Discursul Papei adresat participanților la plenara ROACO

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat participanților la a 90-a sesiune plenară a
„Reuniunii Operelor pentru Ajutorul dat
Bisericilor Orientale” (ROACO)

joi, 22 iunie 2017

Dragi prieteni,

Vă primesc cordial și îi mulțumesc cardinalului Sandri pentru salutul său în numele vostru al tuturor, adunați la Roma pentru a 90-a Sesiune Plenară a ROACO. Reînnoiesc recunoștința mea pentru munca și efortul constant de caritate și solidaritate pe care le garantați din 1968 Bisericilor, orientală și latină, din teritoriile încredințate competenței Congregației pentru Bisericile Orientale: voi susțineți activitățile lor pastorale, educative și de asistență și veniți în întâmpinarea necesităților lor urgente, grație și operei reprezentanților pontificali, pe care am plăcerea să-i salut. Prin părintele custode salut și binecuvântez pe frații franciscani ai Custodiei, care au început să celebreze al optulea centenar al prezenței lor în Țara Sfântă.

Congregația pentru Bisericile Orientale celebrează în schimb centenarul său, un timp lung în timpul căruia i-a asistat pe Suveranii Pontifi – cei care au fost prefecți până în 1967 – în grija lor față de toate Bisericile. Au fost decenii care au văzut succesiunea de evenimente dramatice: Bisericile orientale au fost adesea cuprinse de teribile valuri de persecuții și de travalii, atât în Europa de Est cât și Orientul Mijlociu. Puternice emigrații i-au slăbit prezența în teritoriile în care înfloriseră de multe secole. Acum, mulțumire fie lui Dumnezeu, unele dintre ele au revenit la libertate după perioada dureroasă a regimurilor totalitare, însă altele, în special în Siria, Irak și Egipt, văd fiii lor suferind din cauza continuării războiului și a violențelor nesăbuite săvârșite de terorismul fundamentalist.

Toate aceste evenimente ne-au făcut să trecem prin experiența Crucii lui Isus: ea este motiv de tulburare și suferință, dar în același timp este izvor de mântuire. Așa cum am avut ocazia să spun în ziua de după alegerea mea ca episcop de Roma: „Dacă mergem fără Cruce, dacă edificăm fără Cruce și dacă mărturisim un Cristos fără Cruce, nu suntem discipoli ai Domnului” (Omilia la Sfânta Liturghie celebrată cu cardinalii electori: Insegnamenti I, 1 [2013], 3).

Pentru aceasta sunt bucuros că ați putut reflecta, împreună cu câțiva reprezentanți ai Bisericilor, asupra realității importante a formării inițiale a seminariștilor și cea permanentă a preoților. De fapt, suntem conștienți de alegerea de radicalitate exprimată de mulți dintre ei și de eroismul mărturiei de dedicare alături de comunitățile lor adesea foarte încercate. Dar suntem conștienți și de tentațiile care se pot întâlni, cum este căutarea unui status social recunoscut consacratului în unele zone geografice, sau un mod de a exercita rolul de călăuză conform criteriilor de afirmare umană sau conform schemelor culturii și ambientului.

Efortul pe care Congregația și Agențiile trebuie să continue să-l îndeplinească este acela de a susține proiectele și inițiativele care edifică în mod autentic faptul de a fi Biserică. Este fundamental de a alimenta mereu stilul de proximitate evanghelică: în episcopi, pentru ca să-l trăiască față de preoții lor, așa încât aceștia să facă să-i facă pe credincioșii încredințați lor să simtă mângâierea Domnului. Dar păzind toți harul de a rămâne discipoli ai Domnului, pornind de la cei dintâi care învață să devină cei din urmă cu cei din urmă. Seminaristul și preotul tânăr va simți astfel bucuria de a fi colaborator al mântuirii oferite de Domnul, care se apleacă precum bunul samaritean să verse pe rănile inimilor și istoriilor umane untdelemnul mângâierii și vinul speranței evanghelice.

Să ne simțim mereu pietre vii apropiate de Cristos, care este piatra unghiulară! Bisericile orientale păstrează atâtea venerate amintiri, biserici, mănăstiri, locuri de sfinți și sfinte: ele trebuie păzite și păstrate, grație și ajutorului vostru, favorizând astfel pelerinajul la rădăcinile credinței. Dar atunci când nu este posibil să se repare sau să se mențină structurile, trebuie să continuăm să fim templu viu al Domnului, amintind că „lutul” existenței noastre credincioase a fost plăsmuită de mâinile „olarului”, Domnul, care a revărsat în ea pe Duhul său dătător de viață. Și să nu uităm că în Orient, și în zilele noastre, creștinii – nu contează dacă sunt catolici, ortodocși sau protestanți – își varsă sângele ca sigiliu al mărturiei lor. Credincioșii orientali, dacă sunt constrânși să emigreze, să poată fi primiți în locurile unde ajung și să poată continua să trăiască după tradiția eclezială proprie lor. În acest mod lucrarea voastră, dragi reprezentanți ai Agențiilor, va fi o punte între Occident și Orient, fie în țările de origine, fie în cele din care proveniți voi înșivă.

Vă încredințez mijlocirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și vă asigur că vă însoțesc cu rugăciunea mea. Vă binecuvântez din inimă pe voi, comunitățile voastre și slujirea voastră. Și vă cer, cu rugăminte, să vă rugați pentru mine.

Mulțumesc!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 22.06.2017
Publicarea pe acest sit: 22.06.2017
Etichete: ,

Lasă un răspuns