră este, așadar, aceea de a smulge din rădăcini vechile prejudecăți și de a pregăti un viitor nou întemeiat pe pacea oferită în mod reciproc.

5. Mai este un aspect care mi se pare interesant. Mă întreb dacă relațiile noastre nu sunt îndeajuns de profunde și de strânse pentru a ne permite, cu harul lui Dumnezeu, să le dăm o solidă structură instituțională, așa încât să găsim și forme stabile de comunicare și de schimb regulat și reciproc de informații cu fiecare dintre Bisericile Ortodoxe, atât la nivelul Bisericii Catolice cât și la nivelul Bisericii Ortodoxe în ansamblul său. Aș fi fericit dacă această problemă ar putea fi obiectul unei reflecții serioase în timpul dialogurilor viitoare și dacă s-ar putea sugera soluții constructive în acest sens.

Suntem conștienți că nu suntem decât simple instrumente în mâna lui Dumnezeu. Numai Duhul lui Dumnezeu ne poate da deplina comuniune. De aceea, este important să îl rugăm, cu o intensitate tot mai mare, să ne dea pace și unitate. Să ne unim cu Maria și cu Apostolii, și să ne rugăm pentru venirea Duhului iubirii și al unității. Să continuăm pelerinajul nostru comun spre unitatea vizibilă, cu certitudinea că Dumnezeu ne călăuzește pașii.

Autor: Papa Ioan Paul al II-lea
Traducător: Cristina Grigore
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 12.10.2002
Publicarea pe acest sit: 12.10.2002
Etichete: , ,

Lasă un răspuns